Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Infractiunea de inselaciune (215 cod penal)

Manifestările păgubitoare patrimoniului au fost reprimate în toate (vremile) timpurile, deosebirile de reglementare şi tratament datorându-se perioadei istorice şi particularităţilor proprii dintre care nu în ultimul rând tradiţiilor religioase şi juridice a unei societăţi sau alta. Legiuirile penale din cele mai vechi timpuri au încriminat şi sancţionat sever faptele săvârşite împotriva patrimoniului.

Facultate 10 42 2
Ultrajul

Infracţiunea de ultraj este reglementată în articolul 239 din partea specială a Codului penal : “Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.”

Facultate 10 69 4
ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARA IN PERIOADA DE TRANZITIE

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre ASPECTELE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARA IN PERIOADA DE TRANZITIE. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna ASPECTELE CRIMINOLOGICE PRIVIND CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARA IN PERIOADA DE TRANZITIE. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 87 2
INTERCEPTAREA ILEGALA A UNEI TRANSMISII DE DATE INFORMATICE

Lucrarea contine 12 pagini si analizeaza tema INTERCEPTAREA ILEGALA A UNEI TRANSMISII DE DATE INFORMATICE

Facultate 10 12 5