Patrimoniului i se pot aduce atingeri şi ca urmare a amăgirii, a inducerii în eroare a unei persoane de către o altă persoană.

    Presupunând pricinuirea unei pagube, înşelăciunea a fost inclusă ăn categoria infracţiunilor contra patrimoniului, alături de furt, tâlhărie, abuz de încredere etc. Faţă de toate aceste infracţiuni, înşelăciunea se diferenţiază prin aceea că, în cazul ei, paguba nu se produce prin luarea fără consimţământ a bunului altuia, în scopul însuşirii pe nedrept, în cazul furtului, şi nici prin intervertirea 1 calităţii de detentor al unui bun în calitate de pretins proprietar al acestuia, în cazul abuzului de încredere, ci prin inducerea în eroare a persoanei de către făptuitorul care urmăreşte prin aceasta obţinerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.

Art. 215 – “Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.   

Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constitue prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Introducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau semnării unui contract, săvârţite în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în aliniatele precedente, după distincţiile acolo arătate. 

Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage după emitere provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice transului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în  alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.

Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Infracţiunea de înşelăciune  are ca obiect juridic special, relaţiile sociale de ordin patrimonial ce implică  încrederea şi buna credinţă a celor ce intră în aceste relaţii.

    Prin incriminarea infracţiunii de înşelăciune împotriva patrimoniului, s-a urmărit ocrotirea proprietăţii împotriva faptelor de amăgire, de falsificare a adevărului, de inducere în eroare, de înşelare a bunei credinţe săvârşită faţă de o persoană, acţiune care determină acea persoană să efectueze sau să consimtă2 la efectuarea unui act din care rezultă o situaţie de fapt care are drept urmare producerea unei pagube materiale. 

    Recurgerea la amăgire se produce cu privire la anumite relaţii de ordin patrimonial sau care au consecinţe relevante din punct de vedere patrimonial, relaţii în formarea sau realizarea cărora este nevoie de un minim de încredere, de bună credinţă reciprocă.

Pe baza acestor atribute, care formează obiectul juridic special al infracţiunii, se face deosebirea între infracţiunile patrimoniale săvârşite prin sustragere şi cele comise prin fraudă. Totdeauna, se face distincţie între înşelăciunea de înşelăciune şi cea de abuz de încredere, în sensul că la înşelăciune încrederea este obţinută prin amăgire, în timp ce la abuzul de încredere se încalcă, prin abuz, încrederea acordată 3.             

    În cazul infracţiunii de înşelăciune, obiectul material îl constitue bunurile materiale, mobile sau imobile, precum şi înscrisurile cu valoare patrimoniale care atestă drepturi, obligaţii sau acţiuni cu caracter patrimonial aflateîn momentul săvârşirii infracţiunii la dispoziţia, în posesia sau detenţia victimei.

De cele mai multe ori bunul obţinut prin amăgire este un bun corporal mobil, remis făptuitorului ca urmare a inducerii în eroare. Bunul însă poate fi şi un înscris care încorporează o valoare patrimonială cum ar fi o obligaţiune cec sau un înscris prin care făptuitorul dobândeşte un drept real asupra unui bun corporal – mobil sau imobil sau chiar un drept de creanţă 4. 

Dacă bunul a fost obţinut de infractor prin remitere, acesta nu poate primi decât bunurile mobile ca: obiecte, bani, animale iar dacă s-a obţinut un înscris prin care se dobândeşte dreptul asupra unor bunuri acestea pot fi şi imobile.

Practica judiciară a considerat că nu constitue infracţiunea de înşelăciune, fapta de a înstrăina bunuri cumpărate în mod legal cu plata în rate mai înainte de achitarea integrală a preţului, întrucât contractul are valoarea unui titlu executoriu iar unitatea respectivă îl va putea urmări pe cumpărător pentru plata ratelor scadente. Activitatea de înstrăinare nu s-a îndreptat contra unui bun sau a unor valori ce aparţin patrimoniului şi nici nu s-a urmărit vreun folos material injust.

Ceea ce poate obţine făptuitorul prin amăgire cu privire la bunuri este dreptul de proprietate sau un alt drept real 5 ori numai posesiunea acelor bunuri. Nu are relevanţă juridică dacă bunul care constitue obiectul material al infracţiunii este remis chiar de persoana faţă de care s-a folosit amăgirea sau o altă persoană, dar pe baza dispoziţiilor de către cel amăgit.