Obiectul şi metoda contabilităţii. 

      Contabilitatea face parte din evidenţa economică. Evidenţa economică reprezintă un sistem de înregistrare, de urmărire cantitativă, calitativă şi valorică a activităţii şi fenomenelor social economice ce se produc intr-un anumit timp şi loc. Ea ocupă un loc central în sistemul informaţional şi constituie o pârghie deosebit de importantă în conducerea activităţii economice. Pentru a-şi îndeplini rolul, ea trebuie să fie clară, precisă, simplă şi ţinută la zi.

Evidenţa economică cuprinde trei forme:

• Evidenţa operativă

• Evidenţa statistică

• Evidenţa contabilă

a) Evidenţa operativă se înregistrează la locul şi în momentul în care se produc procesele ce se desfăşoară în cadrul unităţilor patrimoniale şi furnizează informaţiile necesare contabilităţii şi statisticii.

b) Statistica realizează o informare postoperativă a rezultatelor activităţii de ansamblu a unităţilor patrimoniale, pe baza datelor furnizate de evidenţa operativă, contabilă sau culese direct.

c) Contabilitatea furnizează cele mai multe şi importante informaţii ale activităţii manageriale şi constituie principalul instrument de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului unităţii şi activităţii desfăşurate, ocupând locul central în cadrul evidenţei economice.

        Contabilitatea are două funcţii importante:

• Funcţia de reflectare, oglindire fidelă a patrimoniului şi proceselor economice care au loc, de gestiune şi control al patrimoniului unităţilor şi al rezultatelor obţinute de către acestea.

• Funcţia de informare cu date certe, a conducerii unităţii patrimoniale, cât şi a asociaţilor, acţionarilor, băncilor, organelor fiscale, clienţilor , furnizorilor, altor persoane juridice sau fizice.

     În condiţiile economiei de piaţă, o parte din informaţiile contabile devin transparente. Ele privesc situaţia patrimonială, rezultatele şi situaţia financiară, relaţiile unităţi cu terţi şi sunt produsul contabilităţii financiare. Cealaltă parte a informaţiilor contabile sunt confidenţiale , privesc numai conducerea unităţii şi sunt produsul contabilităţii de gestiune. Separarea celor două categorii de informaţii contabile generează dualismul în contabilitate.

     Pentru a-şi îndeplini funcţiile contabilitatea trebuie să satisfacă anumite cerinţe: să fie organizată şi condusă în mod corespunzător normelor legale, să fie ţinută la zi, să fie clară şi precisă să cuprindă date complete care să fie furnizate la timp conducerii unităţii şi celor interesaţi în cunoaşterea rezultatelor obţinute şi gestionarea patrimoniului.

        Dat fiind importanţa contabilităţii, atât pentru conducerea activităţii unităţilor patrimoniale cât şi pentru îndeplinirea datoriilor faţă către bugetul de stat  şi a altor obligaţii, ea trebuind să fie condusă şi organizată după principii unitare pe întreaga economie naţională. La noi în ţară, prin Legea contabilităţii nr. 82  din 24 Decembrie din anul 1991, prin regulamentul de aplicare al acestei legi şi alte acte normative elaborate de Ministerul Finanţelor, sunt stabilite normele generale şi unitare de organizare şi conducere a contabilităţii generale, obligatorii pentru toţi agenţii economici, persoane fizice sau juridice care au calitatea de comerciant.

        Obiectul de studiu al contabilităţii îl constituie  reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, a disponibilităţilor băneşti, a titlurilor de valoare, a drepturilor şi obligaţiilor unităţilor patrimoniale, precum şi mişcările şi modificările intervenite, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute, în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate.Unitatea patrimonială este o colectivitate care dispune de un patrimoniu şi desfăşoară o activitate specifică ei. Patrimoniul este format din totalitatea bunurilor materiale şi băneşti exprimate valoric precum şi relaţiile determinate de formarea şi micşorarea permanentă a acestora; care dă naştere la drepturi şi obligaţii.

        Din punct de vedere al componenţei elementele patrimoniale se împart în:

- Elemente patrimoniale de tipul activelor imobilizate: imobilizările ne corporale ( cheltuieli de constituire şi de cercetare, concesiuni, brevete şi alte drepturi şi valori asimilate), de tipul imobilizărilor corporale (terenuri, clădiri şi construcţii speciale, maşini şi utilaje, alte bunuri imobiliare), imobilizări financiare (titluri de participaţie, creanţe imobilizate).

- Elemente patrimoniale de tipul activelor circulante formate din: stocuri (materii şi materiale, obiecte de inventar, mărfuri etc.); mijloace băneşti; creanţe (clienţi, debitori..) şi alte elemente de tipul bunurilor şi relaţiilor care se găsesc în activul posedat la unităţi;

- Elementele patrimoniale de tipul relaţiilor de pasiv: ale capitalurilor proprii (capital social şi individual, prime legate de capital, fond de rezervă, fond de dezvoltare, rezultatul exerciţiului, alte fonduri) şi ale datoriilor ( împrumuturi şi credite, furnizori, creditori, obligaţi de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, către salariaţi, acţionari sau asociaţi şi alte persoane fizice sau juridice) care formează pasivul unităţii exceptând sursele de provenienţă  ale elementelor de activ.

Metoda contabilităţii cuprinde ansamblul de procedee şi tehnici de lucru, folosite pentru reflectarea şi urmărirea în mod sistematic , exact şi neîntrerupt a patrimoniului unităţi, a proceselor economice care au loc şi a rezultatelor activităţi desfăşurate.

Unele procedee sunt specifice contabilităţi: bilanţul contabil, contul, dubla înregistrare, inventarul, balanţa de verificare, tehnicile de înregistrare,  iar altele sunt comune altor ştiinţe: documentele, evaluarea, calculaţia, autocontrolul. Ele prezintă unele trăsături caracteristice şi servesc la realizarea obiectivelor contabilităţii, astfel:

• Documentele sunt actele scrise , întocmite în momentul efectuări operaţiunilor economice cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuiri lor. După ce documentele au fost întocmite, potrivit anumitor reguli, după ce au fost verificate şi prelucrate, ele servesc ca bază de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale şi poartă  numele de documente justificative.

• Dubla înregistrare constă în înregistrarea concomitentă a fiecărei operaţiuni economice patrimoniale, în două sau mai multe conturi diferite, între care se stabileşte o legătură reciprocă. Ea derivă din faptul că orice operaţiune economică produce o dublă modificare în situaţia patrimoniului unităţi. De aici provine şi numele de contabilitate în partidă dublă sau dublă înregistrare.

• Contul ţine evidenţa scrisă a fiecărui element patrimonial reflectând existenţa şi mişcarea lui în mod continuu. Contul are o anumită formă care permite înregistrarea în expresie bănească, în coloane distincte a existenţei şi mişcări elementelor patrimoniale.

• Evaluarea constituie un element de bază a metodei contabilităţi, deoarece nici o operaţiune economică patrimonială nu poate fi introdusă în circuitul informaţional contabil, decât după ce s-a făcut exprimarea ei în unităţi valorice.

• Calculaţia reprezintă procedeul folosit în contabilitate pentru stabilirea costului produselor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, costului de achiziţie, cheltuielilor pe activităţi, veniturilor şi rezultatelor financiare.

• Inventarierea patrimoniului este procedeul folosit în contabilitate pentru constatarea existenţei, cantităţii, calităţii şi a valori elementelor patrimoniale aflate în gestiunea unităţi, atât cele proprii cât şi cele aparţinând terţilor personale, deţinute cu orice titlu la un moment dat. Prin inventariere, contabilitatea îşi pune mereu în acord datele din conturi cu realitatea din teren. Inventarierea are ca scop stabilirea situaţiei reale a patrimoniului unităţi, care se referă şi la evaluarea lor la nivelul valori curente.

• Balanţa de verificare serveşte pentru verificarea corectitudini înregistrărilor în contabilitate, se întocmeşte la sfârşitul unei perioade, de regulă lunar şi precede obligatoriu întocmirea bilanţului contabil şi rapoartele financiar-contabile.

• Bilanţul contabil este documentul contabil de sinteză oficial, în care sunt oglindite, la un moment dat în expresie bănească elementele patrimoniale ale unităţi, sub un dublu aspect, al componenţei şi al surselor de provenienţă.