„Nici un domeniu sportiv sau ramură sportivă nu este sieşi suficientă, motiv pentru care apelează la alte ştiinţe de la care împrumută aparate metodologice, tehnici sau cunoştinţe care prin arheologie determină dezvoltarea domeniului respectiv". (A. Dragnea)

        Performanţa sportivă a devenit din ce în ce mai greu accesibilă. Există în lume preocupări multiple pentru depistarea de noi rezerve de creştere a performanţelor. Lupta pentru supremaţie este susţinută de cercetarea ştiinţifică unde s-au creat condiţiile obţinerii informaţiilor noi specifice diferitelor domenii de cercetare. In domeniul tirului se studiază intens toate domeniile care concură la realizarea performanţelor (pe plan balistic, construcţia armelor, muniţie, instalaţii de tragere, din punct de vedere al biomecanicii, fiziologiei şi psihologiei). Pe planul metodologiei de antrenament s-au făcut şi se fac multiple încercări de îmbunătăţire a fiecărui parametru care să ducă în ultimă instanţă la ridicarea la cote cât mai înalte a procesului de antrenament.

        Nivelul gnoseologic actual a permis pentru optimizarea procesului de pregătire studierea factorului biologic (starea factorului biomotric, starea factorului fiziologic, psihologic) al trăgătorilor de performanţă.

          Statutul Confederaţiei Europene de Tir prevede organizarea de cursuri, sesiuni şi conferinţe pentru antrenori şi arbitri în domeniul tirului sportiv privind metodele şi mijloacele obiective de investigare şi pregătire în tir, lucrări cât mai variate referitoare la problemele antrenamentului sportiv (metodică, tehnică, probleme medicale, psihologice, biomotrice). Aceste consfătuiri, la cel mai înalt nivel, sunt organizate cu ocazia marilor competiţii europene, mondiale, şi J.O. pentru cunoaşterea pe baze obiective a nivelului tirului pe plan internaţional şi naţional.

      Fiind unul dintre sporturile cele mai vechi, tirul s-a dezvoltat odată cu evoluţia omului şi a mijloacelor folosite pentru tragere la ţintă.

       Faptul că este accesibil tuturor, fără a necesita anumite calităţi fizice deosebite şi că poate fi practicat din frageda tinereţe şi până la o vârstă foarte înaintată, îl face să fie un sport foarte popular, agreat atât de tineret cât şi de oamenii maturi de toate vârstele şi de ambele sexe.

        Tirul sportiv îţi dă posibilitatea de aţi valorifica potenţialităţile într-un mod specific, creându-se „o relaţie” a sportivului cu un instrument de mare precizie – arma, finalitatea vizând autodepăşirea. Cu toate că nu poţi practica tirul oriunde şi oricum, pasiunea pentru exerciţiile de tragere la ţintă odată instalată este foarte greu să mai scapi de ea.

 Atractivitatea, care generează speranţa trăgătorilor, se caracterizează printr-o situaţie specifică disciplinei şi anume aceea de a încerca să menţii arma sub un control cât mai stabil şi să apeşi pe trăgaci într-un moment optim pentru a lovi o ţintă cât mai precis. 

Dezvoltarea echilibrului psihic, voinţei, motivaţiei, inteligenţei, concentrării, atenţiei, răbdării, acuităţii vizuale, personalităţii, coordonării, tenacităţii, creativităţii, vitezei de reacţie, stăpânirii de sine, disciplină, responsabilitate ş.a sunt câteva din aspectele ce sunt dezvoltate în această ramură sportivă.

      Ridicarea acestor calităţi şi valori la nivele superioare determină comportamente ce vizează responsabilizare, autodisciplină, maturizare, autocontrol, perfecţionare, putere de decizie, ce devin posibilităţi de integrare cu uşurinţă în societate şi de adaptare la orice rol social. 

     Faţă de alte sporturi, unde efortul este de natură fizică iar performanţele realizate în antrenamente sunt foarte apropiate de cele din concursuri, la tir lucrurile se petrec cu totul altfel, datorită faptului că efortul în concursuri este în principal de natură nervoasă şi nu fizică. Poţi realiza în condiţii de antrenament sau întreceri fără miză, rezultate remarcabile, pentru că ţi-ai însuşit o tehnică corespunzătoare, dar când intervine tensiunea întrecerii, tehnica perfect însuşită în condiţii de linişte nu te mai poate ajuta în stare de stres. În aceste condiţii intervin o serie de factori de neuro-psihici care aduc modificări fiziologice esenţiale în starea trăgătorului, acestea îi modifică total comportamentul faţă de starea din antrenamente, iar tehnica însuşită dacă nu este adaptată la aceste condiţii speciale nu-l poate ajuta la realizarea performanţelor. Datorită tensiunii de concurs trăgătorul care nu este adaptat la situaţia respectivă devine de nerecunoscut şi se comportă ca şi cum ar fi complet nepregătit.

      Necesitatea de a obţine performanţe înalte, asigurând totodată un înalt grad de sănătate trăgătorilor, determină din ce în ce mai mult pe specialişti să se sprijine pe datele obiective furnizate de anumite ramuri de ştiinţă care au contingenţă în problema tirului şi antrenamentului sportiv.

       Nici o cercetare nu se poate dispensa de documentarea respectivă ei, nici un antrenor nu se poate dispensa de cercetarea ştiinţifică şi de rezultatele ei.

         Din păcate, s-a observat în diferite perioade, o tendinţă de a nu considera concluziile rezultate din anumite experienţe în domeniu şi nu a fost valorificată experienţa generaţiilor anterioare. Aceasta a întârziat progresul în tir. Acei care doresc să devină mari campioni, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, să înţeleagă şi să aprofundeze toate procesele care se petrec în corpul lor în timpul tragerii, în eul lor şi în scoarţa cerebrală pentru a găsi cel mai indicat răspuns în vederea realizării performanţelor mari. 

      Tirul a pornit de când omul îşi caută hrană ajungând astăzi la tirul sportiv de înaltă performanţă. La originea armelor, care se folosesc astăzi, stau cele realizate imediat după ce s-a descoperit praful de puşcă. De la armele rudimentare s-a ajuns la cele mai perfectibile, aportul militar jucând aici un rol important. In prezent, datorită modificărilor de regulament, armele din tirul sportiv diferă mult faţă de cele militare, ceea ce a dus la schimbări de ordin calitativ la muniţie şi echipament.

        Începând de la acţiunile "de dare la semn" până la tirul sportiv actual, tirul a parcurs un drum lung ceea ce l-a făcut să ajungă astăzi un sport deosebit de interesant, un sport olimpic şi mondial desfăşurat în multe ţări din întreaga lume. Tragerea la ţintă a figurat ca probă încă de la prima ediţie a Jocurilor Olimpice şi tirul s-a bucurat de privilegiul de a fi introdus la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice.

       Datorită existenţei unei arii largi de dezvoltare şi practicare, datorită interesului mereu crescut pentru această disciplină şi datorită întâlnirilor internaţionale de mare amploare unde participau mulţi concurenţi, a fost necesară înfiinţarea unui for superior internaţional, în 1907, Uniunea Internaţională de Tir, iar în fiecare ţară unde a avut tradiţie, o Federaţie Naţională de Tir.

      Uniunea Internaţională de Tir coordonează activitatea în tirul de performanţă, stabileşte reguli privind tehnica de tragere, arbitrajul, normele, echipamentul, poligoanele. U.I.T. dispune de o revistă "Tirul Sportiv Internaţional " unde sunt publicate rezultatele din competiţiile internaţionale şi naţionale, opinii ale unor specialişti (antrenori, metodişti).

        Secţiile de tir din cadrul cluburilor sportive sunt constituite conform prevederilor regulamentare internaţionale şi se datorează în mare parte tradiţiei pe care tirul a avut-o în multe locuri, chiar şi din ţara noastră. Practica tirului sportiv cuprinde un număr mare de probe care se diferenţiază între ele după arma folosită, distanţa de tragere, felul ţintei şi poziţia de tragere. Fiecare probă îşi are specificul ei. În programul Jocurilor Olimpice, tirul este reprezentat de  15 probe diferite, grupate în 4 discipline olimpice.Tirul prezintă acele caracteristici aparte, care mult timp l-au izolat de familia sporturilor, caracterizate printr-o activitate foarte complexă şi de mare fineţe.

          Se ştie că în orice sport în primul rând contează volumul de muncă depus, iar performanţa este în directă corelaţie cu efortul depus în antrenamente. În tir, performanţa nu depinde de cantitatea de cartuşe trase în timpul antrenamentelor ci de calitatea muncii. De multe ori, în tir, performanţa din ajunul întrecerii te împiedică să o repeţi în competiţia propriu-zisă. Sunt foarte dese cazurile de mari performanţe din timpul antrenamentelor care niciodată nu au fost atinse în competiţii, fapt care face ca în tir să avem nişte campioni în antrenamente şi cu totul alţii în marile competiţii.

        Dozarea judicioasă a lucrului şi adecvarea ei tipului de trăgător, completată cu o stare neurofizică excepţională în ziua concursului este secretul marilor performanţe în tir.

        Tragerea la ţintă cere o concentrare maximă, stăpânire de sine excepţională şi o execuţie de mare exactitate a acţiunilor.

        Disciplina poziţiei de tragere, ochirea şi în special declanşarea focului, solicită trăgătorul din punct de vedere neurofiziologic la cel mai înalt nivel, fapt care reprezintă caracteristica principală a acestui sport şi clasifică totodată trăgătorii în apţi sau mai puţin apţi pentru practicarea acestui sport. 

            Tirul face parte din grupa ramurilor sportive cu efort de rezistenţă nervoasă, necesită viteză de reacţie şi execuţie specifice deosebite, îndemânare şi rezistenţă în regim de efort static. Din punct de vedere fizic, efortul în tir, la ţintă fixă, este preponderent static, iar la probele cu ţintă mobilă este static pentru membrele inferioare şi dinamic pentru cele superioare.