Ştiinţa sociologiei constituie astăzi unul dintre domeniile fascinante ale societăţii umane, importanţa ei crescând treptat pe parcursul secolului XX. Printre obiectele ei de studiu se regăseşte şi cel privind statutul social al unui individ, sau, mai mult, a unui grup. Un exemplu de grup poate fi din care poate face parte un individ este şi cel formal, categoria profesională căreia îi aparţine. De aceea, scopul lucrării de faţă este acela de a compara două astfel de categorii socioprofesionale, pentru a vedea dacă există deosebiri de percepţie ale statutelor sociale ale membrilor ce fac parte din acele categorii profesionale.

        Statutul social constituie, o poziţie realmente determinată a individului sau a grupului. În aceasta poziţie, el aşteaptă şi pretinde anumite comportamente şi o anumită consideraţie din partea membrilor societăţii din care face parte. Tocmai de aceea am considerat că un studiu comparativ între statutele sociale pe care le au indivizii având profesii diferite este interesant, prin felul acesta care dintre cele două profesii au parte de o consideraţie mai mare din partea societăţii.

        Categoriile socioprofesionale alese sunt de ofiţer al armatei române şi funcţionar public în administraţia publică locală. Motivul pe care l-am avut atunci când am ales a fost unul personal: sunt viitor cadru militar, ofiţer, iar specializarea pe care o am este „Administraţie publică”, un domeniu ce are ca reprezentant funcţionarul public. Având aşadar legătură cu ambele categorii profesionale, am considerat interesant de analizat statutele lor sociale din perspectivă comparată.

       În contextul evoluţiilor şi transformărilor sociale care au loc la nivel naţional începând din 1989, viaţa curentă a instituţiilor româneşti, deci şi a celor militare şi administrative, este influenţată în mod semnificativ. O problemă importantă în acest context o reprezintă reforma naţională a administraţiei locale şi forţelor armate, proces realizat atât la solicitarea opiniei publice cât şi a instituţiilor internaţionale ( OSCE, NATO sau UE ). Acum, după integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, este important să vedem cum s-a transformat sistemul militar şi cel administrativ şi care este statutul membrilor lor într-un context social aflat încă în plină transformare. 

        Este ştiut că interpretările oferite de asimilarea unor teorii, devin sisteme de referinţă în acţiunile întreprinse de oameni, în aprecierea unor situaţii sau orientarea comportamentelor manifeste. Pornind de la această premisă devine validă ideea potrivit căreia este important ca oamenii să dispună de cât mai multe teorii cu posibilităţi explicative cât mai mari. Progresele realizate în domeniul teoriilor şi cercetărilor teoretice sunt surse inepuizabile în oferirea de noi orizonturi ideologice actorilor sociali.

        Din păcate însă, spre deosebire de lucrările din alte domenii, oferta de actualitate în domeniul cercetării, mai ales în cel al sociologiei militare, este săracă. Şi mai puţine sunt studiile care abordează problematica  statutului social al cadrelor militare în contextul actual al ţării noastre. Astfel, lucrarea de faţă încearcă să descrie şi să analizeze, pe cât posibil, poziţia socială a cadrelor militare în contextul unei societăţi aflate în plin proces de tranziţie vis-a-vis de poziţia socială a funcţionarului. Care este statutul social al acestora în perioada actuală? Care este experienţa altor state în această privinţă? Care este percepţia asupra statutului social al ofiţerului comparativ cu cel al funcţionarului public, în condiţiile actuale? Acestea sunt întrebările principale la care vom încerca să răspundem pe parcursul acestei lucrări.

        În vederea relevării celor expuse am structurat lucrarea pe patru capitole, organizate la rândul lor pe subcapitole şi am finalizat cu un set de concluzii şi propuneri referitoare la problematica dezbătută. Astfel, primul capitol introduce conceptul de statut social, prezintă cadrul teoretic al acestuia şi descrie conceptele aflate în strânsă interdependenţă cu cel de status, şi anume cele de autoritate, prestigiu şi putere. Capitolul doi încearcă să surprindă care este identitatea funcţionarului în dinamica unui proces de tranziţie. Se prezintă cadrul teoretic privind particularităţile statutului social al funcţionarului public, cu cele trei dimensiuni ale acestuia: situaţia politico-juridică, situaţia profesională, poziţia economică reală a funcţionarului. Subcapitolul doi reliefează aspecte de ordin deontologic privind funcţionarul public, cât şi disfuncţionalităţile deontologice privind funcţia publică. Subcapitolul trei prezintă statutul funcţionarului public în perspectivă comparată, evidenţiind poziţia socială a funcţionarului în alte state europene.

       Capitolul trei pătrunde mai mult în problematica lucrării prin investigarea particularităţilor statutului social al ofiţerului, prezentând, pe scurt, câteva consideraţii generale asupra statutului social al ofiţerului, încadrarea acestuia, din punct de vedere teoretic, în categoria funcţionarilor publici, şi experienţa câtorva state referitoare la problematica dezbătută. Pe parcursul întregului capitol, analiza statutului cadrelor militare se face pe baza unor indicatori clari, grupaţi pe cinci dimensiuni, şi anume: poziţia economică reală, situaţia politico - juridică a persoanei, situaţia profesională, statutul cultural şi poziţia socială a familiei acestuia.

        În capitolul patru, cel mai important al lucrării de faţă, am realizat o investigaţie comparativă asupra percepţiei statutului social al ofiţerilor vis-a-vis de cea al funcţionarului public. Investigaţia a fost realizată prin intermediul anchetei pe bază de chestionar, aplicat unui eşantion format din ofiţeri ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi funcţionari publici ai Administraţiei publice locale Sibiu. Investigaţia a fost întărită de un interviu nestructurat pe această temă, la baza acestuia situându-se îndeosebi acele aspecte despre care se doreşte a se afla mai multe amănunte. Vom menţiona însă, încă de la început, faptul că, deoarece aspectele vizate prin intermediul acestei cercetări se referă doar la identificarea percepţiei statutului social al ofiţerilor şi funcţionarilor publici, explicarea cazuisticii ce stă la baza acestei percepţii făcând obiectul unor alte investigaţii, nu vom insista în mod deosebit asupra acesteia. Concluziile şi propunerile din finalul capitolului vin să întărească sau să nege ipotezele ce stau la baza realizării cercetării.

       Deşi este evident faptul că în această lucrare au fost tratate doar câteva dintre aspectele problematicii, aceasta vizând un nivel mult mai înalt la care nu ne putem raporta de pe aceste poziţii, neavând nici instrumentele, nici experienţa necesară, sperăm totuşi ca lucrarea de faţă să realizeze o conştientizare mai profundă a problemei şi poate chiar, ca urmare a realizării unor alte investigaţii pe această temă, să reuşească să sensibilizeze factorii de decizie acreditaţi, de nivel naţional, în luarea unor decizii în acest sens.  

       Societatea este un sistem foarte complex, a cărui structură implică relaţiile dintre indivizi şi relaţiile dintre aceste relaţii, a cărui funcţionare implică acţiunea socială a indivizilor. Aceştia se definesc prin poziţia lor în societate şi prin contribuţia ce o aduc la ea şi dezvoltarea acesteia. 

       Poziţia şi activitatea individului în cadrul structurii sociale, al grupurilor din care face parte pot fi urmărite şi explicate sociologic cu ajutorul conceptelor de status şi rol, acestea constituind şi elemente componente ale structurii sociale. Este ştiut faptul că individul acţionează într-un anumit spaţiu şi timp precum şi într-un anume context social, şi deci la nivelul anumitor structuri sociale. Acţiunile întreprinse trebuie să fie conforme cu cerinţele structurilor la nivelul cărora acţionează, individul trebuind aşadar să se modeleze în funcţie de structurile sociale în care activează. Pe de altă parte însă, la rândul său poate modifica aceste structuri potrivit motivaţiilor, trebuinţelor, scopurilor dar şi a capacităţii sale creative. 

        Conceptul de status a pătruns relativ târziu în vocabularul ştiinţelor socio-umane moderne dar s-a încetăţenit temeinic în terminologia sociopsihologică, antropologică şi culturologică a secolului trecut şi actual. Cu privire la deţinerea categoriei de status social trebuie relevat însă faptul că, până în momentul de faţă, există o multitudine de definiţii şi abordări, o teorie ştiinţifică unitară în acest sens fiind încă în curs de constituire. Această noţiune are în ştiinţele sociale mai multe accepţiuni fără a se fi realizat un consens între autori. În general statusul se referă la ,,  poziţia unei persoane într-un palier al ierarhiei sociale" 

        Astfel, iniţial, conceptul de status a fost utilizat în vederea desemnării drepturilor şi obligaţiilor indivizilor, a puterii pe care aceştia o deţineau sau, după cum afirma Weber în anul 1922 în lucrarea ,, Wirtschaft und Gesselschaft”, a ,, pretenţiei convingătoare la respect social. ” 

      Trebuie menţionat însă că această viziune aparţine perspectivei europene. Abordarea americană a acestei problematici are o cu totul altă formă. În societatea americană accentul pus pe percepţia propriei poziţii în societate deţine un rol deosebit. Astfel, cercetătorii americani au definit conceptul de status ca fiind,, evaluarea pozitivă sau negativă a reputaţiei sau prestigiului atribuit unui individ sau a unei poziţii sociale.” 

Din perspectiva sociologică, statusul reprezintă ansamblul comportamentelor aşteptate de către un individ din partea celorlalţi membri ai grupului. Conceptul de status este mult mai vechi decât conceptul de sociologie. El a fost folosit încă din antichitate. 

        Juriştii romani, din nevoia de a delimita diferite niveluri şi tipuri de raporturi dintre indivizi şi stat, au delimitat trei direcţii complementare ale obiectului epistemic al  dreptului: status libertatis, status civitatis, status familiae. În Evul mediu termenul de  „ status” a devenit sinonim cu cel de „ordo” (ordin), cunoscute fiind trei ordine: ordinul sacerdotal (preoţesc), ordinul cavaleresc, ordinul monahal. Ulterior, statusul a început să desemneze drepturile cuvenite ocupaţiilor şi funcţiilor de stat, ordinele fiind rezervate funcţiilor monahale religioase, pentru a desemna că sunt recunoscute de către cler ca legitime. În condiţiile consolidării sistemului social-economic feudal, ansamblul drepturilor aferente locului şi poziţiei care definesc identitatea socială a individului a început să fie desemnat prin conceptul de stare (îndeosebi francezii, care distingeau între: starea I - marea nobilime şi clerul, starea II - mica nobilime, starea  III - orăşenii şi ţărănimea, starea IV - ţăranii iobagi. După revoluţia burgheză, sistemul de valori asociate stărilor nu va mai fi exclusiv, el fiind înlocuit de alte valori tipic capitaliste). 

        Acestea reprezintă punctele de plecare ale principalelor accepţiuni  moderne care stau la baza definirii conceptului de statut social în ştiinţele moderne.

        Se poate observa că, în momentul de faţă, definirea conceptului de statut social se realizează din perspectiva a diferite versiuni. Astfel, în ştiinţele socio-umane, de cele mai multe ori, statutul desemnează fie poziţia unui individ sau grup într-un sistem social, fie locul faţă de distribuirea prestigiului în cadrul unui sistem social. Evaluarea acestei poziţii poate fi,, subiectivă, cât şi obiectivă şi, prin aceasta, autoevaluarea unei persoane este strâns legată de evaluarea externă..” 

        Fiecare dintre aceste sensuri oferă un mod de explicare al conceptului de statut, niciunul însă oferind o abordare exhaustivă a conceptului.

      Criticii au observat că, de-a lungul timpului, conceptul de status şi-a pierdut din motiv el rămânând oarecum ambiguu. Totuşi oamenii de ştiinţă, în virtutea salvării conceptului, au încercat elaborarea unor definiţii cât mai complexe în acest sens.

        Ralph Linton (1966) a fost primul care a încercat definirea statusului ca ,, poziţie în succesiuni ierarhice socio-profesionale”.

      Pantelimon Golu (1974) spune ca statusul exprimă faptul că în cadrul grupurilor şi colectivităţilor, comportamentele persoanelor se diferenţiază potrivit poziţiilor, funcţiilor şi locurilor pe care le ocupă acestea în cadrul anumitor structuri şi situaţii sociale.

Pe lângă ideile de bază care stau la temelia definirii noţiunii de statut, nu trebuie uitat faptul că fiecare dintre aceste sensuri presupune, în esenţă, un set normativ ce caracterizează o persoană printr-un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu rol în reglarea interacţiunilor cu ocupanţi ai altor statusuri.

      Individul ocupă o poziţie în spaţiul social, în reţeaua relaţiilor sociale în care e cuprins; are o anumită situaţie socială; deţine, în ierarhia generală a societăţii, un anumit rang sau, în cadrul ierarhiei unor instituţii determinate, un grad mai mic sau mai înalt; poziţia, situaţia, rangul său îi conferă anumite drepturi( indiferent dacă acestea sunt statuate prin legi ori prin regulamente sau sunt sancţionate doar prin puterea obişnuinţei sau/şi a conştiinţei morale). Poziţia, situaţia socială, rangul unui individ îi conferă acestuia anumite drepturi indiferent dacă acestea sunt impuse şi sancţionate prin legi sau prin puterea obişnuinţei. Statusul constituie deci o poziţie realmente determinată a individului. În aceasta poziţie, el aşteaptă şi pretinde anumite comportamente şi o anumită consideraţie din partea membrilor grupului luaţi aparte şi a grupului dat în totalitatea sa.

        De asemenea trebuie precizat, faptul că noţiunea de statut social nu înseamnă în mod implicit o poziţie socială înaltă. Aceste poziţii de statut social pot desemna, deopotrivă, o poziţie mai înaltă sau mai joasă în ierarhia socială.

      Având în vedere toate aceste aspecte considerăm că noţiunea de statut social se referă la poziţia sau locul pe care un actor social îl ocupă în relaţia cu alţii, în cadrul stratificării sociale sau în cadrul unei structuri sociale, el definind autopercepţia, identitatea socială, reprezentarea socială, rolul explicit, drepturile şi îndatoririle individului, precum şi stilul de viaţă. O varietate de alţi factori joacă însă un rol important în definirea statutului social incluzând fundalul familial, sexul, vârsta, originile etnice, educaţia, venitul, abilităţile, ocupaţia şi multe altele.

      Cel mai mic element al structurii sociale este statutul social. Statutul social, sau mai simplu, statutul, la modul cel mai simplificat, după cum s-a putut observa, poate fi definit ca poziţie socială, nereducându-se totuşi doar la aceasta.

       Nici unul dintre noi însă, nu deţine o singură poziţie în societate sau, altfel spus, nu deţine un singur status. De exemplu, sunt student dar, de asemenea, sunt soră, prietenă, verişoară, ş.a.m.d. .Toţi deţinem şi suntem puternic influenţaţi de un anumit număr de statusuri. Această multitudine de statusuri  deţinute de subiect, poartă denumirea de status general ,, configuraţie globală a gratificărilor ansamblului statutelor particulare care îi determină locul pe scara socială” , viaţa fiecărei persoane fiind organizată în jurul şi de către setul propriu de statusuri.

        Că ocupăm o diversitate de poziţii sociale ce alcătuiesc statusul general este o realitate evidentă, însă extrem de importantă pentru că aceasta ne ajută să înţelegem mai bine propriul nostru comportament, precum şi pe al celor din jurul nostru. Fiecare dintre noi ne comportăm diferit în funcţie de statutul social pe care-l ocupăm într-un anumit spaţiu şi timp. Desigur, există o anumită consecvenţă în ceea ce facem, în varietatea de statusuri pe care le deţinem .Ne comportăm diferit cu oameni diferiţi şi în situaţii sociale diferite, deoarece statusuri diferite implică şi sunt definite de diferite seturi de aşteptări. 

      Fiecare statut social conţine un rol care-l însoţeşte şi, care într-un mod foarte apropriat faţă de ceea ce termenul înseamnă pentru actorii de teatru sau film, poate fi definit ca ,,un pattern de comportamente aşteptate şi cerute de ocupanţii unei anumite poziţii sociale specifice”  . 

       Un status presupune un set de obligaţii şi expectaţii care trebuie îndeplinite, în virtutea poziţiei sociale pe care ne aflăm. Cum fiecare individ ocupă, în cadrul societăţii, un număr de statusuri sociale, tot astfel vom întâlni o varietate de diferite expectaţii comportamentale corespunzătoare statusurilor respective. Aceste expectaţii constituie un set de roluri, care poate fi definit ca totalitatea comportamentelor aşteptate de fiecare actor social, ca rezultat al variatelor statusuri pe care le deţine. Acesta este un concept important în existenţa umană. 

       Distincţia dintre rol şi status o introduce Ralph Linton(1936) rolul fiind considerat ,, aspectul dinamic al statusului˝  , punerea în vigoare a drepturilor şi datoriilor asociate statusului social al indivizilor sau grupurilor umane. Aşadar, în esenţă, rolul este definit ca fiind ansamblul modelelor şi normelor sociale asociate unui status anume: el se referă la totalitatea atitudinilor şi comportamentelor pe care le cere, le aşteaptă, sau le permite colectivitatea, individului, în cadrul statutului său. De fapt, una dintre cele mai importante probleme personale cu care fiecare individ se confruntă în mod repetat în cursul vieţii este cum să-şi organizeze viaţa astfel încât să minimizeze conflictele dintre diferitele roluri din cadrul setului de roluri. Acest fenomen reprezintă, în fapt, un alt concept care pare a fi evident, însă implicaţiile sale în viaţa fiecărui actor social sunt profunde. În formele sale extreme acest conflict poate deveni o problemă serioasă: dacă persistă, în orice măsură, acesta poate începe să ameninţe echilibrul emoţional, precum şi propria identitate a individului; poate crea serioase probleme psihologice şi crize.

      O altă problemă referitoare la statusurile pe care un individ le ocupă precum şi la rolurile sociale corespunzătoare pe care le desfăşoară, este: cum reuşeşte un individ să deţină aceste poziţii sociale? Aici, de asemenea, răspunsul este evident, însă nu mai puţin semnificativ pentru a fi evident. Deşi statusul social, aşa cum am văzut, cuprinde o paletă largă de poziţii, actorul social ajunge să deţină aceste poziţii în două modalităţi: fie le ,, câştigă”, fie îi sunt atribuite din naştere. Aceste statusuri faţă de care individul nu are nici o putere se numesc statusuri alocate (prescrise) ele reprezentând acele poziţii sociale bazate pe anumite caracteristici moştenite sau pe anumite caracteristici asupra cărora individul social nu poate deţine nici un fel de control.