Modurile de viaţă şi instituţiile caracteristice lumii moderne sunt radical diferite, chiar şi de cele din trecutul apropiat. În decursul unei perioade de numai două secole viaţa socială a suferit transformări radicale, care s-au succedat cu un ritm extrem de alert, în comparaţie cu perioada scursă de la începutul umanităţii. Schimbarea este un element constant în viaţa socială, iar studiul acesteia ocupă un loc central în sociologia clasică şi contemporană. Problematica schimbării sociale este dezbătută pe larg în literatura sociologică, în scopul de a explica diferitele faţete ale acesteia, a determinării cauzelor sau a anticipării fenomenelor sale caracteristice, de aceea se impune o clarificare conceptuală, de ordin terminologic. Aceasta trebuie să permită precizarea conţinutului atribuit noţiunii de schimbare socială şi a elementelor corelate acesteia. În general, prin schimbare socială înţelegem trecerea unui sistem sau subsistem social dintr-o stare în alta, diferită cantitativ şi calitativ. Acest proces permite producerea unor modificări structurale şi funcţionale ale sistemului social respectiv. 

        Perioada actuală ne demonstreazã, mai mult decât oricând, că societatea nu este niciodatã statică şi că schimbările sociale, politice şi culturale apar în mod constant. De aceea, sociologia contemporană este interesată de o gamă foarte largă de fenomene specifice schimbărilor pe termen lung, dar şi pe termen scurt, a celor la nivel global sau a celor care se produc la o scară mai restrânsă. Schimbările drastice, de natură structurală şi funcţională, apărute în Europa de Est sau în fosta Uniune Sovietică, precum şi transformările tot mai evidente din lumea islamică, reprezintă doar laturi ale schimbării sociale. Cea mai importantă întrebare prezentă în studiile actuale vizează finalitatea procesului de schimbare şi anume, încotro se îndreaptă omenirea?

       Teoreticienii sociologiei nu au formulat un punct de vedere comun, dar din scrierile unor autori ca: Alain Touraine, Daniel Bell, Alvin Toffler, Francis Fukuyama, se pot desprinde două posibile răspunsuri, încărcate în mod evident cu o doză de speculaţie. 

• Primul răspuns se referă la faptul cã trăim într-o societate postindustrială sau informaţională, în care producerea si controlul informaţiilor devin principalele preocupări, atât ale indivizilor, cât şi ale organizaţiilor. 

• Cel de-al doilea răspuns vizează teoria conform căreia ne aflăm la „capătul istoriei“.    

    Sfârşitul istoriei, în opinia lui Fukuyama, înseamnă sfârşitul conflictelor, iar instaurarea democraţiilor liberale, pe o scară tot mai largă, vine ca un argument în sprijinul acestei teorii. 

      Lucrarea de faţă îşi propune să răspundă acestor întrebări, analizând procesul de schimbare socială la nivelul organizaţiilor care asigură servicii publice, şi anume la nivelul armatei României, din perspectiva statutului de membru cu drepturi depline al celei mai puternice şi complexe organizaţii politico-militare a contemporanităţii: N.A.T.O.

        Am ales această temă având în vedere, în primul rând, un motiv subiectiv: sunt student militar şi am interesul să ştiu cum este perceput procesul de schimbare socială la nivelul armatei ţării noastre, după integrarea în N.A.T.O. şi bineînţeles cum va fi privit şi acceptat militarul român de acum înainte. În al doilea rând am considerat că este o provocare deosebită deoarece, despre acest subiect, nu s-a scris foarte mult. Totodată, această temă mi-a oferit posibilitatea de a analiza modul în care acest fenomen este perceput în societatea românească.

        Această lucrare se bazează pe câteva idei principale, care capătă contur în capitolele care vor fi prezentate şi anume: 

Primul capitol abordează aspecte teoretice legate de procesul de schimbare socială privind definiţia schimbării sociale, tipurile de schimbare socială, teoriile care abordează acest proces şi sursele care l-au generat, precum şi ratele schimbării sociale. Cunoaşterea acestora permite o înţelegere şi o analiza mai bună a problematicii de bază.

      Al doilea capitol studiază factorii declanşatori ai schimbării sociale, realizând o analiză a principalilor factori care au stat la baza acestui proces. Am realizat acest studiu având în vedere şi anumite particularităţi privind factorii care au stat la baza schimbării sociale la nivelul organizaţiei militare. 

         În capitolul trei, suportul teoretic pentru partea practică, am încercat să realizez o analiză a ceea ce presupune schimbarea socială la nivelul armatei României. Până în prezent, armata ţării noastre a fost supusă unui proces foarte amplu de transformări. Altfel spus, până la momentul integrării în N.A.T.O. şi după aceea, sistemul militar a trecut prin mai multe etape de schimbare începând cu procesul de restructurare şi modernizare şi continuând cu cel de profesionalizare a armatei României. Toate aceste etape am încercat să le evidenţiez cât mai bine în capitolul sus menţionat.

        Şi, în final, capitolul patru, capitolul de bază al lucrării, cuprinde un studiu privind efectele schimbării sociale a instituţiei militare după integrarea României în structura Organizaţiei Tratatului Nord -Atlantic. Un rol activ în formarea acestei imagini l-a avut presa scrisă, care a relatat atât aspectele negative din armată, cât şi pe cele pozitive. După cum bine se cunoaşte, jurnalismul este mecanismul care joacă un rol vital în informarea publicului.”Dreptul publicului de a fi informat este cel mai des invocat argument al jurnaliştilor în disputa lor cu cenzura oficială şi cu mentalitatea cazonă” .”Jurnalismul este o meserie la fel de respectabilă şi onorabilă ca şi cea a armelor, fie şi pentru simplul fapt că scopul său principal este acela de a transmite oamenilor informaţiile, comentariile, opiniile, imaginile absolute necesare sănătăţii unei societăţi democratice” . Percepţia socială asupra armatei, concretizată cu deosebire în gradul de încredere al populaţiei, după cum este relevant în sondajele de opinie realizate, s-a menţinut în permanenţă la cote înalte.

      Realizarea acestei lucrări de licenţă a presupus utilizarea unei biblioteci bazată pe lucrări de specialitate, cursuri, sondaje de opinie publice, cotidiane şi reviste monitorizate pe o perioada lungă de timp. În acelaşi timp ea se vrea a fi o analiză a unui fenomen foarte amplu şi complex, fenomenul de schimbare socială ce a avut loc la nivelul organizaţiei militare.

        Demersul personal în realizarea acestei lucrări nu ar fi fost posibil fără ajutorul domnului maior lect. univ. drd. Florin Petruţ, căruia îi adresez mulţumiri.

       Schimbarea socialã a cunoscut ritmuri diferite de-a lungul istoriei. Ritmul lent îi fãcea pe gânditori sã considere cã stabilitatea este starea normalã a lumii, cã schimbarea este un fenomen de suprafatã. „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, cãci nu este nimic nou sub soare”  este scris în „ Ecclesiastul”. În timpul revoluţiei industriale, ritmul schimbării sociale s-a accelerat. Unii teoreticieni consideră că ,,sociologia este fiica revoluţiei industriale şi că ea s-a constituit în strânsă legătură cu schimbarea socială” . Mulţi sociologi şi-au propus să descopere tendinţele generale şi să enunţe legi ale dezvoltării.

        O imagine plastică a ritmului schimbării este prezentată de Giddens: „Fiinţele umane există pe Pãmânt de aproximativ o jumătate de milion de ani. Agricultura, baza necesară pentru aşezările stabile, există doar de 12.000 de ani. Civilizaţiile datează aproximativ de 6000 de ani. Dacã ne-am imagina întreaga întindere a existenţei umane de până acum ca o singură zi, agricultura ar fi apărut la ora 23:45, iar civilizaţiile la ora 23:57. Dezvoltarea societăţilor moderne ar fi început abia la ora 23:59:30. Dar probabil cã atât de multe schimbări au avut loc în ultimele 30′ ale acelei zile a umanităţii cât în tot timpul scurs de până atunci” .

        Dupã părerea lui G. Rocher, schimbarea socială este “orice transformare observabilă în timp, care afectează, într-o manieră ce nu este provizorie sau efemeră, structura sau funcţionarea organizării sociale a unei colectivităţi date şi modifică, într-un fel, cursul istoriei sale” .

        Conceptul de schimbare socială se corelează cu cele de modernizare, dezvoltare, evoluţie socialã.

         Fiecare schimbare poate fi considerată ca o ruptură a echilibrului, ca o dezorganizare, parţială sau generalã, urmatã de o reorganizare, care, la rândul sãu, va fi afectatã de o nouã schimbare.

         Schimbarea socialã se referã la transformãri observabile într-o anumitã arie geograficã şi într-un anumit context cultural. T. Parsons face distincţie între schimbarea de structurã şi schimbarea de echilibru. Schimbarea de structurã presupune modificarea organizãrii sociale în întregul sistem sau în anumite componente ale sale. Schimbãrile de echilibru nu afecteazã structura organizãrii sociale. Ele contribuie la restabilirea echilibrului sistemului. O înlocuire de personal nu este o schimbare de structurã, ci o schimbare de echilibru. Schimbarea de echilibru poate fi un rezultat sau un indiciu al unei schimbãri, dar nu o însoţeşte întotdeauna. Astfel, un nou consiliu de administraţie este ales pentru a-l înlocui pe cel vechi sau un partid din opoziţie câştigã alegerile şi ajunge la putere. Acestea sunt schimbãri de echilibru. O grevã poate avea ca rezultat o creştere a salariilor în funcţie de creşterea preţurilor. Aceasta este o schimbare de echilibru. Dacã se poate constata cã greva a antrenat transformãri în organizarea întreprinderii, în distribuirea autoritãţii, în reţelele de comunicaţii şi dacã toate aceste modificãri vor avea un impact asupra altor întreprinderi, atunci schimbarea este structuralã.

      Schimbarea socială trebuie sã afecteze modul de viaţă, de gândire, opiniile, comportamentul, atitudinile unei colectivităţi. O schimbare care afecteazã doar o persoanã nu este o schimbare socialã. Procesul de socializare poate genera o schimbare socialã numai dacã are ca rezultat schimbarea atitudinilor şi comportamentului unui numãr mare de oameni. „Schimbarea de structurã trebuie să se raporteze la un punct de referinţă din trecut, faţă de care se va face constatarea cã s-a produs într-adevãr. Schimbarea de structură trebuie sã facã dovada permanenţei, în sensul cã transformările trebuie sã aibă durabilitate” .

         „Schimbarea socială nu este sinonimă cu evenimentul. Un eveniment poate provoca sau însoţi o schimbare, dar acest lucru nu se întâmplă totdeauna. Schimbarea socială se produce în anumite condiţii care favorizează sau defavorizează, activează sau încetinesc acţiunile unor factori. Condiţiile pot influenţa ritmul schimbărilor, astfel încât acţiunea factorilor este fie mai rapidă, fie mai lentă. Condiţiile influenţeazã şi direcţia schimbării. Condiţiile afectează şi aria în care se poate instala o schimbare. Dacă nu întâlneşte condiţii favorabile, într-un anumit domeniu al societăţii sau într-o anumită regiune, o schimbare nu pătrunde sau ajunge târziu în acele locuri” . 

       Toate societăţile cunosc schimbarea socială – o modificare semnificativă în modelele culturii şi în structura socială, care se reflectă în comportamentul social. Unele societăţi, cum sunt triburile mici din părţile îndepărtate ale Americii de Sud, se schimbă încet; altele, cum sunt Statele Unite, se schimbă mai rapid. Societăţile se schimbă în direcţii diferite, aşa că în timp ce într-o ţară (cum este Polonia), de exemplu poate avea loc o liberalizare politică, în alta (cum este China) poate avea loc o represiune politică. Unele schimbări sociale sunt planificate, ca atunci când guvernele reglementează sau dereglementează industriile; altele nu sunt planificate, ca atunci când pierderea războiului de către o ţară duce la schimbări în structura conducerii sale. Unele schimbări sunt de scurtă durată, ca în cazul teribilismelor şi modelor, altele durează mai mult timp, cum sunt efectele inventării automobilului. Unele schimbări sunt acceptate imediat de societate, cum sunt programele de îmbunătăţire a asistenţei medicale. Totuşi, cele mai multe sunt cele puţin uşor controversate (cum este cazul încercărilor feministe de a aduce la acelaşi nivel puterea între bărbaţi şi femei), fiindcă schimbarea răstoarnă modele confortabile şi familiare.

        Ca o concluzie la cele spuse mai sus, putem afirma că „schimbarea socială nu are limitele clare şi ea în mod frecvent afectează toate aspectele unei societăţi” , ea fiind o parte a vieţii sociale. Acest lucru face studiul schimbării sociale fascinant şi dificil.

        Într-o primă abordare, schimbarea socială poate fi reperată după patru manifestări distinctive :

→     implică noi organizări

→     poate fi identificată în timp : prin raportarea la o situaţie iniţială, dar şi pe termen scurt sau mediu

→     este durabilă

→     este colectivă

     Prin urmărirea conexiunilor dintre diferite aspecte ale schimbării sociale , sociologii sintetizează (reasamblează) aspectele variate ale societăţii care au fost analizate separat. Aceasta poate include schimbări în valorile culturale, în norme şi roluri, la fel ca şi în instituţiile sociale ca familia, educaţia sau religia. În toată lucrarea am discutat multe aspecte ale schimbării sociale. Ajunşi aici, avem nevoie să dobândim o mai mare inţelegere a procesului schimbării sociale. 

    ″Schimbarea socială - afirmă Mircea Agabrian - desemnează modificările relativ permanente a pattern-urile comportamentale, a relaţiilor sociale, ale componentelor culturii şi structurii sociale″ .

      De aceea, studiul schimbării sociale reprezintă o cercetare a pattern-urilor şi a cauzelor sociale care au generat schimbarea. Desigur ca şi alte discipline studiază schimbarea socială dar fiecare utilizează instrumente şi teorii proprii, astfel ea poate fi definită ca o trecere a  unui sistem social sau a unei componente a acestuia de la o stare la o altă stare diferită calitativ şi/sau cantitativ. Specific schimbării este faptul că ea însăşi este o stare, chiar tranzitorie, ce trebuie considerată ca atare, şi în acelaşi timp vizează diferenţele dintre două stări succesive ale sistemului.

      O altă definiţie propusă este aceasta: prin „schimbare socială – afirmă domnul profesor Mihăilescu - se desemnează procesele care produc modificări ale structurii si funcţionalităţii unui sistem sau subsistem social” .

•     dacă schimbările sociale duc la îmbogăţirea structurală şi funcţională, sistemul suportă un proces de dezvoltare; 

•    dacă generează o diminuare a complexităţii structurale şi o sărăcire a funcţionalităţii, sistemul suportă un proces de regresie.

       Procesul revoluţionar început în decembrie 1989 în societatea românească a determinat şi determină schimbări sociale importante în toate subsistemele sistemului social global. Construcţia şi reconstrucţia noii societăţi, raţionalizarea ei (în sensul lui Max Weber), implică o analiză profundă a structurilor sociale aflate într-un proces de tranziţie. Procesul deosebit de complex al destructurării şi restructurării în consens cu noile cerinţe funcţionale ca şi dinamica extraordinară a socialului îngreunează analiza ştiinţifică, dar nu o face imposibilă.

       Procesul schimbării sociale are în vedere impunerea şi inculcarea unui nou set de valori compatibil cu noile realităţi sociale care să răspundă în mod adecvat cerinţei funcţionale finale, cât şi cerinţelor funcţionale laterale. În funcţie de acest set de valori vom asista la elaborarea unor noi modele culturale, la structurarea unor noi atitudini şi comportamente, a unui nou sistem normativ, la elaborarea unor noi ideologii de grup. Introducerea mecanismelor de piaţă va implica nu doar o nouă ordine economică ci şi o nouă ordine socială şi simbolică.

         Ca urmare a unei puternice transparenţe s-au reliefat multiple motivaţii, interese şi aspiraţii. Toate acestea ca şi multe altele au modificat sensibil relaţiile sociale şi au contribuit la identificarea direcţiilor de constituire a noilor structuri sociale.

        ”Prin schimbare socială – afirmă Morris Ginsberg – eu înţeleg o schimbare în structura societăţii.” Şi tot Ginsberg afirmă în continuare că termenul de schimbare socială include de asemenea schimbările în atitudini sau credinţe, care joacă un rol important în susţinerea instituţiilor şi care se schimbă odată cu acestea.

         Trecerea la economia de piaţă duce la schimbări importante în poziţiile sociale ale indivizilor. Cu alte cuvinte asistăm la o modificare a statusurilor concomitent cu o stratificare puternică a societăţii. Dacă în teoria marxistă ordinea economică prima, în teoria weberiană importantă este ordinea socială, care cere o analiză a modului în care prestigiul este distribuit între diferitele grupuri ale societăţii. Iar prestigiul se leagă tocmai de sistemul de valori pe care societatea îl promovează şi în legătură cu care prestigiul este acordat.

      Schimbarea socială modifică identitatea grupurilor sociale, acestea definindu-şi identitatea în raport de sistemul axiologic. Asistăm totodată la redefinirea poziţiilor grupurilor sociale. Dacă în teoria marxistă nu existau decât două clase, intelectualii fiind consideraţi doar o patură socială, realitatea acestei schimbări sociale arată rolul fundamental pe care îl ocupă intelectualii în acest proces. De altfel o serie de studii relevă poziţia dominantă a ”intelectualilor în democratizarea societăţilor. Poate că niciodată în istoria lumii – afirmă Shils – intelectualii nu au avut asemenea responsabilităţi şi ocazii pentru exercitarea autorităţii şi creativităţii în cadrul instituţiilor centrale a propriilor societăţi.”