Oameni preistorici vânau animalele pentru hrană şi le foloseau pieile ca îmbrăcăminte şi aşternuturi şi pentru acoperirea adăposturilor. Pieile netratate putrezeau repede, dar s-au găsit diferite căi de a preveni acest lucru precum expunerea pieilor la fum sau la tratarea lor cu sare sau cu extracte din scoarţă de copac.

        Majoritatea pielii tăbăcite se obţin azi din piei de vite, dar şi de oi, porci, capre, rechini, aligatori, struţi, şerpi şi şopârle. Pieile brute ale animalelor măcelărite sunt de obicei conservate până când sunt prelucrate. Cele trei metode principale utilizate pentru a prepara (conserva) pieile brute sunt uscate la aer, sărarea umedă şi sărarea uscată.

Pentru transformarea pieilor brute în piele tăbăcită, ele se înmoaie întâi în apă şi se spală, pentru a înlătura agenţii de preparare şi impurităţile. Apoi se curăţă orice urmă de carne rămasă pe partea interioară a pieli. Pentru a înlătura părul nedorit (sau ţepii), şi stratul extern de ţesut al pielii numit epidermă, pieile sunt îmbibate cu var nestins şi apoi curăţate. Spălarea şi tratarea chimică  înlătură varul nestins şi acţiunea enzimelor înmoaie pielea. Procesul de transformare a pieilor preparate în piele tăbăcită este un tratament chimic numit tăbăcire. Tăbăcirea se face cu tananţi vegetali sau cu tananţi minerali. Tăbăcirea cu tananţi vegetali s-a utilizat până în anii 1850.

Procesul poate dura de la 12 ore până la 6 săptămâni, pieile brute fiind îmbibate în soluţii tot mai tari din extracte de plante. Acestea se obţin din diferiţi arbori şi arbuşti, în special din lemnul de quebracho şi din scoarţă de mimoză. Toate aceste extracte conţin tanin (acid tanic) care se combină cu proteinele din piele şi le transformă în materialul stabil cunoscut ca piele tăbăcită. Principala metodă de tăbăcire cu tanaţi minerali este tăbăcirea ci crom, introdusă în anii 1850. pieile brute sunt tratate cu o soluţie de dicromat de sodiu.

După tăbăcire, pieile sunt adesea despicate, rezultând mai multe straturi de piele. Acestea se vopsesc şi apoi se tratează cu grăsime pentru a împiedica pielea să se usuce într-o masă tare şi inflexibilă. După uscare, pielea este învelită cu o soluţie de finisare, de obicei răşină acrilică, şi adesea i se dă luciu prin aplicarea unui strat de acoperire din nitroceluloză.

        Încălţămintea ocupă o pondere însemnată în consumul populaţiei, datorită rolului pe care îl are de a proteja picioarele faţă de agenţii atmosferici (umezeală, frig, căldură) şi de a le feri de acţiunile mecanice ale mediului înconjurător. În acelaşi timp, încălţămintea are un rol igienic, ortopedic (împiedică determinarea tălpii piciorului), uşurează mersul şi înfrumuseţează picioarele.

        Standardul de viaţă actual al populaţiei, precum şi cerinţele mereu crescânde ale acesteia, necesită o atenţie deosebită asupra producerii încălţămintei. Pentru a satisface cât mai mult cerinţele cumpărătorilor şi pentru a creşte mereu volumul desfacerilor în comerţ, este necesar să se tină cont de următoarele cerinţele ale consumatorilor faţă de caracteristicile încălţămintei:

       Comportarea la purtare se referă la asigurarea unor proprietăţi de igienă şi protecţie a piciorului la un mers normal. Încălţămintea trebuie să fie impermeabilă, dar să permită totodată ,,respiraţia piciorului", să-1 apere de frig, să nu-i producă prea multă căldură, să-i menţină umiditatea şi temperatura corespunzătoare.

        Comoditatea. şi confortul sunt cerinţe influenţate de proprietăţile materialelor din care este confecţionată încălţămintea  de greutatea şi dimensiunile încălţămintei, de adaptarea încălţămintei la forma piciorului.

Creşterea duratei de exploatare a încălţămintei necesită folosirea unor materiale corespunzătoare calitativ, a unui proces tehnologic bine executat, a posibilităţilor de reparare uşoară a încălţămintei.

        Aspectul estetic exterior conform liniei moderne, pentru a satisface pe deplin cerinţele cumpărătorilor. Toate aceste cerinţe se vor putea realiza prin folosirea unor materii prime şi auxiliare corespunzătoare fiecărui sortiment de încălţăminte, prin folosirea unor sisteme de confecţionare şi finisare adecvate, prin alegerea unor modele şi calapoade corespunzătoare.

        Pieile finite (tăbăcite) reprezintă o materie primă foarte apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte şi marochinărie.

            Caracteristicile pieilor finite depind de caracteristicile pieilor brute, determinate la rândul lor de structura şi topografia pielii.

a. Structura pielii. Pielea este formată din straturi (fig. 1, a):

Epiderma, stratul exterior al, pielii care se îndepărtează în procesul de tăbăcire. Epiderma este legată de dermă printr-un strat neregulat numit membrană hialină, care determină, împreună cu o parte a dermei, aspectul natural al feţei denumit şi desenul sau floarea pielii. EI este diferit în funcţie de tipul de piele (fig. 1, b).

        Derma — cea mai importantă parte structurală a pielii, care rămâne în urma procesului de tăbăcire şi care are ca ţesut principal ţesutul conjunctiv format din fibrele: fibre şi fascicule de colagen. Derma este constituită din două straturi: papilar (care împreună cu membrana hialină alcătuiesc desenul sau floarea pielii) şi reticular care formează baza pielii tăbăcite. Acest strat determină rezistenţa, grosimea, flexibilitatea şi moliciunea pielii tăbăcite.

        Hipoderma — stratul subcutanat constituit în special din celule grase şi care se îndepărtează în procesul de tăbăcire.

Calitatea pieilor finite depinde de grosimea şi de adâncimea firului de pâr în piele (la porcine şi caprine pătrunde foliculul pilos până la hipodermă, făcând pielea permeabilă după tăbăcire) precum şi de numărul, mărimea şi adâncimea glandelor sudoripare şi sebacee care, în general, influenţează negativ calitatea pielii.

b. Topologia pielii. Datorită diferenţei de grosime a structurii neuniforme a pielii, regiunile topografice ale acesteia se vor folosi variat pentru detaliile încălţămintei, în scopul obţinerii unor produse de calitate.

În funcţie de proprietăţile fizico-chimice, pieile se împart în următoarele zone topografice cu caracter omogen:

La pieile de bovine:                                           

- (cruponul (a) corespunde spatelui animalului; are grosimea aproape uniformă pe toată suprafaţa, structura densă şi rezistentă. Este partea cea mai valoroasă a pielii;

- pielea de pe gât (b) este mai afânata mai rară, mai slabă;

- poalele (d), pielea de pe cap (c), pielea de pe picioare (g), coada (f), iile (e) sunt regiuni topografice de calitate inferioară, folosindu-se mai puţin pentru articolele de încălţăminte.

 La pieile de cabaline:

- gâtul (1) cuprinde pielea din regiunea spatelui şi gâtului, fiind neomogenă;

- crupa (2) este mai compactă, mai densă, dar cu două zone mai tari, mai dense, care se numesc oglinzi (3).

Pieile animalelor mari se tăbăcesc întregi (fig. 4, a), sub formă de jumătăţi denumite canate (fig. 4, b), sub formă de hecht (fig. 4, c) respectiv cruponul împreună cu gâtul; sau cu regiuni topografice separate (crupon, gât, poale).

        Pieile animalelor mici (ovine, caprine, canine, porcine), datorită caracterului mai omogen pe care-1 prezintă se tăbăcesc întregi. Valoarea acestora se apreciază după raportul dintre crupon şi celelalte părţi topografice ale pielii.

c. Factorii din timpul vieţii animalelor influenţează în special suprafaţa şi grosimea pieilor, însuşirile dermei, prezenţa anumitor defecte în partea finită. Dintre aceşti factori menţionaţi: rasa, vârsta şi sexul animalului, clima, condiţiile de întreţinere şi hrana, perioada de tăiere, modul de sacrificare şi jupuire.

d. Conservarea pieilor. Datorită compoziţiei chimice complexe, bogată în substanţele proteice, pieile crude sunt uşor atacate de micro-organisme. Pentru evitarea degradării lor, pieile crude, în funcţie de destinaţia lor, se supun conservării prin diferite metode, obţinându-se pieile brute. Cele mai folosite metode de conservare sunt: uscarea, sărarea, piclarea, congelarea.

e. Metoda de tăbăcire a pieilor brute. Tăbăcirea reprezintă procesul fizico-mecanic şi chimic prin care pielea brută se transformă în piele finită, imputrescibilă, cu însuşiri calitative noi, superioare.