Bunurile publice sunt definite de Samuelson (1954)  ca unele "care toate se bucură în consum", în sensul că fiecare consum de astfel de bunuri al unui  individ, să nu determine scăderea consumului de acelaşi bun la un alt individ. S-a accentuat că bunurile publice diferă d.p.dv. comercial  de bunurile private, care "pot fi împărţite între diferiţi indivizi". În cazul bunurilor există posibilitatea să te referi la totalul consumurilor, ca la o sumă a fiecărui consum individual. Dacă X este un bun privat (mere, pâine) şi dacă există 2 indivizi Aşi B, atunci totalul consumurilor Xc este suma fiecărui consum individual: 

                      Xc =   Xa+Xb

        Din contră, citindu-l pe Samuelson: pt. bunurile publice, fiecare individ poate consuma toate bunurile. În cazul unui bun public (G), totalul cantităţilor consumate este acelaşi pt. fiecare individ:

                       Gc =  Ga =  Gb

        Un exemplu de astfel de bun e considerat a fi: apărarea naţională, în sensul că, dacă cheltuiala cu apărarea împiedică atacul asupra naţiunii, atunci fiecare individ rezident, se poate bucura pe deplin de securitate suplimentară, creeată de fiecare cheltuială.

        Prin definiţie bunurile publice sunt nerivale în consum, adică consumul unui individ nu reduce beneficiile derivate la toţi ceilalţi indivizi. O implicaţie a acestei caracteristici este: pt. a obţine cererea agregată pt. un bun, ambele cererilor individuale trebuie adăugate mai mult vertical decât orizontal. Compararea familiilor de cerere şi a diagramei ofertei pt. bunurile private cu cele pt. bunuri publice este redată ţn figura 3.1.(redarea curbei cererii.)

        În partea a) Da şi Db sunt curbele cererii pt. indivizii Aşi B pt. un bun privat X. Se observă curba cererii agregate Da+b, procedeul obişnuit fiind adăugarea cantităţilor cerute de fiecare individ corespunzătoare fiecărui preţ. De exemplu, la preţul OP pt. A cererile sunt qa şi pt. B cererile sunt qb. Cererea pieţei este q a+b Adiţionarea este clar orizontală . Costul marginal al producţiei e reprezentat de MC. Există, deci posibilitatea detectării, în acest context, a echilibrului parţial, cantitatea optimă PARETO a bunului. Dacă producătorii stabilesc preşul la costul marginal ,atunci fiecare individ va consuma bunul când beneficiul marginal depăşeşte preţul, cantitatea 2optimă" care trebuie produsă de bunuri private este qa+b.La acestă poziţie indivizii sunt dispuşi fiecare la mai mult decât acoperirea costului de producţie al rezervei. 

                    MC x  =    P x =   MB a =   MBb

        În figura 3.1(b) Da' şi Db' sunt curbele cererilor individuale (A şi B) pt. un bun public G. Cerera agregată Da+b vorbeşte despre cantitatea A consumată ca fiind diferită de cantitatea consumată B. După definiţie, fiecare individ poate consuma aceeaşi cantitate de bun public. În acest caz e mai potrivit să întrebi cât va plăti individul A pt. o cantitate de bun primită şi să aduni aceste sume împreună. La q, individul A ar plăti ta şi individul B ar plăti t b.pt. această cantitate. Curba cererii agregate este deci , Da+b ; ea este formată din aceste adunări repetate la nivelul fiecărei cantităţi. Este clar, că adunarea, acum este verticală, adică adăugarea de preţ la cantitatea corespunzătoare.

        În acest caz, dacă curba costului marginal este MC, condiţiile optimului PARETO sunt satisfăcute când suma beneficiilor marginale sau suma cererilor celor 2 indivizi egalează costul marginal. Astfel, după " taxa principalului beneficiu" individul A ar plăti o taxă de 0ta şi individul B o taxă de 0tb.;adică fiecare individ ar plăti o taxă egală cu beneficiul marginal al său.

Prin comparaţie cu cazul de mai sus, el e optim când:

                    MCq =       MBa+   MBb

        În partea (a) se arată că: cantitatea totală optimă care se produce este acea cantitate unde suma corespunzătoare beneficiilor marginale ale indivizilor este egală cu costul marginal al producţiei şi (b) că fiecare individ ar fi taxat corespunzător cu  beneficiul marginal.

        A doua caracteristică a bunurilor publice este: consumatorii nu pot fi excluşi de la beneficiile consumului. Dacă bunurile sunt interzise (prohibite) , un individ nu poate nega/refuza consumul de bunuri ale unui alt individ. În cazul bunurilor private, piaţa poate funcţiona astfel încât consumul bunului poate fi posibilă dacă se plăteşte un anumit preţ pt. el. Un individ poare refuza consumul de bunuri dacă nu poate să stabilească dreptul corect asupra bunului respectiv. În cazul bunurilor publice,dacă bunul fusese furnizat de un individ, el nu are sancţiune de interzicere sau restricţie a consumului de bunuri. Chiar dacă, individul are sancţiune nu există un mecanism, încă, de care să fie forţat. Dacă indivizii pot consuma un bun fără să plătească pt. el, atunci poate fi un stimulent să " păstreze liniştea", în speranţa că alţii vor suporta costul rezervelor;pt. aceasta bunul e furnizat, se pot bucura de el, fără cost personal. Aceasta e strategia "conducător liber". Dacă cineva încearcă " fără conducător" nu-i va fi furnizat nimic şi "fără conducător" pt. cineva devine imposibil.