“ Învingătorii au nevoie de cei pe care i-au redus la simpla nevoie şi sunt prin cei  pe care au încercat să-i desfiinţeze. Iar când în aceştia din urmă se trezeşte conştiinţa de sine, singura prin a cărei recunoaştere s-ar împăca stăpânii, ea nu-i  mai recunoaşte, căci este lene în fiinţa lor, şi inerţie, şi tiranie. Aşa se întâmplă statornic în istorie, ori de câte ori oamenii stăpânesc oamenii, şi popoarele asupresc popoarele.”

 Constantin Noica (1980)

Liderul Aşteptat reprezinză un ideal. El întruneşte toate datele estetice, afective şi intelectuale pe care fiecare dintre noi ne-am fi dorit să le avem, el trebuie să aibă un răspuns la toate aşteptările noastre, de la simple nevoi de siguranţă până la dorinţe de afirmare. Liderul Aşteptat este cel care va veni să ne rezolve problemele, Liderul Aşteptat este un Mesia Politic. Cât regăsim din această frumoasă şi nobilă fiinţă imaginară în persoana reală a Liderului Ales este greu de spus şi aproape imposibil de măsurat.

Alegătorul român a creat în mintea şi în sufletul său, în cei cincisprezece ani de democraţie care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, un portret schimbător al Liderului Aşteptat. Trăsăturile interioare şi exterioare ale “Celui care va veni” s-au modificat în funcţie de problemele economice şi politice inerente acestei perioade de tranziţie, cu care s-a confruntat o populaţie care tânjea spre normalitate, spre siguranţa zilei de mâine. După cinci decenii în care electoratul român n-a avut parte decât de Partidul-Stat, apariţia peste noapte, în 1990, a mai multor formaţiuni politice, fiecare dintre acestea cu programul şi ideologia sa, a sporit starea de confuzie a alegătorului care nu-şi cunoştea nici drepturile, dar nici obligaţiile. Lipsa de cultură politică s-a făcut simţită şi la nivelul politicienilor, mulţi dintre ei neştiind, din păcate, nici măcar acum, după atâta timp, ce conţine programul partidului pe care îl reprezintă. Neobişnuit şi lipsit de informaţii, electoratul roman s-a îndreptat spre Liderul a cărui imagine îi trezea încredere şi al cărui discurs promitea cel mai mult din punctul de vedere al aşteptărilor imediate ale populaţiei. Pe rând, din campanie electorală în campanie electorală, candidaţii la funcţia supremă în stat, dar şi la alte posturi de mare răspundere pentru ţară, au încercat să se încadreze în modelele liderilor politici aşteptaţi de electorat. Mulţi dintre cei care şi-au văzut speranţele sfărâmate în ziua alegerilor au acuzat alegătorii de confuzie şi incoerenţă, uitând că, până la urmă, dacă reducem la absurd întregul joc politic, rămânem doar cu o simplă relaţie de comunicare între ales şi alegător. Cât din mesajul viitorului lider a ajuns la posibilul susţinător şi cum a fost înţeles acest  mesaj se va vedea în rezultatul alegerilor.

        Într-o democraţie autentică, alegătorii sunt educaţi să-şi conştientizeze aşteptările în legătură cu puterea, să ştie să discearnă, dincolo de charisma personajului politic propus şi a promisiunilor electorale, omul care, într-adevăr, poate oferi răspunsuri coerente. “Interesul suscitat de o personalitate reclamă coerenţa şi continuitatea imaginii sale care nu se poate menţine decât prin adaptarea comportamentului politic la aşteptările electoratului”, afirmă profesorul Nicolae Frigioiu în lucrarea sa Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice (2004). “Faptul că fondul iradiază forma unei imagini politice poate fi confirmat dacă studiem geneza popularităţii unei personalităţi politice. Cadrul socio-psihologic care facilitează popularitatea este conştiinţa difuză la nivel de grup a importanţei factorului politic pentru viaţa şi securitatea comunităţii însăşi. Popularitatea unei personalităţi trădează nevoia profundă de ataşament a grupului. Or, forţa care exteriorizează această energie socială latentă şi o fixează în imagini este puterea”(Frigioiu, 2004, 8).

        Lucrarea de faţă îşi propune ca, pe baza cursurilor şi a bibliografiei de specialitate studiate în cei cinci ani de facultate, să demonstreze cât de importantă este cultura politică în formarea unui lider politic şi a unui electorat matur, în stare să-şi conştientizeze aşteptările. În incursiunea sa prin universul deschis de operele specialiştilor în sociologie, politologie, liderologie, psihologie, marketing politic, autorul acestei lucrări de licenţă va încerca să arate că, din perspectiva marelui public al spectacolului politic, electoratul, căutarea Liderului Aşteptat în Liderul ales nu va înceta niciodată, oamenii având nevoie prin însăşi construcţia lor psihică şi socială de un catalizator al credinţelor, speranţelor şi aspiraţiilor în mai bine. Conştientizându-se aceste lucruri din dublă perspectivă, a alegătorului şi a omului politic, imaginea reală a liderului se va putea apropia de cea a personalităţii politice ideale, în funcţie, bineînţeles, şi de contextul politic şi social al spaţiului şi timpului dat. Dacă, aşa cum se va arăta, momentele tulburi ale existenţei unei naţiuni provoacă prin apariţia Eroului Salvator apropierea Liderului Aşteptat de Liderul Ales, momentele de echilibru şi de armonie socială şi politică ale unui popor, cu o conştiinţă şi o cultură politică solidă, pot crea premisele apariţiei şi legitimării unei personalităţi politice exemplare din punctul de vedere al celor care l-au votat conştient. Importanţa apelului la mitul politic în formarea viitorilor conducători va fi şi ea reliefată în rândurile ce urmează. Apelul la mitul politic, la credinţe şi tradiţii, pentru cristalizarea imaginii unei personalităţi, poate fi privit ca o  încercare de apropiere a Liderului Ales de Liderul Aşteptat. În momentul intrării în viaţa politică, liderii devin întruchipări ale unor personaje exemplare, imagine de care trebuie să ţină seama în actul de exercitare al Puterii. Importanţa Statului ca sursă de legitimitate şi autoritate pentru omul politic şi, reciproc, dependenţa simbolică a Statului de persoana care îl personifică în acţiunea de guvernare, reliefează nu numai în plan teoretic nevoia omului, ca fiinţă socială,  de siguranţă fizică, materială şi spirituală pe care o inspiră conceptul de Putere.

        „Puterea constituie o relaţie mai veche şi mai generală decât statul. Existenţa comunităţilor umane nu este posibilă.