Progresele navigaţiei în evul mediu nu au fost deosebit de spectaculoase datorită conjuncturii istorice create în Europa, unde biserica a constituit secole de-a rândul  o piedică în calea dezvoltării ştiinţei. Multe  din cuceririle ştinţifice ale antichităţii au fost abandonate sau date uitării. Doar drakkarele vikingilor, navele Bizanţului sau cele veneţiene şi genoveze aveau să poarte amprenta măiestriei constructorilor de corăbii ai acelor timpuri şi să colinde nestingherite mările Europei.     Firi războinice şi aprige, temerarii navigatori şi luptători vikingi au obţinut numeroase izbânzi în Europa centrală şi de vest în secolele VIII – XII şi au străbătut apele Atlanticului de Nord ajungând, după unii istorici şi arheologi, până în Groenlanda şi pe ţărmurile insulei Terra Nova, peninsulei Labrador şi chiar pe coastele estice ale Americii, afirmându-se că vikingii ar fi reuşit prima traversare a Atlanticului.

Izbânda, poate cea mai uimitoare a omului asupra mării, la acea vreme, o reprezintă, aşa cum consemnează cronicile chinezeşti, extraordinara călătorie efectuată de călugărul budist Huei Sin, către sfârşitul secolului al V-lea, pe apele Pacificului până pe ţărmurile apusene ale Mexicului şi Americii Centrale, cu un mileniu înaintea lui Columb. Corăbiile navigatorilor chinezi străbăteau în secolele V-IX Pacificul de vest şi Oceanul Indian, stabilind strânse legături cu popoarele de pe ţărmurile de sud ale Asiei şi de răsărit ale Africii.

Corăbiile Bizanţului, apoi cele veneţiene şi genoveze aveau să joace un rol însemnat în afirmarea navigaţiei în istoria lumii, contribuind substanţial la dezvoltarea comerţului maritim în Evul Mediu. Asistăm la creşterea capacităţii de transport a navelor la 240-1000 t, la construcţia şi dezvoltarea a numeroase porturi maritime şi fluviale, inclusiv pe Dunăre, la amplificarea relaţiilor comerciale dintre negustorii Europei, Orientului Apropiat şi Africii de Nord. Un document veneţian din anul 1462 consemnează chiar prezenţa în Mediterană a unei „nave del valacho”, care era a lui Ştefan cel Mare. Galerele dominau acea epocă, fiind nava preferată în Marea Mediterană, iar navele cu vele încep să cunoască unele progrese, construindu-se tot mai mult veliere cu două sau trei catarge.

    Expediţiilor chineze li se adaugă cele întreprinse de arabi în secolele IX-XIV, care au adus o contribuţie majoră la lărgirea cunoştinţelor asupra unor întinse teritorii din Lumea Veche. De altfel, în acestă perioadă, arabii au fost nu numai mijlocitorii comerţului dintre Europa, Asia şi Africă, dar şi purtătorii ideilor şi cunoştinţelor diferitelor popoare cu care au venit în contact.

Introducere

CAPITOLUL 1 : Navigaţia şi mediul înconjurător. Repere istorice ale 

            interferenţei om-natură. Tendinţe de evoluţie, praguri ale interferenţelor

1.1. Începuturile navigaţiei. Omul şi marea în antichitate

1.2. Navigaţia în evul mediu

1.3. Epoca marilor descoperiri geografice

1.4. Navigaţia în secolele XIX şi XX. Epoca expediţiilor ştiinţifice şi

                               a triumfului tehnicii 

CAPITOLUL 2 : Riscurile mării şi accidentele de navigaţie

2.1.Analiza factorilor de risc

     2.1.1. Riscuri generate de fenomene hidrometeorologice cu 

                                       manifestări extreme

     2.1.2. Riscuri determinate  de acte de război

                             2.1.3. Riscuri cauzate de unele forme de violenţă ca terorismul 

   şi pirateria                                   

     2.1.4. Riscuri datorate proprietăţilor fizico-chimice periculoase ale

                                       mărfurilor

     2.1.5. Riscuri provocate de viciile ascunse ale navei , maşinilor 

   şi instalaţiilor de la bord

     2.1.6. Riscuri cauzate de greşelile omului 

2.2. Accidentele de navigaţie – cauză a poluării mediului marin 

     2.2.1. Consideraţii generale 

     2.2.2. Frecvenţa şi proporţia deversărilor de hidrocarburi de la tancurile 

                                       petroliere în anii 1970-2001

     2.2.3. Cauzele accidentelor de navigaţie ale tancurilor petroliere

CAPITOLUL 3 : Probleme majore ale poluării marine

3.1. Consecinţele dezvoltării transporturilor navale asupra mediului marin

     3.1.1. Poluarea cu hidrocarburi a mediului marin 

     3.1.2. Poluarea mediului marin cu produse chimice şi substanţe

   radioactive

     3.1.3. Poluarea cu ape uzate şi gunoi de la nave

     3.1.4. Consecinţele ecologice ale poluării marine de către nave

     3.1.5. Consecinţele dezvoltării porturilor asupra mediului marin 

                                       şi costier

3.2. Introducerea speciilor străine prin intermediul navelor

     3.2.1. Introducerea speciilor străine prin apa de balast 

     3.2.2. Răspândirea speciilor străine care aderă la carena navelor

3.3. Probleme ecologice ridicate de poluarea atmosferei de către nave

     3.3.1. Poluarea atmosferei cu compuşi gazoşi ai carbonului

     3.3.2. Poluarea atmosferei cu compuşi gazoşi ai sulfului, azotului şi 

                                       fluorului