HIV este un virus care face parte din categoria ribovirusurilor, familia retroviridae.

     Primele informaţii despre infecţia HIV au apărut în anii '80 (1981), când au fost publicate cercetările făcute de colectivul din SUA (conclus de Robert Gallo) si de cel de la Paris (condus de Prof. Luc Montagnier). Aceste colective au descoperit aproape concomitent virusul HIV: în 1983 Luc Montagnier, si el l-a denumit LAV (Limphadenopathy Associated Virus), iar in 1984 - Robert Gallo, care 1-a numit HTLV-3 (Human T Limphotropic Virus-3). (Numele actual pe care îl are virusul, HIV -"Virusul imunodeficienţei umane" - a fost stabilit în 1986, prin decizia unui comitet internaţional de nomenclatură). Ulterior au fost studiate unele seruri păstrate la freezing de la bolnavii decedaţi fără să fi fost diagnosticaţi si, astfel, infecţia a putut fi diagnosticată retroactiv încă din 1950. De asemenea, au fost făcute nişte studii matematice de probabilitate statistică despre dinamica procesului epidemic şi ele au dus la concluzia că primele cazuri au apărut cu 150-160 de ani înainte, în Africa Centrală şi s-au extins ulterior în lume, cuprinzând iniţial zonele rurale, şi apoi şi pe cele urbane. SIDA este expresia clinică şi biologică a unei perioade avansate în evoluţie a infecţiei HIV.

        Infecţia se transmite doar de la om, prin bolnavii aflaţi in orice stadiu al infecţiei incepând cu săptămâna a 3-a de la infectare. Apoi bolnavii rămân contagioşi toată viaţa. HIV-1 este mai contagios decât HIV-2.

       Principalele căi de transmitere sunt în număr de 2: calea orizontala, adică prin contacte sexuale sau parenteral, si calea verticală, adică prin transmitere materno-fetală. Deşi virusul a fost izolat din multe lichide, secreţii si ţesuturi de la persoanele infectate, în transmiterea lui sunt implicate doar sângele, sperma şi secreţiile vaginale.

        Transmiterea sexuală se referă la contacte sexuale cu schimb de fluide organice (spermă, lichid vaginal), şi anume: contact sexual penetrant (homo- sau heterosexual), (contactul anal este mai riscant), sau sex anal sau sex oral, dar în acest caz riscul este mai mic. Afecţiunile venerice care produc eroziuni ale mucoasei genitale (sifilis, herpes genital, şancru moale), bolile cu transmitere sexuală, lipsa circumciziei la bărbat, raporturile sexuale traumatizante, deflorarea şi ectopia cervicală determină creşterea importantă a riscului de transmitere sexuală a bolii. La nivel mondial, 70-85% dintre bolnavi s-au infectat prin raporturi sexuale nepro¬tejate: 70% prin relaţii heterosexuale şi 10-15% prin relaţii homosexuale şi/sau bisexuale. Grupele de risc prin care se poate evalua ponderea transmiterii sexuale într-o populaţie sunt următoarele: homosexualii, prostituatele, partenerii sexuali ai celor infectaţi. Homosexualii bărbaţi sunt o categorie foarte importantă de risc şi, de altfel, primele cazuri de SIDA au fost descoperite chiar în rândul acestora. Dar şi transmiterea heterosexuală a contribuit mult la extinderea infecţiei, relaţiile sexuale dintre bărbat şi femeie reprezentând în prezent calea majoră de transmitere a bolii. In cadrul contactelor heterosexuale vaginale, probabilitatea transmiterii HIV de la partenerul infectat la partenera neinfectată este mai mare decât probabilitatea transmiterii de la femeia infectată la bărbatul neinfectat. 

       Transmiterea parenterală se produce prin injecţii cu ace care au fost contaminate (cum se întâmplă, de pildă, foarte des, la cei care se droghează cu substanţe care se administrează intravenos), prin transfuzii cu sânge infectat şi necontrolat, prin administrarea unor produse de sânge con-taminate (de exemplu la hemofilici) (cu excepţia imunoglobulinelor i.m. şi a albuminei umane), sau prin alte manevre în care se produc leziuni minore cu   instrumente   tăietoare   sau   înţepătoare   insuficient   sterilizate   sau nesterilizate şi posibil contaminate (manichiura). Deci, principalele grupe de risc afectate prin această cale de transmitere sunt în număr de 3: utilizatorii de droguri pe cale intravenoasă, hemofilicii, şi cei care primesc sânge sau produse din sânge contaminat. Mai pot fi luate în considerare şi alte grupe de risc cum ar fi, de pildă, personalul medical, mai ales cel din sectoarele chirurgicale. Cei care se droghează cu substanţe cu administrare intra¬venoasă folosesc deseori seringile în comun, ceea ce, evident, creşte mult riscul de transmitere a bolii, dar acesta mai este asociat şi cu alţi factori-vârsta, durata folosirii drogului, incidenţa infecţiei în teritoriu, frecvenţa injecţiilor, cât de frecvent se schimbă seringile. A doua grupă de risc este şi ea importantă, virusul  se poate transmite foarte bine prin transfuzii de sânge integral, trombocite, eritrocite, limfocite şi plasmă (dar nu se poate transmite prin albumină, gama-globuline, pentru că în cadrul procesului lor de fabricaţie se aplică tehnici de inactivare a virusului HIV), însă riscul de a căpăta infecţia pe această cale s-a diminuat mult în momentul în care a fost introdus,   în   1985,   în   ţările   occidentale  şi,  în   1990,   şi   în  România screeningul obligatoriu al anticorpilor anti-HIV. În ciuda acestui fapt, însă mai rămâne un risc minim, pentru că unii donatori se găsesc în perioada "ferestrei imunologice" (sunt HlV-pozitivi, dar (încă) nu au anticorpi anti-HIV) şi aceşti donatori nu pot fi descoperiţi prin metodele obişnuite de screening.

Transmiterea verticală se poate produce:

- transplacentar (deci încă intrauterin, cum se intamplă în doar 5% din cazuri);

- perinatal, şi aceasta este principala cale materno-fetală, şi ea se produce în peste 90% din cazuri;

-       postnatal,  prin  alăptare  (virusul  se găseşte în laptele mamelor infectate şi, mai ales, în colostru).

       În cadrul transmiterii verticale, riscul de transmitere depinde de stadiul în care se află boala mamei: riscul este mai mare în perioada iniţială precum şi în cea finală. Folosirea tratamentului antiretroviral la gravidele seropozitive a determinat scăderea procentului de copii infectaţi vertical.

        Cert a devenit faptul că HIV nu se transmite prin contacte obişnuite între persoane care împart toaleta, vesela, prosoape sau alte obiecte din gospodărie.

        HIV a fost izolat din salivă, dar nu s-a demonstrat transmiterea sa prin sărut profund sau muşcătură. Transmiterea prin insecte a fost un subiect de dezbateri multă vreme. Dacă s-a demonstrat că HIV nu se multiplică în organismul insectelor, transmiterea mecanică, deşi posibilă teoretic nu a fost probată, nici o situaţie de astfel de transmitere nefiind înregistrată în zone în care de pildă malaria era endemică.

         În concluzie, principalele căi de transmitere rămân contactul sexual, transfuziile de sânge sau derivate şi transmiterea perinatală.