Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda). Dupa cincizeci de ani si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), Uniunea Europeana are astazi 25 state membre si se pregateste pentru a sasea extindere. Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.

- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);

- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare);

        Cinci institutii sunt implicate in conducerea Uniunii Europene: Parlamentul European (ales de catre popoarele statelor membre), Consiliul (reprezentand guvernele statelor membre), Comisia (executivul si organismul cu drept de a initia legislatie), Curtea de Justitie (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste institutii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda sprijin ca pozitiile diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in considerare), Avocatul Poporului in Uniunea Europeana (care se ocupa de plangerile cetatenilor cu privire la administratia la nivel european), Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a UE) si Banca Centrala Europeana (raspunzatoare de politica monetara in zona euro).

 

      Istoria Uniunii Europene, asa cum rezulta din Raportul general asupra activitatilor Uniunii Europene, se bazeaza pe cronologia celor mai importante realizari ale Uniunii si institutiilor sale. De la declaratia lui Robert Schuman, din anul 1950, pana la primele valuri de aderare din anii '70 si '80, de la instituirea Pietei Unice in 1993 pana la lansarea monedei euro in 1 ianuarie 1999 si deschiderea negocierilor de aderare cu tarile Europei Centrale si de Est. 

- 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO ("Declaratia Schuman");

- 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de catre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;

- 1953, 10 februarie: Piata Comuna a carbunelui si otelului devine functionala. Cele sase state fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative cu privire la materiile prime mentionate;

- 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunitati politice europene esueaza, odata cu respingerea de catre Parlamentul francez, in august 1954, a tratatului asupra Comunitatii Europene a Apararii;

- 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda; tratatele de infiintare sunt cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958;

- 1967, 1 iulie: Intra in vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei singure Comisii a Comunitatilor Europene;

- 1987, 1 iulie: Intra in vigoare Actul Unic European (AUE), care adauga cooperarea politica celei economice;

- 1993, 1 noiembrie: Intra in vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunitatile Europene (CECO, EURATOM si CEE), impreuna cu Politica externa si de securitate comuna si Justitia si afacerile interne reprezinta cei trei piloni ai UE;

- 1997, 16 iulie: Este adoptata "Agenda 2000 - pentru o Europa mai puternica si mai extinsa", care trateaza reforma institutionala a UE, prezinta viziunea asupra extinderii Uniunii si opiniile Comisiei cu privire la cererile de aderare la UE ale celor zece tari central europene;

- 1998, 4 noiembrie: Primele Rapoarte anuale referitoare la stadiul de indeplinire a conditiilor de aderare la UE;

- 1999, 1 ianuarie: Lansarea monedei unice europene in 11 state europene care au indeplinit criteriile de convergenta (Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Irlanda);

- 1999, 1 mai: intra in vigoare Tratatul de la Amsterdam;

- 2000, 15 ianuarie: Sesiunea inaugurala a Conferintei ministeriale interguvernamentale pentru negocieri de aderare cu Malta, Romania, Slovacia, Letonia, Lituania si Bulgaria are loc la Bruxelles, Belgia

- 2000, 14 februarie: Incepe Conferinta interguvernamentala cu privire la reforma institutionala a Uniunii Europene, la Bruxelles, Belgia.

        Tarile candidate sunt atentionate cu privire la importanta urmatoarelor aspecte: adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politicile Uniunii Europene, cu o atentie speciala acordata domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne si protectiei mediului; alinierea la practicile Uniunii Europene in ceea ce priveste relatiile cu terte state si organizatii internationale.

          De asemenea, statele candidate au primit asigurari ca fiecare solicitare de aderare va fi evaluata functie de meritele proprii. Tarile candidate si-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiratiile politice, culturale si socio-economice in perspectiva aderarii.

- 2000, 9 mai: Institutiile europene celebreaza a 50-a aniversare a "Declaratiei Schuman";

- 2000, 8 noiembrie: Comisia Europeana adopta rapoartele anuale asupra progreselor inregistrate de statele candidate si revizuieste parteneriatele pentru aderare;

- 2000, 7-11 decembrie: Consiliul European de la Nisa este in favoarea accelerarii negocierilor de aderare cu statele candidate si apreciaza pozitiv efortul acestora de a indeplini conditiile pentru adoptarea si aplicarea acquis-ului. Consiliul a luat, de asemenea, in discutie politica de securitate si aparare europeana, a aprobat agenda sociala europeana, a trecut in revista procesul de cercetare european, coordonarea politicilor economice, siguranta si sanatatea consumatorului, siguranta maritima, protectia mediului, servicii de interes general, liberatate, securitate si justitie, cultura, regiuni indepartate si relatii externe. Conferinta Interguvernamentala s-a incheiat cu un acord politic privind Tratatul de la Nisa;

- 2001, 2 ianuarie: Grecia devine cel de al 12-lea membru al zonei euro;

- 2001, 26 februarie: Tratatul de la Nisa a fost adoptat de catre guvernele Statelor Membre. Tratatul va intra in vigoare dupa ratificarea sa de catre toate parlamentele nationale;

- 2001, 15-16 iunie: Consiliul European de la Goteborg a decis, in ce priveste extinderea UE si procesul de aderare, printre altele, ca "eforturi speciale sa fie dedicate asistentei acordate Bulgariei si Romaniei";

- 2001, 21 septembrie: Consiliul European extraordinar de la Bruxelles, Belgia evalueaza situatia internationala dupa atacurilor teroriste care au avut loc la 11 septembrie in New York si Washington, SUA si stabileste liniile directoare pentru riposta UE; 

- 2001, 13 noiembrie: Comisia Europeana adopta Rapoartele Anuale asupra progreselor inregistrate de statele candidate si revizuieste Parteneriatele de Aderare. Zece tari candidate isi propun sa incheie negocierile in 2002;

- 2001, 14-15 decembrie; Consiliul European de la Laeken, Belgia decide sa convoace o Conventie privind viitorul UE, prezidata de Valéry Giscard d'Estaing;

- 2002, 1 ianuarie: monedele si bancnotele euro intra in circulatie in cele 12 state participante la zona euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania;

- 2002, 28 februarie: perioada circulatiei monetare duale ia sfarsit si euro devine singura moneda a celor 12 state participante la zona euro. Are loc, la Bruxelles, sesiunea inaugurala a Conventiei privind Viitorul Europei.

- 2004, 1 mai: Ziua Extinderii. 10 tari adera la Uniunea Europeana (Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) 

        Aparitia Comunitatilor Europene are la baza declaratia ministrului francez de externe Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a prezentat un plan, pus la punct impreuna cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Frantei de dupa razboi. 

     Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de catre 6 tari (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franta, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.

      Primele succese inregistrate de CECO a determinat ministrii de externe ai celor 6 tari fondatoare sa incerce continuarea procesului in domeniul economic, astfel ca in anul 1956 au fost semnate Tratatul Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatul Comunitatii Economice Europene (CEE), care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. 

* 1973: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie 

* 1981 Grecia 

* 1986 Spania si Portugalia 

* 1995 Austria, Finlanda si Suedia 

        Dupa aceste extinderi succesive, denumirea tot mai des folosita pentru aceasta structura a fost cea de Comunitatea Europeana, subliniind astfel unicitatea centrelor de decizie care exista de facto inca din 1967, cand s-au unificat Comisiile si Consiliile de Ministri ale celor trei comunitati (Parlamentul European si Curtea de Justitie au fost comune inca de la infiintarea CEEA si CEE). 

     Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 1 noiembrie 1993, Comunitatea Europeana a fost denumita Uniunea Europeana. Insa nu trebuie uitat ca, in mod concret, Comunitatea Europeana continua sa existe ca parte esentiala a Uniunii Europene, fiind de altfel complet integrata deoarece domeniile Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si Justitie si Afaceri Interne (JAI) au inca la baza cooperarea interguvernamentala, cu toate ca Tratatul de la Amsterdam transfera o serie de competente si in aceste domenii de la nivel national la nivel comunitar. In acelasi context, din noiembrie 1993 Consiliul CE devine Consiliul UE, fiind desemnat astfel in special in continutul actelor adoptate in domeniile PESC si JAI. In ceea ce priveste Comisia CE, aceasta a devenit Comisia Europeana. 

      In prezent Uniunea Europeana numara 15 membri, si sunt in desfasurare negocieri de aderare cu alte 12 tari din Europa Centrala si de Est. Tarile candidate sunt: Ungaria, Polonia, Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru, Malta. 

     Uniunea Europeana se bazeaza pe o Comunitate ce evolueaza catre uniunea economica si monetara, precum si pe cooperarea intre statele membre in domeniul politicii interne si externe. 

* promovarea progresului economic si social (realizarea Pietei Unice incepand din 1993, lansarea monedei unice europene din 1999); 

* afirmarea identitatii europene pe scena internationala (ajutoare umanitare europene tarilor terte, politica externa si de securitate comuna, interventii pentru gestionarea crizelor internationale, pozitia comuna a statelor membre in cadrul organizatiilor internationale); 

* instaurarea unei cetatenii europene (care completeaza cetatenia nationala fara a o inlocui, si care confera cetateanului european anumite drepturi politice si civile); 

* crearea unui spatiu al libertatii, securitatii si justitiei (strans legat de functionarea Pietei Unice si de libera circulatie a persoanelor); 

* mentinerea si dezvoltarea acquis-ului comunitar (ansamblul textelor juridice adoptate de catre institutiile europene, inclusiv tratatele fondatoare). 

        La baza actului de naştere a Comunitãţilor Europene stã declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct împreunã cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de dupã rãzboi.

       "Declaraţia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de cãtre şase ţãri fondatoare (Franţa, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui şi Oţelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952. 

        Primele succese ale CECO precum şi avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeanã au determinat miniştrii de externe ai celor şase ţãri fondatoare sã opteze pentru continuarea procesului de integrare în domeniul economic, unde pasiunile naţionale erau mai puţin intense şi deci şansele de gãsire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinţa de la Messina, din 1955, a încredinţat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilitãţii unei integrãri progresive în acest domeniu. Raportul prezentat de acesta în 1956 a servit drept bazã de negociere a Tratatului Comunitãţii Europene a Energiei Atomice (CEEA) şi Tratatului Comunitãţii Economice Europene (CEE). Semnate în martie 1956 de cãtre cele şase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. 

        Dupã lãrgiri succesive (1973 - Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie; 1981 - Grecia; 1986 - Spania şi Portugalia), care nu au însemnat însã sfârşitul extinderii frontierelor CE, denumirea tot mai des folositã pentru aceastã structurã a fost aceea de "Comunitate Europeanã", marcând astfel unicitatea centrelor de decizie care exista de facto din 1967 (pânã atunci Comisia Europeanã şi Consiliul de Miniştri erau diferite pentru cele trei Comunitãţi, în timp ce Parlamentul European şi         Curtea de Justiţie au fost comune încã de la înfiinţarea CEEA şi CEE).

Comunitatea Europeanã a reprezentat permanent un pol de atracţie pentru celelalte state europene.În 1995 au aderat la UE Austria, Finlanda şi Suedia. Statele din Europa Centralã şi de Est, Turcia, Malta şi Cipru au avut sau au în vedere obţinerea statutului de membru al Comunitãţii Europene. 

        Uniunea Europeanã numãra astãzi 15 membri, însã sunt în curs de desfãşurare negocieri de aderare cu alte 12 ţãri din Europa (Bulgaria, Republica Cehã, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cipru şi Malta). 

        Prin semnarea, la 7 februarie 1992 la Maastricht, a Tratatului Uniunii Europene, în ansamblul construcţiei europene s-au produs schimbãri esenţiale. Astfel, Uniunea Europeanã are la bazã un ansamblu de trei "piloni" (termen consacrat în jargonul comunitar: pillier - în francezã, pillar - în engleza): Comunitatea Europeanã (primul şi cel mai consistent "pilon"), politicã externã şi de securitate comunã (PESC) şi cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (JAI). 

        Prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost schimbate şi o serie de denumiri. Astfel, în loc de "Comunitatea Europeanã" se foloseşte tot mai frecvent termenul de "Uniune Europeanã" (UE), însã nu trebuie uitat cã, în mod concret, Comunitatea Europeanã continuã sã existe ca parte esenţialã a Uniunii Europene, fiind de altfel singura complet integratã deoarece PESC şi JAI au încã la bazã cooperarea interguvernamentalã, cu toate cã Tratatul de la Amsterdam transferã o serie de competenţe şi în aceste domenii de la nivel naţional la nivel comunitar. În acelaşi context, printr-o decizie a sa din 8 noiembrie 1993, "Consiliul CE" devine "Consiliul UE", fiind desemnat astfel în special în conţinutul actelor adoptate în domeniile PESC şi JAI. În ceea ce priveşte Comisia CE, aceasta a devenit "Comisia Europeanã". 

• Actul Unic European (1987) 

• Tratatul de la Maastricht (1992) 

• Tratatul de la Amsterdam (1997) 

• Tratatul de la Nisa (2000) 

        Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat iniþial de cãtre Consiliul Europei, în 1955, ºi a devenit drapelul oficial al Comunitãþii Europene în mai, 1986. Numãrul stelelor nu are legãturã cu numãrul statelor membre; ele formeazã un cerc ºi sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizând plenitudinea ºi perfecþiunea.

Imnul european, adoptat în iunie 1985 de cãtre Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra pãrþi a Simfoniei a IX-a de Beethoven

        Moneda unicã europeanã – Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 ºi a început sã fie distribuitã, în bancnote ºi monede, în toate statele membre UE, începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspiratã din litera greceascã epsilon ºi de prima literã a cuvântului Europa, iar cele douã linii paralele simbolizeazã stabilitatea. 

        Din mai 2000, Europa are ºi o devizã – „Unitate în diversitate” -, rodul unui concurs la care au participat, cu propuneri, 80.000 de tineri, între 10 ºi 20 de ani.