Impozitul pe profit
Profitul este o forma de venit obtinut prin intermediul unei activitati economice, ca urmare a investirii unui capital. Pentru ca venitul realizat sa poata fi calificat profit, este necesar ca activitatea economica sa fie desfasurata cu scopul obtinerii de beneficiu.
Aceasta subliniere este foarte importanta, intrucat, in practica, exista situatia in care o entitate desfasoara o activitate producatoare de venit ce nu este calificata drept profit, pentru ca nu exista intentia obtinerii unui beneficiu, ci veniturile sunt destinate sustinerii unei alte activitatii proprie entitatii respective. Este cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ.
Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplica beneficiului obtinut din desfasurarea unei activitati economice. El reprezinta una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.
Instituire si evolutie
Redefinirea dreptului de proprietate, aparitia agentilor economici cu capital de stat privat si mixt, reconversia proprietatii publice in proprietate privata, a necesitat eliminarea transferuluii subiectiv si automat a beneficiilor catre bugetul de stat.
Odata cu crearea cadrului legal pentru desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative in industrie, comert, servicii, conform Decretului Lege nr 54/1990, impunerea prifiturilor obtinute de intreprinderile mici si mijlocii cu scop lucrativ, s-a facut prin aplicarea unor cote progresive (intre 1% si 50%) pe transe de profit, transa pana la 50000 lei fiind scutita.
Dupa aparitia Legii 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale si a Legii 31/1990 privind societatile comerciale, prelevarile pentru societate din valoarea productiei nete si varsamintele din beneficii au fost inlocuite prin introducerea incepand cu anul 1991 a impozitului pe profit.
Tehnica de impunere s-a caracterizat prin instabilitate. Aceasta a fost generata de modificarile stabilite in mod succesiv printr-un ansamblu de acte normative : Legea 12/1991, Legea 55/1991, Legea 35/1991, HG 804/1991, HG 127/1991, OG 70/1994 modificata prin OG 34/1995 si OG 23/1996.
Studierea ajustarilor aduse tehnicii de impunere a profitului permite evidentierea mai multor etape:
Prima etapa (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe transe de profit, transa pana la 25000 lei fiind exonerata. Pentru restul de 66 transe cotele au fost cuprinse intre 2,5% si 77%. Concomitent s-au acordat o seama de facilitati fiscale. Numarul mare de cote si transe nu a asigurat o previzionare optima a cuantului monetar al fluxurilor fiscale si a incidentei acestora asupra gestiunii financiare a intreprinderilor
In a doua etapa (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proportionale pe 2 transe de profit;
Pana la 1000000 lei 30%
Peste 1000000 lei 45%
Aceasta decizie desi a contribuit la simplificarea administrarii impozitului, si a prognozarii dimensiunii prelevarii, nua fost corelata cu dimensiunea si potentialul financiar real al agentilor economici . Practic s-a urmarit cresterea neutralitatii impozitului. Totusi principiul neutralitatii a fost denaturat de ansamblul facilitatilor fiscale stabilite, prin care nu s-a reusit atingerea finalitatilor dorite. Acestea au ramas simple costuri fiscale, care in loc sa genereze crestera capitalului productiv si a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscala.
Prin acordarea unor facilitati fiscale, s-a dorit stimularea aparitiei unui sector privat viabil si atragerea capitalului strain. In practica aceasta finalitate a fost distorsionata. Exonerarile, deducerile, reducerile de natura fiscala au urmarit obtinerea unor finalitati fie sociale,fie ecologice, fie economice.
Decizia de reducere cu 50% a impozitului aferent profitului utilizat pentru tehnologii si investitii destinate protejarii mediului a urmarit obtinerea unei finalitati ecologice. Totusi aceasta a fost insuficienta pentru eliminarea efectelor fluidelor si produselor poluante, sau pentru a induce comportamente responsabile.
Facilitatile economice au cuprins:
-deducerea din baza impozabila a veniturilor realizate in scopul cresterii calitatii produselor, precum si cele destinate reclamei si publicitatii;
-reducerea cu 50% a impozitului aferent prfitului reinvestit in scopul dezvoltarii, modernizarii si obtinerii de profit suplimentar
-reducerea cu 25% a impozitului pe profitul realizat de agentii economici cu capital strain ce realizau o seama de investitii, creau un anumit numar de locuri de munca, intermediau furnizarea unor materii prime necesare Romaniei,etc.
Principala cauza a cresterii numarului de agentii economici inmatriculati la sfarsitul anului 1994 a constituit-o modificarea regimului de impozitare a profitului incepand cu 1 ianuarie 1995, prin care exonerarile temporare erau eliminate. Acestea au fost utlizate in scopul sustragerii de la plata impozitului, prin infiintarea de noi societati comerciale principalul scop fiind de a beneficia de scutirile legale. Toate aceastea au contribuit la cresterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivel administratiei fiscale, care s-au adaugat la costurile determinate de acordarea facilitatilor.
Facilitatile acordate investitorilor straini au dus la distorsionarea relatiilor concurentiale intre capitalul autohton si cel strain. Evaziunea fiscala si acordarea de facilitati suplimentare investitorilor au influentat asupra incasarilor cuvenite la bugetul de stat avand ca rezultat stricarea relatiilor de piata intre agentii economici pe cale legistlativa.
In a treia etapa (1995-1996) s-a urmarit cresterea neutralitatii impozitului pe profit, prin stabilirea unei cote normale de 38% si eliminarea exonerarilor temporare acordate agentilor economici nou infiintati. In acelasi timp, prin intermediul cotei, amortizarii deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflatie si de plata s-a urmarit obtinerea unor facilitati de natura economica.
Deoarece profitul brut al persoanelor juridice romane era lovit de impozitarea dubla, intai cu 38%, iar apoi 10% pentru cel distribuit actionarilor sau asociatilor, iar persoanele juridice straine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cota suplimentara de 6,2% pentru impunerea profitului acestora diu urma .In acest mod s-a influentat decizia investitorilor de capital, alegerea de catre acestia a persoanelor juridice romane sau straine pornind de la baze realtiv egale din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.
Profitul BNR, obtinut dupa deducerea cheltuielilor deductibile si a fondului de rezerva legal, a fost supus impozitarii cu o cota de 80%, partea lasata la dispozitia Bancii Nationale fiind destinata realizarii si functionarii sistemului de decontari interbamcare.
Persoanele juridice cu scop lucrativ ce obtin cel putin 80% din venituri din agricultura, sunt supuse unei cote de impozitare de 25%. Persoanele juridice ce obtin peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc sau baruri sau cluburi de noapte, suporta o cota aditonala de 22%.
Initial tehnica de impunere a profitului, determinarea profitului impozabil, acordarea de facilitati fiscale si modul de plata a obligatiilor fiscale, a cuprins unele reglementari specifice pentru contribuabilii mici, mari si respectiv persoanele juridice straine. Concomitent s-au stabilit conditii cumulative pe care trebuiau sa le indeplineasca contribuabilii pentru a fi incadrati in una din cele doua categorii.
Determinarea profitului impozabil realizat de contribuabilii mari si de persoanele juridice straine printr-un sediu permanent, s-a calculat ca diferenta intre patrimoniul net de la sfarsitul anului fiscal si cel de la inceputul aceluiasi an, minus aportul efectuat la capitalul social in cursul anului si veniturile neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile.
Pe baza profitului impozabil de al sfarsitul anului fiscal se determina impozitul pe profit de la sfrsitul si platile anticipate in contul impozitului pe profit pe tot parcursul anului fiscal urmator.
Pentru contribuabilii mici, profitul impozabil se calculeaza lunar, cumulat de al inceputul anului fiscal, stabilindu-se ca diferenta intre venituri si cheltuielile aferente veniturilor realizate, cu exceptia cheltuielilor nedeductibile.
Contribuabilii mari si persoanele juridice straine au beneficiat de dreptul de a raporta si recupera pierdrerile in urmatorii cinci ani fiscali din profitul impozabil datorat, pe cand, cei mici raportau pierderea lunar pana la recuperarea acesteia, dar fara a depasi 36 luni de la inregistrare.
In a patra etapa (inceputa in 1997) tehnica de impozitare a profitului s-a simplificat. A disparut distinctia dintre contribuabilii mici si mari. Cu unele exceptii tehnica impunerii profitului, a devenit aproape identica cu cea aplicata anterior contribuabililor mici.
Cota normala de impunere de 38%, diminuarile si majorarile de cota, precum si tehnica de aplicare a acestora s-au mentinut cu o singura exceptie: cota aditionala de 22% aplicata societatilor care obtineau peste 50% din venituri din organizarea de jocuri de noroc, sau care dispuneau de baruri si cluburi de noapte, se aplica, in prezent, numai acelei parti din profitul impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitatile mentionate mai sus in totalul ventiturilor obtinute de firme.
Exonerarile de la plata impozitului au fost extinse, in scopul obtinerii unor facilitati sociale. Astfel s-au acordat exonerari pentru asociatiile de binefacere, cooperativele care functioneaza ca unit protejate, organizatiile de nevazatori si invalizi, asociatiile persoanelor cu handicap fizic si intelectual si unitatile economice ale acestora, unitatile apartinand diferitelor culte religioase.
Prin reducerile de impozit s-au urmarit finalitati de natura sociala, economica si ecologica. Totusi suma reducerilor acordate a fost limitata la 50% din impozitul pe profit determinat inainte de aplicarea reducerilor. S-a stabilit si o prioritate pentru aplicarea reducerilor.
