CUPRINS

            CAPITOLUL I- STRUCTURAINIMII

            CAPITOLUL II – APARATULCARDIOVASCULAR

·               INIMACA POMPA

·               PROPRIETATILEMIOCARDULUI

·               CENTRIDE AUTOMATISM CARDIAC

CAPITOLUL III- FUNCTIONAREA INIMII

      CAPITOLUL IV- IMA

      CAPITOLUL V- REFERINTE

CAPITOLUL I

            Inimaîndeplineşte rolul de pompă la toate animalele şi evoluează treptat, de la un simplutub muscular cu activitate ritmică la forme mai complexe – cu atrii şiventricule. Separarea completă a inimii (atriile de ventricule) apare abia lapăsări şi mamifere. Aceste etape ale evoluţiei inimii pot fi regăsite şi laevoluţia embrionul uman – mai întâi apare tubul cardiac apoi camerele care sesepară până la naştere.

            Inimaeste alcătuită din trei structuri diferite – endocard, miocard şi pericard (dela interior spre exterior).

            Endocardul.Sângele în contact cu o suprafaţă rugoasă – aer, corp străin, se coagulează.Arterele şi venele sunt căptuşite la interior de endoteliu (un strat de celule)care intră în contact cu sângele şi previne coagularea, în schimb camereleinimii sunt acoperite de endocard. Acesta asigură netezimea suprafeţelor ce vinîn contact cu sângele. Dacă endocardul ar fi lezat s-ar forma trombi (cheaguride sânge) în cavităţile inimii, care, prin deplasare vor bloca diferite artere– embolie prin trombi.

            Miocardul esteconstituit din celule musculare cardiace, un sistem excito-conductor (pentruasigurarea contracţiilor inimii) şi un schelet fibros. Fibrele muscularecardiace sunt prinse pe scheletul fibros. Aceste fibre au un diametru deaproximativ 20 de microni şi o lungime de 150 de microni şi sunt delimitate deo membrană celulară – sarcolema. În această membrană sunt inserate foarte multepompe ionice. Rolul acestor pompe este de a asigura depolarizarea şirepolarizarea fibrelor pentru menţinerea contracţiei cardiace. Toate acestepompe realizează un transport activ de ioni şi sunt consumatoare de energie pecare o obţin din moleculele de ATP. Pe lângă canale ionice, în sarcolemă se maigăsesc diverşi receptori.

            Fibrelemusculare striate de tip cardiac au mai multe nuclee şi foarte multemitocondrii – acestea ocupă până la 40% din volumul celulei.

            Pericardul esteun sac dublu în care se găsesc câţiva mililitri de lichid cu rol de lubrifiere.Rolul pericardului este de a limita expansiunea şi umplerea cu sânge a inimii.

CAPITOLUL II

            Aparatul cardiovascular asigurãcirculaþia sângelui si a limfei în organism. Prin aceasta se îndeplinesc douãfunctii majore:

 1. distribuirea substanþelor nutritive si aoxigenului tuturor celulelor din organism;

 2. colectarea produsilor tisulari decatabolism pentru a fi excretati. Forta motrice a acestui sistem este inima ,in timp ce arterele reprezintã conductele de distribuþie, venele, rezervoarelede sânge, asigurând întoarcerea acestuia la inimã, iar microcirculaþia(arteriole, metarteriole, capilare, venule), teritoriul vascular la nivelulcãruia au loc schimburile de substanþe si gaze.

             Inima ca „pompa“

            Rolul fundamental al inimii esteacela de a pompa sânge. Fiecare parte a inimii este echipatã cu douã seturi devalve care, în mod normal, impun deplasarea sângelui într-un singur sens.

 1. Valvele atrio-ventriculare (mitrala) careseparã atriile de ventricule, se deschid în timpul diastolei, permitândsângelui sã treaca in ventricule. Aceste valve se închid în timpul sistolei,interzicând trecerea sângelui înapoi în atrii.

 2. Valvele semilunare (aortice si pulmonare)se deschid în timpul sistolei, permitând expulzia sângelui în artere, si seînchid în diastolã, împiedicând revenirea sângelui în ventricule.

            Activitatea de pompã a inimii sepoate aprecia cu ajutorul debitului cardiac, care reprezintã volumul de sângeexpulzat de fiecare ventricul într-un minut. El este egal cu volumul de sângepompat de un ventricul la fiecare bãtaie (volum–bãtaie), înmultit cu frecventacardiacã. Volumul–bãtaie al fiecãrui ventricul este, în medie, de 70 mL, iarfrecvenþa cardiacã normalã este de 70–75 bãtãi/min; astfel, debitul cardiac derepaus este de aproximativ 5L/min. Frecventa cardiacã este sub control nervos.Activitatea sistemului nervos simpatic determinã cresterea frecventei cardiace,în timp ce activitatea parasimpaticã (vagalã) o scade. Volumul–bãtaie variazãcu forta contractiei ventriculare, presiunea arterialã si volumul de sângeaflat în ventricul la sfârsitul diastolei.