I.1. Evoluţia asigurărilor
Apariţia distribuţiei sau transferului riscului a fost determinată de anumite circumstanţe. Domeniile în care s-a impus distribuţia riscului ca o necesitate sunt următoarele:
Navigaţia;
Agricultura;
Întrajutorarea membrilor unei comunităţi;
Acoperirea cheltuielilor de înmormântare.
Factorii determinanţi care au condus la apariţia asigurărilor sunt de natură economică şi socială. Dintre factorii economici amintim:
Schimbarea condiţiilor economice generale (trecerea de la o economie exclusiv agricolă la una diversificată: breaslă, industrie, comerţ);
Dezvoltarea schimburilor internaţionale etc..
La rândul lor, factorii sociali se referă la:
Accentuarea procesului de urbanizare (concentrarea populaţiei în oraşe, apariţia noilor tipuri de locuinţe etc.);
Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri în care membrii îşi acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Prima formă de asigurare, aşa-numita “casă de solidaritate”, figurează ca fond de solidaritate al tăietorilor în piatră din vechiul Egipt (pe la 1400 înainte de Christos), fond format anticipat prin contribuţia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente ce afectau membrii colectivului.
Graţie dreptului roman, în Roma antică apare primul contract de asigurare, aşa-numitul “contract de împrumut”. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un transport de mărfuri cu destinaţie îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie în bune condiţii, cel ce garanta cu banii pierdea orice drept la rambursarea sumei împrumutate. Acest procedeu, devenit în Evul Mediu “împrumutul marii aventuri”, va fi interzis în 1227 de către Papa Grigorie al IX-lea.
În 1653, Lorenzo Tonti inventează tontinele care sunt grupuri de aderenţi ale căror cotizaţii sunt investite. În termenii contractului, sumele sunt capitalizate şi repartizate între supravieţuitori la încheierea perioadei la care se referă o astfel de activitate. În anumite ţări africane acest procedeu funcţionează încă şi azi cu succes.
Pentru a asista la naşterea asigurării moderne va trebui să se aştepte încă până la apariţia calculului actuarial a cărui dezvoltare este jalonată de câteva puncte sau etape de referinţă remarcabile:
• Legea numerelor mari: Blaise Pascal (1654)
• Primul tabel de mortalitate: Christian Huygens (1657)
• Primul calcul de rente viagere: Jean deWitt (1660)
• Primul tratat de actuariat: Richard Price (~1750)
De la începutul secolului al XVIII-lea şi până în secolul al XIX-lea existau trei mari forme de asigurări: maritime, incendiu şi viaţă. Progresele acestora sunt strâns legate de activitatea economică, precum şi de evoluţia dreptului. Astfel, odată cu anularea progresivă a interdicţiei “împrumutului marii aventuri” la sfârşitul Evului Mediu, începe dezvoltarea schimburilor comerciale terestre şi maritime. Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până astăzi a fost semnată la Genova în 1347, iar cel mai vechi contract de asigurare s-a găsit în oraşul Pisa (Italia) şi este datat din anul 1384.
Prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor este semnalizată în 1435, fiind vorba de ordonanţa de la Barcelona dată de Jacques I de Aragon, prin care se reglementau condiţiile contractelor de asigurare maritimă.
Două secole mai târziu, ca urmare a ascensiunii puterii maritime a Angliei, apar diverse grupuri de asigurători maritimi care vor deveni celebra societate Lloyd’s. De asemenea, marele incendiu din 1666 din Londra este la originea creării renumitului ”Fire Office” şi apoi, în 1696, a primei companii de asigurări contra incendiilor (“Hand în Hand”). Franţa se dezvoltă în acest domeniu cam cu un decalaj de 50 de ani. Asigurările maritime fiinţează în această ţară din 1681, odată cu Marea Ordonanţă a Marinei a lui Colbert.
CUPRINS:
Introducere
Capitolul I –Conţinutul, evoluţia şi importanţa economico- socială a asigurărilor
I.1. Evoluţia asigurărilor
I.1.1 Evoluţia asigurărilor de viaţă
I.1.2 Evoluţia asigurărilor de viaţă în România
I.2 Conceptul de asigurare
I.3 Rolul social, economic şi educativ al asigurărilor
I.4. Funcţiile asigurării
Capitolul II – Piaţa asigurărilor în România după anul 1990
II.1. Prezentarea generală a pieţei asigurărilor din România din perioada post-decembristă
II.1.1. Oferta de asigurare
II.1.2 Cererea de asigurare
II.2. Locul şi rolul asigurărilor de viaţă pe piaţa asigurărilor din România
II.3. Cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii de asigurare
II.4 Orientările privind asigurările în rândul clienţilor
II.5 Tipuri de asigurări
II.5.1 Asigurarea locuinţelor
II.5.2 Poliţa RCA
II.5.3 Asigurarea CASCO
Capitolul III. Evenimente pe piaţa asigurărilor din România
III.1 Companiile străine de asigurări pătrund pe piaţa românească a asigurărilor
III.2 Cele mai importante companii de asigurări de pe piaţa românească în 2003
III.3 Lupta pe cote de piaţa devine tot mai strânsa intre asigurători
III.4 Piaţa asigurărilor în 2004
III.4.1 Sistemul poliţelor RCA se schimbă
III.5 Privatizarea Astra
III.6 Preluarea Agras de către Omniasig
III.7 Fuziuni pe piaţa asigurărilor
II.8 Publicitatea companiilor de asigurări
Concluzii
