Faptul că fenomenul corupţiei a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave şi mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcţii de răspundere, este o afirmaţie ce nu suscită îndoială.

Fenomen social, corupţia este inamicul deosebit de periculos al vieţii sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept, a democraţiei, putând determina dispariţia acestora. Actualizarea problemei se impune mai ales din cauza impactului negativ, foarte puternic al fenomenului corupţiei asupra democraţiei statului, echităţii sociale, a justiţiei şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

       Modalităţile de atribuire, conform legislaţiei în vigoare, înconjoară o arie largă de aspecte privind achiziţiile publice. Ele se aplică în funcţie de situaţia efectivă creată de activul care face obiectul procedurii de atribuire, de cerinţele contractantului pe de o parte şi posibilităţile financiare ale acestuia pe de altă parte, fireşte de ofertanţi şi alţi factori de influentă. Lucrarea de faţă constituie o încercare de a aborda problema corupţiei şi a formelor ei sub aspectul teoretic al dreptului penal cu implicaţie în achiziţiile publice şi, implicit în licitaţii. Deoarece criminologia este o ştiinţă complexă de studiu, lucrarea conţine referiri la aspectul normativ – juridic, social şi istoric al subiectului, precum şi analize comparative ale legislaţiei altor state şi studiul expertizei pozitive acumulate de alte state în contracararea acestui fenomen. Se propune prin prezenta lucrare îmbunătăţirea cadrului normativ existent, pentru a determina aplicarea eficientă a normelor de drept în practică nu doar la nivel teoretic, a elimina textele cu interpretare ambiguă şi cu posibilităţi de eludare a legii şi de evitare a răspunderii. Necesită de asemenea adoptarea unui şir de măsuri spre perfecţionarea aparatului public, spre ridicarea responsabilităţii funcţionarilor, publicitatea în activitatea factorilor de decizie şi transparenţa activităţii lor, informarea largă a societăţii civile despre modul de rezolvare a intereselor ei, precum şi controlul eficient din partea organelor de control competente, mass – media şi societăţii civile, asupra aparatului public.

       Astfel s-a obţinut o lucrare ce reflectă pe larg fenomenul corupţiei, prin prisma achiziţiilor publice prin licitaţii, a evenimentelor petrecute, cât şi a viziunii proprii asupra fenomenului în cauză. 

        Este o abordare teoretică a fenomenului corupţiei cu referiri la sistemul militar, la licitaţiile ce se desfăşoară în acest sector. De menţionat că atât timp, cât acest fenomen va fi abordat doar teoretic, dar nu şi practic, cât timp societatea îl va tolera, acesta va dăinui în stat. Depinde de fiecare dintre noi în parte în ce fel de societate existăm, cine ne conduce şi cum vom trăi în viitor. 

        Problema corupţiei în Romînia post-comunistă a constituit unul dintre factorii ce au îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element ce a sabotat din interior drumul şi aspiratiile României către o intrare în normalitate după revoluţia din 1989. Aceasta este o părere unanim acceptată şi recunoscută ca atare chiar  dacă cu nuanţe diferite în cazurile majoritaţii ţărilor aparţinand fostului bloc comunist. Odată cu începerea negocierilor în vederea aderării României la Uniunea Europeană, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul României au făcut din problema corupţiei unul din punctele negative esenţiale ce stăteau în calea procesului de aderare. După semnarea tratatului de aderare în 2005, corupţia a constituit şi constituie înca unul din capitolele problematice, din cauza cărora aderarea României putea fi amânată. În consecinţă Guvernul Romaniei în colaborare cu diverse organizaţii ale societăţii civile şi cu ajutorul organismelor internaţionale au stabilit că lupta anti-corupţie trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale întregii societăţi româneşti în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere faţă de instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii europene.

        Termenul de „corupţie” are originea de la cuvântul francez „corruption” şi latinescul „corruptio”, prin ce se subînţelege abaterea de la moralitate, de la cinste, de la datorie, sau desfrânare. Sinonimul cuvântului „corupţie” este „venalitate” – însuşirea proprie a unei persoane, care este lipsită de scrupule, care face orice lucru pentru bani.

      Problemele corupţiei preocupă societatea de mai mult timp. S-au făcut şi încercări de a delimita corupţia pe plan internaţional. Astfel, Gardiner subliniază că fenomenul corupţiei nu are o singură definiţie, întrucât aceasta este demult o problemă naţională şi internaţională cu multe forme de manifestare şi accepţiuni, iar E.Nirsch Balm afirmă că acest fenomen se manifestă pe diferite căi „fiind conceput ca cea mai populară accepţie a cuvântului folosire abuzivă a puterii în propriul avantaj”. În ultimii ani problema corupţiei şi anticorupţiei se află în atenţia diferitor întruniri internaţionale, simpozioane, conferinţe, inclusiv în cadrul ONU şi Consiliului Europei. Astfel în Codul comportării persoanelor cu funcţii de răspundere care asigură ordinea de drept, adoptat de Adunarea generală ONU la 17 decembrie 1971, fenomenul corupţiei e interpretat ca fiind „comiterea sau abţinerea de la comiterea unei acţiuni de către o persoană care se găseşte în exerciţiul atribuit de serviciu, în urma cadourilor primite sau cerute, promisiunilor sau stimulentelor, sau primirea lor ilegală de fiecare dată când are loc o astfel de acţiune sau inacţiune”. 

     O definiţie mai largă este oferită de către Consiliul Europei: „corupţia reprezintă luarea de mită sau orice alt comportament al unor indivizi, cărora li s-a delegat exerciţiul unor responsabilităţi publice sau de stat, ceea ce conduce la încălcarea acestor obligaţii, care derivă din statutul persoanelor cu funcţie de răspundere, colaboratorilor individuali, agenţilor independenţi, în scopul obţinerii unor beneficii ilegale”. Conform art. 2 al prezentei legi noţiunea de corupţie are următoarea semnificaţie: „Corupţia este un fenomen antisocial ce reprezintă o înţelegere ilegală între două părţi, una promiţând sau propunând privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă, antrenată în serviciul public, consimţind sau propunându-le în schimbul executării sau neexecutării unor anumite acţiuni  funcţionale ce conţin elemente ale infracţiunii prevăzute de Codul Penal”.

       Reieşind din această definiţie dată corupţiei de către legiuitor este de menţionat faptul că aceasta nu diferă mult de noţiunea mitei, ba chiar este mai îngustă decât aceasta din urmă, fiindcă mita nu poate fi numai propusă sau promisă, consimţită sau primită, dar şi extorcată. Acest fapt fiind omis din definiţia noţiunii de corupţie dată de legea sus-numită.

       Apoi legea conţine prevederea unor „anumite acţiuni funcţionale”, însă în ştiinţa dreptului penal s-a constatat că componenţa luării de mită prevede nu numai cazurile când subiectul acţionează în limitele competenţei sale de serviciu, ci şi „atunci când persoana cu funcţii de răspundere, bazându-se pe autoritatea sa de serviciu, influenţează asupra altor persoane întrebuinţând legăturile sale personale cu alte posibilităţi legate de situaţia de serviciu”. 

      Aşadar se constată că noţiunea dată corupţiei de „Legea privind combaterea corupţiei şi protecţionismului” nu reprezintă altceva decât darea-luarea de mită. Există în teorie şi altă părere, conform căreia corupţia este privită mai larg decât mita. Vasile Lapteacru consideră că: „amploarea şi pericolul social deosebesc substanţial corupţia de mită.” Sunt de acord cu această afirmaţie precum şi cu faptul că fenomenul corupţiei după manifestarea sa obiectivă este mai variat decât mita. Fiindcă corupţia nu rezidă doar în mită, ce cunoaşte o deosebită amploare în societate, ci este un fenomen social negativ, care se distinge prin multiple modalităţi şi diverse forme privind folosirea directă şi cu intenţie de către persoanele cu funcţii de răspundere a drepturilor legate de postul deţinut în scopuri de îmbogăţire personală.

       Conceptul de corupţie este definit şi de mai multe organisme internaţionale care derulează programe în acest sens (Banca Mondială, Uniunea Europeană). În România întalnim definiţia conceptului de corupţie în ultimul raport al Transparency Internaţional. Conform acestui raport: «Corupţia, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup ». Asa cum reiese şi din acest „ghid anti-corupţie” ambiguitatea cu care este folosit termenul de corupţie îngreunează stabilirea unei dezbateri publice reale, în locul căreia găsim de cele mai multe ori un şir de lamentări neclare.

       În continuare vom menţiona unele păreri ale savanţilor ruşi şi români privind definirea fenomenului corupţiei, legislaţia acestor state fiind cea mai apropiată de legislaţia din România.

       Astfel M.F. Kuzneţova defineşte corupţia ca fiind: „fenomenul social negativ exprimat în coruperea unor persoane de către altele”.  În definiţia dată accentul e transferat de la subiectele infracţiunii de corupţie la faptă – şi acest fapt e corect, fiindcă legea stabileşte răspunderea pentru fapta ilicită sau inacţiune şi nu după subiecte.

        O altă definiţie a corupţiei e cuprinsă în unul din proiectele ţărilor CSI privind combaterea criminalităţii şi se afirmă că „prin corupţie se concepe folosirea de către persoanele autorizate la exercitarea funcţiilor de stat a situaţiei lor oficiale şi posibilităţilor legate de ea pentru obţinerea unor bunuri materiale, altor bunuri ilicite şi privilegii, precum şi acordarea lor, a acestor bunuri şi privilegii de către persoanele fizice şi juridice.”  

        Aceasta este o definiţie imperfectă a corupţiei, în primul rând proiectul neîntemeiat limitează cercul subiecţilor care pot înfăptui acte de corupţie, numai cu persoanele care exercită funcţii de stat. Reiese deci, că cei care exercită funcţii politice, obşteşti, economice, şi alte funcţii sunt excluşi din rândul subiecţilor corupţiei. Şi în al doilea rând definiţia analizată nu conţine răspuns la întrebarea dacă faptele persoanelor oficiale reprezintă corupţie legată de obţinerea unor bunuri materiale, privilegii, pentru sine sau pentru alte persoane.

     Alt savant rus B.V. Valjenkin susţine că: „corupţia constituie infracţiunile comise de către funcţionarii publici care utilizează prin mijloace diferite posibilităţile de care se bucură datorită funcţiei deţinute, întru obţinerea ilicită de profit.” 

        Savanţii din România pledează că: „corupţia nu înseamnă numai luare şi dare de mită, traficul de influenţă, abuzul de putere şi funcţie, ci şi actele de imixtiune ale politicului în sfera privată, utilizarea funcţiei politice în interes personal, realizarea unui volum de afaceri între indivizi.”  Tot în această ordine de idei V.Dobrinoiu susţine că: „în esenţă corupţia reprezintă un abuz de putere în scopul obţinerii de avantaje materiale sau alte foloase (onoruri, titluri, publicitate, exonerare de răspundere)”. 

        Profesorul universitar A.Borodac propune următoarea noţiune de corupţie, care a fost preluată parţial de către noul Cod Penal al României:

      „Coruperea pasivă – fapta persoanei care exercită funcţii ale puterii de stat sau acţiuni de ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-economice prin numire, alegere, fie în virtutea unei însărcinări anumite, direct sau indirect pretinde sau primeşte, ofertă, bani, cadouri sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini (a nu îndeplini) ori a întîrzia îndeplinirea unui act privat, la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, precum şi în scopul de a face un act de la o autoritate sau de la o administraţie publică distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă.”

        „Coruperea activă – promisiunea, oferirea sau darea fără drept de ofertă, bani, cadouri ori alte foloase unei persoane oficiale în moduri şi scopuri indicate în articolul care prevede coruperea pasivă”. 

      Sergiu Ilie dă următoarea noţiune corupţiei, şi anume: ”corupţia reprezintă un fenomen social negativ care rezidă în folosirea de către persoanele cu funcţii de răspundere a funcţiei deţinute şi a posibilităţilor legate de ea în scopul obţinerii ilicite a unor bunuri materiale sau a altor foloase (profituri) şi avantaje personale”.  Această definiţie e una dintre cele mai reuşite în legislaţia naţională.

      O altă definiţie reuşită după părerea mea este cea conferită de către profesorul universitar Igor Ciobanu şi anume: „corupţia e ansamblul actelor ilicite comise de către indivizi, grupuri sau organizaţii în scopul obţinerii unor avantaje economice, politice sau sociale sau a unei situaţii superioare.”

• devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi egal ;

şi 

• substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor.

Sintetizând în final cele expuse mai sus am definit fenomenul corupţiei ca: ”fenomenul social de amploare caracterizat prin mituire, protecţionism şi utilizarea de către persoanele cu funcţii de răspundere în scopuri personale sau de grup, a atribuţiilor de serviciu şi a posibilităţilor şi avantajelor pe care le oferă funcţia publică deţinută.”

         Strategia de prevenire şi control social al corupţiei ţine seama de existenţa "marii corupţii" şi a "corupţiei mici" fiind adoptate măsuri specifice fiecărui nivel al corupţiei.

        "Marea corupţie" este asociată funcţiilor de nivel înalt, factorilor de decizie majoră, formelor grave de fraudă, extorcări de fonduri, mergând până la criminalitatea organizată, în timp ce "mica corupţie" are cel mai puternic impact pentru percepţia publică.

        În timp ce controlul social al marii corupţii este, în primul rând unul represiv-preventiv, "mica corupţie" reprezintă ţinta acţiunilor preventive care atacă baza piramidei fenomenului şi limitează răspândirea acestuia. În legislaţia anticorupţie din ţara noastră, distincţia dintre cele două niveluri ale corupţiei are la bază un sistem complex de factori constând în calitatea persoanei vizate, valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie şi cuantumul pagubei materiale cauzate prin infracţiunea respectivă.

• State Capture reprezintă acţiunile unor grupuri, persoane sau firme din sectorul public sau privat realizate cu scopul de a influenţa în folos propriu conţinutul unor legi, reglementări sau altor tipuri de acte guvernamentale, prin acordarea de avantaje personale unor persoane publice, pe căi ilicite sau alte mecanisme netransparente 

• Corupţia administrativă distorsionarea intenţionată a aplicării legilor, normelor şi reglementărilor existente pentru a crea avantaje unor actori publici sau privaţi, prin acordarea de câştiguri personale unor oficialităţi, pe căi ilicite sau alte mecanisme netransparente. 

        În general, fenomenul "state capture" este asociat "marii corupţii", iar în perioada recentă s-au înmulţit cazurile când anumite acte normative, în special hotărâri de guvern, au fost elaborate şi adoptate pentru a crea beneficii anumitor persoane sau grupuri de persoane, mergându-se până la falsificarea conţinutului unor acte normative, prin îndepărtarea sau adăugarea ilegală a unor texte. Asemenea tendinţe s-au manifestat şi în cuprinsul unor decizii judecătoreşti cu caracter de îndrumare precum şi în cel al unor acte normative interpretative (metodologii, acte administrative cu caracter normativ) prin alterarea conţinutului acestora reuşindu-se distorsionarea principiilor impuse prin actele normative primare.

        Fenomenul corupţiei afectează mai mult sau mai puţin toate ţările europene, dar ţările în curs de dezvoltare aflate în procesul tranziţiei către o economie de piaţă funcţională sunt cele mai vulnerabile în faţa marilor riscuri legate de corupţie.

      Datorită mijloacelor moderne de comunicare şi a unei mari deschideri a frontierelor în Europa, manifestările crimei organizate au căpătat un caracter transnaţional, desfăşurându-se de cele mai multe ori, pe fondul coruperii unor funcţionari publici cu atribuţii judiciare sau financiare, ori a unor funcţionari vamali sau care asigură paza frontierelor.

- Activitatea antreprizelor întreprinderile ajung de multe ori să fie controlate de către organizaţiile criminale care le consideră indispensabile datorită obiectului lor de activitate, poziţionării geografice, pieţelor de desfacere, etc; în acest proces, pe lângă acţiunile de intimidare, mita este folosită pentru "cucerirea" întreprinderii, prin influenţarea factorilor de decizie iar, pe de altă parte, după dobândirea controlului întreprinderii respective, profiturile obţinute sunt utilizate pentru comiterea unor noi acte de corupţie. 

- Contrabanda cu ţigări fabricate în străinătate efectuată prin sustragerea fizică de la regimul de tranzit şi prin întocmirea unor documentaţii false aferente importurilor de ţigări însoţite de coruperea unor funcţionari vamali cu atribuţii de inspecţie; 

- Evaziunea fiscală prin utilizarea unor firme fantomă organizate pe mai multe paliere; 

- Spălarea banilor inclusiv prin repunerea în circulaţie, sub formă de mită, a unor fonduri dobândite ilicit sau prin reciclarea sau refolosirea de către funcţionarii corupţi a sumelor de bani primite cu titlu de mită; 

- Comercializarea ilegală a alcoolului; 

- Falsificarea cărţilor de credit; 

- Transferurile frauduloase de bani prin mijloace electronice (inclusiv prin Internet); 

- Traficul de deşeuri şi infracţiunile asupra mediului înconjurător constituie un fenomen transregional, legat de strângerea şi distrugerea deşeurilor atât urbane cât şi industriale; datorită lipsei cronice de instalaţii adecvate, organizaţiile criminale recurg în mod sistematic la depozitarea sau distrugerea ilegală a deşeurilor toxico-nocive, cu obţinerea unor profituri uriaşe, iar asemenea activităţi, cu consecinţe dezastroase şi ireversibile asupra mediului înconjurător, au loc deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi. 

- Traficul de arme, materiale nucleare, droguri sau fiinţe umane reprezintă activităţi criminale cu caracter transnaţional care generează profituri mari şi, în acelaşi timp, prezintă riscuri mici pentru infractorii implicaţi, datorită procentajul redus de identificare din partea autorităţilor statului; 

- Deturnarea şi schimbarea destinaţiilor subvenţiilor, cu referire specială la finanţările comunitare, sens în care, cum am arătat, a fost adoptată o legislaţie specifică pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.