Prin mostenire legala, se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, juridice sau statul). Rezulta ca regulile care guverneaza mostenirea se pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii existentei unei persoane juridice

In locul notiunii de “mostenire”, in mod frecvent, se utilizeaza notiunea de “succesiune “ . In  acest sens, C.civ. prevede, de exemplu, ca “proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune …”, art.644, “succesiunile se deschid prin moarte”, art.651 C.civ.

Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman, “is de cuius succesioni is agitur”.

Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc mostenitori, succesori, iar C.civ. utilizeaza termenul de erede, erezi, coerezi.

Notiunea de masa succesorala se foloseste in sensul de patrimoniu transmis de “din cauza de moarte”. 

Practica si literatura de specialitate au ajuns la un consens si anume, acela de a intrebuinta notiunea de mostenire, aceasta tendinta putand fi observata si in domeniul legislativ, actele normative din ultima vreme folosind cu precadere termenul de mostenire: ex. art. 42 din Constitutie, L. nr. 18/1991, privind fondul funciar.

Este evident, ca notiunea de succesiune utilizata totusi in domeniul dreptului de mostenire are un inteles restrans, referindu-se numai la transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de succesori in drepturi mortis causa, indiferent ca sunt cu titlu universal sau cu titlu particular.

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului unei persoane decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea lasata de defunct, de mostenirea vacanta, adica fara stapan.

Sub titlul titlul “ Despre calitatile cerute pentru a succede “, C.civ. in art.654-658, prevede doua conditii generale: una pozitiva si una negativa, conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea mosteni. La aceste doua conditii, se mai adauga o a treia conditie si anume vocatia (chemarea) la mostenire. Intr-adevar, dreptul la mostenire se analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a persoanelor fizice ori juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii de folosinta (dreptul de mostenire al persoanei fizice este un drept constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise. Iar pentru ca o persoana sa aiba acest drept, ea trebuie sa fie chemata la mostenire,  adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci, vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire numai ca aceasta chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct.

        Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala, in sistemul C.civ. – art.655-658, este specifica numai mostenirii legale si, deci, nu reprezinta o conditie generala a  dreptului de mostenire, tot asa cum revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine – art.930-931C.civ., ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale este specifica mostenirii testamentare.

        Potrivit art. 654 C.civ.,” pentru a putea succede  trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”. Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In aceasta  din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin “retransmitere”, care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin reprezentare.

In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca “existenta sa “ in momentul deschiderii succesiunii.

In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala (reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el personal are capacitate succesorala “existenta sa” la data deschiderii succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se reprezinta decat persoanele decedate.

In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravietuind un timp cat de scurt defunctului – dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si – confundata cu a sa proprie – o lasa propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva, subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel moment.