Posibilitatea limitată a înţelegerii universului, ca urmare a nivelului redus de cunoştinţe, şi dificultăţile rezolvării pragmatice a problemelor stringente legate de transformarea şi stăpânirea mediului ostil în care trebuia să îşi desfăşoare existenţa au determinat umanitatea să recurgă la o reprezentare subiectivă a realităţii, populată imaginar de fiinţe fabuloase, spirite bune şi rele, forţe supranaturale, întâmplări fantastice, miracole, farmece, vrăji, semne prevestitoare şi numere fatidice. 

    Forţele supranaturale invocate în cadrul ritualurilor magice de către vraci, vrăjitori şi şamani, care foloseau pentru aceste ceremonii substanţe cunoscute iniţial doar de ei, au permis, pe lângă transmiterea nealterată a informaţiilor utile, şi sacralizarea şi idolatrizarea unor obiecte sau animale.

    Atestată ca practică religioasă în Siberia, Asia centrală, cele două Americi, Indonezia, Oceania şi – nu în ultimul rând – în spaţiul carpato–danubiano–pontic, iniţierea de tip şamanic implica parcurgerea mai multor etape: dezintegrarea corpului, regenerarea viscerală, moartea şi învierea – văzută ca o călătorie pe tărâmul celor morţi, urmată uneori de înălţarea sufletului la cer.

    Experienţele extatice ale şamanilor necesitau gesturile rituale preparatorii ale îmbrăcării costumului specific şi ale cântatului la un anumit instrument, de obicei toba, şi aveau ca scop pătrunderea în lumea celestă a zeităţilor, căutarea şi readucerea în corp a sufletului bolnavului rătăcit sau capturat de demoni, precum şi călăuzirea spiritului celui decedat spre lumea morţilor.

    Maladiile erau considerate a avea doar cauze magice: pătrunderea unui agent extern (demon, vrajă) în organismul ce a intrat în contact cu o zonă nefastă sau care a atins un obiect impur ori de o altă structură decât cea a corpului uman, intervenţia destinului astral şi stricarea armoniei prin acţiunea forţelor „necorespondente”, care pot fi expulzate prin mijloace pur magice, cu ajutorul unor substanţe încărcate cu latenţe benigne, deci „corespondente”.

    Odată cu devenirea sa ca fiinţă raţională, încercând să găsească soluţiile înţelegerii lumii înconjurătoare, omul a început să cunoască proprietăţile şi efectele curative, farmaco-dinamice şi toxice ale drogurilor extrase din diferite plante şi minerale.

    Una dintre cele mai frecvent folosite plante în obţinerea drogurilor şi indisolubil legată de practicarea ritualurilor specifice magiei este mătrăguna (Atropa belladonna), plantă erbacee medicinală, otrăvitoare, din familia solanaceelor, înaltă de 0.5–1.5 m, cu flori brune-violete şi cu fructe bace negre, lucioase, conţinând alcaloizi (atropina, hiosciamina, scopolamina) al căror extract are, în doze mici, o acţiune antispastică, sedativă (provocând o stare letargică sau somnul când este aplicat pe rană şi diminuând circulaţia sanguină) sau, în doze mari, un efect cardioaccelerator, cu stări de delir şi spasme ce pot culmina cu decesul. Acelaşi extract picurat în ochi provoacă dublarea imaginilor

    Popular denumită şi Doamna pădurii, Împărăteasa ierburilor, floarea pădurii, cireaşa lupului, iarba pădurii, mătrăguna creşte în România în pădurile întunecate ale munţilor şi înfloreşte în lunile de vară.

INTRODUCERE

EVOLUŢIA DROGURILOR ŞI A UTILIZĂRII LOR

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A COMBATERII TRAFICULUI ŞI A  CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

-Incriminarea actuală a traficului ilicit de stupefiante în România

-Elemente generale care trebuie stabilite prin anchetarea infracţiunilor de trafic de stupefiante

PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANŢE STUPEFIANTE ŞI  CLASIFICAREA LOR

-Clasificarea drogurilor

TERITORII ŞI RUTE ALE DROGURILOR

MODURI ŞI    SISTEME DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANŢII DE DROGURI

MODALITĂŢI DE DEPISTARE A TRAFICANŢILOR

ACTE DE URMĂRIRE PENALĂ EFECTUATE ÎN 

INVESTIGAREA TRAFICULUI DE DROGURI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE