Introducere
Delimitări terminologice
Piaţa unică reprezintă elementul central al integrării economice din cadrul Uniunii Europene şi una din principalele realizări ale Comunităţii Europene. Scopul său principal este de a stimula concurenţa la nivelul pieţelor naţionale, accelerând creşterea economică europeană, îmbunătăţind astfel gradul de competitivitate şi nivelul de viaţă în spaţiul comunitar.
Înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului nu reprezintă un scop în sine, ci doar o modalitate de realizare a obiectivelor comunitare, care constau în:
- dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a activităţii economice în cadrul Comunităţii;
- creşterea durabilă şi neinflaţionistă care să respecte în acelaşi timp şi normele de protecţie a mediului .
- realizarea unui grad înalt de competitivitate şi convergenţă a performanţelor economice;
- atingerea unui înalt nivel de folosire a forţei de muncă şi protecţie socială;
- realizarea unui nivel de trai mai bun şi o calitate ridicată a vieţii;
- promovarea solidarităţii între statele membre;
- realizarea egalităţii între bărbaţi şi femei .
Prin Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene încheiat la Roma în 1957 s-au pus bazele unei pieţe comune în cadrul căreia urma să fie eliminate barierele comerciale existente între statele membre, în scopul creşterii prosperităţii economice şi al constituirii unei uniuni mai strânse între popoarele Europei.
Mijloacele concrete de realizare a obiectivelor comunitare, aşa cum rezultă din prevederile Tratatului, sunt:
- instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare;
- punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune prevăzute în art. 3 şi 4 dinTratat.
Realizarea unei pieţe europene unice a presupus parcurgerea mai multor etape în cadrul unui proces evolutiv, pornind de la ideea de piaţă comună şi ajungând în prezent la piaţă internet. Trecerea de la stadiul de piaţă comună la stadiul de piaţă internet nu a reprezentat doar o simplă modificare terminologică, ci o abordare superioară a problemelor comunitare, având la bază noţiunea de integrare.
Piaţa comună a reprezentat un mijloc important de realizare a obiectivelor comunitare propuse la un moment dat, având ca scop o liberalizare cât mai mare a schimburilor de bunuri şi servicii între statele membre prin realizarea unei uniuni vamale (constând în eliminarea taxelor vamale între statele membre şi stabilirea unui tarif vamal comun), eliminarea cotelor restrictive şi a măsurilor cu efect echivalent pentru asigurarea unei libere circulaţii a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului. Realizarea pieţei comune a constituit prima etapă în cadrul procesului de integrare comunitară.
Conceptul de piaţă comună nu a beneficiat de o definire legală prin dispoziţiile Tratatului. Noţiunea de "piaţă comună", pe care s-a bazat iniţial strategia de integrare a activităţilor economice, a presupus mai mult decât realizarea unor obiective comune în domeniul economic, cuprinzând în acelaşi timp şi stabilirea liniilor politice directoare, precum şi a modalităţilor de aplicare a acestor obiective. În acest sens, noţiunea de "piaţă comună" dobândeşte implicaţii juridice (care presupun adoptarea unor reglementări imperative pentru buna funcţionare a pieţei) şi politice (care presupun fie stabilirea unor politici comune conduse centralizat la nivel comunitar, fie coordonarea altor politici între statele membre şi Comunitate). Din această perspectivă, realizarea pieţei comune presupunea o integrare economică, la care se adăuga şi o integrare politico-juridică.
În încercările de definire a acestui concept, în literatura de specialitate au fost propuse criterii statice şi dinamice.
În sens restrâns, pe baza unor criterii statice, piaţa comună reprezintă locul de întâlnire a cererii cu oferta, locul schimburilor libere între parteneri egali, pe baza unor principii de concurenţă reală, presupunând un tratament nediscriminatoriu aplicat părţilor contractante de către state.
În sens larg, având în vedere criteriile dinamice, piaţa comună ar putea fi definită ca o piaţă unde fiecare participant este liber să investească, să producă, să lucreze, să cumpere şi să vândă, să furnizeze şi să obţină servicii, conform condiţiilor de concurenţă care nu sunt artificial denaturate, având, în vedere condiţiile economice cele mai favorabile (ceea ce ar echivala cu o piaţă internă unică şi unitară dintr-un stat considerat individual).
Piaţa comună a fost prevăzută să se realizeze pe o perioadă de tranziţie ce urma să expire la 31 decembrie 1969 .
Până la expirarea perioadei de tranziţie doar o parte a măsurilor stabilite pentru realizarea pieţei comune au fost finalizate, acestea fiind:
-uniunea vamală propriu-zisă - finalizată la 1 iulie 1968;
- eliminarea cotelor vamale;
- libera circulaţie a lucrătorilor, în unele condiţii
- armonizarea sistemului de taxe prin introducerea generală a TVA-ului în 1970,
Celelalte obiective care vizau realizarea pieţei comune nu au fost însă finalizate până la sfârşitul perioadei de tranziţie stabilite în acest scop.
Barierele comerciale indicau menţinerea frontierelor fie de natură fizica (controlul bunurilor şi persoanelor la frontierele interne), fie de natură tehnică (un ansamblu de reguli procedurale naţionale aplicabile), fie legate de sistemul de taxare (menţinerea taxelor indirecte la cote diferite, ceea ce determina formalităţi costisitoare de trecere a frontierelor).
Deoarece progresele înregistrate până în jurul anului 1980 au fost destul de mici în raport de obiectivele comunitare propuse, Comunitatea a hotărât să utilizeze o abordare nouă, calitativ superioară, cu metode mai eficiente de aplicare în practică şi a propus realizarea unei ,,pieţe interne".
Piaţa internă poate fi definită ca fiind un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului se desfăşoară fără nici un control la frontierele interne ale Comunităţii, funcţionând pe principiile unei pieţe naţionale.
Noţiunea de piaţă internă a fost calificată prin dispoziţiile art. 7A par. 2 din Tratatul C.E., conform cărora, piaţa internă comportă un spaţiu fără frontiere interioare în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor Tratatului.
Ideea de piaţă internă a fost sprijinită de statele membre, astfel încât, în martie 1985 Consiliul European a fixat că dată pentru finalizarea acesteia sfârşitul anului 1992 şi a solicitat Comisiei Europene să pregătească un program şi un calendar al implementării pieţei interne.
În acest context, Comisia a elaborat Cartea Albă a integrării europene, care a fost aprobată de Consiliul European în iunie 1985 şi conţinea 300 măsuri legislative grupate pe trei obiective principale:
- eliminarea frontierelor fizice;
- eliminarea frontierelor tehnice;
- eliminarea frontierelor datorate sistemelor de taxe.
Trecerea de la conceptul ,,piaţă comună" menţionată în tratatele iniţiate, la conceptul ,,piaţă internă" a reprezentat un obiectiv deosebit de important la nivelul Comunităţii, care a implicat adoptarea unui mare număr de directive de armonizare a legislaţiilor în vederea realizării pieţei interne. Modificarea intervenită nu privea aspectele de formă, ci de fond, presupunând o nouă abordare de integrare comunitară.
Actul Unic European - semnat în 1986 şi intrat în vigoare în 1987 - a incorporat conceptul de piaţă internă în Tratat şi a stabilit ca termen limită pentru finalizarea acesteia, data de 31 decembrie 1992.
În plus, prin Actul Unic European s-a stabilit şi un mecanism eficient de decizie, prin introducerea în Consiliu a votului cu majoritate calificată în locul unanimităţii, pentru majoritatea aspectelor legate de realizarea pieţei interne, creându-se astfel un ansamblu de facilităţi în sprijinul realizării pieţei interne.
Până la sfârşitul anului 1992 au fost adoptate 90% din proiectele legislative menţionate în Cartea Albă din 1985, în special datorită aplicării procedurii votului cu majoritate calificată.
Astfel, a fost liberalizată circulaţia capitalului, au fost eliminate controalele la frontierele interne asupra bunurilor şi persoanelor, s-au înregistrat progrese în privinţa libertăţii de stabilire şi prestării de servicii.
Însă procesul de finalizare a Pieţei Interne a cunoscut şi eşecuri, cum ar fi :
- nu au fost adoptate propunerile legislative venite în completarea Cărţii Albe şi apreciate ca fiind necesare pentru finalizarea pieţei interne;
- majoritatea directivelor ce au constituit cadrul legislativ al realizării pieţei interne nu au fost transpuse în legislaţiile naţionale sau au fost transpuse incorect;
- unele acte legislative comunitare au fost transpuse corect în legislaţiile naţionale, însă aplicarea lor de către autorităţile naţionale s-a făcut diferit de la o ţară la alta.
După 1992 Comisia Europeană a depus eforturi susţinute pentru finalizarea completă a pieţei interne. În acest scop au fost întocmite rapoarte anuale care relevau rezultatele obţinute şi lansau programe de acţiune pentru realizarea proiectelor care nu erau încă finalizate.
În octombrie 1996 Comisia Europeană a publicat comunicarea ,,Impactul şi eficacitatea pieţei unice", document ce a stat la baza planului de acţiune pentru piaţa unică din anul 1997.
În decembrie 1994 a fost adoptată la Essen - Cartea Albă pentru pregătirea ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est pentru integrarea în Piaţa Internă a Uniunii Europene. În acest document au fost prevăzute trei stadii de dezvoltare în abordarea integrării europene şi anume:
- abordarea clasică - se referă la parcurgerea etapelor de armonizare, integrare şi convergenţă – aplicată ţărilor care au aderat la Comunităţi înainte de apariţia Cărţii Albe;
- noua abordare (New - Approach) - presupune renunţarea la reglementarea unitară a iniţiativei legislative comunitare (prin directive) şi acceptarea existenţei mai multor izvoare de drept comunitar (tratate, drept derivat);
- abordarea globală (Global Approach) presupune ,,saltul peste etape" al ţărilor asociate, în condiţiile în care prin măsuri de reformă legislativă economică, socială, reuşesc să ajungă la rezultate favorabile procesului de integrare.
Tendinţele integrării europene contemporane sugerează ideea că piaţa internă ar trebui sa evolueze, culminând cu realizarea unei pieţe integrate ce ar putea fi denumită piaţa europeană autohtonă, caracterizată prin:
- monedă unică; sistem de taxe armonizat; existenţa unei infrastructuri integrate; realizarea completă a celor 4 libertăţi comunitare; existenţa unui sistem de instrumente legale menite să asigure o funcţionare eficientă a mediului de afaceri pe această piaţă.
Dispoziţii generale privind apropierea legislaţiilor în vederea realizării pieţei interne.
Prin dispoziţiile cuprinse în art. 100(94)-102(97) din Tratatul CE (Titlul VI privind ,,Reguli comune asupra concurenţei, fiscalităţii şi apropierii legislaţiilor) sunt stabilite reglementările generale relative la apropierea legislaţiilor în vederea realizării pieţei interne.
Conform dispoziţiilor art. 100(94) din Tratat, Consiliul statuând în unanimitate pe baza propunerii Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă directive pentru apropierea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative ale statelor membre care au o incidenţă directă asupra stabilirii sau funcţionării pieţei comune.
Prin derogare de la aceste dispoziţii - conform art. 100A (95) par. 1 - pentru realizarea obiectivelor enunţate în art. 7A(14) din Tratat, Consiliul, statuând prin procedura codeciziei şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile relative la apropierea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative ale statelor membre care au ca obiect stabilirea şi funcţionarea pieţei interne.
Orientările de bază în domeniu, precum şi condiţiile necesare pentru asigurarea unui progres echilibrat în ansamblul sectoarelor vizând piaţa internă sunt stabilite de Consiliu care statuează cu majoritate calificată pe baza propunerii Comisiei (conform dispoziţiilor art. 7A(14) par. B introduse prin tratatul de la Amsterdam). În formularea propunerilor destinate realizării obiectivelor vizând piaţa internă, Comisia ţine cont de amploarea efortului pe care îl presupune eliminarea diferenţelor de dezvoltare dintre economii şi propune dispoziţii corespunzătoare.
Dacă aceste dispoziţii iau forma unor derogări, ele trebuie să aibă un caracter temporar şi să aducă cât mai puţine perturbări posibile funcţionării pieţei comune.
