Participanţii la contractul de transport:
1. Enumerare
În transportul de persoane contractul se încheie şi se execută în raporturile dintre cărăuş şi călător (pasager). În materie de transporturi deosebim aşadar, o parte contractantă invariabilă, care este cărăuşul, şi o alta care diferă în funcţie de obiectul juridic al operaţiunii efectuate.
2. Cărăuşul
Principalul subiect de drept al contractului de transport este întreprinderea care se angajează să efectueze deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri, numită cărăuş. Această obligaţie constituie prestaţia caracteristică în materie.
Însuşirile care îl individualizează pe cărăuş sunt arătate în art. 413, alin. 2, Cod Comercial. Deşi acest articol se referă numai la transportul de bunuri, poate fi extinsă prin interpretare şi la deplasarea de persoane.
Această definiţie foloseşte denumirea de cărăuş în două accepţiuni:
a) mai întâi are în vedere întreprinderea care, prin contractul de transport, îşi asumă obligaţia de a executa deplasarea de persoane sau strămutarea de bunuri în nume propriu şi cu mijloacele de transport din dotare.
b) atribuie calitatea de cărăuş şi întreprinderii care „face să se transporte mărfuri” (aşa-numitele transporturi succesive).
3.Călătorul
În orice transport de persoane, contractantul cărăuşului este călătorul (pasagerul). Calitatea sa de profesionist nu exercită nici o influenţă asupra raporturilor juridice dintre părţi.
Contractul de transport îşi menţine în toate cazurile caracteristicile unui act obiectiv de comerţ datorită faptului că prestatorul de servicii, cărăuşul are calitatea de comerciant.
D. Elementele constitutive ale contractului de transport
Contractul de transport pentru a fi valabil încheiat trebuie să îndeplinească anumite condiţii legate de fond şi, după caz, de formă. Acestea sunt condiţii generale.
Condiţiile legale generale de validitate a contractului sunt cele prevăzute de art. 948 Cod Civil:
1.capacitatea de a contracta;
2.consimţământul valabil al părţilor;
3.un obiect determinat;
4.o cauză licită;
1.Capacitatea de a contracta
Pentru a încheia un contract de transport valabil, părţile trebuie să aibă capacitatea de exerciţiu deplină, adică să-şi poată exercita dereprurile şi să-şi asume obligaţiile prin acte juridice încheiate în nume propriu.
În transportul de persoane capacitatea călătorului este, în genere, nesemnificativă, deoarece în mod frecvent copii (elevii) sub 18 ani şi chiar cei sub 16 ani folosesc mijloace de transport. Aceştia încheie practic contract de transport prin cumpărarea biletului de călătorie. Se consideră că, la fel ca micile cumpărături zilnice, atare transporturi sunt acte uzuale ale vieţii curente. Aceste contracte se încheie în baza aşa-numitului contract de ghişeu.
Dacă pentru călători capacitatea de a contracta nu are o importanţă deosebită nu acelaşi lucru se întâmplă cu transportul feroviar. Acesta trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi de folosinţă. Compania Naţională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” – S.A. îndeplineşte aceste cerinţe, fiind singurul transportator feroviar autorizat din România.
2.Consimţământul părţilor
Consimţământul, alături de cauză, constituie voinţa juridică ce prezintă un fenomen complex atât din punct de vedere psihologic cât şi juridic.
Consimţământul ca element al voinţei juridice, reprezintă manifestarea hotărârii de a încheia actul juridic.
Pentru a fi valabil, consinţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să emane de la o persoană cu discernământ;
b) să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice
c) să fie exteriorizat;
d) să nu fie alterat de vreun viciu (împrejurări care
afectează caracterul conştient şi liber al voinţei de a face un act juridic: eroare, dol, violenţă). Specific viciilor de consimţământ este faptul că există manifestare de voinţă (consimţământ) însă aceasta este viciată, fie în conţinutul său intelectual, conştient (în cazul erorii şi a dolului), fie în caracterul său liber (în cazul violenţei şi al leziunii).
În materie de transport, cărăuşul, îndeplinind un serviciu de ordin general, se află în stare de ofertă permanentă faţă de public.
Clientela formează o entitate globală cu număr neidentificat de persoane ce recurg, pe baza unei asemenea oferte, la prestaţiile cărăuşului.
Acceptarea, pe cere o exprimă călătorul, constă practic într-o simplă adeziune.
Preţul contractului, de cele mai multe ori, nu este negociabil, cu excepţia transportului ocazional. Tarifele cărăuşului, aduse la cunoştinţa publicului, sunt obligatorii, executând reduceri consimţite de la caz la caz.
3. Obiectul contractului
Obiectul actului juridic (fiind chiar obiectul raportului juridic căruia îi dă naştere), constă în obiectul obligaţiei ori obligaţiilor generale din actul juridic civil respectiv, adică în prestaţia sau prestaţiile (după cum este vorba de acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale), care, la rândul lor înseamnă fie transmiterea unui drept, fie un fapt (pozitiv sau negativ) al debitorului, precum şi obiectul acestei prestaţii.
Obiectul contractului de transport constă în prestaţiile pentru unitatea de transport (cărăuş) de a transporta călătorii şi bagajele, iar pentru călători de a plăti taxa de transport.
Obiectul contractului este supus dispoziţiilor de drept comun ale art. 962-965 Cod Civil.
Ca orice obiect al unui act juridic şi obiectul contractului de transport trebuie să întrunească anumite condiţii de validitate şi anume:
a) să existe;
b) să fie în circuitul civil;
c) să fie determinat sau determinabil;
d) să fie posibil;
e) să fie în conformitate cu legea;
f) să fie un fapt personal al celui care se obligă.
Va fi nul acel contract care are ca obiect transportul unui lucru imposibil de executat sau transportul unor lucruri pentru care există interdicţie absolută.
Transportul trebuie să fie determinat sau determinabil în elementele sale caracteristice şi anume:
- obiectul ce urmează a fi transportat;
- staţia de plecare;
- staţia de destinaţie;
- ruta sau itinerariul
4.Cauza contractului
Cauza contractului de transport este un element constitutiv în structura sa şi o condiţie de validitate a acestuia.
Contractul de transport fiind un contract sinalagmatic nu are o singură cauză, comună părţilor, ci câte o cauză a fiecăreia, rezultată din obligaţiile reciproce ale părţilor.
Cauza înglobează în sine atât scopul direct cât şi imediat al consimţământului (element abstract, obiectiv şi invariabil în aceeaşi categorie de contracte), cât şi scopul indirect, imediat al consimţământului, care este motivul determinat al asumării obligaţiei, legat de destinaţia concretă dată contraprestaţiei (element concret, subiectiv şi variabil de la un contract la altul, în cadrul aceleiaşi categori).
Cauza în contractul de transport trebuie:
a) să existe ;
b) să fie reală şi nu falsă ;
c) să fie licită şi morlă ;
CAPITOLUL I
A. Introducere. Evoluţia transporturilor feroviare de-a lungul
timpului ......................................................................................... pag. 6
B. Regimul juridic al transporturilor în România ............. pag. 8
C. Proprietatea publică şi investiţiile în transporturi ............... pag. 9
CAPITOLUL II
A. Definiţie. Noţiunea juridică a contractului de transport ….. pag. 10
B. Caracterele juridice ale contractului de transport …………. pag. l2
C. Participanţii la contractul de transport . pag. 14
1. Enumerare……………………………………………. pag. 14
2. Cărăuşul ………………………………... pag. 14
3. Călătorul ……………………....................................... pag. 15
D. Elemente constitutive ale contractului de transport pag. 16
1.Capacitatea de a contracta ……………………………. pag. 16
2.Consimţământul părţilor ........................................... pag. 17
3.Obiectul contractului ..... pag. 18
4.Cauza contractului …………………………………….. pag. 19
E. Forma contractului de transport pag. 20
CAPITOLUL III
ÎNCHEIEREA ŞI MODIFICAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT DE CĂLĂTORI PE CALEA FERATĂ
A. Condiţii de acceptare la transport ……………………….. pag. 21
B. Persoane excluse la transport. Admiterea condiţionată ... pag. 22
C. Mersul trenurilor şi suspendarea circulaţiei trenurilor .... pag. 24
D. Legitimaţiile de călătorie şi durata valabilităţii lor ……... pag. 29
1. Bilete de carton ……………………………………… pag. 32
2. Bilete de carton cu 50 % reducere ............. pag. 33
3. Bilete de carton dus-întors ………………………….. pag. 33
4. Bilete de carton pentru diferenţa de clasă pag. 33
5. Bilete de carton combinate ………………………….. pag. 33
6. Bilete de control …………………………………...… pag. 34
7. Biletul bianco ………………………………………… pag. 35
8. Biletul de călătorie în grup ………………………….. pag. 37
9. Bilete de călătorie speciale pe zone kilometrice…….. pag. 39
10. Biletul de călătorie în circuit ……………………….. pag. 40
11. Biletul cu tarifare în tren …………………………… pag. 45
12. Biletele de călătorie eliberate în tren ………………. pag. 46
13. Biletele de călătorie speciale ……………………...… pag. 47
14. Anexa de control …………………………………… pag. 48
15. Legitimaţiile de călătorie electronică ……………… pag. 48
16. Biletul de călătorie tren autocuşetă ………………… pag. 49
17. Abonamentele ………………………………………... pag. 51
18. Abonamentele cu număr nelimitat de călătorii pag. 52
19. Abonamentele cu număr limitat de călătorii ........... pag. 53
20. Suplimentul pentru tren accelerat pag. 53
21. Suplimentul pentru tren rapid ………………….…. pag. 53
22. Suplimentul de tren accelerat sau de tren rapid …... pag. 54
23. Tichetul de rezervare ... pag. 55
24. Tichetele gratuite pag. 55
25. Suplimentul pentru trenul intercity ……………….. pag. 56
26. Suplimentele combinate cu tichete de rezervare ...... pag. 57
27. Suplimentele de pat pentru vagoane de dormit pag. 57
28. Suplimentele pentru vagoane-cuşetă ……………….. pag. 58
E. Ocuparea şi rezervarea locurilor ………………………….. pag. 59
F. Reduceri din tarifele de transport de călători …………….. pag. 63
G. Călătoriile gratuite în interes de serviciu
şi în interes personal ……… pag. 66
1. Autorizaţiile de călătorie …………………………….. pag. 66
2. Permisele de călătorie …………………………. pag. 67
3. Biletele de călătorie în interes de serviciu pag. 70
4. Abonamentele de călătorie pentru locuinţă pag. 72
H. Dreptul la transport …………………………………….. pag. 72
I. Întreruperea călătoriei .... pag.76
J. Alte forme de contractare a transporturilor de călători .... pag. 77
CAPITOLUL IV
Concluzii …………………………………………………….. pag. 81
Bibliografie …………………………………………………. pag. 84