Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Revelatia lui Dumnezeu

Despre Dumnezeu am putea vorbi neincetat fara sa obosim, fara sa putem epuiza vreodata subiectul. Un singur Dumnezeu pentru noi toti si totusi diferit pentru fiecare dintre noi. Sa aprofundam tema, lecturand acest referat ce analizeaza revelatia lui Dumnezeu.

Liceu 10 32 10
Disertatia

Despre „ Teologia Pastorală” s-a scris şi se va mai scrie mult. Primind ca temă de „Disertaţie”, „Preocupările de Teologie Pastorală în paginile Revistei Studii Teologice” am observat încă o dată, dacă mai era cazul, că parohia în general şi preotul cu viaţa lui în mijlocul comunităţii în special, au constituit din totdeauna subiecte deosebit de fascinante şi mereu actuale pentru marii exegeţi ai Bisericii Ortodoxe; răsfoind paginile îngălbenite de trecerea anilor ale Revistei sus amintite, mi-am dat seama că ceea ce s-a scris odinioară este şi astăzi, actual, vorba poetului: ” toate-s vechi şi nouă toate”.

Facultate 10 89 4
Elemente de psihologie religioasa. Educatia crestina a elevilor pe varste

Din cele mai vechi timpuri, mintea iscoditoare a omului a fost preocupată de ceea ce se întâmplă în realitatea înconjurătoare, a încercat să pătrundă tainele universului, să le cunoască. Odată cu societatea a apărut şi educaţia, ca un proces în desfăşurare, cu particularităţi distincte de la un moment istoric la altul, după cum existenţa socio-umană în ansamblul său se află în continuă devenire.

Facultate 10 53 4
Profetismul biblic. Monoteismul si preotia vechiului testament

Pentru a intra în legătură cu cineva, sau în legătură cu ceva, se impune cunoaşterea. De aceea şi comuniunea veşnică cu Dumnezeu se bazează pe cunoaşterea Lui, ”Aceasta este viaţa veşnică să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat…” (Ioan XVII, 3), spune Mântuitorul Iisus Hristos.

Facultate 10 90 4
Relatiile patriarhiei ecumenice cu Tara Romaneasca, ierarhi greci in scaunul mitropolitan al Tarii Ro

Cu începutul secolului al XIV-lea istoria românilor din Ţara Românească intră într-o nouă fază. În locul voievodatelor de până atunci de o parte şi de alta a Oltului, avem de acum înainte o singură formaţiune politică, care este principatul Ţării Româneşti. Numele domnitorului ţării este Basarab. O dată cu el se începe nu numai consolidarea din interior a statului, ci şi din afară . El învinge în 1330 pe Carol Robert, regele Ungariei, afirmând prin aceasta cu succes independenţa principatului său împotriva tendinţelor de suzeranitate din partea ungurilor.

Facultate 10 72 14
SIMBOLURILE CRISTICE

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre SIMBOLURILE CRISTICE. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna SIMBOLURILE CRISTICE. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 26 2
Asistenta Sociala in Institutiile Statului

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Asistenta Sociala in Institutiile Statului. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Asistenta Sociala in Institutiile Statului. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 85 2
Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, militant pentru faurirea Statului National Unitar

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, militant pentru faurirea Statului National Unitar. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape cine a fost Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, militant pentru faurirea Statului National Unitar. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 55 2