Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.

    Capacitatea de folosinţă se dobândeşte din ziua înmatriculării în registrul comerţului (art. 40 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). Societatea are o capacitate de folosinţă restrânsă de la data autentificării actelor constitutive, cât priveşte drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil (art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954).

    O trăsătură specifică a capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale o reprezintă aptitudinea de a dobândi drepturi şi a-şi asuma obligaţii prin săvârşirea faptelor de comerţ (art. 3 C.com.).

Deşi, ca vocaţie, capacitatea de folosinţă a societăţii se caracterizează prin generalitate, totuşi, în concret ea este limitată.     Într-adevăr, capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale este circumscrisă de scopul pentru care societatea a fost constituită. Ea este o capacitate de folosinţă specializată. Aşa cum prevede art. 34 din Decretul nr. 31/1954, “persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut”.

Specialitatea capacităţii de folosinţă a societăţii este determinată prin precizarea obiectului de activitate a societăţii în contractul de societate.

    Trebuie observat că limitarea capacităţii de folosinţă a societăţii, prin stabilirea în actul constitutiv a obiectului societăţii, este diminuată prin fixarea unui obiect de activitate larg, care să asigure supleţea necesară pentru adaptarea la schimbările conjuncturale.

    Având calitatea de persoană juridică, societatea comercială beneficiază şi de capacitate de exerciţiu; ea are aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice.

    Potrivit legii, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954).

    Actele juridice prin care societatea dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii se încheie de către administratorii societăţii cărora li s-a conferit puterea de reprezentanţi ai societăţii.

    Trebuie observat că dreptul de reprezentare este un drept special, deosebit de dreptul general de administrare, care include numai dreptul de gestiune.4 În consecinţă, dreptul de reprezentare îl au numai administratorii cărora li s-a conferit acest drept, prin actele constitutive ori, ulterior, prin voinţa asociaţilor, în condiţiile legii.

    Obligaţiile şi răspândirile administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990.

    Societatea comercială dobândeşte capacitatea de exerciţiu de la data constituirii sale, adică din ziua înmatriculării în registrul comerţului, cu condiţia să fi fost desemnat administratorul care reprezintă societatea. În limitele capacităţii de folosinţă restrânsă, administratorul desemnat prin actele constitutive în calitate de reprezentant al societăţii, va putea încheia actele cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

III.4.   Voinţa societăţii comerciale

   Rolul asociaţilor în formarea voinţei sociale

    Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine-stătătoare, care nu se confundă cu voinţele asociaţilor.     Desigur, societatea comercială, ca orice persoană juridică, nu are o existenţă organică şi nici o voinţă naturală. Societatea comercială este un procedeu tehnic pentru realizarea unei finalităţi şi anume punerea în valoare în comun a resurselor şi capacităţilor mai multor persoane, în scopul obţinerii şi împărţirii beneficiilor rezultate.

    Neavând o existenţă organică, legea atribuie persoanei juridice voinţa persoanelor fizice care o compun, în măsura în care acestea acţionează pentru realizarea scopului persoanei juridice. Dar, voinţa persoanei juridice nu este suma voinţelor persoanelor fizice, ci este o calitate nouă. Cu referire la societatea comercială, voinţele individuale ale asociaţilor, prin manifestarea lor în adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie voinţa socială, adică voinţa societăţii, ca persoană juridică.

    La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii. În prezent, acest principiu se aplică tuturor societăţilor comerciale, indiferent de forma juridică a societăţii.

    Întrucât voinţa majorităţii este voinţa majorităţii, ca persoană juridică, ea este hotărâtoare şi obligatorie în viaţa societăţii.

Legea consacră existenţa voinţei sociale şi rolul acesteia în luarea deciziilor în cadrul societăţii. Potrivit Legii nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea asociaţilor, în limitele legii, contractului de societate sau statutului sunt obligatorii chiar pentru asociaţii care nu au luat parte la adunare ori au votat contra (art. 131).

    În societatea cu răspundere limitată, adunarea asociaţilor decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, iar pentru modificarea actelor constitutive, cu votul tuturor asociaţilor          (art. 187). Deci, în acest caz, majoritatea este raportată, atât la numărul asociaţilor, cât şi la capitalul social.

    Trebuie arătat că voinţa socială, ca voinţă colectivă a asociaţilor, se manifestă în raporturile juridice prin anumite persoane, care au puterea de a reprezenta societatea. Prin reprezentanţii săi, societatea încheie acte juridice, dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii.

    Potrivit legii, dreptul de reprezentare se conferă unui asociat ori unei persoane străine de societate, prin actele constitutive sau ulterior prin voinţa asociaţilor, în condiţiile legii.  

    Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii.

    Potrivit principiilor generale, patrimoniul societăţii cuprinde activul social şi pasivul social.

    În activul social sunt cuprinse drepturile patrimoniale, reale sau de creanţă. Aceste drepturi privesc, în principal, bunurile aduse de asociaţi ca aport la constituirea societăţii. De asemenea, intră în activul social bunurile dobândite de societate ulterior constituirii, în cursul desfăşurării activităţii, precum şi beneficiile nedistribuite.

    În pasivul social sunt cuprinse obligaţiile patrimoniale ale societăţii, contractuale şi extracontractuale (obligaţii sociale).

    Întrucât patrimoniul societăţii are drept titular societatea, ca persoană juridică, înseamnă că acest patrimoniu are un caracter autonom; patrimoniul societăţii este distinct de patrimoniile asociaţilor care au constituit societatea. Pentru a evidenţia caracterul său autonom, patrimoniul societăţii mai este denumit şi patrimoniu social.

Autonomia patrimoniului societăţii, faţă de patrimoniile proprii ale asociaţilor, determină anumite consecinţe juridice.

a) Bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lr şi intră în patrimoniul societăţii. Aceste bunuri devin proprietatea societăţii, afară de cazul când s-a convenit altfel prin contractul de societate (art. 65 din Legea nr. 31/1990).

b) Bunurile aduse ca aport de către asociaţi, care sunt cuprinse în activul social, formează gajul general al creditorilor sociali. Deci, ele vor putea fi urmărite numai de către creditorii societăţii, adică pentru obligaţiile asumate de către societate, indiferent de izvorul lor. Asupra acestor bunuri este exclus concursul creditorilor sociali cu creditorii asociaţilor.

c) Obligaţiile societăţii faţă de terţi nu se pot compensa cu obligaţiile terţilor faţă de asociaţi. Potrivit art. 114 C.civ., pentru a opera compensaţia trebuie ca obligaţiile să existe între aceleaşi persoane, care să fie creditor şi debitor, în acelaşi timp, una faţă de alta. Ori, având patrimonii deosebite, societatea şi asociaţii sunt subiecte de drept distincte. În consecinţă, dacă societatea are o obligaţie faţă de un terţ, iar acest terţ are o obligaţie faţă de unul dintre asociaţi, cele două obligaţii nu se pot stinge prin compensaţie, deoarece obligaţiile nu sunt reciproce; terţul se află în raporturi juridice cu două subiecte de drept diferite, fiecare cu drepturile şi obligaţiile sale.

d) Aplicarea procedurii falimentului faţă de societate priveşte numai patrimoniul societăţii. Deoarece societatea comercială are un patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile asociaţilor, procedura falimentului are ca obiect exclusiv patrimoniul societăţii care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale, fără a se putea extinde asupra patrimoniilor asociaţilor (art. 22 din Legea nr. 64/1995).

Capitolul I

Noţiuni introductive

I.1.   Introducerea în problematica societăţilor comerciale

I.1.1.   Funcţia economică a societăţii comerciale

I.1.2.   Scurt istoric

I.1.3.   Reglementarea juridică a societăţilor comerciale în România

I.2.   Noţiune, definiţie şi caracteristicile societăţii cu răspundere limitată.

I.2.1.   Scurt istoric şi elemente de drept comparat.

I.2.2.   Precizări prealabile

I.2.3.  Definiţia şi specificul societăţii cu răspundere limitată

I.2.4.   Utilitatea societăţii cu răspundere limitată

Capitolul II

Constituirea societăţii cu răspundere limitată

Introducere

II.1.   Actele constitutive ale societăţii cu răspundere limitată

II.1.1.   Noţiuni generale

II.1.2.   Contractul de societate

II.1.3.   Statutul societăţii

II.2.   Formalităţile necesare constituirii societăţii cu răspundere limitată

II.2.1.   Noţiuni generale

II.2.2.   Întocmirea actelor constitutive

II.2.3.   Înmatricularea societăţii cu răspundere limitată

II.2.4.   Înmatricularea, publicarea şi înscrierea fiscală a societăţii

Capitolul III

Personalitatea juridică a societăţii comerciale cu răspundere limitată

III.1.   Caracteristici ale personalităţii juridice

III.1.1.   Caracterizare generală

III.2.   Atribute de identificare a societăţii

III.2.1.   Firma societăţii

III.2.2.   Sediul societăţii

III.2.3.   Naţionalitatea societăţii

III.3.   Capacitatea juridică a societăţii

III.3.1.   Capacitatea de folosinţă

III.3.2.   Capacitatea de exerciţiu

III.4.   Voinţa societăţii comerciale

III.4.1.   Rolul asociaţilor în formarea voinţei sociale

III.4.2.   Formarea voinţei sociale în societatea cu răspundere limitată

III.5.   Patrimoniul societăţii comerciale

III.5

III.1.   Caracteristici ale personalităţii juridice

III.1.1.   Caracterizare generală

III.2.   Atribute de identificare a societăţii

III.2.1.   Firma societăţii

III.2.2.   Sediul societăţii

III.2.3.   Naţionalitatea societăţii

III.3.   Capacitatea juridică a societăţii

III.3.1.   Capacitatea de folosinţă

III.3.2.   Capacitatea de exerciţiu

III.4.   Voinţa societăţii comerciale

III.4.1.   Rolul asociaţilor în formarea voinţei sociale

III.4.2.   Formarea voinţei sociale în societatea cu răspundere limitată

III.5.   Patrimoniul societăţii comerciale

III.5.1.   Caracterul autonom al patrimoniului societăţii

III.5.2.   Consecinţele autonomiei patrimoniului

Funcţionarea societăţii comerciale 

cu răspundere limitată

IV.1.   Funcţionarea adunării generale

IV.1.1.   Consideraţii generale

IV.1.2.   Adunarea generală

IV.1.3.   Convocarea adunării generale

IV.1.4.   Şedinţa adunării generale

IV.1.5.   Hotărârile adunării generale

IV.2.   Administratorii societăţii

IV.2.1.   Precizări prealabile

IV.2.2.   Reguli generale privind administratorii societăţii

IV.2.3.   Răspunderea administratorilor

IV.3.   Funcţia de control a gestiunii

IV.3.1.   Cenzorii societăţii

IV.3.2.   Controlul gestiunii de către asociaţi

IV.4.   Bilanţul contabil, beneficiile şi dividendele

IV.4.2.   Beneficiile şi dividendele

 IV.4.1.   Bilanţul contabil

IV.4.3.   Fondul de rezervă

IV.4.4.   Interdicţia emiterii unor titluri de valoare negociabile

Capitolul V

Dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale

cu răspundere limitată

V.1.   Dizolvarea societăţii comerciale cu răspundere  limitată

V.1.1.   Cauze generale de dizolvare

V.1.2.   Cauze speciale de dizolvare

V.1.3.   Procedura de dizolvare voluntară

V.1.4.   Procedura de dizolvare judiciară

V.1.5.   Efectele hotărârii voluntare sau judiciare de dizolvare

V.2.   Lichidarea societăţii comerciale cu răspundere limitată

V.2.1.   Noţiunea şi principiile generale ale lichidării

V.2.2.   Modificări produse de trecerea la faza de lichidare

V.2.3.   Numirea şi puterile lichidatorilor

V.2.4.   Lichidarea activului şi pasivului societăţii

V.2.5.   Drepturile asociaţilor cuvenite din lichidarea societăţii  cu răspundere limitată

V.2.6. Închiderea lichidării societăţii cu răspundere limitată

Concluzii

Bibliografie