Conceptul de credit
Creditul este operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, de regulă însoţită de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător .
În desfăşurarea activităţii curente a oricărui agent economic se poate întâmpla să aibă goluri temporare de casă, din motive diverse cum ar fi: neîncasarea facturilor la scadenţă, activităţi sezoniere, cicluri de fabricaţie lungi, etc. Aceste situaţii pot fi soluţionate prin intermediul creditelor de care poate beneficia agentul economic, special acordate în acest sens. În principiu aceste credite sunt cele cuprinse în categoria creditelor pe termen scurt.
În cazul în care se doreşte dezvoltarea activităţii, se va recurge la un program de investiţii care are loc pe termen lung. Finanţarea acestor programe se realizează în mod normal parţial din resurse proprii, parţial din resurse atrase sau împrumutate. Niciodată banca nu va accepta finanţarea unui obiectiv de investiţii integral, din considerentul diminuării riscului creditului prin participarea la investiţia în curs a 2 parteneri: banca şi debitorul, precum şi din dorinţa cointeresării directe a debitorului în finalizarea proiectului, dat fiind ca astfel sunt implicaţi nu chiar banii băncii dar şi propriii bani ai debitorului. Asistăm la exercitarea în practică a unui principiu de gestiune a riscului creditului. În cazul creditelor pentru investiţii vom avea în vedere în principal creditele acordate pe termen mediu şi lung.
Definirea creditului, a fost şi este o problemă studiată de specialişti dintr-o largă varietate de domenii: economic, contabil, juridic, legal, etc.
Creditul “este noţiunea ce defineşte o relaţie cu caracter special, ce apare între un vânzător şi partenerul său cumpărător, în cazul în care transferul de valoare, respectiv de mijloace băneşti, are loc după ce s-a realizat transferul material de utilităţi, aceste două tipuri de transferuri fiind, de fapt, decalate în timp” . Acelaşi autor abordează creditul şi sub alte două
aspecte: juridic: “creditul este perceput drept o convenţie ce intervine între un creditor şi debitorul său, de regulă materializată într-un înscris, contract, referitoare la producerea, livrarea şi plata contravalorii unor utilităţi” şi economic: “creditul exprimă relaţii ce se manifestă în cadrul mecanismului economic al unei ţări prin intermediul cărora sunt mobilizate şi apoi distribuite, după reguli bine definite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a se satisface nevoile de finanţare ale întreprinzătorilor, generate de actele de comerţ pe care aceştia le derulează, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau neproductiv” .
O abordare diferită, dar nu mai puţin interesantă o întâlnim şi în cartea d-nului profesor Vasile Marian, “Monedă şi credit” : “creditul este un fenomen vechi şi de multe feluri: este vechi pentru că ţine de nevoile care-l însoţesc pe om de la începutul existenţei acestuia şi este de multe feluri datorită multitudinii de bunuri şi de modalităţti în care oamenii împrumută şi restituie bunurile împrumutate”.
Conform dicţionarului de economie creditul reprezintă operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică, numită debitor, obţine fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică, numită creditor, asumându-şi obligaţia să le restituie sau să le plătească la termen/scadenţă.
Legea bancară nr. 485/2003 creditul astfel: orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.
Funcţiile şi rolul creditului
Funcţiile creditului reprezintă modul în care acesta îşi indeplineşte menirea sa socială. Pe linia funcţiilor creditului, în literatura economică întâlnim o mare diversitate de opinii, unii specialişti considerând funcţiile creditului identice cu ale finanţelor respectiv de repartiţie şi de control, alţii atribuind creditului funcţia de purtător de dobândă, dar practicarea de dobândă este însoţitoarea permanentă a creditului şi nu o funţie a sa.
Cei mai mulţi specialişti sunt de părere că creditul are 3 funcţii şi anume:
- funţia de repartiţie;
- funcţia de emisiune;
- funcţia de control.
Funcţia de repartiţie
Această funcţie se mai numeşte şi funcţia distributivă a creditului şi presupune mobilizarea capitalului temporar disponibil.
Ea are două părţi inseparabile: cea de mobilizare şi cea de redistribuire.
Îndeplinind funcţia de repartiţie creditul mobilizează şi redistribuie 3 categorii de resurse:
- capitalurile disponibile degajate temporar din circuit;
- capitalurie rentierilor;
- economiile şi veniturile diferitelor c1ase şi pături sociale.
Capitalurile disponibile degajate temporar din circuit se bazează pe un complex de
factori ca:
- modul de circulatie a capitalului fix şi circulant;
- existenţa unui decalaj în timp între momentul obţinerii mărfurilor şi momentul ivirii necesităţilor privind începerea unui nou cic1u de fabricaţie;
- modul în care are loc acumularea capitalului; -
- modul de plată al salariilor.
Capitalurile rentierilor sunt capitaluri băneşti ce au părăsit definitiv sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor şi au de venit depuneri la termen în bănci.
Economiile şi veniturile diferitelor clase şi pături sociale pot proveni din salarii, din profitul destinat scopurilor personale, din renta funciară, etc.
Funcţia de emisiune
Această funcţie constă în capacitatea creditului de a crea noi mijloace de plată în economie, pe lângă cele determinate de funcţia de repartiţie, şi se explică prin capacitatea monedei scripturale de a se multiplica. Capacitatea de a se multiplica a creditului este însă limitată de o serie de factori: mărimea rezervei de lichiditate reţinută de bănci, structura masei monetare, modul de organizare a sistemului bancar naţional, ritmul creşterii economice, etc.
Deşi emisiunea de bani prin credit este strâns legată de operaţia de creditare aceasta nu apare în mod vizibil, ci se manifestă într-o unitate organică cu mişcările bancare şi a numerarului.
Deşi creditul, privit în ansamblul său, are capacitatea de emisiune, aceasta este bine să se realizeze prin intermediul creditului pe termen scurt, pentru că există posibilitatea retragerii ei din circulaţie în decursul aceluiaşi an. Dacă s-ar pune problema manifestării funcţiei de emisiune şi pe termen mijlociu şi lung, atunci ar exista pericolul de a rămâne în circuit o perioadă mai lungă şi poate afecta echilibrul monetar.
CUPRINS
INTRODUCERE 3
CAP.1.CREDITUL-PROBLEME METODOLOGICE 5
1.1. Abordarea etimologică şi istorică a creditului 5
1.2. Conceptul de credit 6
1.3. Funcţiile şi rolul creditului 8
1.3.1. Funcţia de repartiţie 8
1.3.2. Funcţia de emisiune 9
1.3.3. Funcţia de control 9
1.4. Formele creditului în economia de piaţă 10
1.5. Elementele creditului bancar 14
CAP.2. PRINCIPIILE CREDITĂRII AGENŢILOR ECONOMICI 16
2.1. Reguli generale de creditare bancară 16
2.2. Resursele de creditare şi optimizarea plasamentelor 18
2.3. Probleme de bază ale activităţii de creditare bancară 20
2.3.1. Solicitantul creditului 20
2.3.2. Cererea de creditare 21
2.3.3. Rambursarea creditului 22
2.3.4. Dobânzile şi comisioanele 22
2.3.5. Garanţia creditului 23
CAP.3. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - VERIGĂ IMPORTANTĂ A SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC 28
3.1. Prezentarea generală a Băncii Comerciale Române 29
3.1.1. Conceptele Băncii Comerciale Române 32
3.1.2. Clienţi, investitori, personalul Băncii Comerciale Române 33
3.2. Orientări în activitatea băncii 34
3.3. Creditul – principala operaţiune activă a Băncii Comerciale Române 34
3.4. Principalele tipuri de credite oferite de Banca Comercială Română agenţilor economici privaţi 36
3.4.1.Linii de credite 37
3.4.2. Credite pentru finanţarea stocurilor 38
3.4.3. Credite pentru export 39
3.4.4. Credite pentru investiţii 40
3.4.5. Credite pe documente în curs de încasare 41
3.4.6. Credite pentru derularea programelor SAPARD 42
CAP.4. PROCEDURA DE CREDITARE A AGENŢILOR ECONOMICI PRIVAŢI DE CĂTRE BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ 44
4.1. Documentaţia necesară obţinerii creditelor 44
4.2. Analiza bonităţii clienţilor 46
4.2.1. Aspecte nefinanciare privind clienţii băncii 46
4.2.2. Studiu economico-financiar a activităţii clienţilor 48
4.2.3. Evaluarea bonităţii clienţilor-indicatorii de bonitate ai Băncii Comerciale Române 50
4.3. Aprobarea creditului 63
4.4. Acordarea creditelor 65
4.4.1. Încheierea contractelor de credit 66
4.4.2. Disponibilizarea creditului pentru agenţii economici 66
4.5. Urmărirea creditelor şi verificarea garanţiilor 67
4.6. Administrarea creditelor neperformante 69
4.6.1. Definirea creditelor neperformante 69
4.6.2. Cheltuiala privind datoriile îndoielnice 70
4.6.3. Provizioane pentru credite neperformante 72
4.6.4. Căi de recuperare a creditelor neperformante 73
STUDIU DE CAZ 74
Prezentarea societăţii 74
Prezentarea situaţiei societăţii pentru acordarea creditului 74
Analiza bonităţii societăţii prin indicatori 75
CONCLUZII ŞI PROPUNERI 78
BIBLIOGRAFIE 81