Clasificarea imobilizărilor
Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi a OMFP nr. 306/2002, imobilizările sunt reprezentate de bunuri sau valori destinate să deservească o perioadă îndelungată activitatea unităţii patrimoniale , fiind caracterizate prin:
a) durata de utilizare este de regulă mai mare de un an;
b) nu se consumă şi nu se înlocuiesc la prima utilizare;
c) nu îşi schimbă forma pe parcursul utilizării;
d) nu sunt, de obicei, destinate comercializării.
Spre deosebire de definiţiile patrimoniale ale imobilizărilor IAS, clarifică definirea imobilizărilor corelat cu definirea activelor, respectiv: un activ este o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.
Pentru a fi recunoscut, înscris în bilanţ, ca un activ, o imobilizare trebuie să îndeplinească două condiţii, respectiv:
1. posibilitatea de a realiza un beneficiu viitor, şi
2. să aibă determinat un cost credibil.
Cadrul legislativ din ţara noastră structurează imobilizările în:
a) imobilizări necorporale;
b) imobilizări corporale;
c) imobilizări în curs (corporale şi necorporale);
d) imobilizări financiare.
Imobilizările sunt grupate şi după natura lor, deosebindu-se:
• imobilizări de natură financiară, cum ar fi: investiţii financiare;
• imobilizări nefinanciare, cum ar fi: imobilizările necorporale şi cele
corporale.
După destinaţia imobilizărilor putem deosebi:
• imobilizări profesionale, cum sunt imobilizările care participă la
realizarea obiectivelor de bază ale activităţii unităţii, şi
• imobilizări neprofesionale care participă la îndeplinirea altor funcţii ale
unităţii.
De asemenea, imobilizările sunt structurate după modul de conducere a evidenţei operative, a organizării şi conducerii contabilităţii analitice şi sintetice, pentru asigurarea integrităţii lor, a calculului în înregistrări a amortizării, a evidenţei deprecierii reversibile a acestora, aspecte ce se vor trata pe parcursul acestui capitol.
CAP.II. Reguli generale de evaluare în bilanţ
Conform prevederilor OMFP nr. 306/2002, în bilanţ imobilizările sunt evaluate la:
a) valoarea cu care se înscrie fiecare imobilizare în bilanţ este
reprezentată de costul de achiziţie sau de costul de producţie, dacă nu
s-a înregistrat nici un provizion pentru deprecierea acestora;
b) dacă imobilizările au durată de viaţă limitată, costul de achiziţie sau de
producţie se va diminua în mod sistematic pe durata perioadei de funcţionare a activului, prin calcularea amortismentelor corespunzătoare;
c) este obligatorie constituirea, pe seama cheltuielilor, de provizioane
pentru deprecierea activelor imobilizate a căror valoare s-a diminuat,
indiferent dacă durata de utilizare a acestora este limitată sau nu.
Valoarea care trebuie înscrisă în bilanţ va fi diminuată corespunzător,
iar provizionul astfel constituit se va reprezenta separat în notele
explicative.
d) încetarea existenţei totale sau parţiale a motivelor ce au determinat
constituirea de provizioane, impune reluarea corespunzătoare a
acestora la venituri. Aceste reluări se vor prezenta separat în Notele
explicative, iar dacă deprecierea este superioară provizionului
constituit, se constituie un provizion suplimentar.
Deci, în bilanţ imobilizările se înscriu la valoarea contabilă netă, obţinută prin scăderea din valoarea de intrare sau contabilă a valorii substractive, respectiv, a amortizării şi provizioanelor pentru deprecieri.
Faţă de această situaţie, în contabilitatea curentă, imobilizările se identifică prin obiectele de evidenţă, cum ar fi:
• pentru imobilizările necorporale: marca de fabricaţie, programul
informatic, etc;
• pentru imobilizările corporale obiectul de evidenţă îl reprezintă: fiecare
fel de teren (agricol, silvic, cu zăcăminte), un utilaj tehnologic, o
clădire, o specie de animale de muncă, o plantaţie; un mijloc de
transport, etc;
• pentru imobilizările financiare obiectul de evidenţă îl reprezintă: o
categorie de acţiuni, o creanţă din participare, o creanţă din
împrumutul acordat, etc.
Conform IAS nr. 1 „Prezentarea situaţiilor financiare" se agreează structurarea activelor în bilanţ, după criteriul natură deosebindu-se: a) active curente şi b) active imobilizate, ridicându-se problema definirii, evaluării, reevaluării şi recunoaşterii.
CAP.III . Evaluarea şi reevaluarea imobilizărilor
3.1. Evaluarea imobilizărilor
Valoarea de intrarea sau valoarea contabilă se diferenţiază în funcţie de modalitatea de dobândire a lor, şi anume:
• cele achiziţionate cu titlul oneros, la cost de achiziţie;
• cele obţinute din producţie proprie, la cost de producţie;
• cele intrate prin leasing operaţional, la valoarea reziduală plus taxele
vamale dacă locatarul este nerezident;
• cele intrate prin leasing financiar la minimul dintre valoarea justă şi
valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing;
• Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau
decontată o intrare, de bună voie, între părţile aflate în cunoştinţă de
cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat în mod
obiectiv.
• Plăţile minime de leasing sunt acele plăţi de-a lungul termenului de
leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze,
excluzând chiria contingenţă, costurile serviciilor şi impozitele pe care
locatorul le va plăti şi care se vor rambursa acestuia.
• Cele intrate prin subvenţii guvernamentale la valoarea subvenţiei, iar în
cazul în care subvenţia este reprezentată de transferul unui activ
nemonetar, valoarea de intrare este dată de valoarea justă;
• în cazul schimbului de active valoare de intrare este dată de valoarea
justă a activului intrat, egală cu valoarea justă a activului cedat (nu se
admite, în prezent în România);
• Imobilizările aduse ca aport sau primite cu titlu gratuit se evaluează la
valoarea de aport, respectiv la valoarea de utilitate, care este dată de
preţul pieţei, de utilitatea imobilizării, de starea şi locul unde acestea se
află.
• Valoarea de inventar - la inventar imobilizările se evaluează la:
• Valoarea actuală sau valoarea de utilitate;
• Valoarea contabilă netă pentru imobilizările amortizabile pentru care s-
a calculat amortizare şi s-au constituit provizioane.
La închiderea exerciţiului se compară valoarea actuală stabilită la inventar cu valoarea contabilă, fiind posibile două situaţii:
1. valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă,
reprezentând un plus de valoare, care conform principiului prudenţei
nu se înregistrează
2. valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă, rezultând
un minus de valoare care se tratează astfel:
0 sub formă de amortizare dacă deprecierea este ireversibilă;
0 sub forma constituirii unui provizion dacă deprecierea este
reversibilă.
Conform IAS 16 „Terenuri şi mijloace fixe" şi IAS 36 „Deprecierea activelor", deprecierea, pierderea de valoare comportă un alt tratament contabil decât cel oferit, în prezent, de legislaţia românească şi pe care îl agreăm, respectiv, deprecierea imobilizărilor amortizabile este tratată ca şi cheltuieli din depreciere, iar revenirea acesteia ca şi un venit din aprecierea imobilizărilor şi nu ca şi un provizion.
CUPRINS:
Cap.I Clasificarea imobilizărilor
Cap.II Reguli generale de evaluare în bilanţ
Cap.III Evaluarea şi reevaluarea imobilizărilor
3.1. Evaluarea imobilizărilor
3.2. Reevaluarea imobilizărilor
Cap.IV Organizarea şi conducerea contabilităţii imobilizărilor necorporale
4.1. Recunoaşterea imobilizărilor necorporale
4.2. Evaluarea imobilizărilor necorporale
4.3. Amortizarea, cedarea şi casarea imobilizărilor necorporale
4.4. Contabilitatea imobilizărilor necorporale
Cap.V Organizarea şi conducerea contabilităţii imobilizărilor corporale
5.1. Recunoaşterea şi evaluarea imobilizărilor corporale
5.2. Organizarea evidenţei operative şi analitice a imobilizărilor corporale
5.3. Amortizarea, cedarea şi casarea imobilizărilor corporale
5.4. Compensaţiile cu terţii şi reevaluarea imobilizărilor corporale
5.5. Contabilitatea terenurilor şi amenajărilor de terenuri
5.6. Contabilitatea construcţiilor, instalaţiilor tehnice, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor şi mobilierului, aparaturii birotice, echipamentelor de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
5.7. Contabilitatea amortizării imobilizărilor
Studiu de caz
