LOCUL ŞI ROLUL CONTABILITĂŢII ÎN SISTEMUL INFORMAŢIONAL LA S.C. ANA IMEP
Dacă ierarhizăm înţelesurile care se pot da termenului de contabilitate în ordinea accesibilităţii pentru public un prim sens ar fi acela de compartiment funcţional specializat din cadrul unei entităţi care asigură îndeplinirea funcţiilor specifice. Acest compartiment, la S.C. Ana Imep S.A. este organizat ca o subdiviziune distinctă (un birou) în care sunt angajate un număr de 6 persoane care au competenţele necesare pentru desfăşurarea acestei activităţi. Compartimentul de contabilitate se poate reduce însă şi la angajarea de către unele firme (mai mici) a unei persoane care să lucreze câteva ore pe zi, pe săptămână sau chiar pe lună pentru rezolvarea problemelor specifice. De asemenea contabilitatea se poate ţine şi de către persoane sau firme autorizate care prestează servicii de specialitate, fără ca o întreprindere să aibă neapărat angajaţi sau mijloace specifice pentru îndeplinirea funcţiilor contabilităţii. Astfel, contabilitatea poate fi definită şi ca o profesie, uneori foarte bine plătită şi care impune asumarea unor responsabilităţi etice.
Un alt înţeles al termenului de contabilitate este acela de ştiinţă. Contabilitatea este o formă de reprezentare a unei organizaţii (o întreprindere de producţie, o bancă, o şcoală publică etc.), reprezentare realizată de către persoane abilitate, profesioniştii contabili care au o pregătire (universitară) adecvată. În acest sens se vorbeşte de contabilitate ca o tehnică de gestiune, care permite sesizarea (prin întocmirea documentelor primare), colectarea, prelucrarea şi analiza informaţiei privind tranzacţiile şi evenimentele unei organizaţii. În contabilitate sunt înregistrate prin tehnici specifice doar acele tranzacţii şi evenimente care pot fi cuantificate monetar, delimitându-se astfel realitatea contabilă, adică partea perceptibilă din Univers, care poate fi evaluată în bani. Este adevărat, evaluarea bănească presupune şi utilizarea etalonului natural (cantităţi, ore de muncă etc.), deoarece de multe ori valoarea unui bun se raportează şi la un aspect cantitativ, dar etalonul cantitativ are un rol complementar în contabilitate, fiind utilizat în special pentru gestiunea fizică a bogăţiei.
Una dintre primele definiţii ale sistemului informaţional a fost dată de G.B.Davis, definiţie care a rămas ca punct de referinţă a tuturor autorilor abordărilor clasice a sistemelor informaţionale:”un sistem informaţional de gestiune este un sistem om-maşină care procură informaţiile necesare operaţiilor, managementului şi funcţiilor de decizie din organizaţie. Sistemul utilizează calculatoare şi programe, comunicaţii de date, modele de management şi de decizie şi o bază de date. Structura sistemului este fundamentată nu numai pe tehnologie, dar şi pe modelele de utilizare a informaţiilor şi de luare a deciziilor de către indivizi şi de către organizaţie”.
Pentru alţii, plecând de la aspectul practic al contabilităţii şi de la abordarea sistematică a organizaţiilor, contabilitatea este un sistem de informare, adică un ansamblu de tehnici şi metode care permit obţinerea şi prezentarea unei anumite imagini despre întreprindere, despre o afacere, despre o situaţie. Acest sistem permite nu numai cunoaşterea situaţiilor trecute sau prezente ci şi stabilirea evoluţiei viitoare aproximative a evenimentelor de care se ocupă. De altfel, nevoia de evidenţă, de ordine ca şi nevoia de informare au stat la baza apariţiei contabilităţii; cunoaşterea de către cei interesaţi a situaţiilor şi a evoluţiei diferitelor componente ale unui patrimoniului fiind indispensabilă indiferent dacă legea impune sau nu obligativitatea ţinerii unei evidenţe. Apariţia normelor contabile nu face decât să confirme caracterul tot mai social dobândit de contabilitate, prin utilizarea funcţiilor pe care le îndeplineşte. Se ajunge uneori chiar la situaţii în care pentru a defini contabilitatea se reţine exclusiv acest interes patrimonial ce o caracterizează de sistem de informaţii: “contabilitatea reprezintă un sistem informaţional utilizat pentru cuantificarea şi transmiterea informaţiilor utile procesului de luare a deciziilor economice”.
În cadrul S.C. Ana Imep S.A., contabilitatea este cel mai important element al sistemului informaţional, deoarece cele mai multe decizii la nivel de firmă sunt luate pe baza informaţiilor furnizate de contabilitate; permite managerilor şi utilizatorilor externi de informaţii să aibă o imagine de ansamblu a firmei; realizează legătura cu celelalte componente ale sistemului informaţional al întreprinderii (marketing, producţie, personal etc.), prin integrarea informaţiilor privind aceste activităţi într-o bază comună de date.
Sistemul informaţional al societăţii este constituit în jurul compartimentului financiar contabil, toate verigile acestuia converg către înregistrarea sistematică a operaţiunilor şi raportarea sintetică a acestora în diferite forme, necesare conducerii. În contabilitatea întreprinderii sunt reflectate: intrările respectiv ieşirile de materiale; fluxurile de lichidităţi; obligaţiile către organele fiscale şi celelalte organe ale statului; relaţiile dintre furnizori, clienţi, salariaţi şi societate.
CUPRINS:
INTRO … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … … …… 1
I. PROBLEME PRIVIND ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA CONTABILITĂŢII LA S.C. ANA IMEP S.A.
1.1. Tehnologia şi organizarea S.C. Ana Imep S.A., implicaţii în conceptul de organizare
şi conducere a contabilităţii .................………………………………………………… 5
1.2. Locul şi rolul contabilităţii în sistemul informaţional la societatea ANA IMEP......... 7
1.3. Evoluţia şi coordonatele contabilităţii în România ............................................ ...... 10
1.4. Armonizarea şi normalizarea sistemului contabil românesc …………………… ..15
1.5. Principii şi condiţii de organizare a sistemului contabil ......................................... 21
1.6. Organizarea structurală a contabilităţii la S.C. Ana Imep S.A ……………………..26
1.6.1. Probleme generale privind organizarea contabilităţii ............…………… 26
1.6.2. Organizarea şi atribuţiile biroului de contabilitate la S.C. Ana Imep………. 29
1.6.3. Relaţiile biroului de contabilitate cu celelalte structuri organizatorice…….. 30
1.6.4. Forma de înregistrare contabilă folosită ……………………………………. 31