Cap I. Economia monetară – subsistem al economiei de piaţă
I.1. Economia de piaţă privită ca sistem cibernetic
Ca o definiţie am putea spune că economia de piaţă reprezintă modul de organizare şi desfăşurare a activităţii economice în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în producerea bunurilor, modul de organizare şi combinare a factorilor de producţie persoanele şi categoriile de persoane ce au acces la aceste bunuri prin mijlocirea preţurilor.
Desigur, se pot formula şi alte definiţii privind economia de piaţă, dar acest lucru interesează mai puţin.
Vom analiza economia de piaţă din punct de vedere cibernetic, deci ca un sistem – în acest sens enunţând anumite proprietăţi sistemice ale economiei de piaţă – supunând analizei şi structura acesteia, precum şi relaţiile ce se stabilesc între componentele sale (subsistem).
I.1.1. Proprietăţi sistemice ale economiei de piaţă
Sistemul economiei de piaţă, privit ca un sistem real, prezintă o serie de proprietăţi cum ar fi cele de sistem mare, sistem deschis, sistem dinamic şi sistem complex.
Economia de piata este un sistem mare
Dimensiunile economiei de piaţă sunt impresionante, în cadrul acesteia regăsind ca element (subsisteme) principalii agenţi economici: firmele şi gospodăriile, sectorul public (guvernamental), sistemul bancar şi altele, precum şi o multitudine de pieţe: piaţa bunurilor şi serviciilor, pieţele financiare (piaţa monetară, piaţa de capital, ş.a.), fiecare subsistem îndeplinind anumite funcţii complexe, între aceste subsisteme existând relaţii de interdependenţă prin intermediul cărora ele se influenţează şi îşi coordonează funcţiile pe care le îndeplinesc.
Aceste interdependenţe sunt considerate interne, relaţiile fiind stabilite între elementele sistemului, dar, există şi legături cu celelalte economii şi pieţe externe ce pot influenţa comportamentul sistemului în cauză.
O caracteristică importantă a sistemului economiei de piaţă este reprezentată de existenţa unor interdependenţe materiale (reale), valorice şi informaţionale, de multe ori subsistemele din cadrul acesteia fiind interconectate prin fluxuri având natură dublă sau chiar triplă. Acest fapt este edificator în ce priveşte mărimea şi complexitatea economiei de piaţă.
Economia de piaţă este un sistem deschis
După cum am subliniat şi mai sus, sistemul economiei de piaţă stabileşte cu alte sisteme – de exemplu: alte economii de piaţă, mediul înconjurător, sistemul populaţiei, sistemul politic-social, ş.a. – o serie de legături: fluxuri de capital, fluxuri de forţă de muncă, fluxuri de materii prime extrase şi prelucrate, fluxuri de bunuri şi servicii importate şi exportate, etc., toate aceste lucruri făcând ca sistemul economiei de piaţă să aibă un caracter de sistem deschis.
Celelalte economii naţionale cu care o economie de piaţă are conexiuni, alcătuieşte sectorul extern, considerat ca fiind al patrulea subsitem (sector) important al sistemului economiei de piaţă alături de celelalte trei: firmele, gospodăriile şi sectorul guvernamental. El induce în cadrul economiei anumite procese specifice, legate de influenţa exercitată de celelalte economii asupra economiei naţionale.
În acest caz, limitele economiei de piaţă pot fi mult extinse în raport cu varietatea şi intensitatea legăturilor economice şi financiare externe.
Economia de piaţă este un sistem complex
Reprezentarea complexităţii sistemului economiei de piaţă leagă această proprietate de dimensiuni, de numărul de conexiuni dintre subsisteme, de intensitatea şi diversitatea interdependenţelor şi proceselor ce au loc în cadrul acestuia.
Modelul fluxului circular vizualizează, într-o modalitate simplificată, interdependenţele valorice dintre principalele subsisteme (firme, gospodării, guvern şi sectorul extern).
Pe lângă acestea, în cadrul economiei, există o multitudine de legături energetice, informaţional-decizionale, materiale, de forţe de muncă, ş.a. toate acestea suprapunându-se şi condiţionându-se reciproc în cursul desfăşurării unor procese de mare complexitate cum ar fi cele de asigurare a echilibrului de piaţă, formarea cererii şi ofertei, alocarea resurselor deficitare existente, de determinare a venitului primit de indivizi ş.a. .
O altă caracteristică ce determină diversitatea economiei de piaţă este reprezentată de multitudinea de comportamente specifice ce se regăsesc în cadrul ei, comportamente asociate diferitelor subsisteme. Astfel comportamentul firmelor diferă de cel al gospodăriilor sau al sectorului public.
Deşi la nivel macroeconomic al întregii economii putem privi aceste comportamente ca fiind omogene, de fapt, in cadrul unui subsitem, cum ar fi cel al firmelor, există diferite tipuri de comportamente, legate, mai ale, de structura de piaţă pe care firma e activă, de exemplu: comportamentul unei firme ce acţionează pe o piaţă cu structură de monopol diferă de comportamentul unei firme ce acţionează pe o piaţă cu o structură de concurenţă perfectă.
Economia de piaţă este un sistem dinamic
Aceasta înseamnă că, într-un interval de timp, sistemul de piaţă îşi modifică starea şi structura şi au comportamentul, fie ce urmare a acţiunii unor factori externi, fie ca efect al unor cauze interne. Deci dinamica economiei de piaţă este privită ca o evoluţie a sa prin prisma scurgerii timpului, luând în considerare şi comportamentul de ansamblu al acestui sistem de timp.
După cum se observă timpul reprezintă o variabilă importantă în oricare din procesele şi subsistemele ce alcătuiesc economia de piaţă.
Procesele de ajustare la echilibru ale pieţelor, de creştere sau dezvoltare ale firmelor, consumul sectorului privat sunt condiţionate de timp. Deciziile de politică economică sunt realizate tot în timp. Se poate afirma deci că timpul influenţează toate componentele principale ale sistemului economiei de piaţă, prin urmare, avem de-a face, în mod evident cu un sistem dinamic.
I.1.2. Structura economiei de piaţă
În cele ce urmează va fi prezentat un sistem general al economiei de piaţă cât mai apropiat de sistemul real, fluxurile circulare reale şi valorice prezente în acest sistem (fluxul circular al produsului naţional şi al venitului), relaţia de echilibru fundamental, precum şi ecuaţiile care descriu sistemul în stare sa de echilibru staţionar.
Pentru a nu “încărca” foarte mult modelul cu fluxuri şi relaţii ce nu interesează foarte mult în prezenta lucrare, voi prezenta un model al economiei de piaţă cu piaţă financiară şi trei sectoare. Cele trei sectoare sunt: sectorul firmelor, sectorul gospodăriilor şi sectorul guvernamental (public), acestea fiind conectaţi prin intermediul a trei pieţe: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa factorilor de producţie (muncă, capital, pământ, etc.) şi piaţa financiară.
Fluxul real este explicat în felul următor: gospodăriile, respectiv membrii lor, oferă serviciile factorilor pe piaţa factorilor de producţie, iar firmele cumpără aceste servicii ale factorilor, formându-se astfel cererea şi oferta de factori de producţie.
Firmele, la rândul lor, produc bunuri şi servicii pe care le oferă spre vânzare pe piaţa bunurilor şi serviciilor, formându-e astfel oferta de bunuri şi servicii; gospodăriile achiziţionează aceste bunuri şi servicii formând cererea de bunuri şi servicii.
Fluxul de bunuri şi servicii este echilibrat de fluxul de venituri şi cheltuieli.
