În lucrarea “Principalele caracteristici ale  factoring-ului  categoria produselor bancare moderne” am urmărit să reliefez rolul important al operaţiunilor de factoring, alături de alte operaţiuni de finanţare similare. 

Lucrarea este  axată pe prezentarea metodelor moderne şi eficiente de finanţare a agenţilor economici care se ocupă de comerţul exterior.

Cea mai dificilă problemă cu care se confruntă firmele româneşti în perioada actuală este asigurarea resurselor financiare în volumul şi perioada necesară şi la un cost rezonabil.

Finanţarea  comerţului  exterior prin metodele moderne este sensibil mai eficientă decât finanţarea prin modalităţi clasice de creditare.

Livrarea unui bun sau presatarea unui serviciu  cu plată la termen reprezintă punctul forte de creştere a exporturilor, însă această facilitate oferită importatorilor poate determina creşterea riscurilor la care exportatorii sunt expuşi până la data încasării. Încasarea creanţelor poate deveni o problemă care ar afecta serios activitatea exportatorului.

Lipsa temporară de lichiditate, ca urmare a livrării cu plata la termen, obligaţia onorarii la timp a datoriilor angajate faţă de terţi, alţi factori interni şi externi care acţionează asupra economiei unei  ţări pot transforma o afacere profitabilă într-o afacere păguboasă

Asemenea probleme pot fi rezolvate prin apelarea de către exportatori la tehnicile moderne de finanţare. De aceea, exportatorii trebuie să fie conştienţi asupra posibilităţilor existente pentru acoperirea riscurilor şi pentru transformarea în lichidităţi a creanţelor scadente la termen şi să apeleze la acele tehnici de finanţare care sunt favorabile.

Se manifesta mari reticenţe la utilizarea factoring-ului, ca urmare a neînţelegerii conţinutului, necunoaşterii modului de folosire  şi nesesizării avantajelor multiple implicate sau mobilizarea imediată a creanţelor scadente reprezintă o necesitate pentru exportatori.

În această lucrare am prezentat rolul important al comerţului exterior în dezvoltarea realţiilor dintre ţări acum, totodată aderaţi la Uniunea Europeană şi modul în care Banca Import-Export a României, EXIMBANK S.A., sprijină dezvoltarea prin tehnicile speciale de finanţare, asigurare, garantare. Am prezentat gama largă de produse oferite de EXIMBANK S.A. tinzând să corespundă problemelor ridicate de exportatori.

În continuarea lucrării, pentru modalităţile de finanţare moderne, am început cu definirea noţiunilor implicate, după  care am evidenţiat conţinutul acestor şi modul lor de utilizare, cu accent pe produsul bancar numit factoring.

În mod detaliat, am prezentat modalitatea de derulare a operaţiunii de factoring la EXIMBANK S.A. continuând cu implementarea unui exemplu de Acord  Global de Factoring, contractat de o societate comercială, 

S.C. Ro Trading S.A., care a apelat  la  EXIMBANK  S.A.  pentru finanţarea pe bază de creanţe comerciale, crenţe apărute în urma relaţiilor comerciale internaţionale cu partenerii străini.

În final, am punctat avantajele, dar şi eventuale dezavantaje ale folosirii tehnicilor de finanţare prin operaţiuni de factoring, pentru părţile implicate: exportator, importator, finanţator.

În condiţiile integrării României în Uniunea  Europeană, aceste tehnici moderne de finanţare devin o necesitate pentru tot mai multe firme, care trebuie să fie competitive pe pieţele externe.

      Un tip de definiţie care ia în considerare elementele economice ale operaţiunii de factoring  este clar  reliefat în Convenţia de la Ottawa din 21 mai 1988 : “operaţiune sau tehnică de gestiune financiară prin care, în cadrul unei convenţii, un organism specializat administrează în contul altuia conturile clienţi, 

achiziţionând creanţele lor şi suportând eventualele pierderi ale debitorilor insolvabili. Acest serviciu prestat întreprinderii care a recurs la ameliorarea trezoreriei şi reducerea cheltuielilor  de gestiune  este remunerat printr-un comision aplicat la valoarea facturilor acceptate”.

Factoring-ul este un produs financiar complex care combină simultan următoarele servicii: creditarea, asumarea riscului de neâncasare a creanţelor, servicii de urmărire şi încasare a creanţelor.

Factorin-gul este o modalitate de transformare în lichidităţi a crenţelor rezultate în urma livrării bunurilor/ prestării serviciilor  în care vânzătorul permite cumpărătorului o amânare a plăţii de până la 120 – 180  de zile, fără nici o altă garanţie bancară (aval/scrisoare de garanţie/acreditiv documentar).

Factorul preia asupra sa, de la creditor, titlurile de creanţă asupra debitorilor săi, devenind faţă de aceştia, beneficiarul creanţelor respective. Prin aceasta, factorul preia întregul risc legat de eventuala neplată a creanţelor de către debitor. În acest fel, operaţiunea de factoring implică apariţia în raportul de credit, respectiv între vânzător – creditor şi cumpărător – debitor, a unui personaj nou, factorul.

Potrivit legii române factoring-ul este un contract încheia între o parte denumită „aderent” furnizor de mărfuri sau prestator de servicii şi o societate bancară sau instituţie financiară specializată, denumită „factor” prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi protecţia riscului de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare sau de gaj, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.

Factoring-ul este privit ca fiind o relaţie contractuală între un vânzător şi un factor prin care:

a) vânzătorul cesionează toate creanţele rezultate din contracte de vânzare/prestare 

servicii pe care acesta le are cu diverşi parteneri (altele decât cele pentru consum personal) şi notifică debitorii privind această cesiune.

b) factorul va presta cel puţin 2 dintre următoarele servici:

- finanţarea pe baza facturilor (85% din valoare)

- administrarea creanţelor

- colectarea creanţelor la scadenţă

- protecţie împotriva riscului de neplată

• Serviciul de finanţare presupune finanţarea imediată în proporţie dee 85% din 

contravaloarea fiecărei facturi pentru livrări de mărfuri/ servicii prestate, din care se scad  comisioanele factorului, restul 15% se eliberează în momentul încasării.

• Serviciul de administrare a creanţelor presupune evidenţierea contabilă şi 

gestionarea creanţelor preluate în regim factoring, reflectarea separată a facturilor finanţate, a facturilor care depăşesc plafonul de acoperire a riscului de neplată, raportarea facturilor aflate în sold la sfârşitul fiecărei luni.

• Serviciul de colectare se referă la urmărirea încasării la scadenţă a facturilor şi 

atenţionarea, chiar  somarea acelor debitori care nu respectă scadenţa.

• Serviciul de acoperire a riscului de neplată al debitorilor presupune ca în cazul în 

care apare riscul,  factorul să acopere contravaloarea creanţelor neîncasate 20% în general în termen de 120 zile de la scadenţa creanţei.

Factoring-ul a apărut în 1935, ca o metodă de finanţare a comercianţilor în care factorii percepeau un procentaj pentru facilitatea de folosire a banilor lor. Operaţiunile de factoring au luat amploare în ultimele decenii, ca urmare a solicitării importatorilor pentru perioade de credit tot mai mari, necesare asigurării resurselor financiare necesare pentru efectuarea plăţii valorilor semnificative ale bunurilor/serviciilor achiziţionate

O.U.G nr.10/10.04.1997 privind operaţiunile de factoring

Creşterea cererii importatorilor de a cumpăra pe credit a determinat în consecinţă creşterea nevoii exportatorilor de bunuri/servicii de a-şi mobiliza resursele financiare plasate în exporturile efectuate, scadente la termene.

  Dacă la început operaţiunile de factoring erau efectuate numai de instituţii financiare specializate, în prezent, băncile au dezvoltat departamente specializate în derularea acestor operaţiuni, ca o facilitate de finanţare oferită clienţilor.

Factoring-ul s-a dezvoltat ca urmare a creşterii vânzărilor plătibile la un termen de 30 până la 120 -  180 de zile de la data livrării bunului/prestării serviciului.

Acest sistem este favorabil furnizorilor care  efectuează numeroase livrări în loturi realtiv mari, care au activitate sezonieră sau clientelă  dispersată şi care întâmpină greutăţi de încasare a creanţelor, fapt ce a permis extinderea factoring-ului, înfăptuit prin unităţi specializate, sau ca operaţiune componentă în activitatea unor bănci ce tind să se universalizeze.

Implementarea factorului a fost determinată de interesul vânzătorului creditor de a obţine, cât mai rapid, sumele datorate de clienţii  săi şi implicit de  a-şi declina sarcina evidenţei debitorilor şi urmăririi acestora în caz de neplată.

În funcţie de momentul  în care se face plata creanţelor, se disting:

• factoring clasic (engl. old line factoring),când factorul plăteşte facturile în 

momentul preluării acestora; practic, factorul acordă un credit aderentului până în momentul scadenţei creditului furnizor acordat de exportator importatorului, fapt pentru care reţine o dobândă;

• factoring la scadenţă (engl.maturity factoring), când factorul plăteşte creanţele 

aderentului în momentul exigibilităţii acestora, reţinându-şi comisionul pentru itermedierea operaţiunilor de decontare;

• factoring mixt, tehnică ce presupune o combinaţie a primelor două tehnici de 

finanţare, constă în faptul că factorul va plăti creanţele aderentului într-un anumit procent în prezent, urmând să plătească restul până la 100% din valoarea nominală a creanţelor la data încasării banilor de la debitorul aderentului.2

Deosebirea între cele două categorii de  factoring constă în gama de servicii, mai 

mult sau mai puţin diverse, pe care factorul le oferă aderentului şi prin faptul că numai una îndeplineşte funcţia de finanţare pe credit.

În cazul factoring-ului clasic, factorul plăteşte aderentului suma în momentul în care ii sunt transferate creanţele (sau la scurt timp după aceea), pe când în cazul  factoring-ului la scadenţă, plata se face la o scadenţă medie a facturilor cedate, mai exact la 10 – 20 zile după această dată.

Consecinţa este că, la prima formă de factoring, factorul reţine atât comisionul, cât şi dobânzile la credit, în timp ce, la factoring-ul la scadenţă, aderentul nu reţine dobânzi, deoarece el este plătit aproximativ la aceiaşi dată la care însuşi debitorul este obligat la plată de către factor.

Finanţarea prin operaţiunea de factoring se poate realiza sub două forme:

• factoring cu  regres  caz în care factorul îşi păstrează dreptul de regres 

asupra aderentului, deci se poate întoarce împotriva aderentului în cazul în care apar situaţii neprevăzute în legătură cu debitorul străin.

• factoring fără regres situaţie în care factorul nu-l poate urmări pe 

aderent şi astfel factorul   preia întregul risc legat de eventuala neplată a creanţelor de către debitor.

Factoring-ul constă, în esenţă, dintr-un transfer de creanţe asupra unor terţi de la exportator la factor; exportatorul primeşte valoarea nominală a acestor creanţe, mai puţin comisionul (şi cheltuielile) factorului.

Întrucât factoring-ul internaţional a apărut şi s-a dezvoltat ca o consecinţă a dezvoltării factoring-ul naţional, merită subliniate câteva dintre caracteristicile importante ale celor două forme ale factoring-ului.

       Factoring-ul internaţional implică exsitenţa unui sistem de doi factori, unul situat în ţara exportatorului (FE) şi altul în ţara importatorului (FI), care cooperează între ei. Fiecare factor are responsabilităţi bine definite de reguli stricte stabilite de reţeaua/asociaţia de factori din care face parte. În lipsa unui cadru unitar care să reglementeze activitatea de factoring, derularea operaţiunii de factoring de către cei doi participanţi ar fi haotică.

 

Astfel:

- factorul de export are responsabilităţi stricte faţă de exportator;

- factorul de import are responsabilităţi stricte faţă de importator;

- factorul de export şi factorul de import au responsabilităţi reciproce.

      Derularea  cu succes a operaţiunilor de factoring depinde de numărul, profesionalismul şi bonitatea factorilor care activează într-o formă unitară. Iniţierea unui export într-o ţară în care FE nu are corespondent un FI ar face imposibilă finalizarea operaţiunii de factoring în sistemul cu doi factori: factorul de export şi factorul de import. Urmare a faptului că nu toate ţările au dezvoltat operaţiuni de factoring, iar exportatorii, în permeneta lor preocupare pentru creşterea volumului vânzărilor, au sporit numărul livrărilor cu plata la termen scurt spre zone geografice noi, cu risc de ţară ridicat, factorii de export, pentru satisfacerea nevoilor clienţilor lor, au apelat la:

- elaborarea unor scheme de asigurare a riscului de neplată, la nivelul reţelelor/asociaţiilor de factoring. Aceste scheme asigură exportatorii contra riscului de neplată din partea debitorilor, pentru exporturile câtre ţări în care reţeaua/asociaţia de factoring nu are prezent nici un factor.

- poliţe de asigurare pentru factori care acoperă riscul de neplată pentru toate debitele cumpărate fără recurs. Prima de asigurare datorată asigurătorului este calculată prin aplicarea unui procent asupra valorii totale a debitelor pe care poliţa de asigurare le acoperă. De regulă, această primă de asigurare trebuie plătită de factorii de export este transferată asupra exportatorilor prin includerea acesteia în taxa de factoring.