Epistemologia Managementului Schimbării 

    Nu aş vrea să intru în cunoaşterea managementului, dacă aş fi convins că nu există dezbateri asupra acestui punct. Totuşi pentru a avea acelaşi punct de plecare şi pentru a avea aceeaşi viziune pentru analiză cred ca este esenţial să definim inimalist managementul.

    Managementul la origine era acţiunea prin care operaţiile unui proces erau ajustate în sensul optimizării, sensul a fost lărgit, şi este deja acceptat în lumea academică, ca fiind conducerea unui proces (conferinţa a şcolii Princeton asupra evoluţiei definiţiei managementului, 2004). Definiţia managementului se referă mai puţin la ce este în esenţă, ci mai mult la marginile care o delimitează de celelalte funcţiuni ale organizaţiei. Esenţa este aceea de a conduce „în direcţia bună sau corectă”. Chiar nu vreau să cad în capcana de a fi nevoit să definesc „bună sau corectă”, ci voi apela la definiţiile ce pot fi demonstrate fie stocastic, prin modele de succes, sau în timp, prin viziune şi self-fulfilling prophecy – profeţia care se autoadevereşte.

    Aşadar, în mod raţional, managementul „nu este” ceva definibil ca atare doar prin esenţa lui, ci ţine de plasarea temporală, condiţiile specifice, experienţele implementatorilor etc., adică „este” definibil printr-un filon specific, care este conducerea, şi prin limitări ale proceselor conduse.

    Dacă în cazul Managementului mai mulţi cercetători, academicieni sau practicieni au încercat şi au dat definiţii care sunt relativ apropiate, nu acelaşi lucru putem spune despre Managementul Schimbării, acesta este foarte diferit ca abordare, ca premize, şi, evident, ca rezultat.

    O primă arie de definiţie este construită pe baza teoriilor schimbării sociale (Lewin, 1951, 1958), în care privirea de ansamblu vine de la un nivel macro, astfel punctul de plecare este schimbarea socială (exemplul cel mai des întâlnit în mediul academic este cel dat de efectele negative sociale impuse de globalizare, sau elemente derivate din globalizare).     Aşadar o primă definiţie a Managementului Schimbării ar fi conducerea unui proces organizaţional indus de modificări în cadrul societăţii, modificări care pot implica direct sau indirect organizaţia. Un exemplu de modificare directă ar fi apropierea integrării în Uniunea Europeană, care aduce modificarea legislaţiei sau creşterea mobilităţii angajaţilor, fapt ce afectează direct organizaţiile, iar un exemplu de modificare indirectă ar fi creşterea procentului din venituri cheltuit în domeniul electronicii (modificare ce survine ca urmare a progresului tehnologic şi a unor tendinţe macro) ce afectează marginal puterea de cumpărare în domeniul (diferit de cel al electronicelor) în care se află organizaţia (Toffler, 1970; Drucker, 1980).

    O a doua arie de definiţie este cea axată pe procesul schimbării, în care elementele sunt fixe la nivelul unităţii individuale – fie organizaţie, departament sau individ – la începutul şi la sfârşitul procesului de schimbare, iar managementul schimbării apare ca o masă de şah în care aceste unităţi sunt mutate în cadrul unui proces de schimbare controlat.     Această parte a Managementului Schimbării este cea care a atras cea mai multă literatură fiind şi cea care este cea mai simplă de teoritizat (Lewin, 1951).

    A treia arie de definiţie este cea care ţinteşte în cadrul schimbării elementele aflate la nivel micro (exemplu modificarea unui sistem IT, sau a unor cerinţe simple în cadrul muncii). Aceasta ramură este şi ea destul de puternic dezbătută şi este considerată partea operaţională care este cel mai adesea abordată în organizaţie. 

    În mod evident asupra Managementului Schimbării au fost enunţate şi definiţii behavioriste, sau bazate pe stiluri de lucru, dar îmi pare evident că acestea sunt incluse mai mult în ipotezele iniţiale şi de lucru ale aplicării definiţiilor de mai sus.

    În concluzie putem spune că Managementul Schimbării este o ştiinţă imprecisă, în măsura în care imprecizia poate sta în natura unei ştiinţe de orice fel. Ţinta principală ar fi analiza şi teoretizarea schimbării controlate în arii organizaţionale diferite, şi în cazul unor ipoteze care pot sau nu prezenta relevanţă.

    3.2. Managementul Schimbării în aplicaţii practice

    În acest subcapitol se va face trecerea de la observaţiile practice care au făcut obiectul teoretizării la însuşirea elementelor esenţiale unui Management al Schimbării eficient.