Iașii și locuitorii lui în 1840. Pașoptismul românesc. Literatura română în perioada pașoptistă

Douglass îşi stabileşte ţel să acumuleze cât mai mult. Învaţă să scrie.

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre CREAREA DE PUBLICATII CU PUBLISHER. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna CREAREA DE PUBLICATII CU PUBLISHER. Contine prezentarea in word.

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Poezia Erotica Arheziana. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce contine Poezia Erotica Arheziana. Contine prezentarea in word.

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Recunoasterea actelor de vorbire dintr-un dialog. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Recunoasterea actelor de vorbire dintr-un dialog. Contine prezentarea in word.

Această lucrare abordează tema ciclicităţii în trei din romanele lui Liviu Rebreanu, „Ion”, „Pădurea spânzuraţilor” şi „Ciuleandra”, axându-se în mare parte pe o analiză din punct de vedere formal. Pe lângă aspectul formal, sunt puse în discuţie şi elemente ce ţin de structura profundă a romanelor, de conţinutul ideatic al acestora.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte tabloul complex al experinţelor moderne din romanul nostru interbelic. O prezentare a acestor experienţe înseamnă însă, o parcurgere aproape integrală a materiei epice din această perioadă, romanul având o evoluţie prin revoluţie. Am considerat necesar un capitol de deschidere care să arate orientările epicului de până la 1918 pentru o mai facilă comparare a structurilor româneşti interbelice cu cele deja existente în literatura noastră de până atunci.

„… pentru ţăranul nostru pământul nu e un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care se nutreşte un sentiment straniu de adoraţie şi de teamă. El se simte zămislit şi născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii vecilor. De aceea pământul este însuşi rostul lui de-a fi. Pământul nostru are un glas pe care ţăranul îl aude şi-l înţelege.” 1 Lovinescu denunţa excesul de literatura rurală, excesul de perspectivă socială, individualismul semănătorist, lipsa de realism. Deşi promovează cu deosebire literatura citadină, subiectivă şi intelectuală ca forme de sincronizare cu metodele vest-europene, salută cu entuziasm apariţia romanului Ion, de Liviu Rebreanu, care, pornind de la o tematică rurală şi socială, depăşeşte decisiv orientările semănătoriste si cele poporaniste.” G.Călinescu spunea că „Liviu Rebreanu este un mare scriitor şi pe drept cuvânt creatorul romanului românesc modern, cu mult asupra a ceea ce epoca lui produsese.2 Romanul lui Liviu Rebreanu reprezintă realizarea integrală a idealului semănătorist. Ceea ce nu au reuşit să dea tendinţă agresivă şi lirismul romantic al acestei şcoli literare, ne-a dat realismul lui Rebreanu : epopeea ţărănimii noastre prinse în celula vieţii unui sat ardelean.

Fără o delimitare rigidă, lipsită de relevanţă pentru istoria literaturii, epoca marilor clasici cuprinde câteva decenii în care s-au format şi au creat cei patru scriitori de excepţie, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale, perioadă întinsă aproximativ de la 1810 până în primul deceniu al secolului al XX- lea. Termenul de mari clasici, folosit de majoritate istoriilor literare, este o sintagmă precis delimitată din punct de vedere istoric şi ca valoare artistică, cu un conţinut clar, diferit de noţiunile de clasic şi clasicism, în sensul de curent artistic, sau, în cel mai bun caz, apropiat de ele prin inducţie şi contaminare, prin cultul valorii unor opere constituite în modele cu însuşiri artistice universal recunoscute. Epoca marilor clasici reprezintă etapa de maturitate deplină a literaturii române, una dintre cele mai strălucite din întreaga noastră cultură naţională.Terenul pregătit îndelung şi cu eforturi uneori dramatice a făcut posibilă apariţia după 1870 a patru scriitori de excepţie, care prin valoarea creaţiei şi prin repercursiunile asupra întregii mişcări literare ulterioare şi-au depăşit epoca şi au devenit repere de valoare şi de conştiinţă artistică pentru generaţiile care au urmat.

Ştiinţa educaţiei acordă muzicii un rol important, asemănător literaturii în formarea educaţiei estetice. Cu cât mai devreme va fi începută educaţia muzicală, cu atât va fi mai temeinică cerinţa de a asculta, înţelege şi trăi marile valori culturale muzicale, naţionale şi universale, care contribuie la extinderea orizontului de cultură umanistă şi de făurire a personalităţii sale. Educaţia muzicală, începută de la grădiniţă, continuată în şcoala de cultură generală, devine cu siguranţă un fundament al necesităţii continuării ei şi în celelalte perioade de vârstă, în practica muzicală amatoare sau profesionistă, în participări active la formaţii muzicale colective, cu o deschidere impresionantă în lumea contemporană. Nu trebuie neglijat o clipă adevărul că pentru copil arta înseamnă un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare şi exteriorizare a lumii sale interioare, a tendinţelor şi aspiraţiilor sale, care-şi găsesc în artă o traducere mai directă, uneori şi mai directă decât prin cuvânt.

Luând în considerare statisticile actuale, s-a ajuns la concluzia că publicul iubitor de carte din întreaga lume pare interesat de aşa numita „literatură confesivă”. Dacă până nu demult, acest tip de scriere se lovea de foarte multe discreditări, în prezent, genuri literare precum autobiografia, memoriile şi jurnalul intim par a ocupa primele locuri în preferinţele cititorilor. Este ceea ce se cheamă „reversul medaliei”, pentru că, secole de-a rândul, aceste genuri neomologate au reprezentat un tip de literatură considerată limitrofă, nedemnă de marile saloane literare.

I. Genurile elocinţei (oratoriei) în antichitatea greco-romană şi modelările ei contemporane ● genurile elocinţei în antichitatea greacă: tipologia lui Aristotel din Retorica (I, 1358 b): 1) criteriul de tipologizare: este cel al felului de auditoriu căruia discursul se adresează sau, altfel spus, al situaţiei publice în care discursul se ţine; 2) elementele lor definitorii: A) auditoriul (situaţia publică) căruia (căreia) i se adresează discursul; B) tehnicile argumentative ale discursului; C) timpul discursului; D) actele de discurs; E) valorile promovate prin discurs;

O.Goga a fost şi el cu precădere un poiet al vremii sale, mai cu seamă al celei perioade dramatice din istoria Transilvaniei, cînd oamenii din acel timp tragic aveau conştiinţa acută a unor dezmoşteniţi de ţară, de vatra strămoşească, de libertate; rupţi din întrgul, numit “baştin㔺i răzleţiţi atît de îndrăzneţ de “cei de sus”, fără nici o rezervă, fiind-le călcate în picioare sentimentele – cele mai sincere şi pure sentimente ale ţăranilor “îndrăgostiţi” de meleagurile strămoşeşti. O.Goga a venit ca un umăr de sprijin, ca o consolare a acestor vremi dureroase, mai ales a ţăranilor, cărora le-a dedicat toată viaţa ţi gloria sa şi pe care i-a făcut “personajele” plîngerilor sale, plîngerilor şi confesiunilor sufletului său, învăluit de durerea celor mai obijduiţi oameni în acele vremi- -ţăranii.