În 1885, când scriitorul avea 33 ani, în urma relaţiei cu Maria Constantinescu, se naşte băiatul lui cel mai mare, Mateiu, iar Caragiale îşi recunoaşte paternitatea la oficiul stării civile, fără a se căsătorii totuşi cu Maria Constantinescu, cu mama copilului.

    Părăsind slujba de la Regie, având şi încuviinţarea lui Petre Carp, scriitorul intră în redacţia Voinţa naţională, gazetă liberală.

    Căzând de la putere guvernarea liberală şi înlocuirea cu un cabinet junimist condus de Theodor Rosseti, Petre Carp şi Titu Maiorescu, îi prilejuieşte lui Caragiale să ceară audienţă la Excelenţa sa Titu Maiorescu, cu scopul să i se acorde direcţia generală a teatrelor, fiind numit în cele din urmă după lungi ezitări la 2 iunie 1888 director general.

În 1889, la 7 ianuarie se căsătoreşte cu frumoasa necunoscută întâlnită la 

teatru Alexandrina Caragiale, una din cele “le deux belles Andalouses roumaines”2, fiică a arhitectului Gaetano Burelli. Îi apare volumul Teatrul prefaţat de Titu Maiorescu. 

    Murind Eminescu, la 15 iunie, Caragiale publică în gazeta Constituţionalul eseul cronolog În Nirvana.

Spre sfârşitul anului 1889, într-o duminică, la 17-29 decembrie, a avut loc lectura noii drame în două acte a lui Caragiale Năpasta. Dedicată soţiei de-a doua a lui Maiorescu, Ana, Năpasta a fost publicată în numărul din 1 ianuarie 1890 al Convorbirilor literare, iar Naţionalul bucureştean a reprezentat-o în premieră la 3 februarie 1890.

    În 1891, Caragiale înaintase pentru premiul I.Heliade Rădulescu, volumele Năpasta, şi Teatru. B.P.Haşdeu întocmi un raport de respingere, Iacob Negruzzi luă apărarea scriitorului, însă liberalul Dimitrie Sturza interveni, acuzându-l pe Caragiale de imoralitate şi de antipatriotism (de calomnierea valorilor naţionale).

În consecinţă, cu numai trei voturi pentru şi 20 împotrivă, Academia refuza să premieze pe cel mai mare dintre scriitori ai vremii.

    Tipăreşte culegerile Note şi schiţe şi Păcat, O făclie de Paşte, Omu cu noroc- 3 nuvele şi anunţă în presă că va publica spre sfârşitul anului 1892 şi un roman, iar paralel atacă Junimea şi pe Titu Maiorescu în conferinţa Gâşte şi gâşte literare de la Ateneu, precum şi într-o altă conferinţă Două note în care îl acuză pe Maiorescu de falsificarea textelor eminesciene.

Într-o dispoziţie bătăioasă, Caragiale străbate poate cel mai epic deceniu al existenţei lui. În viaţa familială după ce fusese lovit crâncen (îi murise primele 2 fetiţe)pe 2 iulie 1893, i se năştea cel de al doilea băiat al scriitorului, numit ca şi bunicul lui Luca(Luki). La 24 ianuarie 1893, edita cu Anton Bacalbaşa, publicaţia 

umoristică Moftul român, poate cea mai izbutită din câte s-au ivit în umoristica română, însă de la 23 iunie, înainte însă nu a mai putut-o scoate fiindcă moftangii intelectuali nu i-o cumpărau. 

Împreună cu Slavici şi Coşbuc, Caragiale edita cu începere din 1 ianuarie 1894, revista Vatra care rămăsese foarte curând         mai mult în grija lui Coşbuc. I se naşte o fiică Ecaterina. Ca şi Gherea, s-a făcut şi el în 1895 concesionar de restaurant în gara Buzău. În 1896, Caragiale a colaborat, la Ziua, gazeta grupării politice a lui George Panu, la publicaţia umoristică     Lumea veche şi la Adevărul. Apar conduse câteva luni Epoca literară, îşi mută apoi între 1896 şi 1897 colaborările la Epoca şi Drapelul, Evenimentul din Iaşi. Din toate aceste colaborări au rezultat un număr de strălucite articole, reportaje, scurte scrieri literare, dintre care unele incluse în volumul Schiţe uşoare(1896), altele în culegerile de Schiţe, apoi Notiţe şi fragmente literare(1897).

Caragiale colabora de prin 1894 la gazeta Săteanul, unde au apărut întâi Cănuţă om sucit, În vreme de război, Două loturi, La hanul lui Mânjoală, La conac.

    În ultimul an, Caragiale, ocupă postul de registrator-şef în Administraţia Regiei Monopolurilor Statului şi-l izgoneşte pe Dimitrie Sturza, devenind şef al guvernului şi ministru de finanţe, invocând motivul economiilor bugetare.

    Silit a se dedica şi ocazionalului, Caragiale alcătuise un fel de colaj al unor texte literare datorită scriitorilor români cu o câtime certă de valoare, 100 de ani revista istorică naţională a secolului XIX, 10 ilustraţiuni-scriere comandată şi jucată cu succes de Teatrul Naţional al Capitalei la 1 februarie 1899.Tot pe atunci, autorul plănuia şi o piesă în cinci acte Rotativa.     Editarea vreme de peste şapte luni a unei secunde serii a Moftului român, precum şi susţinuta colaborare din 1899-1900 la Universul lui Luigi Cazavillan cu o suită de Notiţe critice, vor face posibilă apariţia din octombrie 1901 a volumului de Momente. Prietenului mai tânăr, Barbu Delavrancea, devenit primar al Capitalei, îi propunea întemeierea unui teatru popular şi a unei formaţii muzicale complexe, care anticipa excelenta Filarmonică. După ce a fost destituit de la Regie, Caragiale s-a avântat în noi intreprinderi negustoreşti de tipul Berăriei cooperativei,al berăriei Gambrinus, situate la vedere,în preajma Naţionalului bucureştean.

În 1901, este sărbătorit de un cerc de prieteni, cu prilejul a 25 de ani de activitate literară.Câştigă în 1902, procesul de calomnie pe care I.L.Caragiale l-a intentat lui C.A.Ionescu-Caion, care-l acuzase că a plagiat Năpasta după autorul maghiar Istvan Kemeny, scriitor inexistent. Caragiale prezintă Academiei Române culegerea de Momente, lăsându-se sugestionat şi de D.C.Olănescu-Ascanio, întrunind iarăşi majoritatea de voturi împotriva, Academia refuză să-l premieze.

Caragiale alese prin noiembrie 1904 ca loc de exil voluntar Berlinul, iar în martie 1905 hotărî să se mute acolo pentru totdeauna. Îl adusese cu sine şi pe fiul său natural, Mateiu, asigurându-i toate condiţiile, inclusiv locuinţă separată pentru 

a urma cursurile Facultăţii de drept, însă după ce află că acesta nu avea chef de asemenea studii, îl expediase, la Bucureşti, cu recomandarea expresă de a-şi îndeplini obligaţiile de militar în termen.

După ce a stâns îndelungă vreme material pe Caragiale l-a preocupat proiectul unei noi piese numită Titirică, Sotirescu & C-ie, care readucând în scenă un număr de personaje principale ale mai vechilor cu aproape un sfert de veac

INTRODUCERE

Epoca marilor clasici................................................................3

CAPITOLUL 1.

1.1Viaţa şi activitatea literară a lui Ion Luca Caragiale..................................................................................6

CAPITOLUL 2.

Universul operei..........................................................................14

2.1 Comediile...............................................................................21

         2.2 Schiţele...................................................................................44

CAPITOLUL 3.

3.1.Limbajul.................................................................................54

BIBLIOGRAFIE..........................................................................61