EXTRAS DIN DOCUMENT
I.1 Folclorul muzical şi însemnătatea lui
Până la apariţia conceptului de folclor autentic, din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de frumos, de cunoaşterea realităţii şi de reflectarea valorilor social-morale.
La început, conduite ce meritau a fi stimate au fost imitate printr-o copie a copiei, Platon, Aristotel încearcă o altă formă specifică de cunoaştere a realităţii – reproducerea.
În vechea literatură greacă se cunoaşte sensul educaţiei estetice, fructificat în cultivarea vorbirii frumoase. Grecii ştiau că pentru a se bucura de frumuseţea muzicii sau a versului, sufletul trebuie să se înfăţişeze cu prospeţime şi puritate, trăind după legea simplităţii şi a armoniei.
La arcadieni, copiii sunt deprinşi din fragedă vârstă să cânte, potrivit obişnuinţei, imnuri şi poeme, iar în fiecare an, la „dionisiace” dansează cu mult sârg în teatre la sunetele flautului.
Mai târziu, Montaigne îşi găseşte motive de inspiraţie în poezia populară americană, căreia îi dă o importanţă deosebită.
Scriitorii mari – Molière, Shakespeare, introduc în comediile lor drame numeroase şi credinţe populare.
Există urme vechi ale unor dogme legate de istorie, religie, divinităţi, necesităţi ale vieţii şi pe teritoriul românesc. Faptele şi evenimentele istorice sunt descoperite încă din viaţa primitivă a acestui neam.
Adevăratul interes pentru cunoaşterea mai deaproape a popularului sub toate înfăţişările lui, începe în urma revoluţiilor politico-sociale din secolul al XVIII-lea, iar avântul i l-a creat mai târziu curentul romantic. Datorită acestui interes şi avânt s-a născut la începutul secolului XX folklorul, ştiinţă nouă cu nume de origine engleză (folk – popor, lore – ştiinţă), deci – ştiinţa popoarelor sau ştiinţa literaturii şi tradiţiilor populare. În această perioadă Franţa dădea mai mare importanţă poeziei populare străine decât celei naţionale. În Anglia a avut un caracter literar, în Germania folclorul a avut un caracter ştiinţific imprimat de Herder şi de fraţii Grimm, care dau prima culegere de basme populare.
Ideea, ca şi planul ştiinţific de cercetare a fenomenelor folclorice, s-au transmis în toate ţările, care le-au adoptat cu entuziasm. Ca rod al creaţiei populare sunt cunoscute şi baladele, povestirile cu subiect ce ilustrează un obicei, un eveniment creator, petrecut în timpuri primordiale sub formă de mit.
Aceste mituri s-au transmis pe căi deosebite mai departe şi s-au păstrat în sufletele oamenilor cu atât mai multă vreme cu cât au fost legate de sentimente mai generale, mai veşnice.
Arta cuvântului s-a împletit armonios din cele mai vechi timpuri cu muzica, ritmul, mişcarea, contribuind împreună la crearea obiceiurilor populare, acele „mituri” ce relevă structurile realului şi multiplele moduri de „a fi” în lume.
Tradiţiile educaţiei estetice în România au existat în viaţa socială a strămoşilor îndepărtaţi sau apropiaţi ai poporului nostru. Pe întreg cuprinsul României, de-a lungul secolelor, cu istorie zbuciumată, arta a exprimat întotdeauna sufletul şi năzuinţele poporului român. Educaţia estetică a constituit un factor de menţinere a unităţii spirituale şi de pregătire pentru unitatea politică.
Mult timp educaţia estetică a avut un caracter empiric, constând din trans-miterea unui sistem de abilităţi estetice, în mod direct, din generaţie în generaţie.
În timpul Evului Mediu, în România, muzica şi pictura religioasă, folclorul, fastul religios sunt principalele mijloace ale educaţiei estetice. Cultura estetică din această perioadă are un pronunţat caracter practic, constând din abilităţi interpretative, coregrafice, muzicale sau literare şi din priceperi de creaţie artistică, plastică, de creare a unor obiecte lucrate cu gust artistic, a unor rechizite, costume pentru practicarea unor obiceiuri.
Mai vie şi mai amplă decât mişcarea de propagare a culturii plastice este cea orientată spre promovarea folclorului muzical şi formarea gustului literar.
Ca şi în celelalte ţări europene, folclorul este preţuit şi folosit ca mijloc de educaţie şcolară şi socială. Folclorul a fost principala formă de manifestare artistică, literară, muzicală şi coregrafică a maselor populare.
Descoperirea, formarea şi consacrarea talentelor, precum şi introducerea noutăţilor şi a dinamismului în şcoli se vor ghida după principiul educaţiei estetice de a valorifica şi cultiva tot ce este autentic, frumos şi util în rândul copiilor.
Marii romantici spun că „poporul român este chemat să unească arta şi istoria, în funcţie de elementele lor primitive. Ele subliniază şi importanţa limbii naţionale, care reflectă naţiunea şi unitatea, dar şi atribuie o importanţă asemănătoare cântecelor, obiceiurilor şi tradiţiilor pe care le consideră arhiva unui popor” .
La UNESCO, România figurează cu trei cuvinte: dor, doină şi colind, care definesc, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.
Miturile populare povestesc şi ele istorii adevărate, dezvăluie mistere, structuri ale realului. Din aceste mituri s-au născut temele şi motivele categoriilor folclorului ce se păstrează, atât în folclorul muzical, cât şi în poezia obiceiurilor.
Treptat, educaţia estetică s-a dezvoltat şi în muzica populară ca rezultat al activităţii spirituale a celei mai largi pături, desfăşurată în colectiv, anonimă, circulând pe cale orală.
Baza valorilor autentice ale folclorului muzical, reprezentat prin colinde, obiceiuri, datini, se conduce după principiul educaţiei estetice şi al accesibilităţii.
Obiceiurile manifestate prin fapte, credinţe, devin norme de conduită estetică. Crearea valorilor noi corespunde principiului de receptare creatoare a valorilor estetice, a valorificării şi continuităţii lor în societatea umană.
Sub semnul frumosului stă şi metoda de interpretare a folclorului muzical care diferă de la o epocă la alta, în funcţie de evoluţia gândirii ştiinţifice a societăţii.
Rolul primordial în valorificarea culturii populare îi revine educaţiei muzicale, care îl familiarizează pe elev cu toate genurile de muzică prin însuşirea unui repertoriu minimal, dar reprezentativ, care să definească acele necesităţi ale omului, ale societăţii şi direcţiile de acţiune aflate într-o succesiune organică. Creaţiile populare cu autori sau anonime, ce se transmit pe cale orală şi care sensibilizează cel mai puternic sufletul copilului sunt reprezentate de cele două mari categorii folclorice: muzical şi literar.
Muzica le studiază deopotrivă deoarece ele se completează reciproc.
Cerinţele actuale ale pedagogiei muzicale pun accent pe înţelegerea şi aprofundarea teoretică a celor două mari categorii:
- scoaterea în evidenţă a aspectelor semnificative, valorilor celor mai caracteristice şi actuale
- introducerea creaţiilor orale într-un circuit cultural cât mai larg, mergând până la redarea şi prelucrarea lor fără ca să-şi modifice semnificaţia originală şi autentică.
I.2 Categorii ale folclorului muzical românesc
Creaţia artistică populară a apărut şi s-a dezvoltat în strânsă legătură cu viaţa, oglindind-o sub diferite aspecte, răspunzând unor necesităţi – iniţial practice, apoi spirituale.
După domeniul artistic căruia le aparţin, creaţiile populare se împart în:
a) creaţii literare (proză, versuri – acestea din urmă cântate sau recitate, oglindind un conţinut variat de viaţă). Ele aparţin genului liric, epic şi dramatic;
b) creaţii muzicale – pur instrumentale, cântate vocal sau însoţind dansul;
c) creaţii coregrafice – ele pot fi studiate sub aspect cinetic de către coregrafi, sau al îmbinării cu muzica, adesea şi cu poezia;
d) creaţii dramatice – în care muzica joacă un rol mai puţin însemnat.
S-a observat că anumite creaţii sunt interpretate numai de femei (creaţii legate de ritualul funebru) sau numai de bărbaţi (cântece din fluier, dansuri). Majoritatea repertoriului este cultivat de ambele sexe. De asemenea, există creaţii practicate numai de copii sau de maturi.
Pe de altă parte, modul de câştigare a existenţei – păstorit, agricultură, pescuit – dă naştere unui repertoriu adecvat. „Unele creaţii îndeplinesc în primul rând o anumită funcţie, altele, ca text, reflectă o anumită mentalitate generată de ocupaţie sau imaginile poetice, oglindesc mediul în care oamenii trăiesc şi muncesc” . Astfel, repertoriul poate fi relativ diferenţiat: pe categorii de vârstă (copii, tineri, maturi, bătrâni), pe categorii de sex (femei, bărbaţi) sau repertoriul cultivat de ambele sexe, pe categorii de profesiuni.
Creaţiile muzicale se diferenţiază după:
a) modul de execuţie – vocale, instrumentale şi vocal-instrumentale;
b) maniera de interpretare – execuţia individuală (solistică) sau în grup;
c) conţinutul tematic muzical – lexical, analitic, sistematic, tipologic.
Creaţiile artistice au avut şi continuă să aibă funcţii precise: rituală, magică, utilitară, estetică, distractivă.
Creaţiile populare se manifestă întotdeauna într-un anumit context (aspect remarcat încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea).
În cadrul obiceiurilor şi muncilor pot apărea, de multe ori, cântece nerituale, care constituie şi un repertoriu specializat. Cântecele cu caracter ritual nu apar niciodată în afara obiceiului pe care îl reprezintă, chiar dacă uneori funcţia devine preponderent ceremonială sau spectaculară.
Distingem:
- un repertoriu aparţinând ciclului familial (integrat ciclului general al vieţii, al vârstelor);
- un repertoriu aparţinând muncilor şi obiceiurilor de peste an.
În ciclul familial includem repertoriul nupţial şi repertoriul funebru.
Repertoriul muncilor şi obiceiurilor de peste an constă din genuri şi specii integrate obiceiurilor de primăvară-vară şi iarnă.
Generat de o ocupaţie străveche a poporului român, există şi un repertoriu păstoresc.
Ciclul vieţii omului cuprinde şi repertorii specifice vârstelor: al copiilor, al tinerilor, al vârstnicilor.
Alte categorii de creaţii sunt legate de existenţa omului, reflectând trăirile lui intime: doina, cântecul propriu-zis, anumite creaţii urbane.
Un gen autonom, fără funcţie rituală, dar necesitând o ocazie, este balada.
Printre manifestările complexe, vechi şi cu caracter sincretic, necesitând şi anumite prilejuri, este dansul.
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………...
CAPITOLUL I:
Valorificarea cântecului de leagăn din repertoriul claselor I – IV la ora de educaţie muzicală...............................................................................................
I.1 Folclorul muzical şi însemnătatea lui......................................................
I.2. Categorii ale folclorului muzical românesc...........................................
I.3 Repertoriul copiilor şi pentru copii.........................................................
I.4 Cântecul de leagăn..................................................................................
CAPITOLUL II:
Contribuţia educaţiei muzicale la dezvoltarea psihologică şi la realizarea educaţiei estetice la şcolarul de vârstă mică......................................................
II.1 Caracterizarea creşterii şi dezvoltării psihice a şcolarului mic..............
II.2 Esenţa educaţiei estetice........................................................................
II.2.1 Sarcinile educaţiei estetice.............................................................
II.2.2. Conţinutul şi modalităţile de realizare a educaţiei estetice în şcoală.......................................................................................................
II.3 Specificul realizării educaţiei estetice la şcolarul de vârstă mică prin intermediul educaţiei muzicale.....................................................................
II.3.1 Nivelurile educaţiei muzicale........................................................
II.3.2 Creativitatea şi aptitudinile muzicale.............................................
II.3.3 Lecţia de educaţie muzicală şi jocul muzical.................................
II.4. Rolul institutorului în activitatea de educaţie muzicală........................
CAPITOLUL III:
Proiect de cercetare............................................................................................
III.1 Coordonate generale ale cercetării.......................................................
III.2. Ipoteza şi obiectivele cercetării...........................................................
III.3 Metodele şi etapele cercetării...............................................................
III.3.1 Alegerea eşantionului de elevi......................................................
III.4 Tipuri de relaţii: institutori-elevi; elev-elev..........................................
Test de evaluare iniţială................................................................................
Proiect de lecţie............................................................................................
Proiect de lecţie............................................................................................
Test de evaluare finală..................................................................................
Tabel comparativ între cele două teste.........................................................
III.5 Confirmarea/infirmarea ipotezei...........................................................
III.6 Concluzii – importanţa folclorului pentru copii la clasele I – IV.........
Portofolii
Bibliografie
