1. Patrimoniul defunctului – obiect al transmisiunii succesorale

    La moartea unei persoane, patrimoniul acesteia se transmite moştenitorilor legali  sau testamentari. Transmisiunea are loc – indiferent dacă moştenirea este legală sau testamentară – în clipa în care cel care lasă moştenirea încetează din viaţă, fără a fi nevoie de vreo manifestare de voinţă din partea moştenitorilor.

    Aşadar, transmisiunea succesorală are ca obiect patrimoniul defunctului, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au aparţinut celui ce lasă moştenirea.

    Trebuie arătat că în patrimoniul succesoral se cuprind numai drepturile şi obligaţiile cu conţinut economic (patrimoniale); drepturile personale nepatrimoniale sunt strâns legate de persoană şi încetează la decesul persoanei respective.

    Drepturile din patrimoniul succesoral alcătuiesc activul moştenirii, pe când obligaţiile care lasă moştenirea formează pasivul moştenirii.

    Activul moştenirii

    În activul moştenirii sunt cuprinse toate drepturile – reale sau de creanţă – care au aparţinut celui care lasă moştenirea.

    Menţionăm între altele:

- dreptul de proprietate privată asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul lui de cujus;

- alte drepturi reale: ipotecă, gaj, etc;

- drepturile de creanţă; de exemplu: preţul neîncasat al unui bun vândut sau chiria neîncasată;

- drepturile patrimoniale de autor; intră în această categorie dreptul de a trage foloase patrimoniale din valorificarea operei şi dreptul de reparaţie în caz de folosire fără drept a operei; (În conţinutul dreptului de autor, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe se distinge între două mari grupe de drepturi: drepturi morale care beneficiază, din punct de vedere al duratei, o protecţie juridică pe durată nelimitată, conform art. 11 alin. 2 al legii şi drepturile patrimoniale care sunt protejate, în general, pe o durată limitată care, în cele mai multe cazuri, este durata vieţii autorului, iar după moartea acestuia, pe o perioadă de 70 de ani, conform art. 25 alin. 1.);

- acţiunile patrimoniale care au aparţinut celui care lasă moştenirea. Într-un cuvânt, totalitatea drepturilor în forma lor bănească care au aparţinut lui de cujus.

    În anumite cazuri, cel care lasă moştenirea a fost titularul unui drept de concesiune asupra unui loc de înmormântare.     Potrivit reglementării legale, dreptul de concesiune este un drept real imobiliar de folosinţă, care se exercită, în principiu, în indiviziune forţată de către membrii familiei. Acest drept se poate transmite pe cale de moştenire legală sau testamentară, în condiţiile prevăzute în regulamentele cimitirelor.

    Potrivit legii, nu sunt cuprinse în patrimoniul succesoral şi, deci, în activul moştenirii:

- drepturile viagere rezultând dintr-un contract de întreţinere sau de rentă viageră;

- dreptul la indemnizaţia de asigurare, în cazul în care beneficiar al asigurării este desemnat un moştenitor al defunctului; dreptul moştenitorului la indemnizaţie este un drept propriu rezultat din contractul de asigurare;

- drepturile locative ale membrilor de familie, în cazul decesului titularului contractului de închiriere; membrii familiei au drepturi locative în temeiul contractului de închiriere.

    Pasivul moştenirii

    Patrimoniul succesoral cuprinde, pe lângă activul moştenirii, şi pasivul moştenirii, adică obligaţiile şi sarcinile moştenirii.

    Obligaţiile moşteniri sunt acele obligaţii cu caracter patrimonial asumate de cel care lasă moştenirea, indiferent de izvorul lor, de exemplu, obligaţia de a restitui o sumă de bani dintr-un contract de împrumut, preţul neachitat într-un contract de vânzare – cumpărare etc. Sunt excluse obligaţiile intuitu personae, care încetează la decesul debitorului.

    Practica judecătorească a decis că cheltuielile suportate de unul dintre copii cu întreţinerea părintelui său reprezintă îndeplinirea unei obligaţii legale şi, în consecinţă acest copil nu devine creditor al părintelui său şi implicit al moştenirii, ci numai creditor al celorlalţi fraţi obligaţi la întreţinere.   

    Sarcinile moştenirii sunt anumite obligaţii privind moştenirea, născute în persoana moştenitorilor, la data deschiderii moştenirii sau după această dată.

    Unele sarcini sunt impuse moştenitorilor prin voinţa celui care lasă moştenirea, de exemplu, legatele cu titlu particular, având ca obiect sume de bani ori alte bunuri generice.

    Alte sarcini se nasc după deschiderea moştenirii şi fără a fi impuse de cel care lasă moştenirea; de exemplu, cheltuielile de înmormântare, cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii.

    Transmisiunea activului moştenirii

    Aşa cum am arătat, transmisiunea succesorală operează la data deschiderii moştenirii. Pe această dată se transmit moştenitorilor toate drepturile patrimoniale existente la acea dată în patrimoniul defunctului.

    Transmisiunea succesorală va opera potrivit chemării succesorale a moştenitorilor; ea va fi transmisiune universală, în cazul moştenitorilor legali şi legatarilor universali, şi cu titlu universal, în cazul legatarilor cu titlu universal.

    Transmisiunea pe cale succesorală a unor drepturi patrimoniale reclamă anumite precizări. Astfel, în cazul unei locuinţe dobândite prin construire sau cumpărare din fondul locativ de stat, se transmit moştenitorilor toate drepturile şi obligaţiile rezultate din contactul de împrumut, din contractul de vânzare – cumpărare.

    O dată cu transmiterea dreptului de prioritate asupra locuinţei se transmite, în condiţiile legii şi dreptul de proprietate sau de folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, asupra terenului.

    Transmisiunea cu titlu particular

    Transmisiunea succesorală poate fi şi cu titlu particular, sub forma unui legat cu titlu particular.

    În acest caz, transmisiunea dreptului asupra bunului care face obiectul legatului operează, ca şi în cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, la data deschiderii moştenirii.

    Dacă obiectul legatului îl constituie un bun individual determinat sau un drept real asupra unui bun, transmisiunea apare ca o înstrăinare din cauză de moarte, cu titlu gratuit, legatarul cu titlu particular este un succesor în drepturi al celui chemat să predea legatul.

    În cazul când obiectul legatului este un bun determinat generic, legatarul cu titlu particular dobândeşte un drept de creanţă împotriva celui obligat la plata legatului.

Transmisiunea pasivului moştenirii

Prin moştenire se transmit nu numai drepturi, ci şi obligaţiile şi sarcinile moştenirii, adică pasivul moştenirii.

Transmisiunea succesorală operează pe durata deschiderii moştenirii şi potrivit chemării succesorale a moştenitorilor.

    Moştenitorii care au obligaţia de a suporta pasivul moştenirii

    Obligaţiile şi sarcinile moştenirii vor fi suportate de moştenitorii care dobândesc întreg patrimoniu succesoral sau o fracţiune din acest patrimoniu. Intră în această categorie moştenitorii legali, legatarii universali şi legatarii cu titlu universal.

    Întrucât legatarii cu titlu particular dobândesc numai un anumit bun (ut singuli), ei nu au obligaţia de a suporta obligaţiile şi sarcinile moştenirii. În mod excepţional legatarii pot avea şi ei o asemenea obligaţie, de exemplu, în cazul în care cel care lasă moştenirea a impus o atare obligaţie  sau când obiectul legatului este un imobil ipotecat.

    Întinderea răspunderii moştenitorilor pentru pasivul moştenirii

    În privinţa întinderii obligaţiei de a suporta pasivul succesoral trebuie făcute anumite distincţii.

Moştenitorii legali răspund pentru pasiv, atât cu bunurile dobândite prin moştenire, cât şi cu bunurile din patrimoniul propriu, dacă au acceptat moştenirea pur şi simplu. Dacă moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, ei răspund numai în limita valorii bunurilor dobândite prin moştenire.

     Legatarii universali şi cei cu titlu universal răspund pentru pasivul moştenirii numai cu bunurile dobândite prin moştenire, cu condiţia întocmirii unui inventar al acestor bunuri, pentru a evita confuziunea cu patrimoniul propriu.

    Legatarii cu titlu particular răspund numai pentru obligaţiile impuse de către testator sau pentru cele strâns legate de obiectul legatului.

    Dobândirea posesiunii moştenirii

    Distinct de transmisiunea drepturilor succesorale se pune problema dobândirea exerciţiului drepturilor succesorale şi, implicit, a intrării în stăpânire asupra bunurilor moştenirii. Această problemă este cunoscută sub denumirea de dobândire a posesiunii moştenirii.

     Codul civil face anumite distincţii: moştenitorii legali nesezinari dobândesc posesiunea moştenirii  prin trimiterea în posesiune; legatarii trebuie să ceară predarea legatului.

    Dobândirea de drept a posesiunii de către moştenitorii legali sezinari

Anumiţi moştenitori se bucură de un beneficiu al legii – denumit sezină – în temeiul căruia au posesiunea de drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moştenirii.

Potrivit art. 653 din Codul civil au sezină descendenţii şi ascendenţii defunctului.

Ca moştenitori sezinari, aceştia pot lua în stăpânire bunurile moştenirii, fără îndeplinirea vreunei formalităţi. Totodată, de la data deschiderii moştenirii, ei pot exercita toate acţiunile  patrimoniale care aparţineau celui ce lasă moştenirea.

Trebuie arătat că noţiunea de posesie reglementată de art. 653 din Codul civil este diferită de noţiunea de posesie prevăzută de art. 1846 din Codul civil; drept urmare, sezina este independentă de posesia de fapt a bunurilor succesorale. Aceasta înseamnă că, în cazul în care bunurile succesorale se află în posesia altor persoane, moştenitorul sezinar nu are dreptul de a reclama posesia de fapt asupra acestor bunuri

Trimiterea în posesie a moştenitorilor legali nesezinari

    Moştenitorii legali care nu se bucură de sezină – colateralii şi soţul supravieţuitor – pot intra în posesiunea moştenirii numai prin trimiterea în posesie.

    Potrivit legii, trimiterea în posesie se realizează de către notarul public prin eliberarea unui certificat de moştenitor.

    Trimiterea în posesie are acelaşi efect ca şi sezina; moştenitorul poate intra în stăpânirea efectivă a bunurilor moştenirii şi exercită acţiunile patrimoniale care au aparţinut celui care lasă moştenirea.

    Trebuie arătat că statul, pentru a intra în posesia bunurilor moştenirii, nu are nevoie de trimitere în posesie, ci de un certificat de vacanţă succesorală.

    Predarea legatelor

    Legatarii nu sunt moştenitori sezinari. Drept urmare, pentru a dobândi posesiunea obiectului legatelor cu care au fost gratificaţi, ei trebuie să ceară predarea legatelor.

    Până la predarea legatului, legatarul poate face numai acte de conservare privind obiectul legatului; el nu poate exercita nici o acţiune, cu excepţia celei prin care se pretinde predarea legatului.

    Dacă o persoană a fost desemnată ca legatar universal şi se află în posesia bunurilor ce constituie masa succesorală, ea poate solicita instanţei judecătoreşti trimiterea în posesie, dacă procedura notarială a fost suspendată şi instanţa a rezolvat litigiul privind moştenirea.

    În legătură cu predarea legatele, Codul civil face anumite distincţii.

    Obligaţia de a preda legatul universal revine moştenitorilor rezervatari, care, cu excepţia soţului supravieţuitor, sunt moştenitori sezinari şi, deci, au posesiunea de drept a moştenirii. Predarea legatului se va putea cere de la soţul supravieţuitor numai după însezinarea lui. În lipsa unor moştenitori rezervatari, legatarul poate cere trimiterea în posesie notarului public competent, solicitând eliberarea unui certificat de moştenitor.

    Cât priveşte legatul cu titlu universal, obligaţia de predare revine moştenitorilor rezervatari în condiţiile arătate; în lipsa lor, dacă există un legatar universal, acesta va fi obligat la predare după ce el însuşi a dobândit posesiunea moştenirii; în lipsa unui legatar universal, predarea se va face de către moştenitorii legali nerezervatari, după ce ei au fost trimişi în posesiune.

    În sfârşit, legatul cu titlu particular este predat sau, în cazul când este o creanţă, plătit de către moştenitorii legali sau legatarii universali ori cu titlu universal. În cazul când cel obligat la predare sau plată nu îşi îndeplineşte obligaţia, legatarul are o acţiune întemeiată pe testament sau o acţiune reală(acţiunea în revendicare sau confesorie).

    Acţiunea în predarea unui legat cu titlu particular, având ca obiect un imobil, se confundă cu acţiunea în revendicare şi este supusă prescripţiei.

    Dreptul de opţiune succesorală

    Noţiuni generale  privitoare la opţiunea succesorală

    La deschiderea succesiunii, patrimoniul defunctului se transmite de drept moştenitorilor săi, transmisiune care nu este obligatorie  şi nici definitivă pentru aceştia. Orice persoană chemată să culeagă bunurile lăsate de defunct ca moştenitor legal, legatar sau donator de bunuri viitoare are un drept subiectiv de opţiune, care constă în posibilitatea de a accepta pur şi simplu (pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar) moştenirea (sau o fracţiune din ea), într-un termen stabilit de lege sau de a renunţa la aceasta.

    Dreptul subiectiv de opţiune succesorală se naşte pentru succesibili la data morţii celui despre a cărui succesiune este vorba indiferent dacă termenul chemării lor la succesiune îl constituie testamentul, legea sau contractul şi indiferent dacă această chemare este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular.  

Cap. I Transmisiunea unea moştenirii. Noţiuni introductive 3

1. Patrimoniul defunctului – obiect al transmisiunii succesorale 3

Cap. II Dreptul de opţiune succcesorală 9

Secţiunea I. Probleme generale privind dreptul de opţiune succesorală 9

Subsecţiunea 1. Noţiunea de opţiune succesorală 10

Subsecţiunea 2. Precizări prealabile 10

Subsecţiunea 3. Variante de opţiune 11

Secţiunea a II-a. Subiectele dreptului de opţiune 12

Subsecţiunea 1. Precizări prealabile 12

Subsecţiunea 2. Moştenitorii legali 14

Subsecţiunea 3 14

Legatarii 14

Subsecţiunea 4. Dreptul creditorilor 14

Secţiunea a III-a. Condiţiile de validitate a actului de opţiune succesorală 18

Subsecţiunea 1. Capacitatea 18

Subsecţiunea 2. Consimţământul neviciat 21

Subsecţiunea 3. Condiţii de formă şi alte condiţii de validitate 25

Subsecţiunea 4. Sancţiunea neîndeplinirii condiţiilor de validitate 27

Secţiunea a IV-a. Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală 28

Subsecţiunea 1. Act juridic unilateral 28

Subsecţiunea 2. Act juridic voluntar 29

Subsecţiunea 3. Act juridic irevocabil 33

Subsecţiunea 4. Act juridic indivizibil 36

Subsecţiunea 5. Act juridic declarativ de drepturi 42

Subsecţiunea 6. Act juridic nesusceptibil de modalităţi 43

Secţiunea a V-a. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală 43

Subsecţiunea 1. Termenul de opţiune 43

Subsecţiunea 2. Natura juridică a termenului de opţiune 46

Subsecţiunea 3. Domeniul de aplicare al termenului de opţiune 48

Subsecţiunea 4. Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală 51

Subsecţiunea 5 Suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Repunerea în termen. 56

Subsecţiunea 6. Efectele prescripţiei dreptului de opţiune succesorală 62

Secţiunea a VI-a. Termenul de inventar şi de debitare 62

Subsecţiunea 1. Durata 63

Subsecţiunea 2. Efecte 63

Cap. III Consideraţii finale 66

Bibliografie 73