Secţiunea 2
Definiţia şi caracterele procesului penal
Procesul penal este definit în art. 1 al Codul de procedură penală şi constituie „activitatea desfăşurată de organele judiciare în conformitate cu legea, cu participarea activă a părţilor în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.”
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
Procesul penal are patru caractere care se pot desprinde chiar şi din definiţie :
- este o activitate desfăşurată de organele judiciare, cu participarea activă a părţilor.
Astfel, activitatea procesuală se desfăşoară numai de către subiecţii procesuali prevăzuţi expres de legiuitor, care sunt titulari de drepturi şi obligaţii, şi anume: organele judiciare, părţile şi alţi participanţi la procesul penal.
Organele judiciare care participă la procesul penal sunt: organele de
cercetare penală, Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti, care au competenţa şi atribuţiile expres prevăzute de lege.
Părţile sunt persoanele fizice sau juridice care participă la procesul penal, unele dintre acestea din proprie iniţiativă, iar altele sunt chemate în proces de către organele judiciare. Sunt părţi în proces: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Alte persoane care participă la procesul penal, dar care nu au calitatea de părţi în procesul penal sunt apărătorii, martorii, experţii, interpreţii. Aceştia, deşi participă la procesul penal nu au interes în cauză, aşa cum au părţile.
- se desfăşoară în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că regulile de desfăşurare ale procesului penal sunt stabilite de lege.
Astfel, prin lege sunt stabilite instituţiile procedurale şi procesuale,
precum şi activitatea de ansamblu a întregului proces penal. Tot prin lege sunt stabilite organizarea şi competenţa organelor judiciare, procedeele ce pot fi utilizate de organele judiciare în cercetarea, urmărirea şi judecarea infractorilor, drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul penal, conţinutul actelor procesuale şi procedurale. Această caracteristică este reglementată expres şi în art. 2 Codul de procedură penală, care prevede că procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penal cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. „ Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege. Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.”
- constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni.
Scopul imediat al unui proces penal este constatarea infracţiunilor şi justa pedepsire a infractorilor. Norma procesual penală prevede că, procesul penal urmează să se desfăşoare la timp, prefigurându-se astfel operativitatea ca unul din principiile fundamentale ale activităţii judiciare şi în mod complet, respectiv în aşa fel încât faptele să fie cunoscute sub toate aspectele care interesează şi se impun în vederea justei soluţionări a cauzei.
- are ca finalitate pedepsirea unei persoane potrivit vinovăţiei sale, precum şi ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Pe lângă scopul constatării la timp şi în mod complet a infracţiunilor, procesul penal are ce finalitate numai pedepsirea acelor persoane faţă de care există probe că au comis infracţiuni.
Secţiunea 3
Principiile fundamentale ale procesului penal
Principiile fundamentale ale procesului penal sunt regulile cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurarea a procesului penal şi sunt prevăzute expres în Codul de procedură penală în Constituţia României şi în Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992.
Aceste principii fundamentale sunt necesare pentru aplicarea corectă a normelor juridice şi în conformitate cu scopul procesului penal. Pot fi considerate principii fundamentale doar acele reguli care stau la baza întregii activităţi procesuale, şi nu acelea care reglementează doar o fază a procesului penal.
Astfel, publicitatea şedinţei de judecată nu poate fi considerat un principiu fundamental deoarece este aplicabil doar în faza judecăţii, nu şi în faza de urmărire penală ori de punere în executare a unor hotărâri judecătoreşti, spre deosebire de principiul legalităţii care se regăseşte în toate fazele procesului penal.
Principiile fundamentale ale procesului penal sunt:
- legalitatea procesului penal;
- oficialitatea procesului penal;
- aflarea adevărului;
- rolul activ al organelor judiciare;
- garantarea libertăţii persoanei;
- respectarea demnităţii umane;
- prezumţia de nevinovăţie;
- garantarea dreptului la apărare;
- limba în care se desfăşoară procesul penal;
- folosirea limbii oficiale prin interpret;
- nemijlocirea procesului penal;
- egalitatea persoanelor în procesul penal;
- operativitatea procesului penal.
1. Legalitatea procesului penal
Potrivit art. 2 Codul de procedură penală „procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege”.
Legalitatea procesului penal impune respectarea de către organele judiciare a competenţei stabilite expres de lege, respectarea şi asigurarea exerciţiului drepturilor procesuale ale părţilor din proces şi ale participanţilor la procesul penal, respectarea modului de administrare a probelor şi de întocmire a actelor procedurale şi procesuale.
Aplicarea acestui principiu este garantată prin instituirea unor sancţiuni în caz de nerespectarea legii duce la nulitatea acestora (art. 197 Codul de procedură penală), încălcarea unor obligaţii de către participanţii la procesul penal poate duce la aplicarea unor amenzi judiciare (art. 198 Codul de procedură penală), iar încălcările grave ale legii procesuale penale pot constitui infracţiuni (arestarea nelegală art. 266 C. pen., mărturia mincinoasă art. 260 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare art. 263 C. pen., represiunea nedreaptă art. 268 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătoreşti art. 277 C. pen., sustragerea de la sechestru art. 244 C. pen., violarea de domiciliu art. 192 C. pen.).
În vederea consolidării acestui principiu, pe lângă sancţiunile expuse legiuitorul a mai prevăzut şi numeroase posibilităţi de control sistematic şi eficient prin care pot fi descoperite şi înlătura actele procedurale şi procesuale nelegale. Astfel, întreaga activitate de urmărire penală este supravegheată de către procuror (art. 216-220 Codul de procedură penală) dar activitatea procurorului poate fi supusă controlului procurorului ierarhic superior (art. 278 Codul de procedură penală). totodată activitatea de urmărire penală este supusă controlului instanţei de judecată (art. 330, 332 şi 333. Codul de procedură penală) iar activitatea instanţei de judecată este supusă controlului instanţei ierarhic superioare (art. 378 şi 38514 Codul de procedură penală).
2. Oficialitatea procesului penal
Principiul oficialităţii procesului penal este reglementat de art. 2 alin. 2 Codul de procedură penală, care prevede că „actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege nu se dispune altfel”.
Urmare a comiterii unor fapte penale, organele judiciare competente trebuie să aibă iniţiativă în declanşarea procesului penal, nefiind nevoie de intervenţia unor persoane fizice sau juridice, deoarece infracţiunile comise prezintă pericol public pentru societate, iar organele judiciare trebuie să reacţioneze.
Înscrierea acestui principiu a determinat şi stabilirea competenţelor pe care le au organele judiciare în legătură cu declanşarea şi desfăşurarea procesului penal.
Oficialitatea procesului penal în faza urmăririi penale este subliniată prin:
- art. 221 Codul de procedură penală care prevede obligaţia organelor de cercetare penală de a se sesiza din oficiu atunci când a aflat pe orice cale despre comiterea unei infracţiuni;
- art. 17 Codul de procedură penală care stabileşte că acţiunea civilă în procesul penal se porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
- art. 228 Codul de procedură penală care prevede obligaţia organelor de cercetare penală competente de a începe urmărirea penală din oficiu, act care se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală;
- art. 235 Codul de procedură penală care prevede obligaţia de a pune în mişcare acţiunea penal din oficiu dacă sunt întrunite condiţiile în acest sens;
CUPRINS:
Capitolul I
Considerente generale privind procedura penală
Secţiunea 1
Noţiunea de procedură penală
Secţiunea 2
Definiţia şi caracterele procesului penal
Secţiunea 3
Principiile fundamentale ale procesului penal
1. Legalitatea procesului penal
2. Oficialitatea procesului penal
3. Aflarea adevărului
4. Rolul activ
5. Garantarea libertăţii persoanei
6. Respectarea demnităţii persoanei
7. Prezumţia de nevinovăţie
8. Garantarea dreptului de apărare
9. Limba în care se desfăşoară procesul penal
10. Folosirea limbii oficiale prin interpret
11. Principiul nemijlocirii
12. Egalitatea persoanelor în procesul penal
13. Operativitatea procesului penal
Capitolul II
Procedura în cauzele cu infractori minori
Secţiunea 1.
Consideraţii generale
Secţiunea 2.
Urmărirea penală în cauzele cu infractori minori
1. persoanele chemate la organul de urmărire penală
2. Prezentarea materialului de urmărire penală
3. Ancheta socială
4. Asistenţa juridică
5. Arestarea preventivă
Secţiunea 3
Judecata infractorilor minori
1. Compunerea instanţei
2. Compunerea instanţei. Inculpat minor. Nulitate absolută
Bibliografie
