Motivul alegerii temei “Tehnici deidentificare a persoanelor după semnalmentele exterioare” este pur din pasiuneapentru tehnologie şi interesul ridicat pe care îl am asupra implementăriinoilor tehnici în securitate, considerând că integritatea personală şi a celordin jur este nepreţuită.

            Importanta temei consider că este laun nivel ridicat atât din punctul meu de vedere, cât şi din punctulautorităţilor care, după aderarea la Uniunea Europeană sunt nevoiţi să sealinieze unor standarde de securitate ridicate. Totuşi, din punctul meu devedere, atât România cât şi alte state membre, au rămas în urmă la acestcapitol, comparativ cu ţările dezvoltate din Uniunea Europeană.

            Făcând o comparaţie la nivelinternaţional, importanta temei capătă proporţii impresionante, fiind claresemnele de dezvoltare a securităţii barometrice atât în partea asiatică dar înspecial pe teritoriul Statelor Unite. De exemplu, Statele Unite au implementatun sistem de identificare a persoanelor în aeroport, sistem ce le permite oamenilor să efectueza îmbarcarea şidebarcarea fără a fi nevoiţi să prezinte vreun document. Momentan sistemulfuncţionează în 17 aeroporturi, fiind preconizat faptul că până la fineleanului 2021 va fi implementat în proporţie de 98%.

            De asemenea tehnologia biometrieieste folisita şi în economie, sistemele bancare fiind principalii jucători peaceastă piaţă. Tehnoligia identificării amprentelor o găsim astăzi laaplicaţiile de tipul “Internet banking” unde, pe lângă clasică metodă de logarefolosind codul PIN, putem folisi şi amprentă. De asemenea amprenta estefolosită în acest sistem bancar şi cu rolul de semnătură electronică,transferurile de valori fiind posibile cu o simplă scanare a degetului.

            Tehnologia de recunoaştere facialăeste o altă ramură a biometriei ce capătă proporţii, aceasta fiind folosită înfoarte multe instituţii din întreaga lume. Reprezintă un atuu în lupta actualacontra terorismului, fiind foarte simplu să identificăm suspecţii în mulţime.

            Aşa cum menţionăm anterior, considercă integritatea personală şi a celor din jur este foarte importantă, fapt carea rezultat prin interesul faţă de acest subiect, fiind un factor decisiv înalegerea temei de licenţă.

Stabilireaidentităţii unor persoane sau obiecte, in sens larg, reprezintă elementul definitoriu al procesului de            investigare cri minalistică. Acest proces deţine un loc bine conturat, de maximă importanţă inansamblul cercetărilor criminalistice. Se apreciază că această identificarereprezintă “problema centrală a investigaţiilor criminalistice”[1],fiind in acelaşi timp “piatra unghiulară a acestei ştiinţe[2].

 Raportându-se la necesităţile practice, inliteratura de specialitate se învederează că acest gen de activitate este“indisolubil legat de actul de justiţie”[3].

Identificareaunei persoane este posibilă nu numai prin intermediul unor metode tehnice, cişi pe baza declaraţiilor unui martor ocular sau al victimei, in cadrul unoractivităţi procedurale, cum este, de pildă, recunoaşterea din grup efectuată înconformitate cu reguli tactice criminalistice.  

Acest proceseste posibil datorită perceperii realităţii obiective şi sesizăriiproprietăţilor, trăsăturilor caracteristice unei persoane sau unui obiect ce seindividualizează în cadrul mai larg al categoriei de fiinţe sau lucruriasemănătoare. Ne aflăm în prezenţa recunoaşterii de persoane ori obiecte,rezultată dintr-un proces de gândire prin care s-au comparat caracteristicilemai multor obiecte, sau persoane în vederea stabilirii identităţii sau neidentităţiilor.

Rolul identităţii şi al identificării criminalisticein stabilirea anumitor împrejurări care au legătură cu fapta cercetată a fostşi este controversat în literatura de specialitate. După unii autoriidentificarea operează nu numai în cazurile în care obiectul cercetării constăîn stabilirea anumitor stări de fapt, ci în oricare altă situaţie chiar şi inaceea a corectei încadrări juridice a unei fapte penale.

Adepţii acestei teze argumentează că, in fond,realizarea unei corecte încadrări juridice, in ultimă instanţă, înseamnă astabili identitatea intre elementele constitutive ale infracţiunii cercetate şicele ale unei fapte prevăzute de legea penală.

Nu există nici o îndoială că elemente aleidentificării logice pot fi întâlnite în orice activitate care urmăreştepunerea în evidenţă a împrejurărilor faptice iile cauzei penale cercetate, darnu este mai puţin adevărat că identificarea criminalistică are specificul eideterminat de conţinutul problemelor incluse in obiectul ştiinţei criminalistice,in general, şi în obiectul propriu identificării, în special. în criminalisticăsunt supuse identificării obiecte ce posedă un sistem de caracteristici şi carese află în legătură cauzală cu fapta cercetată.

Pentru a demonstra, de exemplu, legătura cauzalădintre acţiunea sau inacţiunea unei persoane şi rezultatul faptei sale, trebuiedeterminate mai întâi legăturile existente intre diferite obiecte.

1.A – Generalitati privind identificarea persoanelor

In criminalistică sunt supuse procesului identificăriiobiecte, persoane, fenomene care au anumite caracteristici, particularităţi şicare se află în relaţie cauzală cu fapta cercetată.

De aceea, pentru a demonstra existenţa legăturiicauzale între o anumită faptă şi consecinţele acesteia, este necesar mai întâisă se stabilească căt meii exact raporturile dintre diferitele obiecte inansamblul faptic verificat. De aici se poate concluziona că identificareacriminalistică arc un rol determinant în cercetarea datelor faptice,contribuind la descoperirea, fixarea, ridicarea, conservarea şi verificareaelementelor materiale care pot explica şi proba o anumită stare de fapt.

Nu intră în sfera identificării criminalisticeprobleme cum ar fi vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane bănuite desăvârşirea unei infracţiuni, in schimb este posibil ca ea să contribuie laexaminarea şi clarificarea împrejurărilor in care s-a comis fapta. Astfel,criminalistului nu i se poate cere să răspundă la întrebarea dacă o anumităpersoană a comis furtul, în schimb poate fi întrebat dacă urmele de mâinidescoperite la faţa locului au fost sau nu create de o anumită persoană.

Se remarcă deci că pe calea identificăriicriminalistice nu se rezolvă probleme de natură juridică ci probleme de naturăfaptică[4].

Identificarea criminalistică presupune existenţaobligatorie a două categorii de obiecte, care trebuie diferenţiate inraport cu scopul acestei activităţi.

Din acest punct de vedere prima categorie o reprezintăobiectele de identificat, respectiv acele obiecte alecăror urme sau reflectări materiale au fost descoperite la locul faptei.

 Incriminalistică, aceste obiecte mai sunt denumite şi obiectescop,avăndu-se în vedere de fapt, ceea ce se urmăreşte prin identificare.

A doua categorie de obiecte o reprezintă obiectele identificatoare sau intr-o altă terminologie obiectemijloc,deci acelea care poartă urmele unei fapte şi urmele însăşi, acestea servind laidentificarea obiectelor care le-au creat[5].

înliteratura de specialitate, obiectele scop sunt denumite şi obiecte căutate, iar obiectele mijloc obiecteverificate.

De exemplu, dacă la locul faptei au fost descoperiteurme de încălţăminte, pantofii care au creat urmele vor fi obiecte scop(căutate), iar pantofii presupuşi a fi creat urmele examinate, vor fi obiectemijloc (verificate). De asemenea, glonţul sau tubul descoperit la locul fapteiin cazul descoperirii unei arme de foc la comiterea unei infracţiuni,constituie obiect mijloc, în timp ce arma bănuită ridicată de la făptuitorconstituie obiectul scop, de identificare.

Delimitarea foarte exactă a acestor obiecte nuprezintă doar importanţă terminologică, strict teoretică, dimpotrivă ea areimportanţă practică, confuziile intre cele două categorii de obiecte menţionateputând atrage erori cu consecinţe negative asupra justei finalizări a cauzelor.

Stabilireaidentităţii între caracteristicile obiectelor identificatoare şi cele aleobiectului de identificat, sc rezolvă în raport de obiectele supuse cercetării,din care cauză, acestea nu se mai numesc obiecte de identificat.

In procesul identificării, pe lângă obiectele căutate şi verificate,mai sunt şi urmele lor. Tocmai aceste urme oferă posibilitateacriminalistului să examineze şi să stabilească proprietăţile, caracteristicileindividuale ale obiectelor cercetate. Deci, pe de o parte, există obiecte deidentificat, iar pe de altă parte, urmele acestora, denumite obiecteidentificatoare.

Practica judiciară atribuie identificării criminalistice şi înţelesulde individualizare a unui obiect după un semn distinctiv sau modificat intenţionat ori accidental.

 Se exemplificăin acest sens, relevarea seriilor pilite de pe arme sau motoare, reconstituireaunor acte distruse prin ardere, spălare, răzuire, evidenţierea unor scrisuriacoperite şi altele.

In activitatea de descoperire şi cercetare ainfracţiunilor se întâlnesc numeroase situaţii în care identificarea autorilorunor infracţiuni, a victimelor acestora, a unor persoane sau cadavre cuidentitate necunoscută sau a unor obiecte, animale etc,seface pe baza altor date decât cele oferite de cercetarea tradiţionalăcriminalistică a urmelor descoperite la faţa locului. Este vorba de identificarea unei persoane, a unui obiect sau a unui animal dupămemorie, pe baza imaginii acestora, respectiv a unor trăsături exterioare sau aaltor caracteristici, aşa cum acestea au fost văzute, percepute de către o altăpersoană: „martor, victimă, iar în cazuri mai rare chiar de făptuitori^”[6].

1.B – Principiile identificarii

Principiul identitatii presupune determinarea unei persoane sau a unuiobiect concret dar, aşa cum aminteam, este important a fi stabilită şineidentitatea, necesară excluderii din cercul suspecţilor a persoanelor bănuitede săvârşirea unei fapte penale.

Aplicareaacestui principiu trebuie respectată într-un mod riguros pentru a se evitaeventualele confuzii redate de situaţia in care cercetarea se rezumă numai lastabilirea elementelor de asemănare a persoanelor fără aprofundarea cunoaşteriişi relevării elementelor specifice.

Obiectulscop al identificării se află în legătură cauzală cu fapta ilicită şi seconcretizează în diferite ipostaze (persoana infractorului sau a victimei,instrumentele folosite la săvârşirea faptei ş.a.).

Obiectulmijloc de identificare constă în urmele obiectului scop şi în modelele decomparaţie realizate experimental în laborator.

Este absolut necesarădistincţia între cele două obiecte, ncfiind permisă nici o abatere de la acestprincipiu.

Incele ce urmeaza, la capitolul 2, vom analiza pe langa generalitatile privindbiometria, si metodele biometrice folosite. Astfel, vom obsera existenta a douaramuri ale recunoasterii biometrice si anume biometria statica ( in care suntincluse : amprenta digitală,geometria mâinii, irisul şi faţa) si biometria dinamica ( vocea si semnatura).Punctul maxim de interes este dictat de evolutia actuala a biometriei, accentulfiind pus in principiu pe amprenta si iris. Aceste subiecte precum sidescrierea tehnologiilor foliste le voi aprofunda si analiza in capitoluldedicat cercetarii aplicative.