Această lucrare este menită a evidenţia oferta turistică actuală a oraşului Horezu, care se compune din mai multe elemente şi anume un cadru natural remarcabil şi diversele activităţi tradiţionale, cu valenţe etnoculturale.

Datorită acestor elemente, Horezu este un adevărat centru turistic al României, care face ca ţara noastră să fie recunoscută atât pe plan naţional cât şi intrenaţional.

    Situat intr-un peisaj natural deosebit – înconjurat de Munţii Căpăţânii, Măgura Slătioarei, dealurile Negruleştilor, Costeştilor si Tomşanilor, Horezu cel mai renumit centru de olărit din ţară, unul dintre punctele turistice importante din ţara noastră a devenit oficial staţiune turistică. 

Anual, turiştii romani şi străini sunt atraşi de ţinutul de sub munte al Horezului, de mânăstirile amplasate într-un cadru natural pitoresc, cu peisaje de un farmec aparte, dar şi de îndeletnicirea meşterilor ceramişti.

    Turiştii care viziteaza această zonă  se opreasc la atelierele meşterilor olari, pentru a afla  secretul fabricării oalelor de lut, care au ca motive ornamentale: cocoşul, peştele, frunzele, florile, păunul şi spicul de grâu. Diversitatea, volumul şi valoarea potenţialului turistic existent pe teritoriul oraşului Horezu favorizează variate modalităţi de petrecere activă a timpului liber, de odihnă, de recreere şi de practicarea unor forme de turism specifice. 

    Potenţialul turistic natural şi antropic trebuie susţinut şi de alte componente ale ofertei, respectiv structurile de cazare existente şi de forţa de muncă din turism, fără de care nu ar exista produsul turistic final, propus spre comercializare. Toate componentele ofertei turistice se pot constitui în motivaţii ale deplasării turiştilor în Oraşul Horezu. 

  Datorită volumului şi valorii resurselor turistice din Horezu, se pot practica  variate forme de turism, de la turismul etnocultural, turismul religios, turismul rural şi până la turismul de afaceri şi chiar turismul pentru sporturi extreme. 

    Pentru demersul meu stiintific, ţin să adresez calde mulţumiri cadrelor didactice de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti care mi-au împărtăşit din experinţa vastă in diferite domenii legate de Geografia Activităţilor Turistice, pe parcursul celor trei ani de studiu. Nu în ultimul rând, mulţumesc doamnei prof.dr.Matei Elena, pentru faptul că m-a îndrumat şi susţinut, precum şi  autorităţilor locale ale Primăriei Horezu, ce mi-au pus la dispoziţie datele de care am avut nevoie pentru întocmirea prezentei lucrări.

    CAPITOLUL I

    CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Poziţie geografică, accesibilitate infrastructură

1.1.2. Poziţie geografică 

  Oraşul Horezu este situat în extremitatea nord-vestică a Judeţului Vâlcea, într-o zonă depresionară ce face parte din     Depresiunea Subcarpatică Nord Olteană, delimitată aici de Măgura Slătioarei la sud şi creasta Munţilor Căpăţânii la nord, la circa 550 m altitudine. Faţă de reşedinţa de  jdeţ, municipiul Rm. Vâlcea,  oraşul Horezu se află la 44 km, spre vest de acesta. Localitatea este traversată pe direcţia est – vest de DN 67, importantă arteră rutieră care leagă / intersectează trei drumuri europene de mare circulaţie: E 81 - la Rm. Vâlcea, E 79 – la Târgu Jiu şi E 70 la Drobeta - Tr. Severin. Oraşul face parte dintr-un areal turistic de mare valoare, cunoscut sub numele de “Oltenia de sub Munte” şi are ca vecini teritoriul administrativ al comunelor Vaideeni – spre vest, Măldăreşti spre sud, Tomşani spre sud-est, Costeşti – spre est şi Mălaia – spre nord

1.1.2 Accesibilitate

  Rutieră

Accesul rutier spre oraşul Horezu se realizează prin intermediul unor drumuri de importanţă europeană sau naţională:

 E 81  (Bucureşti - Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Cluj Napoca –  Satu Mare – Halmeu / punct de frontieră);

 DN 67  (Goranu / E 81 - Râmnicu Vâlcea – Costeşti – Horezu – Târgu Jiu / E 79 – Motru – Drobeta - Turnu Severin / E 70);

 DN 65C (Craiova / E 70 / E 79 / E 574 – Bălceşti – Horezu).

Pe cale rutieră, distanţa faţă de Bucureşti este de 220 km, faţă de municipiul Craiova este de 111 km, iar faţă de municipiul Târgu Jiu este de 67 km.

            Feroviară

Accesul feroviar este asigurat de linia secundară Piatra Olt – Podul Olt, ramificaţie a magistralei feroviare Bucureşti – Sibiu – Arad – Curtici, prin staţiile de cale ferată Rm. Vâlcea (situată la 44 km de Horezu) şi Govora (situată la 31 km de Horezu). De la aceste staţii CFR se parcurge traseul rutier DN 67.

Distanţa pe cale ferată, faţă de Bucureşti, este de 263 km până la staţia Govora şi respectiv de 275 km până la staţia Rm. Vâlcea.

  Aeriană

Cel mai apropiat aeroport care poate deservi oraşul Horezu este cel de la Craiova, situat la 111 km, pe DN 65 C.

1.1.3. Infrastructură generală

  Infrastructura rutieră:

  drumuri naţionale (reţeaua de drumuri naţionale de pe teritoriul administrativ - 6 km):

- localitatea este traversată de DN 67 (Rm. Vâlcea – Horezu – Tg. Jiu – Motru – Drobeta Tr. Severin), care leagă / intersectează trei magistrale rutire europene: E 81 (pct. de frontieră RO / UA – Halmeu – Satu Mare – Cluj - Napoca – Sibiu – Rm. Vâlcea – Piteşti – Bucureşti), E 79 (pct. de frontieră H / Ro – Oradea – Deva – Petroşani – Tg. Jiu – Craiova – Calafat – pct. de frontieră RO / BG) şi E 70 (punct de frontieră BG / RO – Giurgiu – Bucureşti – Alexandria – Craiova – Drobeta Tr. Severin – Orşova – Băile Herculane – Timişoara – Moraviţa – punct de frontieră RO / YU; 

- DN 65C (Horezu – Bălceşti – Craiova);

   drumuri judeţene (reţeaua de drumuri judeţene cumulează circa 6 km):

- DJ 665 (Horezu – Vaideeni – Polovragi – Baia de Fier – Novaci – Curţişoara / DN 66 / E 79);

- DJ 669 (Dealul Ulmului / Horezu – Romanii de Jos); 

   drumuri comunale (reţeaua de drumuri comunale însumează peste 23 km):

- Dc 139 (Horezu – Măldăreşti, 3 km);

- Dc 142 (Horezu – Urşani, 5,5 km);

- Dc 143 (Horezu – Olari – Tănăseşti, 5,8 km);

- DC 144 (Horezu – Râmeşti – Ifrimeşti, 6,4 km);

- Dc 146 (Horezu – Romanii de Jos, peste Dealul Ulmului, 1,5 km);

- Dc 147 (Romanii de Jos – Neagota, 2 km); 

 reţeaua stradală orăşenească, alcătuită din 26 străzi asfaltate, cu trotuare şi 21 poduri, 10 parcări (cu o suprafaţă de 6.600 mp), un parc (58.750 mp), un ştrand (1.250 mp), spaţii verzi (10 ha), un stadion (15.000 mp).

  Echipare tehnico - edilitară

   Alimentare cu apă în sistem centralizat. Există 2 surse de alimentare cu apă (captarea din pârâul Romani, Q = 150 l/s şi captarea din Pârâul Râmeşti, Q = 35 l/s); lungimea reţelei de distribuţie a oraşului având circa 20.000 m, din sursa Romani şi 37.561 m din sursa Râmeşti. Astfel, peste 80 % din populaţia oraşului este racordată la reţeaua de apă potabilă, iar din reţeaua de aducţiune a oraşului este alimentat şi o parte a teritoriului Comunei Măldăreşti. Gospodăriile mai izolate sunt alimentate din surse individuale de apa (mici captari, fantani). 

  Reţea de canalizare: este realizată în sistem mixt (canale pluviale şi canale menajere), cu lungimea reţelei de 10,5 km, ceeea ce face ca doar 45 % din populaţia oraşului să fie racordată la reţeaua de canalizare. 

   Staţiea de epurare – este situată pe teritoriul Comunei Măldăreşti, fiind de tip mecano-biologică şi dimensionată la un debil total de ape uzate, de 107 l/s. 

 Alimentarea cu energie electrică  de tip reţea (asigurată de SC Electrica – centrul Horezu), este corelată cu sistemul energetic naţional, tip LEA şi LES de înaltă – 110 kV, medie – 20 kV şi joasă tensiune – 0,4 kV, cu posturi de transformare pe întreaga localitate - 24).

 Alimentare cu căldură se realizează în sistem centralizat, de la două centrale termice pe combustibil solid (capacitate cuprinsă între 3,5 – 4,5 Gcal/h), care deservesc blocurile de locuinţe din oraş, Spitalul Orăşenesc şi Grădiniţa şi cu centrale termice proprii, de capacităţi mici, alimentate cu combustibil solid (lemn, cărbune), în locuinţele locuinţele individuale.

   Telefonie: – localitatea este racordată la centrala telefonică digitală Horezu, pe cablu interurban, din fibră optică, aerian sau subteran, ce însoţeşte DN 67 (Rm. Vâlcea – Tg. Jiu), cu racorduri spre Vaideeni şi Măldăreşti; centrala are o capacitate de 2.000 posturi telefonice, din care circa 1.855 posturi fixe instalate – împreună cu Comuna Măldăreşti, cu posibilităţi de extindere; există  sevicii pentru telefonia mobilă GSM (Connex, Orange, Cosmorom, Zapp).

    Localilatea Horezu are Televiziune prin cablu (firma IMSAT).

  Colectarea mecanică a deşeurilor menajere - se realizează doar în zona centrală a oraşului; depozitarea se face într-un spaţiu special amenajat, o rampă de gunoi. La gospodăriile din afara zonei centrale nu există un control al depozitării deşeurilor menajere; primăria a depus la Regiunea de Dezvoltare 4 Sud-Vest un studiu de fezabilitate pentru accesare fonduri Phare, în vederea obţinerea finanţării pentru colectarea mecanizată şi amenajarea unui punct de depozitare temporară a deşeurilor mena j, în conformitate cu politica naţională de gestionare a deşeurilor. 

CAPITOLUL 2. CADRUL NATURAL-SUPORT AL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE

2. 1. Cadrul natural

2.1.1 Relieful

Teritoriul administrativ al oraşului, în suprafaţă de circa 11.770 ha, se extinde pe  versanţii sudici ai Munţilor Căpăţânii şi în arealul depresionar - Depresiunea Horezu, denumită astfel după numele celei mai importante localităţi componente.

    Zona locuită a localităţii (oraşul şi satele componente) este aşezată în cea mai mare parte în Depresiunea Horezu, care în sens geografic, este parte a Subcarpaţilor Olteniei, o unitate sinclinală bine individualizată geomorfologic şi hidrografic, delimitată la sud de Măgura Slătioarei, iar la nord de Munţii Căpăţânii. Altitudinea zonei locuite variază între 468 m - 750 m, iar a teritoriului administrativ ajunge până la 1.915 m (Masivul Piscu Lung, la est de Vf. Ursu, pe creasta principală a Munţilor Căpăţânii). Aşadar, relieful descreşte ca altitudine de la nord – creasta Căpăţânii, spre sud – în  depresiune.

    Aspectul general al geomorfologiei localităţii, deosebit de pitoresc, este cel de depresiune submontană, înconjurată din toate părţile de forme de relief înalte. Prezenţa masivului calcaros Buila – Vânturariţa, prin altitudinea şi aspectul său spectaculos, aduce o notă aparte în peisajul general al localităţii. 

Depresiunea Polovragi-Hurez, o asociere de suprafeţe aluviale netede (poduri de terase) cu gruiuri prelungi, străjuite în sud de măgura Slătioarei (767 m) şi în nord-est de masivul calcaros al Builei, prezintă un topoclimat de adăpost, care permite dezvoltarea castanului comestibil.Oferă, de asemenea, posibilităţi de circulaţie uşoară în lungul marginii munţilor şi în cuprinsul ei se adună drumurile ce urmăresc râurile, atât spre sud, în Piemontul Olteţului, cât şi spre nord, în munte (M. Dinu  şi colab., 1988).

2.1.2. Reţeaua hidrografică

Întreaga zonă este traversată de la nord la sud de o reţea de ape curgătoare,  între care se remarcă Luncavăţul (al cărui curs se află în cea mai mare parte pe teritoriul comunei Vaideeni) şi Bistricioara, pâraie cu bazinele hidrografice şi debitele cele mai mari. Acestea îşi trag obârşia de sub creata principală a Munţilor Căpăţânii. Pârâul Luncavăţ primeşte ca afluent, în partea de sud-est a oraşului, apele reunite ale pâraielor Urşani şi Râmeşti, iar pârâul Bistricioara, pe teritoriul comunei Tomşani, îşi uneşte apele cu cele ale pârâului Bistriţa. Atât Luncavăţul, cât şi Bistriţa se varsă în râul Olt în apropierea comunei Băbeni.  

2.1.3. Aspecte climatice

Climatul zonei aparţine tipului temperat – continental, cu nuanţe specifice date de prezenţa elementelor locale de cadru natural. Rezultatul este un topoclimat de depresiune, răcoros, fără temperaturi excesive, atât vara cât şi iarna, care favorizează practicarea divrselor forme de turism în tot timpul anului.

Temperatura medie multianuală a aerului, calculată pentru perioada anilor 1976 - 2000 este de 9.1C în zona deluroasă  şi de 6 pe înălţimile ce depăşesc 800 m altitudine. 

Pe parcursul unui an, temperatura aerului prezintă medii mai ridicate în luna iulie, media multianuală a acestei luni fiind de 19C.

Cele mai scăzute valori se înregistrează în lunile ianuarie şi februarie, când temperatura aerului coboară sub 0 C (-1C  – -2 C). În zona montană, temperatura medie a lunii celei mai reci, ianuarie, este de  -7 C, iar în luna iulie, luna ea mai caldă, este de  +12 C.

Temperatura minima absolută s-a înregistrat în 13 ianuarie 1963 şi a avut valoarea de -21.8 C, iar temperatura maximă absolută s-a înregistrat în ziua de 4 iulie 2000, cu o valoare de 39C. Adâncimea maximă de îngheţ este de 0,7 – 0,8 m. 

Precipitaţiile - cantitatea medie multianuală de precipitaţii atmosferice se situează în jurul valorii de 900 mm; în zona locuită, cantitatea maximă înregistrată este de 1098,4 mm (1979), iar cea  minimă, de 395 mm  (2000). La altitudini mai mari, de circa 1.400 m, precipitaţiile medii anuale înregistrează valori de 1200 mm.

Ploile au frecvenţă mai mare în lunile mai – iunie (cele mai mari cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat în luna iunie, peste 90 mm) şi sunt mai reduse spre toamnă, în septembrie - octombrie. Cele mai micii cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat în luna ianuarie – 43 mm. În zona de munte, numărul zilelor ploioase este de circa 150 / an.

ARGUMENT......................................................................................................... 5

 CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE ……………………………………… 6

1.1. Poziţie geografică, accesibilitate infrastructură…………………………… 6

1.1.2. Poziţie geografică……………………………………………………………...6

1.1.3. Infrastructură generală………………………………………………………..7

CAPITOLUL 2. CADRUL NATURAL- SUPORT AL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE………………………………………………………………………….... 10

2. 1. Cadrul natural…………………………………………………………………10

2.1.1 Relieful…………………………………………………………………………..10

2.1.2. Reţeaua hidrografică………………………………………………………... 11

2.1.3. Aspecte climatice…………………………………………………………....12

2.1.4. Flora şi fauna……………………………………………………………….... 14

2.1.5. Protejarea naturii……………………………………………………………  15

CAPITOLUL  3. CADRUL SOCIO-ECONOMIC................................................. 16

3.1.1 Populaţia…………………………………………………………………….... 16

3. 1.2. Particularităţi economice…………………………………………………   18

3.1.3. Probleme de mediu şi factori de risc natural…………………………….19

CAPITOLUL   4. ANALIZA   POTENŢIALULUI   TURISTIC………………….....21

4.1.1. Potenţialul turistic al localităţii…………………………………………....22

4.1.2. Resurse turistice naturale………………………………………………. ..22

4.1.3 Resurse turistice antropice……………………………………………23

4..4. Potenţialul turistic din aria limitrofă (maximum 30 km)………… 26

4.1.5. Resurse turistice naturale……………………………………………….26

4.1.6. Resurse turistice antropice………………………………………………29

4.1.7.  Bioclimatul zonei…………………………………………………………34

CAPITOLUL 5. STADIUL ACTUAL DE VALORIFICARE……………………36

5.1. Formele de turism practicabile …………………………………………..36

5.2. Structuri de primire turistice ……………………………………………..38

5.2.1. Structuri turistice cu funcţiuni de cazare……………………............ 38

5.2.2. Structuri turistice cu funcţiuni de alimentaţie………………............43

5.2.3. Structuri turistice cu funcţiuni de agrement…………………..........43

5.2.4.Aspecte relevante privind evoluţia şi structura capacităţii de cazare, alimentaţie şi agrement………………………………………………............ 44

5.3. Circulaţia turistică…………………………………………………………45

CAPITOLUL 6 PROPUNERI PRIVIND  MODERNIZAREA ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN STAŢIUNEA HOREZU……………………………………….. 51

6.1. Premisele dezvoltării turismului…………………………………………..51

6.2. Strategia de dezvoltare a turismului……………………………………...52

6.2.1. În domeniul infrastructurii generale…………………………………….53

6.2.2. În domeniul structurilor  turistice………………………………………. 56

6.3. FIŞA STAŢIUNII TURISTICE HOREZU STAŢIUNE DE INTERES LOCAL………………………………………………………………………………. 57