Rezultate cautare

Detalii Nivel Nota Pagini Pret
Analiza fizico-chimica a branzeturilor

E suficient sa ne gandim la primul aliment cu care ne hranim dupa ce ne nastem pentru a intelege cat este de important laptele si preparatele din lapte precum branza, casul, cascavalul, telemeaua si desigur multe alte varietati si specialitati.

Liceu 10 47 14
Cercetarea de marketing

Analiza pietei si elaborarea celor mai favorabile strategii de marketing se realizeaza de catre specialistii de marketing, de eficienta activitatii carora depinde in cele din urma progresul unei societati comerciale, scopul final fiind profitul cat mai ridicat.

Facultate 10 32 14
Analiza nivelului si evolutiei ratei inflatiei in Romania in perioada 1990 - 1999

Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane. Totuşi, aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ale ei fiind întâlnite încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, şi conşiderată drept o maladie cronică, greu de stăpânit. Tema inflaţiei a fost adesea pusă în discuţie de numeroşi specialişti (economişti şi nu numai), aceştia încercând sa definească fenomenul, să explice cauzele apariţiei inflaţiei, impactul acesteia asupra populaţiei şi agenţilor economici, formele sale de manifestare .

Facultate 10 86 3
Analiza performantelor intreprinderii pe baza contului de profit si pierdere (S.C. XYZ S.A.)

Conform cadrului contabil general, performanţele întreprinderii se reflectă cu ajutorul Contului de Profit şi Pierdere. Acest cadru cuprinde conceptele şi principiile teoretice care alcătuiesc împreună sistemul de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare, precum şi modalităţile de comunicare a informaţiilor.

Facultate 10 85 3
Impozitele directe Impozitul pe avere

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere juridic si economic, cat si tehnic. Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.

Facultate 10 60 13
FEMEIA- CRIMINAL IN SERIE

FEMEIA- CRIMINAL IN SERIE 1. Ucigasa in serie ,,vaduva neagra” 2. Ucigasa in serie ,,ingerul mortii” 3. Ucigasa in serie ,,pradatoarea sexuala” 4. Ucigasa in serie ,,din razbunare” 5. Ucigasa in serie ,,pentru profit” 6. Ucigasa in serie ,,in echipa” 7. Ucigasa in serie ,,problema de sanatate mintala” 8. Ucigasa in serie ,,neexplicata” 9. Ucigasa in serie ,,nedescoperita”

Gimnaziu 10 24 3
Circularitatea la Rebreanu in Ion, Padurea spanzuratilor si Ciuleandra

Această lucrare abordează tema ciclicităţii în trei din romanele lui Liviu Rebreanu, „Ion”, „Pădurea spânzuraţilor” şi „Ciuleandra”, axându-se în mare parte pe o analiză din punct de vedere formal. Pe lângă aspectul formal, sunt puse în discuţie şi elemente ce ţin de structura profundă a romanelor, de conţinutul ideatic al acestora.

Facultate 10 60 4
Comportamentul infractional

Festinger (1957) a definit cogniţiile în termeni foarte generali: “cunoştinţe, opinii sau convingeri asupra mediului, a propriei persoane sau a propriului comportament”. Pentru Festinger, cogniţiile trebuie analizate cu ajutorul a ceea ce el numeşte implicaţie psihologică. Se vorbeşte de relaţie de disonanţă dacă a doua cogniţie se opune celei determinate în mod normal de implicarea psihologică a celei dintâi. De exemplu: “nu este bine să furi” şi “am furat”. Festinger este de părere că cineva care are în universul său cognitiv două cogniţii ce nu sunt în acord (disonanţă), nu va menţine acest dezacord, ci va încerca să-l reducă, modificând una dintre cogniţii în sensul unei mai bune potriviri cu cealaltă (reducerea disonanţei). Astfel, un individ, care are în universul său cognitiv, simultan, cogniţiile “nu este bine să furi” şi “am furat”, va reduce norma la comportament.

Facultate 10 51 14
Mobilitatea teritoriala in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana

Supunându-ne unei ipoteze general valabile în acest context, anume că mobilitatea socială cunoaşte o dinamică ascendentă, acest fenomen social devenind din ce în ce mai prezent în morfologia socială, în realitatea socială, atât la nivel naţional (fie că vorbim despre mobilitatea în interiorul ţarii noastre, fie că vorbim de mobilitatea socială ce se manifestă sub forma emigrării) cât şi la nivel internaţional, interesul nostru vizând, cu precădere arealul paneuropean, deschidem retorica lucrării de faţă sub semnul unei incertitudini din ce în ce mai prezente în studiul empiric al mobilităţii sociale. Incertitudinea la care facem referire nu este legată de acurateţea definirii conceptului de mobilitate socială, nu face referire la încărcătura semantică a acestei noţiuni şi nici la aparatul metodologic la care recurgem pentru a dezbate acest subiect, incertitudinea pe care o supunem atenţiei dumneavoastră se leagă de probele privind o concluzie sau alta, concluzii la care ajungem prin analiza bazelor de date pe care le avem la dispoziţie cu privire la acest fenomen social.

Facultate 10 67 4
Consideraţii cu privire la rolul conceptului de inteligenţă emoţională

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Consideraţiile cu privire la rolul conceptului de inteligenţă emoţională. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape care sunt Consideraţiile cu privire la rolul conceptului de inteligenţă emoţională. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 59 2
Calitatea produselor

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre Calitatea produselor. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna Calitatea produselor. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 70 2
INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTELOR

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTELOR. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTELOR. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 84 2
RADIOUL MODERN

Destinat studentilor care doresc sa isi dezolte cunostintele despre RADIOUL MODERN. Un referat foarte bine organizat, ce contine atat informatii, cat si imagini, menite sa explice indeaproape ce inseamna RADIOUL MODERN. Contine prezentarea in word.

Facultate 10 27 2
COMENTARIU ROMANA "ENIGMA OTILIEI" PROFIL REAL +CARACTERIZARE OTILIEI

Comentariu "Enigma Otiliei" pentru nota 10 asigurata, explicat pe inteles

Liceu 10 5 6
''O scrisoare pierduta", eseu de bac

Eseul contine toate informatiile necesare pentru aceasta opera. Este complex si bine dezvoltat si corectat de oameni calificati in domeniu.

Liceu 10 6 1