Activitatea economică şi socială este un proces prin intermediul căruia oamenii produc bunuri şi servicii pentru piaţa de consum. Dealungul timpului, datorită dezvoltării continue a lumii, au apărut noi pieţe menite să satisfacă cererea generată de lanţul de schimbări produse în viaţă şi nevoile societăţii aflată în curs de dezvoltare.

        Zilele contemporane ne învaţă, că schimbarea este întotdeauna un lucru bun, că nu ar trebui să ne mulţumim niciodată cu ce ne oferă prezentul şi că ar trebui să acceptăm provocarea oferită de viitor. Cuvântul cheie este prezent . Aceasta este ceea ce ne dorim, ceea ce am realizat, dar şi acel lucru pentru care ne luptăm, mânaţi de dorinţa de a îmbunătăţi continuu, de a transforma “bine” în  “mai bine”.

      Totuşi , aşa cum credinţa în “bine” implică credinţa în “rău”, existenţa progresului implică existenţa riscului. Marea problemă o reprezintă cum să eliminăm riscul sau cel puţin să îl aducem la un nivel mai puţin dăunător?

        O economie modernă înseamnă o multitudine de pieţe, fiecare funcţionând independent, după alcătuirea legală proprie, şi totusi, toate sunt interconectate de parcă au fost create să reflecte şi să facă fată nevoilor omului: bunuri şi servicii, bani, muncă, capital, tot ceea ce ia forma cererii şi ofertei formeza o piaţă. Dar ce ne facem cu riscul? Dar nevoia de a reduce riscul? Acest factor neevitabil, a forţat dealungul timpului formarea unei noi pieţe, care oferă soluţii noi, care asigură   protecţie.

        Pentru a înţelege mecanismul privind dezvoltarea, modul de funcţionare şi viitorul Pieţei Asigurărilor, trebuie să ne punem patru întrebări:

• Ce reprezintă asigurarea?

• Cum ne asigurăm?

• Unde ne asigurăm?

• Ce oferă companiile de asigurări?

         Economia românească, ca toate celelalte, şi-a format nevoia de a beneficia de o astfel de protecţie. Deşi la noi în ţară Piaţa Asigurărilor este relativ nouă, ea reflectă nevoia societaţii de a face faţă factorului de risc şi de a ajunge la acelaşi nivel cu pieţele străine, prin schimbări constante şi printr-o mai largă deschidere spre acestea. Scopul acestei prezentări este să  răspundă la întrebările menţionate mai sus prin construirea unei legături cu realitatea românescă, mai precis, să creioneze o hartă a Pieţei Româneşti a Asigurărilor. 

          Asigurarea este antonimul riscului. Riscul şi nesiguranţa există atunci când nu ştim ce ne rezervă viitorul. Umanitatea se luptă de secole pentru a face faţă riscurilor şi nesiguranţei, cât şi a efectelor produse de acestea, dar până acum nivelul de succes obţinut este unul modest. Bineînţeles, am putea spune că  lupta umanităţii pentru a controla sau a face faţă riscului este o temă  majoră în istoria socială, economică şi politică. Indivizi, familii, companii toţi se confruntă cu potenţiale pierderi băneşti devastatoare pricinuite de o serie de accidente. Casa ţi-ar putea arde, ai putea să faci un accident auto, ai putea să suferi un accident la locul de muncă sau o boală gravă. Dacă eşti patron, atunci o spargere, un cutremur sau un incendiu ţi-ar putea pricinui pagube serioase care te-ar putea conduce spre faliment.

          Un program de asigurări este un sistem de protecţie împotriva pierderilor monetare imense pricinuite de asemenea întâmplări. Un număr  de oameni sunt de acord că să plătească anumite sume periodic în schimbul garanţiei că vor fi despăgubiţi în cazul unui accident sau întâmplări nefericite.

           Asigurarea este un contract încheiat de o companie sau societate, chiar de către stat, pentru care acestea se obligă să ofere garanţii în cazul unui accident, a unei pierderi, a unei stricăciuni, a unei boli sau a morţii în schimbul unor plăţi regulate. Cu alte cuvinte, reprezintă un mijloc prin care o persoană plăteşte o sumă relativ mică pentru protecţia împotriva unor costuri mult mai mari. Totuşi, contractul - poliţa de asigurare  face posibilă acoperirea de către asigurat numai a costurilor băneşti produse de evenimente neprevăzute. Dacă aceste evenimente nu se produc, beneficiile nu vor exista într-o formă tangibilă, materială şi se vor concretiza doar în siguranţă împotriva  falimentului.

           În momentul încheierii contractului , asiguratului i se pun o mulţime de întrebări care par să nu aibă nici o importanţă. Dar rolul lor este să adune informaţii precise despre client pentru a evita posibilitatea unei fraude. Există un risc mare pentru asigurat dacă ascunde informaţii, ca de exemplu valoarea reală a proprietăţilor sale, existenţa unei alte poliţe de asigurare pentru proprietate sau o stare de sănătate precară în momentul semnării contractului. Deci, chestionarul reprezintă o formă de a proteja companiile împotriva fraudelor. În România, din punct de vedere legal, nu există o legislaţie specifică acestui domeniu, nici informaţii centralizate sau o bază de date care să aibă că subiect acest domeniu. Pe piaţa noastră, poliţele cele mai expuse fraudelor sunt cele care privesc masinile şi proprietăţile. În 1999, din suma totală a sumelor plătite, acest tip a reprezentat 1507 mld lei ceea ce duce la concluzia că piaţa românească a asigurărilor a pierdut peste 150 mld de lei.

          O companie de asigurări ia asupra sa riscurile celui asigurat. Analizează anumite elemente cum ar fi costuri şi riscuri si, pe baza acestor studii, stabileşte prima de asigurare     ( sume egale ce trebuiesc plătite de către asigurat).

         Atât timp cât pierderile asiguratorului sunt mai mici decât veniturile din prime şi propriile investiţii, acesta are profit. Dar, dacă pierderile depăşesc veniturile, compania ar putea fi forţată să crească primele pentru a acoperi costurile.

         În  România, asigurările se referă în special la a negocia, a obţine, a media, şi a încheia contracte de asigurare şi re-asigurare; în a  încasa prime de asigurare, în satisfacerea cererilor,recenzie şi recuperare cât şi în a investi fonduri strânse din exercitarea activităţii. 

• Asigurări de viaţă

• Asigurări generale

           Asiguratorul poate să fie o persoană juridică română sau străină sau o companie mutuală ( care este atât asigurator cât şi asigurat). Toţi aceşti asiguratori îşi desfaşoară activitatea prin intermediul agenţilor care sunt împuterniciţi să negocieze şi să încheie contracte cu clienţii în numele companiilor de asigurări urmând un set de reguli; aceste contracte de asigurare formează portofoliul de asigurări.

            Fiecare ţară are propria bază legală care reglementează acest tip de activitate şi un anumit număr de companii care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. În România avem Legea Nr 136/1995, publicată în Monitorul Oficial Nr  303/1995 şi Legea Nr  32/03.04.2000 publicată în Monitorul Oficial Nr 148/10.04..2000 care introduce cadrul legal.

           Legea Nr 32 marcheză începutul unui nou cilu în reorganizarea pieţei româneşti a asigurărilor, în conformitate cu normele UE. Prin reînnoirea limitelor de capitalizare a asiguratorului, introducerea unei cote de solvabilitate şi o noua metodă de creare a rezervelor tehnice reprezintă doar câteva din prevederile noii legi.

           Atât oamenii simpli cât şi companiile pot beneficia de diferitele oferte existente pe piaţa asigurărilor . Protecţia este disponibilă pentru toată lumea în nenumărate forme; tot ce trebuie să facă este să aleagă pe cea potrivită pentru situaţia sa. În România se află acum aproximativ  5 milioane de persoane care beneficiază de aceste servicii; aproape un milion dintre ele au asigurare de viaţă . 

   

          Există o întrebare cheie ce priveşte asigurarea în mediul economic: care este partea esenţială, semnificativă care o face pe ea diferită de alte aspecte economice?

       B.Csakani consideră că există trei mari calităţi a unei asigurări: existenţa riscului, faptul că acesta este comun şi mutualitea în despăgubirea daunelor. Conform altor autori, caracteristicile exclusive ale asigurărilor sunt scopul şi metoda;

scopul- compensarea daunelor provocate de accidente, prevenirea daunelor ( cu consecinţa expresă a creditării şi finanţării economiei naţionale); metoda- acoprerirea unor riscuri, înfiinţarea unei comunităţi de risc, toate acestea prin crearea şi folosirea fondului de asigurări.             

            Sensul  economic al asigurării ia în considerare următoarele caracteristici exclusive:     

a. Existenţa riscului.

b. Existenţa unei comunitaţi de risc.

c. Crearea unui fond de asigurări prin colectarea primelor plătite de către persoanele asigurate şi folosirea acestui fond conform principiilor mutualităţii.

      Piaţa asigurărilor are  unele caracteristici, dar cele mai importante sunt următoarele:  atomicitatea participanţilor, fluiditatea pieţei, mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, transparenţa pieţei şi  omogenitatea produselor.

          Asemenea însuşiri  reprezintă de asemenea presupusa piaţă a asigurărilor cu concurenţă perfectă , cu explicaţia că acestea se comportă în mod diferit în funcţie de însuşirile participanţilor, a fluidităţii şi  transparenţei, a mobilităţii factorilor de producţie şi a omogenităţii produselor de asigurare. Omogenitatea produsului: în general asigurarea este văzută de către clienţi că fiind un bun. Produsele unui asigurator sunt considerate identice sau uşor de înlocuit cu produsele unui alt asigurator. Pe piaţa asigurărilor este disponibilă o gamă largă de produse, care constă în asigurări de diferite riscuri. Un tip de asigurare poate fi înlocuit cu un altul.  De exemplu , produsul ” asigurarea vehiculelor cu motor în caz de avarie”  nu poate fi înlocuită  de  produsul ” asigurarea de responsabilitate civilă pentru vehiculele cu motor” nici de produsul ”asigurare de viaţa”. Companiile de asigurări contractează  asigurări pentru aceleaşi riscuri. 

      Transparenţa pieţei înseamnă că toţi agenţii comerciali sunt perfect informaţi, posedă o cunoaştere exactă  a elementelor pieţei şi a schimbărilor care se pot produce ca urmare  a acestora. pentru un produs este îndeajuns să îi ştii preţul care este afişat pe o etichetă sau afişat cumva. pentru a obţine informaţia necesară luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să apeleze la un specialist, respectiv la un agent de asigurări.

            Atomicitatea pieţei : o piaţa se consideră că este dominată de atomicitate atunci când adună în acelaşi loc un număr mare de cumpărători şi ofertanţi iar nici unul din participanţi nu poate să îi influenţeze funcţionarea.

         Fluiditatea pieţei apare atunci când cumpărătorii îşi pot alege singuri  persoana de la care se vor aproviziona iar producătorii pot intra sau părăsi după propria vointă orice piaţă . Creşterea sau descreşterea numărului de companii de asigurări , este rezultatul apariţiei pe piaţă a unor noi companii, fonduri mutuale sau alte tipuri de organizaţii care se înregistrează simultan cu ieşirea altora prin lichidare, fuziune sau shimbare a obiectului de activitate.

             Asemenea fluctuaţii arată că piaţa asigurărilor nu este una închisă, ci una deschisă, aflată în schimbare.

             Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie: Natura activităţii de asigurare şi re-asigurare pentru bunuri, persoane, responsabilitate civilă, dă un caracter limitat mobilităţii factorilor de producţie în acest domeniu. Pe piaţa asigurărilor , mobilitatea factorilor de producţie este limitată în primul rând de mişcarea muncii şi a capitalului între puţinele categorii de asigurări şi re-asigurări standardizate în fiecare ţară şi între diferitele tipuri de companii de asigurări.

             Îngrădirea libertaţii de a intra şi a ieşi pe pieţele de asigurări este o modalitate de a reduce concurenţa.

             Pot fi adoptate legi care să crească nivelul  minim al capitalului necesar pentru a începe şi a continua un anumit tip de activităţi de asigurare.

             Obstacolele în calea intrării pot fi create de către guvern, probabil la cererea asiguratorilor existenţi. 

        Cererea pentru asigurări se materializează în contracte de asigurare după ce a fost confruntată cu oferta. Este posibil ca nu toate persoanele care cer oferte de la companiile de asigurări vor semna un contract de asigurare, deoarece nu au găsit ceea ce căutau sau pentru că ofertanţii nu acceptă condiţiile petiţionarilor. Mărimea pieţei asigurărilor este exprimată cu ajutorul unor indicatori printre care: numărul de contracte realizate într-o anumită perioadă, numărul  poliţelor active, valoarea anuală a primelor de asigurare,valoarea sumelor asigurate în timpul perioadei caracteristice şi valoarea totală a angajamentelor asumate de către companiile de asigurări în acel moment.

        Cererea pentru asigurarea de bunuri, persoane sau datorii publice vine din partea unor persoane care doresc să-şi asigure propria protecţie, pe cea a familiilor sau din partea unitaţilor economice preocupate de siguranţa angajaţilor lor în caz de accidente de muncă sau îmbolnăviri datorate locului de muncă. Cererea pentru asigurarea de bunuri şi datorii publice vine din partea  persoanelor juridice; întreprinderi de tot felul, organizaţii cu scop lucrativ şi altele sunt interesate de protejarea activelor pe care le deţin de pericole şi datoria publică către o terţă parte.

       Cererea pentru asigurarea de bunuri şi responsabilitatea civilă are o creştere constantă în această perioadă. Creşterea continuă este remarcabilă  comparată cu cererea instabilă pentru alte bunuri şi servicii. Cerea pentru marea majoritate a produselor de asigurare a companiilor este relativ constantă de asemenea. De exemplu când vânzările companiei scad, compania poate să contracteze o asigurare la o valoare redusă fără a renunţa la asigurare.

       Cererea pentru asigurări este deseori constantă din cauza a doua motive. În primul rând, cumpărătorii consideră că asigurarea bunurilor şi a responsabilităţii civile este un lucru necesar care nu poate fi înlocuit la acelaşi preţ. Cumpărătorii pot avea obiecţii în ceea ce priveşte creşterea  preţurilor , dar nu vor înceta niciodată să contracteze asigurări.

        Cererea pentru asigurări are o elasticitate redusă în ceea ce priveşte venitul consumatorului ca şi în ceea ce priveşte preţul de vânzare. În cel de-al doilea rănd asigurarea nu este un produs cu utilizare îndelungată; contractele de asigurare au o valabilitate redusă şi trebuie reînnoite după expirare. Tendinţa cererii pentru asigurări este una crescătoare, depinzând de numărul bunurilor asigurate şi de dimensiunea responsabilităţii civile. Cumpărătorii cresc valoarea asigurării pe măsură ce valoarea bunurilor cumpărate deţinute şi riscurile responsabilităţii civile cresc. Valorea bunurilor asigurate depinde de valoarea economică şi de inflaţie. Riscurile datoriei publice depind de comportamentul social şi de aranjamentele legale. Schimbările sociale, economice şi legale nu se produc într-o manieră previzibilă, de aceea cererea pentru asigurări nu este perfect stabilă.

       În România există o cerere pontenţială mare din cauza numărului mare de cetaţeni, dar cererea efectivă este redusă din cauza puteriii economice reduse a acestora şi din cauza percepţiei acestora asupra utilizării asigurării.

        Furnizarea de asigurări este susţinută de către organizaţii specializate, autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile financiar să desfăşoare o astfel de activitate: companii de asigurări cu capital privat, mixt sau de stat, organizaţii de asigurări mutuale, etc.

        Companiile comerciale de asigurări , indiferent de forma de proprietate, se ocupă cu acest gen de activitate în concordanţă cu legea prin obţinerea de profit. 

          Organizaţiile de asigurări mutuale fac asigurări pentru membrii lor în concordanţă cu statutul organizaţiei şi bazate pe conceptul lor de mutualitate. Scopul acestei activităţi este ajutarea membrilor lor şi nu obţinerea profitului. În unele cazuri astfel de organizaţii primesc subvenţii de la stat ca să completeze propria contribuţie atunci când nu pot acoperi toate cheltuielile legate de aceste contribuţii.

         Tontinele sunt asociaţii înfiinţate pe o perioadă determinată de timp, pe parcursul căreia membrii contribuie cu o sumă anuală  la fondul comun în concordanţă cu vârsta. La data expirării, suma strânsa este împărţită între membrii care sunt în viaţă.

         Cererea pentru asigurări poate fi modificată radical şi rapid din cauza a două motive. În primul rând, asigurarea unei baze a asigurărilor axată pe capitalul financiar şi mai puţin pe capitalul fizic . Capitalul financiar în comparaţie cu cel fizic este mult mai flexibil. Mobilitatea capitalului financiar în asigurări a fost evidentiată în ultimii ani de schimbările produse pe piaţa asigurărilor : expansiunea clienţilor firmei Lloyd, creşterea numărului de re-asiguratori în special a celor externi, lansarea asigurării de viaţă pe piaţa asigurărilor de bunuri şi responsabilitaţi civile. 

           Un al doilea motiv pe care oferta de asigurări îl poate rapid modifica este influenţa factorilor psihologici şi sociali. Oferta reală o reprezintă valoarea totală a asigurărilor pe care asiguratorii vor să le vândă.

         Există unele limite până la care asiguratorii pot subscrie asigurări , în concordanţă cu capitalul şi rezervele lor, dar aceste limite sunt elastice, crescând în concordanţă cu limitele de moment. Deoarece rezerva de asigurare are un caracter atât psihologic cât şi financiar, schimbările se produc pe măsură ce banii sunt transferaţi, circulă; se pot produce chiar şi cu viteza gândului. Interesul pentru profit este cel care produce orientarea resurselor în acest domeniu. Speranţa pentru profituri acceptabile încurajează asiguratorii existenţi să vândă mai multe asigurări şi promoveaza crearea de noi companii de asigurări . Prevederea unui profit foarte scăzut sau a unei pierderi descurajează asiguratorii să vândă şi determină ieşirea acestora de pe piaţă.

        Piaţa românească a asigurărilor  este în principal dominată de asigurările de persoane deşi nu a ajuns la faza de maturitate încă din acest punct de vedere. Oferta este doar relativ mare , luând în considerare numărul mare de companii de asigurări , deoarece puterea lor financiară este total insuficientă pentru a susţine riscurile cu care se confruntă potenţialii asiguraţi.

        Companiile se confruntă  intens cu restructurarea activităţii de asigurare care are o influenţă negativă asupra încrederii întregii pieţe a asigurărilor. Fenomenul se materializează în rapidă creştere a numărului companiilor de asigurări: de la 15 în 1993 la 47 în 1997 şi 58 în 1998, 73 în 2000, dintre care 41 au fost autorizate de către Comisia de Supraveghere a asigurărilor  în Noiembrie 2001 iar două  au fost puse sub observaţie în Martie 2002.

        În această explozie este îngrijorător slabul profesionalism şi resursele finaciare a noilor apărute companii ca rezultat a acţionarilor care sunt în mare majoritate persoane fizice. Aceasta infuenţează întrega organizare şi tehnicile de lucru adoptate de companiile de asigurări; lipsesc asitenţa tehnică şi programele de reasigurare necesare, ceea ce le face vulnerabile în caz că riscul asumat apare.

        O altă caracteristică a pieţei româneşti a asigurărilor este aceea că un număr mic de companii de asigurare şi re-asigurare deţin marea parte a pieţei. Astfel, 12 companii de asigurări au deţinut aproape 98% din totalul sumelor  din prime de asigurare în 1996, 87% în 1997, 83.99% în 1998, 82.3% în 1999 şi 80.14% în 2000.

         Oferta este concentrată pe un număr mic de produse şi participanţi dar, în acelaşi timp, există tendinţa de a diversifica oferta de produse de asigurare. Companiile care introduc produse noi pe piaţă sunt acelea cu capital străin şi care constituie un pericol serios pentru companiile autohtone. Valoarea totală a capitalului finaciar subscris de companiile de asigurări a fost de 119.2 mld lei în 1997, din care 7.7 mil usd capital străin şi de 1605.482 mld lei în 2000 din care 56.096 mil usd au reprezentat capitalul străin.

          

-direct , prin intermediul personalului companiilor comerciale de asigurări sau a fondurilor mutuale.

-indirect, prin agenţi , specialişti în asigurări , care au diferite nume: brokeri sau courtieri. 

      Monopolul statului în acest domeniu este eliminat prin diversitatea tipurilor de companii de asigurare reasigurare şi a ofertanţilor de asigurări. Trecerea la liberalizarea proprietăţii  a determinat modificări structurale legate de cererea pentru asigurări.

      Multiplicarea centrelor de decizie economica înseamnă de asemenea multiplicarea punctelor de generare a cererii. Procesul de privatizare prin intermediul autonomiei decizionale oferită potenţialelor persoane asigurate are un impact asupra nivelului şi structurii cererii pentru asigurări. Se înţelege că cererea pe piaţa asigurărilor este determinată de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt : nevoia pentru asigurare care determină cererea raţională, calculată şi un proces condiţionat ; nivelul venitului dispozabil,  care detemină capacitatea de asigurare a agenţilor sociali şi economici şi a populaţiei ; nivelul primelor de asigurare face ca asigurarea să fie sau nu atractivă pentru persoana asigurată. Proporţional cu nivelul veniturilor şi a primelor cererea pentru diferite tipuri de asigurare poate să fie mai mult sau mai puţin elastică.