În condiţiile moderne, lumea fiind împărţită în ţări dezvoltate şi slab dezvoltate, unul din cei mai valoroşi factori ai dezvoltării economice îl constituie eliminarea decalajelor de dezvoltare şi crearea condiţiilor pentru ca fiecare economie naţională să dispună de propriile bogăţii, de programe de dezvoltare care să garanteze forţei de muncă stabilitate şi siguranţă. 

    Diferenţele nivelului de dezvoltare economică dintre state conduc adesea la mari mişcări emigraţionale ale populaţiei de la statele slab dezvoltate spre cele mai dezvoltate, unde chiar şi cel mai mic venit asigură imigrantului un trai superior celui avut în ţara sa. 

    O soluţionare a acestor probleme, care atrag după sine confruntări sociale şi chiar pericole militare, nu poate avea loc decât pe seama unei ample activităţi internaţionale de asigurare a acestor categorii de populaţii cu posibilitatea accesului la bunurile materiale necesare traiului decent care, prin impactul asupra pieţei, pot crea cerere de produse şi stimula activitatea productivă. Libera circulaţie a mărfurilor, a tehnologiilor, a capitalului, şi fluidizarea întregului circuit economic mondial se pot constitui în factori ai progresului general şi, deci, ai liniştii la scară internaţională. 

    Importanţa diviziunii internaţionale a muncii pentru dezvoltarea economică şi socială a oricărei ţări în condiţiile actuale e greu de subestimat. Acest proces implică, în primul rând, sferele mari ale economiei – industria şi agricultura - care necesită folosirea unui potenţial uman destul de major. 

    Relaţiile economice internaţionale sunt o sferă a relaţiilor de piaţă între ţări, condiţionate de diviziunea internaţională a muncii şi fundamentarea economică din partea partenerilor.   

    Particularităţile relaţiilor economice internaţionale sunt determinate de specificul lor şi decurg din dimensiunile foarte mari ale spaţiului economic, mobilitatea limitată a factorilor de producţie şi a unor tipuri de resurse, din acţiunea unor instrumente economice speciale. 

    Diviziunea mondială a muncii, specializarea internaţională în producţie au creat necesitatea stabilirii unor raporturi economice între statele lumii. 

    Relaţiile economice internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale, dintre agenţii economici de pe glob, legături care se formează în virtutea diviziunii mondiale a muncii. În practică, schimbul reciproc de activităţi dintre agenţii economici, la scara economiei mondiale, se desfăşoară într-un cadru economico - juridic determinat.  

    Istoria a cunoscut relaţii internaţionale caracterizate fie prin dependenţa unor state faţă de altele, fie prin respect reciproc şi colaborare. 

    În calitate de obiecte ale relaţiilor economice internaţionale apar mărfurile şi serviciile, precum şi resursele implicate în schimbul internaţional, iar drept subiecte ale relaţiilor economice internaţionale - firmele particulare şi unii antreprenori, structurile de stat, organele administrative de diferite nivele, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi corporaţiile internaţionale. 

    Relaţiile economice internaţionale reprezintă acea parte a relaţiilor internaţionale, ce direct exprimă aspectele economice ale vieţii naţiunilor.  

    Relaţiile economice internaţionale constituie sistemul de relaţii economice dintre economiile naţionale ale anumitor ţări, anumitor subiecţi economici.  

    Relaţiile economice internaţionale prezintă totalitatea raporturilor, schimburilor şi tranzacţiilor economice dintre ţările lumii, cuprinzând atât circulaţia internaţională de mărfuri şi servicii, relaţiile de credit şi financiare, cât şi cele din sfera producţiei şi a cercetărilor ştiinţifice.  

    Relaţiile economice internaţionale au luat naştere şi s-au dezvoltat o dată cu dezvoltarea forţelor de producţie şi aprofundarea diviziunii internaţionale a muncii, fiind unul din elementele care definesc ordinea economică a lumii. Relaţiile economice internaţionale sunt un sistem de relaţii economice între ţările lumii. Acest sistem include formele principale de relaţii economice internaţionale de mare importanţă ca: comerţul internaţional de mărfuri şi servicii; mişcarea de capital şi investiţii străine directe; zonele economice libere; activitatea organizaţiilor economice internaţionale; antreprenoriatul comun; schimbul în sferele ştiinţei şi tehnicii; relaţiile monetar ¬financiare şi de credit etc. 

    Din conceptele analizate mai sus, conchidem că relaţiile economice internaţionale reprezintă o totalitate de legături economice dintre economiile naţionale ale diferitelor ţări, bazate pe diviziunea mondială a muncii şi internaţionalizarea producţiei. 

    Creşterea rapidă a legăturilor economice externe, ce întrece ritmul de majorare a produsului naţional brut al ţărilor participante activ la comerţul mondial, este o trăsătură deosebită de dezvoltare a relaţiilor internaţionale. Revoluţia tehnico - ştiinţifică influenţează în mod deosebit asupra conţinutului şi formelor relaţiilor economice internaţionale. Sub influenţa ei are loc intensificarea schimbului de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice. 

    Dezvoltarea specializării în plan internaţional a producţiei şi aprofundarea diviziunii internaţionale a muncii generează apariţia multiplelor forme şi direcţii ale activităţii economice externe, şi anume: 

• relaţiile comerciale internaţionale; 

• relaţiile valutar – financiare internaţionale; 

• relaţiile de cooperare şi integrare economică. 

    Astăzi în lume nu poate exista nici un popor civilizat fără a intra în schimburi comerciale cu alte economii naţionale, adică fără a primi sau a da ceva în relaţia cu celelalte economii naţionale. Ceea ce se dă sau se ia nu are întotdeauna o formă materială. Uneori, ca şi între agenţii economici de pe aceeaşi piaţă, se fac transferuri de diverse bunuri: materii prime, produse fabricate sau create, precum şi anumite servicii, adică utilităţi ce nu au o formă materială, dar au un efect dorit şi solicitat de consumator şi produs de realizator sau producător. 

    Totalitatea acestor schimburi de valori materiale şi spirituale, ce au loc între economiile naţionale sau între agenţii economici din diverse economii naţionale şi care se transferă dintr-o parte în alta pe baza vânzării-cumpărării, formează comerţul internaţional.  

    Referindu-ne la comerţ, acesta a devenit elementul principal al economiei de piaţă, indiferent de forma pe care o îmbracă. De o deosebită importanţă este cunoaşterea aspectelor referitoare la definirea comerţului şi, în special, a celui internaţional, precum şi a esenţei conţinutului termenului relaţii economice internaţionale. 

    Comerţul poate fi definit ca activitate economică ce include cumpărarea materiei prime sau produselor pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor.  Această noţiune defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi a prestaţiilor de servicii realizate în diferite stadii ale producţiei sau între producător şi consumator care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerţ. 

    Fiind destinat să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum în cele mai bune condiţii posibile, comerţul îndeplineşte unele funcţii specifice: 

1. Cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori şi transferarea acestora în depozite întru pregătirea lor pentru vânzarea utilizatorilor finali sau intermediarilor. 

2. Stocarea mărfurilor pentru a asigura echilibrul dintre cererea şi oferta de mărfuri în cadrul pieţei. 

3. Divizionarea cantităţilor mari de mărfuri pe care le livrează producţia, asortarea loturilor, formarea sortimentelor şi asigurarea loturilor mici care urmează a fi puse la dispoziţia consumatorilor. 

4. Transferul mărfurilor către zonele cele mai îndepărtate, pentru a fi vândute consumatorilor. 

Introducere 2

Capitolul I. Importanta restructurării industriei prin modernizare şi retehnologizare 6

1.1 Cadrul general de manifestare a relaţiilor economice internaţionale 6

1.2 Locul industriei în economie 15

1.3 Fundamentarea deciziei de restructurare prin modernizare şi retehnologizare 24

Capitolul II. Politica Industrială în perspectiva cooperării internaţionale 29

2.1 Dezvoltarea cooperării industriale 29

2.2 Politica industrială în Uniunea Europeană. Concluzii pentru Republica  

      Moldova 33

Capitolul III. Restructurarea potenţialului industrial al RM în contextul integrării   europene 39

3.1 Platforma industrială a economiei Republicii Moldova 39

3.2 Strategii de dezvoltare economică prin restructurarea industriei 50

Încheiere 61

Bibliografie 65

Anexe 68