Lucrare Raport De Audit Financiar (s.c Xyz S.r.l.)

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 05 Iulie 2021

Descriere Lucrare

Extras din document

Limitarea misiunii

    Conform scrisorii de angajament, prezentate în anexa nr.1, semnată de conducerea societăţii CONFORT SRL, societatea s-a angajat să furnizeze toate documentele justificative şi informaţiile referitoare la elementele patrimoniale privind operaţiunile realizate de aceasta. 
    Potrivit termenilor şi condiţiilor misiunii de audit, termeni acceptaţi de conducerea societăţii prin contractul semnat cu auditorul în decembrie 2006, misiunea s-a desfăşurat în maniera pe care am considerat-o necesară pentru a ne îndeplini sarcinile, incluzând aplicarea unor proceduri asupra tranzacţiilor, existenţei proprietăţii, respectării principiilor şi regulilor contabile şi evaluării activelor în felul pe care l-am considerat necesar. 
    Concluziile formulate în prezentul raport se bazează pe documentele primare şi informaţiile furnizate de partenerii  de afaceri ai societăţii până la data de 31.12.2005. În consecinţă, auditorul nu este responsabil pentru eventualele omisiuni care ar putea să apară datorită neprezentării în timp util, de către părţi, a unor documente primare pentru înregistrare, sau nefurnizării unor anumite informaţii. Pentru anumite elemente, estimarea s-a bazat pe informaţiile primite de la managementul  şi angajaţii societăţii.

    Organizarea misiunii de audit

    Pe baza concluziilor analizei economico-financiare s-a procedat la o examinare analitică a elementelor patrimoniale care deţineau o pondere majoră în structura bilanţului contabil. De asemenea, s-au avut toate aspectele legale şi statutare în ceea ce priveşte exercitarea funcţiunilor. Echipa de auditare, formată din 2 colaboratori, a lucrat până în 25 febr. 2007 la sediul din Str. Nicolae Bălcescu, Bl.N2 ,Sc.C, Târgovişte în spaţiul special amenajat pentru a fi asigurată confidenţialitatea datelor, colectând informaţii de la administrator, angajaţi şi analizând şi prelucrând toate documentele primare referitoare la situaţia financiară a societăţii.

    Documentele de lucru 
Pentru realizarea activităţii de audit s-au utilizat suporturile operaţionale codificate cu referinţe standadizate, în funcţie de etapa auditului şi obiectivele urmărite îndosariate alături de anexe în partea finală a lucrării, astfel:
Secţinuea EA “Planificare şi rapoarte”
Secţiunea EB “Aprecierea controlului intern”
Secţiunea EC “Controlul conturilor” 
Foile de lucru pentru fiecare obiectiv urmărit în cadrul fiecărei secţiuni

    Cuprins

Definirea misiunii

Limitarea misiunii

Organizarea misiunii de audit 
Documentele de lucru 
            Analiza economico- financiară a cheltuielilor şi veniturilor
            Concluzii
Descarca lucrare