CAPITOLUL I
ABORDĂRI TEORETICE ALE INTEGRĂRII ECONOMICE
1.1 Scurt istoric al termenului de integrare economică
Cuvântul „integrare” a fost utilizat de la prima atestare grafică, în 1620 şi până la începutul secolului nostru. El a fost preluat şi utilizat intens în special în ultima jumătate de secol pentru a denumi fenomene, procese, acţiuni sau stări care au loc în sfera socialului, politicului, filosoficului, culturalului şi cum „economia trăieşte în societate alături de cultural, politic şi social, şi acestea sunt foarte greu de disociat unele de altele, atâta vreme cât realul este o globalitate, adică consideram a fi ansamblul ansamblurilor” , rezultă că este folosit şi în sfera economică.
Prima definire a termenului este atestată grafic în prima ediţie a „The Oxford English Dictionary” prin „combinarea părţilor intr-un singur întreg” .
În sens economic, el a fost utilizat iniţial pentru a descrie combinarea intrasectorială a unităţilor de producţie şi de desfacere prin încheierea de acorduri şi formarea de carteluri, trusturi sau fuziuni între firme concurente şi pentru reflectarea combinărilor în cadrul relaţiilor furnizor-client, sub forma integrării verticale.
Sintagma „integrarea economica” a înlocuit treptat, o întreaga familie de cuvinte, cuprinzând termeni cum ar fi aprecierea economică, cooperarea economică, solidaritatea economică, combinarea economică, fuzionarea şi unificarea economică.
În săptămânile în care se pregătea planul Marshall, termenul de integrare economica a apărut de mai multe ori în numeroase documente, care au circulat între vârfurile administraţiei americane. Un raport al unui comitet special de Coordonare a strategiei economice în SUA (Washington, 21 aprilie 1947 ) în anexa A folosea termenul de integrare economică în doua paragrafe diferite cu accepţiuni diferite.
Anul 1948 ne oferă o literatura economică şi numeroase documente oficiale în care termenul de integrare economică este folosit mai mult. Cel mai adecvat conţinut îl conferă termenului, Paul Hoffman, administratorul Administraţiei Cooperării Economice care sublinia urgenţa progreselor către „o integrare a Europei Occidentale”.
Se poate spune acum ca nu de definiţii ale termenului ducem lipsă, ci suferim de „abundenţa unor definiţii contradictorii” .
Există însă un larg consens în rândul analiştilor asupra a cel puţin 3 aspecte: ”primul, că integrarea economică se referă în special la diviziunea muncii şi specializarea intra şi intermediara, că integrarea presupune libertatea şi mobilitatea circulaţiei bunurilor, serviciilor sau factorilor de producţie şi al treilea, că este în strânsă corelaţie cu tratamentul comercial diferenţiat sau discriminatoriu în ceea ce priveşte originea sau destinaţia bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie” .
Utilizat relativ frecvent în lucrările ştiinţifice apărute în perioada respectiva, termenul de integrare economică a pătruns destul de greu în limbajul oficial. A apărut pentru prima data în documentaţia oficială vizând ajutorul american acordat Europei prin Planul Marshall.
De atunci termenul a fost utilizat frecvent în limbajul oficial alături de cel uzual şi ştiinţific, iar din cadrul ştiinţei economice, s-a desprins un nou câmp de cercetare: cel al integrării economice.
1.2 Conceptul de integrare
Noţiunea de integrare economică a fost folosită pentru prima oara în ştiinţa economică, în relaţiile cu organizaţiile industriale.
Integrarea economică interstatală este procesul complex al dezvoltării economice mondiale, bazate pe intensificarea interdependenţelor intre economiile mai multor state, ţintind constituirea unor ansambluri economice puternice intr-o anumită zonă a lumii.
CUPRINS
CAPITOLUL I
Abordări teoretice ale integrării europene
1.1. Scurt istoric al termenului de integrare europeana
1.2. Conceptul de integrare
1.2.1. Stadiile integrării
1.3. Evoluţia comunităţilor europene
1.4. Cadrul instituţional al Uniunii Europene
1.5. Ce este Uniunea Europeană?
CAPITOLUL II
Uniunea Europeana – forma cea mai avansată a integrării contemporane
2.1. Extinderea Uniunii Europene în Europa Centrală şi de Est
2.2. Principiile şi criteriile aderării la Uniunea Europeană
2.3. Procesul de pre-aderare
2.4. Argumente “pro” şi “contra” extinderii în Europa Centrală şi de Est
2.5. Costuri şi beneficii ale integrării
2.6. Relaţiile Uniunii Europene cu organizaţiile internaţionale şi statele terţe
CAPITOLUL III
Situaţia economică actuală a României
3.1. Tabloul tranziţiei economice în România
3.2. Decalajele economice între România şi Uniunea Europeană. Necesitatea integrării in Uniunea Europeană
3.3. Determinante ale invitării României la negocierile de integrare in Uniunea Europeană
3.3.1. Potenţialul economic şi demografic românesc – factor de interes pentru Uniunea Europeană
3.3.2. Piaţa românească – debuşeu al tehnicii şi tehnologiei occidentale performante
3.3.3. Poziţia geostrategică a României şi importanţa ei pentru Uniunea Europeană
CAPITOLUL IV
Aderarea României la Uniunea Europeană – elemente de strategie
4.1 Contextul istoric
4.2 Evoluţia relaţiilor României cu Uniunea Europeană
4.3 Cadrul instituţional al relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană
4.4 Relaţiile comerciale dintre România şi Uniunea Europeană
4.4.1 Raportul cost – beneficii ale aderării României la Uniunea Europeană
4.5 Evoluţii macroeconomice
4.6 Îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi a criteriilor economice
4.6.1 Existenţa unei economii de piaţă funcţionale în România
4.6.2 Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană
4.7 Concluziile raportului pe anul 2002 privind progresele înregistrate de România în procesul de aderare
4.8 Factorii economici care limitează capacitatea de integrare a României în Uniunea Europeană
Considerente privind şansele României de aderare la Uniunea Europeană în actualul deceniu.
