ABANDONUL- părăsirea copilului, nou născut în maternitate sau  în spital

    Abandonul :

    a) -din punct de vedere juridic în România abandonul este definit  de Legea nr.47/1993 care precizează: „ copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituţii de ocrotire private, legal constituite sau încredinţate în condiţiile legii unei persoane juridice, poate fi declarat prin horărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit o perioadă mai mare de 6 luni” Dezinteresul reprezintă „încetarea  imputabilă a oricărei legături dintre părinţi şi copil, legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale”   

    b)-din punct de vedere psihologic, abandonul este definit drept o acţiune de părăsire a unei fiinţe, de lipsă de preocupare, pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau recuperarea relaţiilor afective, a încrederii de sine, determinând stări nevrotice, depresie sau tulburări de comportament.

    c)-din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoţitor, este considerat abandonat dacă rămâne într-o unitate medicală mai mult de două săptămâni peste timpul necesar acordării îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea. Abandonul în unităţile medicale reprezintă o problemă , deoarece în producerea sa este implicat un lanţ de factori sociali, din  care este suficient să lipsească o singură verigă pentru ca fenomenul să se declanşeze în cascadă, imposibil de stopat.

        Abandonul este perceput încă din primele zile de viaţă. După lunile 

de  apropiere absolută cu mama, în care inima şi vocea acesteia sunt auzite continuu de făt, urmează naşterea, o traumă la fel de greu de suportat atât de mamă cât şi de copil. Ajuns într-un mediu nou şi rece, iniţial ostil nou născutul aşteaptă cu disperare singurele repere care l-ar readuce la amintirea confortului intrauterin, acestea fiind legate de apropierea de mamă. Ajuns la pieptul mamei, simţindu-i vocea, inima, căldura şi dragostea, nou născutul se linişteşte şi acceptă schimbarea mediului. Despărţirea de mamă îi produce prima disperare, manifestată iniţial prin „ reacţia de agitaţie a puiului alunecat din cuib    (nu aude vocea mamei, nu percepe gustul laptelui, atingerea braţului şi a sânului, nu-i simte mirosul) – şi ulterior când prin toate simţurile înţelege că mama nu mai există pentru el, alunecă într-o resemnare pasivă manifestată prin distrofie şi prăbuşire imunitară, întreţinută de carenţele alimentare, afecţiuni nosocomiale, într-un cuvânt, se declanşează hospitalismul. Modelul instituţional de creştere a unui copil nu este firesc: persoanlul aflat într-un permanent schimb de ture nu poate suplini modelul matern sau patern, relaţia între mulţi copii de aceeaşi vârstă nu este stimulativă precum aceea dintre fraţii ce se urmează, unul după celălalt la vârste diferite, ci este concurenţială. Deşi în jurul copiilor există mulţi adulţi, nici unul nu poate satisface nevoia de comunicare afectivă a acestora, zăbrelele pătuţului desparte lumea copilului de o lume necunoscută, nebănuită. Intimitatea, simţul de proprietate, personalitatea şi voinţa proprie nu-şi au locul într-o instituţie de ocrotire. 

    Nou-nascutul nu ar putea supravietui daca el ar depinde de instinctele şi aptitudinile sale. El este dependent în mare masura de bunavointa şi ajutorul altora.  „Un pui de maimuta se poate agata tenace de mama sa în timp ce aceasta sare din arbore în arbore. Daca puiul atârnă destul de mult timp de ea, el poate primi atenţia de care are nevoie. Dar nou-nascutul uman nu poate nici macar să se agaţe.”2

         Abandonul provoaca copiilor aflati în aceasta situatie o trauma profunda deoarece duce la  pierderea imprevizibila a punctelor de referinţa şi la  percepţia  refuzului, acestea fiind doua evenimente care coincid şi se rasfrâng în mod negativ asupra personalitatii care abia se naste.

        Abandonul copiilor nu este produsul sărăciei propriu zise, ci al dezagregării familiei, care se cuplează cu /şi  amplifică starea de sărăcie.

     Neglijarea şi chiar maltratarea copiilor , exploatarea lor sunt , la rândul lor produse ale degradării structurilor sociale ale familiei şi comunităţii , dezagregării stilurilor de viaţă. Efectul sărăciei este agravat adesea de efectele distructive ale dezagregării sociale şi în mod special ale familiei. Numărul mare al copiilor abandonaţi se datorează menţinerii unei natalităţi ridicate la familiile aflate în sărăcie extremă sau afectate de o accentuată dezagregare socială, în ciuda scăderii generale a numărului de nou născuţi în familiile înstărite.

    Care este rezultatul unei copilării petrecute între zidurile unei  instituţii ? Un tânăr  care va fi  nepregătit pentru o viaţă adevărată,  asemenea unei plante de seră într-o lume plină de intemperii !  

     Dar care sunt motivele ce determină abandonul în zilele noastre?

    Dacă ar fi să rezumăm motivele declarate de mame, acestea ar fi: 

 -situaţia socială şi economică precară a familiei, atitudinea negativă în faţa mamelor singure, lipsa unei educaţii de responsabilizare a părinţilor, necunoaşterea de către o parte din tineri a metodelor contraceptive, exacerbarea violenţei conjugale, dezrădăcinarea familiilor rurale şi pierderea reperelor morale ale acestora, dependenţele ( alcool, tutun, droguri) mentalitatea că statul  ar avea datoria creşterii copiilor,  că în leagăne , familii de plasament, sau la un asistent maternal condiţiile sunt mai bune comparativ cu oferta familială.

        1.2 NOU NĂSCUTUL 

    Nou născutul -este copilul de la 0 la 30 de zile, deosebit de copilul de alte vârste prin anumite particularităţi anatomice, funcţionale şi biochimice, precum şi printr-o patologie caracteristică. În cadrul perioadei de nou născut  se deosebesc două subdiviziuni: perioada neonatală precoce sau perinatală (0-7 zile) şi perioada neonatală tardivă (8-28 de zile) 

      Particularităţi morfologice:

    Talia nou născutului variază între 48 şi 52 cm, valorile sub 47 de cm indică starea de prematuritate.  Greutatea la naştere variază între 3000 şi 3250 de grame la băieţi şi între 2800 şi 3000 de gr la fete. Nou născuţii cu greutatea între 2500 şi 2800 de gr. se numesc subponderali iar cei cu greutatea sub 2500 de gr. prematuri. 

    Capul nou născutului reprezintă 1/4 din lungimea totală. Perimetru craniului măsoară 34 cm; oasele craniului sunt separate între ele prin suturi la a căror unire există spaţii neosificare denumite fontanele. Fontanela anteriroară este situată pe linia mediană la punctul de unire a suturii sagitale cu sutura fronto parietală ( are o formă romboidală şi măsoară 3-4 cm în sens anteroposterior şi 2-4 cm în sens trensversal). Fontanela posterioară are formă triungiulară şi este situată la locul de unire a suturii sagitale cu sutura parietooccipitală 

    Gâtul nou născutului este scurt, iar toracele are formă de trunchi de con. Membrele superioare şi inferioare sunt scurte şi egale între ele.  

Pielea are o coloraţie roz- roşiatică şi este acoperită cu o substanţă grasă, numită vernix caseosa, care se resoarbe spontan în 24-48 h; pe tegumente se observă peri subţiri numiţi lanugo, care dispar după câteva săptămâni. 

     Unghiile la nou născutul la termen depăşesc marginea liberă a degetelor.

     Cordonul ombilical urmează după secţionare o evoluţie caracterizată prin mumificare, formarea şanţului de eliminare şi căderea bontului ( survine între a cincea şi a zecea zi); cicatrizarea plăgii ombilicale este completă după 3-4 săptămâni. 

    Respiraţia pulmonară la nou născut se instalează din primul minut al vieţii extrauterine; ritmul respirator se stabileşte duă 3-4 zile la valori de 45-55 de respiraţii /min. 

    Ritmul cardiac are în primele ore o frecvenţă de 140-150 de pulsaţii / min; apoi la o lună, scade la 100-120 de bătăi /min. Sângele nou născutului are anumite particularităţi : la naştere există o creştere a numărului de hematii ( poliglobulie ) care variază între 5.000.000 şi 6.000.000 /mm3, iar după aceea, concomitent cu stabilirea respiraţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor circulatorii,survine o scădere a numărului de hematii la 4.500.000 /mm3 ( la sfârşitul primei luni). 

    Aparatul digestiv intră în funcţie odată cu trecerea la viaţa extrauterină, dar funcţiile digestive nu sunt încă perfecte: actul sugerii ,eliminarea meconiului,şi invadarea tubului difgestiv cu floră microbiană caracterizează această perioadă de viaţă.Meconiul este scaunul pe care-l elimină nou năcutul din prima până în a treia zi după naştere; el are o culoare verde închis, negricioasă şi o consistenţă vâscoasă.  La naştere tubul digestiv este steril iar în a doua zi de viaţă este invadat de microbi.     

INTRODUCERE  - MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI :

CAPITOLUL I - CADRUL TEORETIC : DEFINIŢII, CONCEPTE ŞI TEORII 

1.1. ABANDONUL - părăsirea copilului, nou născut în       maternitate sau  în spital

          1.2. NOU NĂSCUTUL

1.3. SPITALUL

1.4. MAMA - descriere psihologică

  1.5. ASISTENTUL SOCIAL

CAPITOLUL II -  ABANDONUL ÎN MATERNITĂŢI : DESCRIERE, FENOMENE, FACTORI 

2.1. ABANDONUL - CAUZE ŞI EFECTE

            2.2. FAMILIA -  FAMILIA ŞI CAUZELE CE CONVERG SPRE O FAMILIE DEZORGANIZATĂ

2.3. PSIHOLOGIA FEMEII ÎNSĂRCINATE

2.4. ROLUL  ASISTENTULUI  SOCIAL ÎN                                                   PREVENIREA   ABANDONULUI

2.5. COLABORAREA ÎNTRE FEMEIA ÎNSĂRCINATĂ   ŞI   MEDICUL  DE   FAMILIE, MEDICUL DE SPECIALITATE ŞI ASISTENTUL SOCIAL

CAPITOLUL III - METODOLOGIA CERCETĂRII  

3.1.      METODOLOGIA  - DEFINIŢIA METODELOR

            UTILIZATE

3.2.     IPOTEZELE CERCETĂRII

3.3.     OBIECTIVELE CERCETĂRII

3.4.     INSTRUMENTE DE CERCETARE 

3.5.     STUDII DE CAZ

3.6.     CONCLUZIILE CERCETĂRII

3.7 BIBLIOGRAFIE