Idealul educational al invatamantului romanesc
(1) Invatamantul urmareste realizarea idealului educational intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii romanesti si contribuie la pastrarea identitatii nationale.
(2) Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome si creative.
Noul Curriculum National in Romania reprezinta ansamblul experimentelor de invatare prin care institutia scolara asigura realizarea idealului educational si finalitatilor invatamantului, asa cum sunt stimulate scestea la nivelul Legii Invatamantului.
Finalitatile invatamantului deriva din idealul educational si sunt formulate in Legea Invatamantului. Ele se pot concretize pentru fiecare nivel de invatamant.
Pentru invatamantul primar, finalitatile ar fii urmatoarele:
- asigurarea educatiei elementare pentru toti copiii;
- formarea personalitatii copilului , respectand nivelul si ritmul sau de dezvoltare;
- inzestrarea copilului cu acele cunostinte, capacitate si atitudini care sa stimuleze raportarea efectiva si creativa la mediul social si natural si sa permita continuarea educatiei.
Literatura de specialitate , cercetarea pedagogica si observarea practicii scolare releva necesitatea cresterii eficientei si activitatii didactice in intregul nostrum invatamant si mai ales la nivelul scolii primare.
Potrivit noii reforme a invatamantului, invatamantul primar este considerat nu doar o treapte preliminara pentru a ajunge la oricare alt nivel, ci si cadrul in care se formeaza interogatiile, schemele cognitive, evaluarile de baza, conceptiile decisive pentru un elev.
Forta transformatoare a invatatorului consta in talentul si stilul activitatii generate, dincolo de lectiile propriu-zise.
El apare in fata elevilor sai nu numai ca persoana “care stie tot”, ci si fiinta care se daruieste cu acea generozitate specifica, izvorata dintr-un adanc al personalitatii sale.
Pentru ca actul pedagogic sa fie condos cu maiestrie pedagogica invatatorul trebuie sa fie un bun psiholog si pedagog, sa exploreze fiinta umana prin metode si instrumente atestate stiintific si sa conduca apoi, cu maximum de eficienta, formara integrala a personalitatii elevilor.
Din aceasta perspective, cuvintele lui Simion Mehedinti, ne indeamna san e aplecam, inca o data, cu responsabilitate, asupra ceea ce inseamna copiii si educatia lor: “copiii bine educati sporesc fiinta neamului, dupa cum mugurii din fiecare primavera, strangandu-se in varful ramurilor, sporesc coroana copacului in toate directiile”.
1.2 Motivatia alegerii temei
Limba romana este o milenara temelie a spiritualitatii romanesti,
Marturia unui destin eroic si daruirea unui tezaur de cultura, este un criteriu al” civilizatiei, ba chiar un criteriu al culturii” (M.Eminescu)
“este intaiul mare poem al unui popor”(L.Blaga). De aceea a vorbi si a scrie corect romaneste constituie o indatorire civica si este in acelasi timp expresia definitorie a personalitatii fiecarui cetatean.
Din studiul materialelor cu character psiho-pedagogic, a metodicilor de predare a disciplinelor prevazute pentru clasele I-IV, in activitatea mea la clasa ca invatatoare si din asistentele si lectiile deschise pe care le-am sustinut in cadrul comisiilor metodice mi-am dat seama ca vocabularul elevilor trebuie sa fie mereu in atentia invatatorilor.
Am observat, ca de multe ori, unii elevi au, in general, un vocabular sarac , ca pusi in situatia sa se exprime dovedesc stangacie si nepricepere datorita faptului ca o cunoastere tematica a limbii literare nu se obtine chiar asa usor .
Dezvoltarea capacitatii de comunicare orala si scrisa, ridicarea nivelului cultural al fiecarui elev necesita o actiune hotarata din partea invatatorului pentru precizarea, activizarea si imbogatirea vocabularului.
Cuvintele accumulate treptat in scoala sau cele dobandite prin mass-media , prin lectura, largesc sfera vocabularului si de aceea multe dintre ele fiindu-le necunoscute, fac parte din vocabularul pasiv al elevilor, ceea ce reclama eforturi sustinute din partea invatatorului in vederea activizarilor.
Consider ca invatatorul nu trebuie sa se adreseze clasei intr-un limbaj pretentious, fara sa se intrebe daca elevii sai inteleg, ci sa se asigure permanent de cunoasterea termenilor, intervenind promt, ori de cate ori este cazul, cu explicatiile necesare, cu exercitii si analize lexicale, in care cuvintele capata, in enunturi variate, sensuri multiple, de baza si secundare.
Studiul limbii romane adduce cea mai mare contributie la dezvoltarea exprimarii elevilor, la cultivarea si completarea achizitiilor lor lexicale.
Se cades a amintesc ca in acest sens o reflectie a marelui fauritor de limba romaneasca, poetul Mihai Eminescu:
“Limba, alegerea si cursivitatea expresiunii in expunerea vorbita sau scrisa e un element essential, ba chiar un criteriu al culturii. Din vorbirea, scrierea unui om se poate cunoaste gradul sau de cultura.
Stabilind legaturi firesti intre toate compartimentele limbii mane, conduce la intelegerea mai buna a fenomenului lingvistic de catre elevi.
Realizarea relatiei lectiilor de citire cu cele de gramatica duce nu numai la dezvoltarea vocabularului elevilor , ci si la nuantarea exprimarii lor. Astfel , elevii vor dobandi mestesugul imbinarii cuvintelor intr-o expresie clara, precisa , nuantata, a gandurilor lor, vor stapani limba romana literara.
In lucrarea mea, voi incerca sa prezint cateva modalitati pe care le-am folosit la clasa, prin activitatile desfasurate la citire si gramatica, de imbogatire a vocabularului elevilor.
1.3 Particularitatile psiho-pedagogice ale varstei scolare mici
Varsta micii scolaritati este cunoscuta sub denumirea de cea de-a treia copilarie sau” marea copilarie” (Ursula Schiopul). Sub influenta regimului scolar de viata, trasaturile proprii copilariei cunosc o lenta diminuare, copilul adoptand atitudini mai responsabile fata de activitatea de invatare si fata de cei din jur.
Aceasta varsta este varsta maximei receptivitatii ,cand are loc formarea celor mai importante structuri psihice si cand modelarea psihicului uman cunoaste cele mai consistente transformari. “Capitolul”itelectual dobandit de copiii din ciclul primar este convertibil in tehnici si capacitate utile pe tot prcursul vietii.
Scoala primara pune bazele culturii omului. Dobandind cunostinte stiintifice explicate correct intr-un limbaj accesibil, copilului de varsta scolara mica I se deschid portile universelor stiintelor, trezindu-I interesul pentru cunoastere si formandu-I gandirea pentru activitati intelectuale si practice mai complexe. Dobandind instrumente de baza ale muncii intelectuale – deprinderi de citit- scris, calcul, de a observa , de a analiza s.a.- precum si capacitatea de a-si exprima gandurile intr-o corecta si estetica limba romana, micul scolar intra pe fagasul pregatirii pentru invatarea continua , pentru educatia permanenta.
Complexitatea activitatii scolare, a conditiilor dezvoltarii, a structurii interne a organismului, complicarea relatiilor cu cei din jur, toate acestea ridica o serie de probleme in legatura cu organizarea muncii intelectuale a copilului, cu regimul sau de viata si activitate.
Sub aspectul dezvoltarii psihice, copilul de varsta scolara mica este receptive, deschis la fenomene de cultura, sociabil.
Procesele psihice de cunoastere au ajuns la nivelul sustinerii efortului de invatare. Cunoasterea senzoriala este in plin progress datorita solicitarilor diferitelor discipline scolare. Se formeaza si se dezvolta spiritual de observatie.
Volumul atentiei este redus la micul scolar, iar distributivitatea ei este dificila, copilul nereusind sa cuprinda simultan mai multe activitati.
Capacitatea de trecere rapida de la o activitate la alta este , de asemenea, slaba.
La scolarul incepator , atentia involuntara are o pondere mai mare fata de atentia voluntara. Pe micul scolar il capteaza imaginile, povestirile si se concentreaza mai greu asupra unor analize si sinteze verbale, calcule s.a. care cer un effort intellectual mai mare. El are o slaba putere de concentrare a atentiei, intrucat se instaleaza usor fenomenul oboselii. Variatia stimuluilor,noutatea obiectivelor si fenomenelor , modalitatile interesante de prezentare a acestora fara exercitii de concentrare a atentiei si educa atentia voluntara.
Memoria copilului de varsta scolara mica face progrese. Astfel copiii stabilesc variate legaturi intre cuvintele pe care le memoreaza.
Totusi, intrucat reprezentatiile noi franeaza fixarea celor vechi ( copilul retine usor, dar uita cu aceeasi usurinta), este necesara permanenta revenire asupra vechilor cunostinte , care trebuie integrate in cele noi.
Memorarea mecanica atinge, nivelul cel mai inalt , ii plac versurile, recita, povesteste cu lux de amanunte. Activitatea de invatare insa il oblige sa foloseasca unele repere, exersandu-I memoria voluntara-logica.
Imaginatia reproductiva se dezvolta si devine din ce in ce mai complexa datorita sarcinilor scolare (povestiri, repovestiri, desene dupa natura , dupa descrieri , dupa imagini). Conjugata cu imaginatia reproductive se dezvolta si imaginatia reproductive se dezvolta si imaginatia creatoare care se concretizeaza in produsele activitatii elevului ( compuneri, desene , recitari, interpretare de roluri).
Gandirea micului scolar se afla in stadiul operatiilor concrete (J.Piaget), fiind in permanenta solicitata in formarea reprezentatiilor si a notiunilor, a unor scheme mintale care devin “instrumente “ de cunoastere , precum si in rezolvarea problemelor. La sfarsitul perioadei scolare mici, procesul de conceptualizare a notiunilor care se refera la insusirile esentiale ale obiectelor, fiintelor, fenomenelor, este avansat, ca si diferitele tipuri de actiuni exprimate prin vorbe.
Limbajul este cea mai importanta structura a sistemului psihic infantil, care are rolul covarsitor in intregul process de formare a personalitatii.
In stransa interactiune cu gandirea, limbajul reprezinta parghia care pune in miscare si sustine intregul bloc cognitiv . Da aceea ,in toate activitatile de invatare, chiar din primul an de viata, parintii, educatoarele, invatatorii trebuie sa urmareasca prin toate mijloacele accesibile dezvoltarea limbajului copiilor.
Invatatorul determina interventia active a limbajului, prin insusirea limbii cu toate modurile de constructie gramaticala , solicitandu-I pe elevi la dialog prin intrebari variate, mai ales prin intrebari cauzale in fiecare faza a actiunii. Formele de invatare in care elevii coopereaza, cultivand relatii intreindividuale, desfasurand activitati complementare, contribuie intr-o larga masura la dezvoltarea gandirii si a limbajului.
Cine a urmarit actiunile desfasurate de copii in grupuri / echipe, a putut constata cat de degajat vorbesc, cum stabilesc reguli si cum incearca sa si le impuna unii altora . Acest tip de comportament reprezinta momentul depasirii fazei intuitive, respectiv trecerea de la limbajul egocentric la cel socializat reglementat de reguli gramaticale , sintactice si morfologice.
Varsta scolara mica este , asa cum au dovedit studiile si cercetarile , varsta maximei receptivitatii.Ceea ce trebuie evidentiat insa, se refera la relatia dintre structurile cognitive si cele afectiv- motivationale.
O caracteristica foarte evidenta la scolarii mici este dominarea conduitei lor de componenta afectiva, aceasta fiind, de fapt, baza energetica a intregului sistem psihic. Astfel, V. Pavelcu considera ca invatatura la varsta scolara mica are un pronuntat character afectiv.
Evolutia relatiilor afective dintre elev si educatorul sau cunoaste mai multe faze, in functie de distanta dintre ceea ce doreste copilul si ceea ce I se ofera. Prima faza este cea de apatie . Copilului ii este indiferenta persoana cu care n-a stability nici o forma de comunicare .
Invatatorul trebuie sad ea dovada de mult tact pedagogic , sa perceapa ocupatia elevului si sa i-o satisfaca in mare masura , astfel incat copilul sa se deschida si sa produca trecerea de la apatie la simpatie, Facandu-se aceasta trecere resort energizant al activitatii incepe sa functioneze normal. Faza urmatoare este expatia, expansivitatea sau capacitatea de a se exprima pe sine fara reticente. Totul devine placut, motivatia intrinseca prinde contur si devine mobilul intern al reusitei seplare.
Referitor la vocabular, limba, limbaj exista o vasta literature pe care am consultat-o sip e care o voi grupa, dupa natura sa in trei capitole:literature de specialitate, psiho-pedagogice si metodica.
A. Literatura de specialitate
Exista foarte multe lucrari care trateaza problemele de fond ale vocabularului limbii romane. Astfel sunt : “Gramatica limbii romane” volumul I si II –Ed. Academiei Bucuresti 1966; “Structura vocabularului limbii romane contemporane” Angela Bidu Vranceanu- Educatia stiintifica si enciclopedia Bucuresti 1986.
Limba romana contemporana – Ion Coteanu, Narcisa Forascu , Angela Bidu-Vranceanu, E.D.P.-Bucuresti 1985. Lor li se adauga lucrari de referinta in studiul lexicului limbii romane, fara a caror consultare lucrarea de fata nu ar fi posibila: “Tendinteleactuale ale limbii romane” Al. Graur Ed. Stiintifica Bucuresti 1975; “Sinteze de limba contemporana”- Hristea Teodor si colaboratori , E.D.P. Bucuresti 1978; “ Vocabularul romanesc contemporan”- Vasile si Ivan Ensuv –Ed. Flacara Timisoara 1980.
Am consultata si o alta grupa de lucrari; cea cu character native dintre careamintesc: Indreptar ortografic, ortoiepic si de unctuatie Academia Romana – Institutul de lingvistica “Ion Jordan”-Editum Univers Enciclopedic Bucuresti 1997.
Teodor Hristea si colaboratorii in “Sinteza de limba romana “, Ed. Albatros 1984 acestora o mare atentie studiului lexicului in sistemul de invatamant. In aceasta lucrare, ca si in altele enumerate mai sus se face referire la structura vocabularului care este alcatuit dintr-un nucleu- vocabular de baza (fundamental) fond principal de cuvinte si masa vocabularului. In prima categorie intra, dupa autori , circa 1500 de cuvinte, fata de circa 120000 cate are limba romana.
Importanta vocabularului de baza este data si de faptul ca din cuvintele respective se obtin cele mai multe cuvinte derivate.
In alte capitole ale lucrarii autorul trateaza mijloacele de imbogatire a vocabularului:
-externe: imprumuturi lexicale mai vechi si imprumuturi lexicale neologoce;
- interne: prin derivare, compunere si schimbarea valorii gramaticale.
Intr-un capitol aparte este tratat calculul lingvistic ca procedeu de imbogatire a vocabularului.
B.Literatura psiho-pedagogica
Dintre lucrarile psiho –pedagogice studiate amintim: “ Psihologie generala” Andrei Cosmovici. Aceasta lucrare a dus la clasiicarea problemelor legate de limbaj si mai ales functiile acestuia. In clarificarea problemelor legate de limbaj simai ales functiile acestuia.In acest scop autorul trece in revista mai multe functii ale limbajului, dupa diferiti autori. Cea mai relevanta mi s-a parut aceea dupa A. Ombredan conform careia limbajul are cinci functii : semnificatia , didactica, practica, afectiva, lucida . La acestea s-ar putea adauga functia cathartica.
In lucrarea Pedagogie scolara volum coordonat de Andrei Cosmovici si Luminita Iacob- Polirom Iasi -1999 am gasit cheia rezolvarii psihologice a limbajului in context didactic , precum si repere psihogenetice si caracterizarea varstelor scolare. Alte capitole importante ale lucrarii trateaza comunicarea didactica si modele de realizare a acesteia.
“Comunicarea educationala sau pedagogica este cea care mijloceste realizarea fenomenului educational in ansamblul sau indiferent de continuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicate. Fara de aceasta comunicarea didactica apare ca forma particulara, obligatorie in vehicularea unor continuturi determinate , specifice uniu act de invatare sistematica,asistata.”
Lucrarea domnului profesor Constantin Postelnicu “Fundamente ale didacticii scolare”-Aramis- Bucuresti 2000 a fost una din lecturile de baza care au dus la clasificari privind conceptele de comunicare didactica.
Mi se pare importanta pentru tema lucrarii mele sa amintesc etapele formarii conceptelor si cerintele psiho- pedagogice ale formarii lor.
CUPRINS
CAP I : Introducere
1.1. Sarcinile invatamantului in etapa actuala
1.2. Motivatia alegerii temei
1.3. Particularitati psiho-pedagogice ale varstei scolare mici
CAP II: Reflectarea temei in literatura de
specialitate
CAP III: Ipotezele si obiectivele lucrarii
Cercetarea pedagogica
3.1 Definirea conceptului. Metode de cercetare
3.2 Tipuri de exercitii aplicate in descrierea
cercetarii
CAP IV: Evaloarea randamentului scolar
4.1 Evaluarea – delimitari conceptuale
4.2 Aplicarea probelor de evaluare in cadrul
investigatiei pe tema aleasa.
CAP V: Concluzii
Anexe.
