Lucrare Aspecte Juridico Penale Si Criminologice Privind Infractiunea De Contrabanda

  • Nota 10.00
  • 0 comentarii
  • Publicat pe 12 Februarie 2021

Descriere Lucrare

    Extras din document:

    Caracterizată ca o infracţiune de fraudă prin care se realizează inducerea în eroare a autorităţii vamale, infracţiunea de contrabandă are ca obiect juridic acele relaţii sociale referitoare la regimul vamal, a căror naştere şi dezvoltare este condiţionată de ocrotirea specială a operaţiunilor de control vamal, de aplicare a tarifelor vamale, precum şi a celorlalte operaţiuni vamale  .
    Regimul juridic vamal desemnează conform art.3, lit. a Cod Vamal, ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Codul Vamal, în Regulamentul vamal, precum şi în alte acte normative relative la documentul vamal.
    În forma prevăzută de art. 175 Cod Vamal, infracţiunea de contrabandă prezintă şi un obiect juridic adiacent, şi anume acele relaţii sociale care sunt afectate de încălcarea regimului juridic al frontierei de stat a României, astfel cum acest regim juridic este instituit prin Legea nr.56/ 1992 privind frontiera de stat a României.
    Pentru forma calificată a infracţiunii de contrabandă, prevăzută în art.176 Cod Vamal, obiectul juridic secundar constă în acele relaţii sociale cărora li se aduce atingere prin încălcarea regimului juridic stabilit pentru anumite categorii de bunuri : arme, muniţii, materiale explozive, sau radioactive, produse şi substanţele stupefiante şi psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţelor toxice.
    Obiectul material al infracţiunii de contrabandă îl formează în principiu orice bun supus controlului vamal aflat în sfera patrimonială a făptuitorilor şi pentru care legea prevede un regim vamal la trecerea peste frontiera de stat.
    Pentru forma calificată a infracţiunii de contrabandă, bunurile care pot forma obiectul material sunt expres şi limitativ prevăzute de lege : arme, muniţii, materiale explozive, sau radioactive, produse şi substanţele stupefiante şi psihotrope, precursori şi substanţe chimice esenţiale, produse şi substanţelor toxice, astfel cum aceste noţiuni sunt definite de Legea nr.17 / 1996 privind regimul armelor şi muniţiilor, Legea nr.126 / 1995 privind regimul materiilor explozive, Legea nr. 123 / 1992 pentru aderarea României la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, Legea nr. 111 / 1996 privind desfăşurarea activităţii în domeniul nuclear pe teritoriul României.
    Nu pot forma obiectul material al infracţiunii de contrabandă : persoanele în viaţă, deşi oamenii pot fi reduşi la condiţia de lucruri, bunurile imobile prin natura lor, bunurile care nu sunt susceptibile de apropiere datorită caracterului lor extrapatrimonial.
    Imobilele prin destinaţie ( art. 468 Cod Civil) precum şi imobilele prin încorporare ( art. 469 Cod Civil) pot forma obiectul material al infracţiunii de contrabandă, fiind susceptibile de a fi sustrase regimului vamal.
    Nu interesează pentru existenţa infracţiunii dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, fungibile sau nefungibile. Este suficient ca aceste bunuri să se afle în sfera patrimonială a făptuitorilor.

Cuprins:


CAPITOLUL I Consideratii generale
  1.Activitatea vamala in Romania
 2.Contrabanda-infractiune de frauda si  componenta a crimei organizate
 3.Necesitatea incriminarii contrabandei
CAPITOLUL II  Aspecte juridico-penale privind infractiunea de contrabanda
 1.    Continutul legal
 2.    Conditii preexistente
      2.1   Situatia premisa
      2.2   Obiectul ocrotirii juridice
      2.2.1 Obiectul juridic
      2.2.2 Obiectul material
      2.3   Subiectii infractiunii
      2.3.1 Subiectul activ nemijlocit.Probleme privind pluralitatea ocazionala si cea constituita de infractori
      2.3.2 Subiectul pasiv
 3.    Continutul constitutiv
      3.1   Latura obiectiva
      3.1.1 Elementul material
      3.1.2 Urmare imediata
      3.2   Latura subiectiva
      4.    Forme,modalitati,sanctiuni
      4.1   Formele infractiunii de contrabanda
 4.1.1 Actele preparatorii
 4.1.2 Tentativa
      4.1.3 Consumarea infractiunii
4.2   Modalitati de savirsire a            
      contrabandei
      4.3   Sanctiuni
CAPITOLUL III  Probleme procesuale si de drept  comparat
  1.    Aspecte de drept comparat
  1.1   Sistemul de drept francez
      1.2   Sistemul de drept italian
  1.3   Specificul sanctionarii contrabandei in alte sisteme de drept.
  2.    Aspecte procesuale
  2.1   Constatarea infractiunii de contrabanda.
  2.2   Activitatea de cercetare penala
  2.3   Competenta de judecata.
TITLUL II Aspecte criminologice privind infractiunea de contrabanda
CAPITOLUL I  Starea si dinamica savirsirii infractiunii de contrabanda
      1.Particularitati ale situatiei operative  politienesti pe linie de contrabanda.
  2.Modalitati practice de savirsire a infractiunii de contrabanda
CAPITOLUL II Cauzalitatea
      1.Conceptul general de cauzalitate
    2.Clasificarea factorilor criminogeni
  3.Cauzele care genereaza,imprejurarile care favorizeaza,conditiile care inlesnesc savirsirea infractiunii de contrabanda
CAPITOLUL III Prevenirea savirsirii infractiunii de contrabanda
 1.Conceptul de prevenire si combatere a criminalitatii.
 2.Organizarea prevenirii criminalitatii
 3.Posibilitati de preveniresi combatere a fenomenului de contrabanda.
NOTE 
BIBLIOGRAFIE 

Descarca lucrare