Potrivit dispoziţiilor art.654 – 658 C.civ., pentru ca o persoană să poată moşteni în temeiul legii, este necesar ca la momentul deschiderii succesiunii, persoana care succede să întrunească  următoarele condiţii, două condiţii – una pozitivă şi una negativă pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moşteni. 

a).să aibă capacitatea succesorală (art.654 C.civ)

b).să nu fie nedemnă de a moşteni (art.655 C.civ)

La cele două condiţii, jurisprudenţa o adaugă şi pe a treia

c).să aibă vocaţie succesorală sau chemarea la moştenire.

În timp ce capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii care trebuie să fie întrunite atât în cazul meştenirii legale, cât şi a celei testamentare, condiţia ca persoana chemată la moştenire să nu fie nedemnă este specifică doar moştenirii legale şi nu constituie o condiţie generală a dreptului la moştenire.

Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific moştenirii testamentare, şi anume revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine art. 930 – 931 C. Civil.

Dreptul la moştenire, nu este analizat numai în sensul aptitudinii generale a unei persoane fizice sau juridice de a dobândi drepturi şi obligaţii, în virtutea capacităţii sale de folosinţă, dreptul la moştenire reprezintă un drept constituţional, consacrat prin art. 42 din Constituţia României care prevede că Dreptul la moştenire este garantat.

a).NOŢIUNE. Potrivit dispoziţiilor art.645 C.civ., “pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitatea succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune. O persoană care are capacitatea succesorală poate moşteni dacă la data deschiderii succesiunii este în viaţă.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudine unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de succesor.

Deşi în literatura de specialitate s-a susţinut că noţiunea de capacitate succesorală se referă la existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat, fiind socotită ca ceva diferit de capacitatea de folosinţă , nefiind altceva decât o parte a acestuia. Capacitatea de  folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, o mai putem defini şi ca o parte a capacităţii civile a omului, ca aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile sau capacitatea de folosinţă este aptitudinea individului uman de a avea drepturi şi obligaţii. În concluzie ţinând seama de legislaţia în vigoare (îndeosebi Decretul nr.31/1954 şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului rectificat prin decretul nr.212/1974) trebuie menţionat că definiţia capacităţii de existenţă cuprinde în mod obligatoriu două elemente capacitatea de folosinţă este o parte a capacităţii civile a omului, ea constă  în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. Conform Dreptului Românesc capacitatea de folosinţă era recunoscută tuturor oamenilor liberi, dar într-o proporţie inegală în funcţie de poziţia socială a acestora. Cu cât rangul cuiva era mai înalt, cu atât posedă mai multe drepturi.

Potrivit art.7 alin.1 Decretul nr.31/1954 capacitatea de folosinţă a persoanei începe de la naşterea acestuia şi încetează odată cu moartea. Decesul persoanei fizice marchează sfârşitul participării acesteia la viaţa juridică, adică nu numai dispariţia ei ca fiintă socială, ca membru al societăţii, ci şi dispariţia sa ca subiect de drept civil înzestrat cu atributul capacităţii de folosinţă. De aceea, sub aspect juridic prezintă o importantă deosebită stabilirea exactă a acestui moment. Legea civilă reglementează două ipoteze cu referire la încetarea din viaţă a persoanei fizice aceea a morţii declarate judecătoreşti.

În timp ce capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la moştenire.

Dovada existentei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii (art.1169 C.Civ.) şi care poate să fie moştenitorul în cauză prin reprezentanţii legali, dacă este cazul, dar şi succesorii săi în dreptrui, în cazul în care moştenitorul a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii un timp cât de scurt, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi moştenire prin retransmitere.

Întrucât vizează existenta în raport cu momentul deschiderii moştenirii, ea se poate referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii moştenirii, fie la dovada momentului deschiderii moştenirii în perioada existenţei persoanei cu vocaţie succesorală. Cu alte cuvinte, dovada vizează nu numai şi nu atât existenţa persoanei, ci mai ales corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă moştenirea.

În această ordine de idei, urmează să facem unele precizări în legătură cu persoanele care au capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul deschiderii moştenirii, şi în legătură cu persoanele care nu au capacitate succesorală, fiindcă nu mai există în acel moment. Sunt necesare unele diferenţieri privind capacitatea succesorală în cazul moştenirii prin reprezentare şi prin retransmitere. 

b).Situaţii privind capacitatea succesorială în cazul moştenirii prin reprezentare şi retransmitere.

b1).În cazul moştenirii prin  reprezentare, specifică numai moştenirii legale, moştenitorul (unul sau mai mulţi) au vocaţie succesorială legală reprezentat, pretinde drepturile succesoriale ale ascendentului său reprezentat) decedat la data deschiderii moştenirii, urcând în locul, gradul şi drepturile acestuia art.664 Cod civil. În acest caz, reprezentatul trebuie să dovedească că el personal are capacitatea succesorală(adică existenţa la data deschiderii moştenirii),iar cel reprezentat era decedat la această dată pentru că nu se reprezintă decât persoanele moarte (art.668 Cod civil).

b2).În caz de retransmitere a moştenirii, moştenitorul legal în nume propriu sau prin reprezentare ori testamentar-supravieţuind un timp cât de scurt defunctului, dobândeşte el succesiunea acestuia din urmă chiar dacă nu  a acceptat, dar nici nu a repudiat-o şi confundată cu a sa proprie – o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau testamentar moştenire succesivă subsecventă.În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale prin retransmitere trebuie să dovedească existenţa moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri şi, bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra moştenirii lăsată de acesta inclusiv existenţa la data deschiderii acestei din urmă moştenirii.

Retransmiterea poate fi şi succesivă.

Menţionăm că retransmiterea moştenirii operează chiar dacă moştenitorul – decedat înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală de 6 luni – nu a exeritat acest drept nici nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o, fiindcă din patrimonial retransmis face parte şi acest drept de opţiune, care poate fi exercitat de beneficiarul retransmiterii în perioada rămasă până la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă însă termenul de opţiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească că moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului şi acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar stingându-se prin prescripţie titlul său de moştenitor.

Prin urmare, statuarea instanţei supreme – în sensul că instanţele aveau îndatorirea să stabilească, pe bază de probe, dacă D.P.a acceptat succesiunea….-este corectă întrucât în speţă, moartea bunicilor de cuius a avut loc în februarie şi spetembrie 1981, iar moartea fiului lor în octombrie 1982. În consecinţă, copiii şi soţia supravieţuitorului a fiului puteau beneficia – alături de alţi moştenitori – de retransmiterea părţii din moştenirea bunicilor numai dacă fiul ar fi acceptat în termen moştenirea.

Moştenirea prin reprezentare se impune a fi deosebită de moştenirea prin retrasmitere şi prin faptul că, în primul caz, există o singură moştenire dobândită de mai mulţi moştenitori în nume propriu sau prin reprezentare şi îşi exercită drepturile succesorale o singură dată. În schimb, în cel de al doilea caz, există două (eventual chiar mai multe) moşteniri succesive; prima moştenire este culeasă – în tot sau în parte – de cel de al doilea cuius, în viată la deschiderea primei moşteniri, şi pe care o trasmite la moartea propriilor moştenitori. Fiind vorba de două (sau mai multe) moşteniri ele trebuie examinate separate, pentru a vedea competenţa lor separată, acceptarea în termen, cotele – părţi ce se cuvin moştenitorilor, cota moştenită de prima moştenire întrând în patrimoniul celui de al doilea cuius, iar apoi prin retransmitere, în cadrul celei de a doua moştenire, în patrimoniul propriilor moştenitori. În speţa soluţionată prin decizia citată a CSJ, era posibilă ca la moartea uneia dintre părinţi, alături de copii să fi moştenit şi celălalt părinte (în calitate de soţ supravieţuitor), apoi tot patrimonial lăsat după ce decedează şi cel de al doilea părinteasca fie dobândit de descendenţii lui (eventual şi descendenţii dintr-o altă căsătorie, care nu aveau vocaţie succesorală la prima moştenire).

Mai precizăm că în cazul moştenirii prin retrasmiterea successive, dar care se dezbat deodată, cele anterioare nefiind culese, competenţa teritorială a birourilor notariale (şi ale altor organe) se determină după domiciuliul defunctului care a decedat cel din urmă (art.10 litera b din Legea 36/1995) şi se întocmeşte un singur certificat de moştenitor, stabiliându-se pentru fiecare dintre autorii succesiunilor în mod corespunzător calitatea şi drepturile fiecărui moştenitor sau legatar, precum şi bunurile si datoriile succesiunii (art.83 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.36/1995), conform căreia pe baza închierii finale, se redactează certiuficatul de moştenitor sau legatar, care va cuprinde constatările  din această încheiere referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimonial defunctului.Potrivit art.83 din Legea nr.36/1995, pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de moştenitor, care va cuprinde constatările din această încheiere referitoare la compunerea masei succesorale, numărul şi calitatea moştenitorilor, precum şi în cazul  moştenitorilor universali sau cu titlu universal, la cotele ce revin fiecăruia moştenire ori, în cazul legăturilor particulari, la bunurile ce le revin din moştenire. În cazul repunerii pe rol  a dosarului succesoral suspendat pentru unul din motivele prevăzute la art.78 alin.1 litera b şi c din Legea 36/1995, cartificatul de moştenitor se va elibera pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile care a rezolvat neînţelegerile.

Câte un exemplar al certificatului de moştenitor se va elibera fiecărui successor, după achitarea taxelor notariale şi a onorariului cuvenit notarului.

În cazul în care  prin testament s-a instituit un executor testamentar, se va elibera în condiţiile  menţionate mai sus un certificat  constatator al acestei  calităţi (art.83 alin.3 din Legea nr.36/1995).

Dacă nu se face dovada existenţei unor bunuri în patrimonial defunctului ori determinarea acestora presupune operaţiuni de durată, la cererea moştenitorilor, se poate emite un certificat de calitate de moştenitor (art.84 din Legea nr.36/1995).

După emiterea certificatului de moştenitor, în principiu,  nu se mai poate întocmi un alt certificat (art.86 alin.1 din Legea 36/1995). Prin excepţie însă,în anumite situaţii expres prevăzute de lege, se va putea întocmi un certificat suplimentar sau un nou certificat. Astfel, potrivit art.86 alin.2 din Legea nr.36/1995, se va elibera un asemenea certificat suplimentar de moştenitor atunci când, cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul reia procedura succesorală în vederea complectării încheierii finale cu lucrurile omise din masa succesorală.

Tot astfel, potrivit art.88 alin.2 din Legea nr.36/1995, în cazul anulării certificatului de moştenitor pe cale judecătorească, notarul va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Potrivit art.88 alin.1 fraza a II-a din Legea nr.36/1995, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

În esenţă deci, certificatul de moştenitor constituie un mijloc de dovadă a  calităţii de moştenitor, a cotei ce revine fiecărui moştenitor şi a compunerii masei succesorale. Acest mijloc de dovadă nu este însă absolut, putând fi combătut pe calea acţiunii în anulare de către cei care se consideră vătămaţi (art.88 alin.1 fraza I din Legea nr.36/1995). Prin urmare , este unanim admis că certificatul de moştenitor nu constituie în sine un titlu translativ de proprietate de la defunct la succesori, transmisiunea realizându-se fie direct în virtutea legii  fie în virtutea testamentului, el nefâcând altceva decât să ateste acest lucru.Este motivul pentru care certificatul de moştenitor nu poate fi invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de scurtă durată.