"Condiţiile de fond ale căsătoriei":
Condiţiile de fond ale căsătoriei se prezintă sub forma pozitivă, în sensul că ele trebuie să existe pentru a putea încheia căsătoria. Acestea sunt următoarele:
• Diferenta de sex;
• Vârsta legală la căsătorie;
• Consimţământul la căsătorie;
• Comunicarea reciprocă a stării de sănătate a viitorilor soţi;
Condiţiile de fond apar şi sub forma negativă, denumite impedimente la căsătorie, care reprezintă împrejurările de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Sunt reprezentate de prevederile art. 5, 7, 8 şi 9 Codul familiei următoarele impedimente la căsătorie:
• Existenţa unei căsătorii anterioare, nedesfăcute a unuia dintre soţi;
• Rudenia;
• Adopţia;
• Tutela;
• Alienaţia şi debilitatea mintală.
Este necesară clasificarea condiţiilor de fond în negative şi pozitive, în special din raţiuni de ordin practic deoarece, îndeplinirea condiţiilor de fond din prima categorie trebuie dovedită de viitorii soţi, iar impedimentele pot fi demonstrate de terţi, prin opoziţie la căsătorie, ori personal de către ofiţerul de stare civilă care constată existenţa lor la încheierea ei.
În literatura juridică s-a susţinut că, aceste condiţii “au drept scop să asigure încheierea unei căsătorii numai de către acele persoanecare sunt apte, sub aspect fizic şi moral, să întemeieze o familie”.
a. Diferenţa de sex
Numeroase texte cuprinse în Codul familiei subliniază condiţia de fond a diferenţei de sex a viitorilor soţi (art. 1,4,5,35,47-57), pentru a încheia o căsătorie valabilă. În principiu, sexul fiecăruia dintre viitorii soţi se stabileşte cu certificatul de naştere.
În mod practic, calificarea diferenţei de sex, ca o condiţie de fond dirimantă la căsătorie , corespunde delimitărilor juridice ce se fac în privinţa malformaţiilor genitale. Astfel, în practica judiciară s-a decis că :hermafrodismul constituie o anomalie genitală definitivă, care împiedică posibilitatea de procreare şi raporturi normale între soţi”.
De asemenea, dacă o malformaţie genitală este o nediferenţiere de sex, soluţia ce se impune este nulitatea absolută a căsătoriei.
b. Vârsta legală la căsătorie (matrimonială)
Potrivit art.4, alin.1 din Codul familiei, vârsta matrimonială (vârsta legală sau vârsta minimă la căsătorie) este de 18 ani pentru bărbat şi 16 ani pentru femeie.
Legiuitorul a stabilit numai vârsta minimă înainte de împlinirea căreia încheierea căsătoriei este prohibită, de unde rezultă: este posibilă încheierea căsătoriei la orice vârstă; nu are importanţă juridică diferenţa de vârstă dintre viitorii soţi.
Stabilirea vârstei minime la căsătorie se justifică prin considerente de ordin biologic, psihic, moral şi social.
De la regula potrivit căreia vârsta minimă legală la căsătorie este 16 ani pentru femeie, Codul familiei consacrăo excepţie, prin dispoziţiile art.4, alin.2: potrivit cărora, „pentru motive temeinice, se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit 15 ani. Încuviinţarea se poate da de Prefectura municipiului Bucureşti sau de prefecture judeţului în cuprinsul căreia îsi are domiciliul femeia şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial”. Aşadar, femeia care nu a împlinit vârsta de 16 ani, se poate căsători dacă îndeplineşte urmatoarele condiţii:
• să fi împlinit vârsta de 15 ani, ceea ce înseamnă că, chiar dacă femeia a născut un copil înainte de a fi împlinit aceasta vârstă, legea nu-i permite să se căsătorească;
• să facă dovada existenţei unui motiv temeinic (sarcina femeii, viitorul soţ pleacă în străinătate pe o perioadă de timp mai îndelugată, faptul că femeia, victimă a unui viol, doreşte să se căsătorească cu autorul infracţiunii);
• să prezinte un aviz medical eliberat de un medic abilitat în acest scop, care să ateste sănătatea femeii şi aptitudinea de a avea relaţii conjugale normale.
Dispensa de vârstă se acordă de către comandantul navei, dacă în timpul unei călătorii pe o navă românească, aflată în afara graniţelor ţării, doi cetăţeni români doresc să se căsătorească (art.8 ,alin.3 din Legea nr.119/1996).
c. Comunicarea reciprocă a stării de sănătate
Art.10 prevede următoarele :”Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declară că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor.
În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelor legi.”
Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii se realizează în următoarele moduri:
• anexarea certificatului medical prenupţial al fiecăruia dintre viitorii soţi la declaraţia de căsătorie;
• inserarea, de către viitorii soţi, în cuprinsul declaraţiei de căsătorie, a menţiunii că au luat la cunoştinţă de starea sănătăţii lor.
Din analiza prevederilor legale în materie se desprinde ideea că, în principiu nu se întârzie căsătoria persoanelor bolnave însă necesită informarea reciprocă a viitorilor soţi de a decide în cunoştinţă de cauză dacă în cazul în care, celălalt suferă de o boală, încheie sau nu căsătoria cu acesta şi împiedică încheierea căsătoriei în situaţia în care boala de care eventual, suferă unul dintre viitorii soţi este prevăzută de o lege specială, ea determinând neîncheierea căsătoriei.
Îndeplinirea condiţiei comunicării reciproce a stării sănătăţii între viitorii soţi prezintă şi următoarele aspecte:
• boala anterioară căsătoriei poate fi invocată ca motiv de anulare a căsătoriei, în ipoteza în care, soţul bolnav a ascuns această împrejurare celuilalt soţ, care dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi consimţit la încheierea ei;
• Boala posterioară căsătoriei poate fi invocată numai ca motiv de divorţ.
