SCURT ISTORIC PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR COPILULUI 

    PE PLAN INTERNAŢIONAL

    Nivelul de perfecţionare la care a ajuns în prezent protecţia fiinţei umane - atât pe plan mondial, cât şi în Europa, este, fără îndoială, rezultatul parcurgerii mai multor etape, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Astfel, încă din timpurile străvechi şi parcurgând întreaga istorie a gândirii sociale, a apărut convingerea că oamenilor li se cuvin anumite drepturi, anumite libertăţi .

Cercetările efectuate cu privire la modul de organizare familială a societăţilor tribale au pus în evidenţă faptul că, în cadrul lor, rolurile sociale acordate indivizilor, în timpul fiecărei etape a dezvoltării lor, au un caracter mult mai precis faţă de societatea contemporană, oferind indicaţii exacte şi totodată utile asupra conduitelor ce trebuie adoptate în diferite perioade de vârstă . 

    În aceste societăţi nu se putea distinge o atitudine comună faţă de copilărie. Aşadar, în anumite societăţi, până la perioada pubertăţii, copiii nu sunt consideraţi membrii cu drepturi depline ai comunităţii. În altele, ei sunt apreciaţi ca fiind neutri din punct de vedere al sexului, atât băieţii cât şi fetele bucurându-se de un tratament egal în raport cu adulţii. 

    Pentru multe alte comunităţi, copiii sunt priviţi ca un “dar” sacru, reprezentând întruparea spiritului celor care au murit şi care au revenit, în acest mod, în cadrul comunităţii. Chiar şi în prezent există comunităţi tribale în care membrii tribului se consideră, ei înşişi “copii” în raport cu autoritatea întruchipată de divinitatea religioasă. În funcţie de modelele culturale ale comunităţii, chiar noţiunile de tată, mamă, frate sau soră au diverse semnificaţii, care urmăresc raporturile de dominare sau subordonare existente în cadrul societăţii respective .

    În cursul diferitelor perioade ale istoriei, marea variabilitate a modelelor culturale şi a particularităţilor comunitare a impus dezvoltarea unor atitudini diferenţiate, adeseori contradictorii între ele, faţă de copilărie. În majoritatea societăţilor arhaice, la fel ca şi tinereţea, copilăria nu era altceva decât o etapă a unei “tranziţii” fundamentale către statusul şi poziţia socială a adultului. 

Spre deosebire de societăţile contemporane, în care copilăria este idolatrizată şi protejată, cea mai mare parte dintre societăţile arhaice apreciau această perioada de vârstă ca o stare de “ignoranţă” şi de “pedeapsă”, în esenţa ei, prin, subordonarea necondiţionată faţă de autoritatea adultului. Pentru alte asemenea societăţi, copilăria era privită ca o “binefacere” pentru individ şi ca o resursă de “regenerare” pentru întreaga comunitate.

Istoria socială a copilăriei a înregistrat acest întreg ansamblu de atitudini contradictorii, oferindu-ne o imagine a copilăriei care diferă mult de reprezentarea pe care o are societatea contemporană despre această perioadă de vârstă.

     În unele societăţi antice, copiii se bucurau de o atenţie specială, avându-se în vedere că reprezentau un potenţial uman important. Ei erau participanţi activi la viaţa familială şi erau consideraţi o parte integrantă a dezvoltării comunităţii. În Egiptul Antic sau în vechiul Babilon, de exemplu, scopul principal al unui legat testamentar consta în asigurarea unei creşteri adecvate a copiilor. Codul lui Hammurabi, care a schiţat primele noţiuni de proprietate comunitară, avea în vedere o serie de reglementări cu privire la soarta copiilor după decesul susţinătorului lor legal sau după divorţul părinţilor. În acest sens, jumătate din bunurile dobândite în cursul căsătoriei erau destinate creşterii copilului. În alte societăţi antice, confruntate cu pericolul suprapopulării, copiii reprezentau o povară pentru familie, fiind ucişi sau vânduţi ca sclavi .

    În Evul Mediu, până în preajma anului 1600, noţiunea de copilărie era practic necunoscută , copiii fiind consideraţi doar „simplii adulţi”. O serie de lucrări artistice (picturi, gravuri etc.) rămase din EvuI Mediu prezintă copiii ca fiind nediferenţiaţi faţă de adulţi, amestecându-se cu aceştia, fiind îmbrăcaţi asemenea lor şi participând Ia acelaşi tip de activităţi. În nici-una dintre aceste lucrări nu este reprezentată lumea copilăriei şi nici obiectele care o definesc: păpuşi, cărţi de poveşti, lucruri specifice jocului. În absenţa statusului distinct de copil, copiii erau trataţi, cel mai adesea, în mod inuman, fiind abandonaţi de părinţi în mănăstiri sau aziluri .

    Acelaşi tratament nediferenţiat faţă de cel al adulţilor l-au primit copiii şi în perioada primelor industrii manufacturiere şi în epoca de început a industrialismului modern. Ei erau utilizaţi între 12-15 ore pe zi, la tot felul de activităţi, muncind din greu ca să-şi poată câştiga existenţa . Numai odată cu construirea primelor sindicate, copiii, ca şi bătrânii au fost înlăturaţi de pe piaţa forţei de muncă, nu atât din considerente umanitare cât, mai ales, pentru a face loc contingentelor sporite de muncitori adulţi confruntaţi cu spectrul şomajului.

    Aşadar, de-a lungul istoriei, copilul a fost privit ca fiind proprietatea părinţilor şi a tutorilor, aceştia putând să-l trateze după bunul lor plac, fără a putea fi traşi la răspundere. În ultimele decenii, s-a produs în mod evident o evoluţie a valorilor, normelor şi standardelor juridice care reglementează situaţia copilului. În momentul actual, toate societăţile civilizate acceptă ideea conform căreia copilul nu aparţine nici familiei nici statului, ci îşi aparţine sieşi, sub protecţia părinţilor săi .

Astfel, o schimbare profundă a situaţiei sociale şi familiale a copilului s-a petrecut numai în condiţiile în care societatea a început să recunoască copilăria ca o etapă distinctă de viaţă şi să acorde copilului un status social particular şi roluri specifice. Datorită separării activităţilor de pregătire şi instrucţie de cele profesionale, alături de specializarea diferitelor instituţii în cadrul societăţii, s-a creat timpul şi spaţiul necesar pentru apariţia veritabilului univers al copilării. 

    Totodată au apărut reglementări speciale cu privire la drepturile copilului în familie şi în societate şi programe având ca scop principal dezvoltarea, protejarea şi educaţia sa adecvată. În aceste condiţii, copilul devine nu numai un subiect de atenţie pentru diferitele instituţii sociale, ci o parte integrantă a societăţii influenţând politicile sociale şi raporturile familiale, modificând relaţiile între părinţi şi bunici, determinând structura şi funcţiile familiei, modificând diviziunea rolurilor familiale, contribuind, deci la o nouă configuraţie a legăturilor de solidaritate din societate. 

În raport cu aceste schimbări se modifică, din ce în ce mai mult, metodele şi finalităţile procesului de socializare; copiii nu mai sunt priviţi ca fiinţe pasive, capabile să înregistreze, automat şi mecanic, indicaţiile educativ, cu ca agenţi activi ai unui proces care poate influenţa chiar pe educator.

    Odată cu recunoaşterea dreptului suprem al copilului ca persoană umană independentă, nevoile copilului au început să fie tratate ca drepturi a căror satisfacere nu mai este facultativă (societatea poate decide să le satisfacă sau nu), ci obligatorie. La nivel global, în ceea ce priveşte copilul şi drepturile acestuia, acest lucru apare mai pregnant o dată cu adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (20 noiembrie 1989).

    Secolul XX a fost denumit "secolul copilului". Încă din primele decenii ale acestuia s-a manifestat un interes deosebit pentru copil, privit ca fiinţă umană cu drepturi depline. Acest secol este cel care schimbă viziunea asupra copilului, care responsabilizează autorităţile legale asupra problematicii complexe privind drepturile şi protecţia copilului.

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE..................................................................................4

SECŢIUNEA 1: SCURT ISTORIC PRIVIND PROTECŢIA DREPTURILOR COPILULUI PE PLAN INTERNAŢIONAL..........................................4

SECŢIUNEA 2: CADRUL LEGAL INTERN PRIVIND RESPECTAREA, 

PROMOVAREA ŞI GARANTAREA DREPTURILOR COPILULUI....8

CAPITOLUL 2: DREPTURILE COPILULUI POTRIVIT LEGISLAŢIEI ROMÂNE 

ÎN VIGOARE.....................................................................................13

SECŢIUNEA 1: ASPECTE PRELIMINARII................................................................13

SECŢIUNEA 2: IMPERATIVUL RESPECTĂRII PRINCIPIILOR PRIVIND GARANTAREA DREPTURILOR COPIILOR...................................17

SECŢIUNEA 3: DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE CIVILE ALE COPILULUI.............18

3.1. Dreptul copilului la păstrarea şi stabilirea identităţii sale...........................18

3.2. Dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.............................................................................................21

3.3. Dreptul copilului la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale...................................................................................................25

3.4. Dreptul copilului la libertate de exprimare.....................................................25

3.5. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie..........30

3.6. Dreptul copilului la libera asociere în structuri formale şi informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică.............................................................31

3.7. Dreptul copilului la viaţa culturală proprie....................................................31

3.8. Dreptul copilului la respectarea personalităţii şi individualităţii sale.........31

3.9. Dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale................................................................................32

SECŢIUNEA 4: DREPTURI REFERITOARE LA ASIGURAREA 

UNUI MEDIU FAMILIAL ŞI ÎNGRIJIREA ALTERNATIVĂ...............33

4.1. Dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi.......................................33

4.2. Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.........................................................34

4.3. Dreptul copilului la protecţie alternativă........................................................38

SECŢIUNEA 5: DREPTURI CARE PRIVESC SĂNĂTATEA 

ŞI BUNĂSTAREA COPILULUI.........................................................48

SECŢIUNEA 6: DREPTUL COPILULUI LA EDUCAŢIE, 

ACTIVITĂŢI RECREATIVE ŞI CULTURALE...................................51

6.1. Dreptul copilului de a primi o educaţie care să îi