Tendinţa de profesionalizare a actului infracţional, violenţa din ce in ce mai mare in săvârşirea unei fapte antisociale, au obligat forţele de poliţie să ia o atitudine fermă pentru combaterea acestor fenomene. In contextul acestei situaţii operative au fost create unităţi speciale care să dea o replică promptă infracţiunilor in care personalul normal echipat si antrenat nu făcea faţă.

        Misiunea acestor unităţi speciale constituie unul dintre cele mai periculoase aspecte ale muncii de poliţie, deoarece in timpul unei acţiuni, un luptător, intră cu bună ştiinţă intr-o situaţie care se poate solda cu victime. Pentru diminuarea riscului şi pentru creşterea şanselor de reuşită în efectuarea unei misiuni, este necesară o planificare temeinică a intervenţiilor, folosind experienţa SIIAS-ului şi materiale aparţinând unităţilor similare din alte ţări, sa încercat realizarea unui studiu care să cuprindă modalităţi şi tactici de intervenţie în diferite situaţii şi care să ajute poliţiştilor ce-şi desfăşoară activitatea în asemenea unităţi să adopte o concepţie şi un mod de intervenţie unitar.

 

       Tendinţa de profesionalizare a actului infracţional, violenta din ce in ce mai mare in săvârşirea unei fapte antisociale, au obligat forţele de politie sa ia o atitudine ferma pentru combaterea acestor fenomene. In contextul acestei situaţii operative au fost create unităţi speciale care sa dea o replica prompta infracţiunilor in care personalul norma! echipat si antrenat nu făcea fata.

        Misiunea acestor unităţi speciale constituie unui dintre cele mai periculoase aspecte ale muncii de politie, deoarece in timpul unei acţiuni, un luptător, intra cu buna ştiinţa intr-o situaţie care se poate solda cu victime. Pentru diminuarea riscului si pentru creşterea şanselor de reuşita in efectuarea unei misiuni, este necesara o planificare temeinica a intervenţiilor.

        Folosind experienţa SIAS-ului si materiale aparţinând unităţilor similare din alte tari, s-a Încercat realizarea unui studiu care sa cuprindă modalităţi si tactici de intervenţie in diferite situaţii si care sa ajute poliţiştilor ce-si desfăşoară activitatea in asemenea unităţi sa adopte o concepţie si un mod de intervenţie unitar.

 

      Un component sau un candidat trebuie sa aibă o inteligenta medie, sau peste medie. El trebuie sa caute sa-si îmbunătăţească in mod constant cunoştinţele, in special pe cele care fac obiectul activităţii sale ca membru al trupelor de intervenţie rapida. Este necesar sa fie inventiv in abordarea îndatoririlor sale si permanent in alerta.

      Luptătorul trebuie sa aibă o personalitate echilibrata, puternica, temperata, cu posibilităţi înalte de concentrare si autoreglare, având asigurata integritatea percepţiilor, cu o atenţie stabila, o memorie durabila si precisa, o persoana bine integrata si adaptata la grup, cu o buna capacitate de analiza promptă, de cuprindere si soluţionare a situaţiilor dificile, având deprinderi profesionale bine formate, cu o capacitate de acomodare la cerinţe diverse, de relaţionare in medii diferite, o persoana motivata afectiv, material si profesional.

        Trebuie sa fie un individ matur, echilibrat, sa posede o judecata sănătoasa si un raţionament superior. E de subliniat ca in orice moment echipa poate fi implicata intr-o situaţie de viata si de moarte. Decizia de a lua viata cuiva este una dificila, dar trebuie luata, daca este necesar, intr-o fracţiune de secunda.

       Componentul sau candidatul trebuie sa aibă atitudine complet pozitiva, indiferent de condiţiile vitrege pe care este posibil sa le întâlnească. De asemenea, trebuie sa aibă un spirit de echipa dezvoltat. Trebuie sa fie apt sa devină o piesa de baza a echipei, o componenta vitala,

 

       Echipa de 4 oameni: Are avantajul că poate fi uşor controlată de către comandant şi este destul de mare pentru a putea purta o varietate de arme şi echipament de care poate sa fie nevoie. Totuşi, dacă operează independent, fără întăriri, există unele dezavantaje. Misiunea care i se încredinţează trebuie să corespundă mărimii grupului.

       O singură echipă de 4 oameni nu va putea evacua numeroasele etaje ale unui magazin universal, în cazul unui schimb de focuri, nu este capabilă să se susţină pe sine pentru perioade mari de timp. Aceste dezavantaje pot înceta să existe dacă 3 echipe de 4 oameni sunt folosite împreună.

        Echipa de 6 oameni: Are toate avantajele pe care ie are o echipă de 4. Dezavantajele există şi ele, dar într-o măsură mult mai mică. Dacă 3 echipe a 6 oameni sunt folosite împreună, dezavantajele vor înceta să mai existe.

        Echipa de 8 oameni: Felul în care este concepută echipa de 8 oameni asigură o mare flexibilitate în interiorul acesteia. Lunetistul poate fi detaşat şi echipa poate opera în 2 grupuri mai mici de 3-4 oameni. De asemenea, el poate să nu acţioneze ca atare (din cauza poziţiei inaccesibile sau în funcţie de situaţie), în acest caz se poate opera cu 2 grupuri de 4 oameni sau ca un întreg.

       De obicei, teroriştii au motivaţii politice, religioase sau sociale. Aceste motivaţii reprezintă trăsături sigure care pot ajuta poliţia în identificarea acestor persoane ca terorişti şi totodată pot ajuta în indicarea cursului posibil al unei acţiuni.

De obicei, teroriştii plănuiesc bine o acţiune, în special care are drept scop luarea de ostatici. Ei aleg cu atenţie ca ţintă o persoană care iese oarecum din normal prin valoarea sau calităţile pe care le posedă, deci care are o anumită proeminenţă in societate. După alegerea şi reţinerea persoanei vizate, teroriştii pot obţine pentru cauza lor o audienţă cu aceeaşi proeminenţă ca a persoanei ostatic.

       Pot exista momente când aceste grupuri de fanatici/terorişti iau ca ostatici oameni necunoscuţi. Acest tip de acţiune are drept scop demonstrarea vulnerabilităţii omului obişnuit. Teroriştii (care operează, de regulă, în grupuri) sunt în general bine înarmaţi, echipaşi şi pregătişi tactic pentru acţiunea de luare de ostatici. Ei au convingeri profunde despre cauza lor, ştiu să arate un curaj care le este caracteristic şi au abilitatea de a manipula o situaţie în avantajul lor.

        De reţinut, ca foarte important, este că marea majoritate sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa pentru cauza lor.

      Cel mai adesea, criminalul a fost prins în momentul comiterii infracţiunii şi se refugiază spontan, în mod obişnuit, el are o cantitate foarte limitată de echipament (arme şi muniţie) cu care să lupte. Este puţin probabil că şi-a plănuit apărarea şi este posibil să nu fie familiarizat cu împrejurimile. Poziţia sa a fost aleasă ca fiind "cea mai bună" în mod pripit.

       Dintre cele trei tipuri prezentate, criminalul este cel mai dispus să asculte argumentele celorlalţi. Iniţial, poliţiştii ajunşi la locul unde se găseşte trebuie să încerce să-1 izoleze. Nu trebuie să i se permită să se deplaseze spre o poziţie mai bună. El va continua să lupte până când i se termină muniţia sau până când nevoile lui fizice nu mai sunt satisfăcute şi poate fi convins să se predea sau poate fi reţinut prin forţă. Urmărirea unui criminal la locuinţa sa pentru a-1 aresta poate comporta unele deosebiri deoarece poate avea acasă un stoc enorm de muniţie şi arme.

      Criminalul poate recurge la luarea de ostatici pentru a preveni arestarea sa şi pentru a avea obiectul de negociere crezând probabil că vor scăpa. La început o asemenea situaţie cu luare de ostatici poate foarte repede sa se agraveze. Odată cu scurgerea timpului situaţia va fi controlată şi se va calma puţim. Liniştea îndelungată dinspre poziţia criminalului şi ostaticului ar putea fi considerată un semn bun.

 

        Este cel mai periculos. Acţiunile lui sunt total imprevizibile. El poate să aibă sau nu un plan de acţiune. Poate sau nu să fie bine echipat. Acţiunile acestui om nu pot fi anticipate, fiind şi dificil de discutat cu el.

      Este cea mai periculoasă persoană cu care ne putem confrunta într-o situaţie cu luare de ostatici. Cele mai multe asemenea tipuri de persoane au o concepţie deformată faţa de societate şi omenire în general. Aceasta îi stresează, nu fac deosebirea între bine şi rău, şi nu-i interesează propria persoană. Nu se gândesc la consecinţe. Suferă de tulburări de personalitate. Mai mult ca sigur nu vor fi niciodată în situaţia de a-şi putea controla total manifestările.

 

Acolo unde se anticipează un asalt de clădire, aflaţi:

• Cu cine vă confruntaţi? Nume, comportare, înregistrări anterioare sau istoric, număr.

• Ce tip de arme deţine?

• Care este descrierea lor?

• Sunt buni trăgători?

• Există schiţe ale clădirilor? Au fost transmise?

• Dacă schiţele sunt disponibile, poate cineva să deseneze plănui pentru noi?

• Dacă aţi întrerupt energia, gazul şi apa, au fost informate societăţile adecvate?

• Au răspuns aceste societăţi?

• Există cineva care cunoaşte subiectele permise pentru a încerca să comunice cu ei?

• S-a încercat vreo comunicare? A fost realizată? Care sunt rezultatele? Dar cererile?

• Ce a "răsuflat" de ia sosirea primului poliţist în zonă?

• Ce incident a dus la această situaţie?

• Există ostatici?

• Au fost evacuate clădirile vecine?

• Care este grosimea pereţilor interiori şi din ce material sunt făcuţi?

• Din ce este construit acoperişul?

• Care este dispozitivul poliţiştilor abilitaţi cu supravegherea modului de respectare a legii ia locui incidentului?

• Care este cea mai bună metodă pentru a intra în clădire? Sunt acoperite şi mascate traseele de acces spre clădire?        Dacă nu, ar putea un elicopter să ajute echipa să efectueze o acţiune de succes? Pot fi folosite gazul sau fumul? Va ajuta diversiunea în realizarea pătrunderii?

VEDEREA PE TIMP DE NOAPTE (dacă nu dispunem de aparatură de vedere pe timp de noapte)

      Adaptarea la întuneric: Reprezintă posibilitatea ochilor tăi de a se acomoda cu nivele scăzute de iluminare. Sunt necesare 30 de secunde pentru celulele baston -celule din retina ochiului care produc o substanţă chimică, numită purpură vizuală, care ajută activitatea celulelor dirijoare şi care înzestrează cu vederea nocturnă - să se adapteze, Dacă intraţi într-o zonă întunecată venind dintr-una luminată şi nu aveţi timp să vă lăsaţi ochii să se adapteze, puteţi purta ochelari de soare de nuanţă roşcată în zona luminată şi să-l scoateţi în zona întunecată. Vă va lua doar 5-10 secunde pentru a vă adapta ochii. Din momentul în care ochii s-au adaptat, niciodată să nu priviţi o sursă de lumină. Este suficientă o secundă pentru a vă pierde vederea nocturnă. Dacă trebuie să folosiţi lumina, utilizaţi lentile de nuanţă roşie pentru ochi. Dacă sunteţi expus ia lumină, închideţi un ochi şi lăsaţi-i pe celălalt deschis. Vă veţi păstra vederea nocturnă într-un ochi (cel director)?

      Vederea periferică: Reprezintă tehnica de a-ţi menţine atenţia pe un obiect fără a-l privi direct. Când vă uitaţi ia un obiect, imaginea se formează pe celulele con ("pâlnie") ale ochiului, care nu sunt active pe perioadele de iluminare slabă. Privind 6-10 grade lateral obiectul, imaginea se formează pe celulele "baston" (dirijoare), care vă ajută să vedeţi prin producerea purpurii vizuale. De fapt, veţi privi cu vederea periferică.

       Scanarea (Observarea): Reprezintă utilizarea vederii periferice pentru observarea unui obiect din zonă. Când folosiţi vederea periferică pentru a vedea un obiect, veţi fi capabili să vedeţi acel obiect 4-8 secunde înainte ca purpura vizuală a celulelor baston să se decoloreze în acea zonă a ochiului. Mişcând ochiul ia fiecare 3-4 secunde veţi menţine constantă purpura vizuală, fără efectul de decolorare.

       Dacă doriţi observarea unui obiect în continuu, mişcaţi ochii cu mişcări scurte şi neregulate în jurul obiectului, la interval de 3-4 secunde.