1.1. Numele fluviului Dunărea

    Fluviul Dunărea a purtat la diferite popoare şi în diferite timpuri diverse nume: cel dintâi nume, avut la Egipteni este Istros. Apoi fenicienii au fost printre primii care au poposit la gurile sale, în epoca bronzului, şi l-au numit Phison. Cu 900 ani înaintea erei noastre, Hesiod este primul scriitor care îl prezintă sub numele de Istros. El îl arată ca cel mai mare râu al Europei cunoscut ca fluviu al oceanului.

    Pe vremea Argonauţilor, Dunărea era cunoscută sub numele de Istru şi era considerată ca un fluviu lat şi adânc, izvor mănos pentru mare, pe care el o îmbogăţeşte cu tributul apelor sale.

    Romanii au latinizat numele grec pe care l-au făcut Ister, păstrându-l multă vreme. Cezar a fost primul scriitor latin care a prezentat Dunărea sub acest nume. Dacii îi spuneau Danare ca înseamnă „purtător de mâl”.

    Sciţii numeau acest fluviu Mataos, goţii îi spuneau Taurus, iar slavii Dunaj, Dunai, Dunava. Germanii l-au numit Donau, iar maghiarii Duna.

    Numele de astăzi ale Dunării sunt: Dunăre la Români, Dunvo-Dunai la slavi, Duna la unguri, Donau la Germani, Duneh la turci, Danube la francezi şi englezi Danubio la Italieni.

Pentru ţara noastră, Dunărea prezintă o mare importanţă economică atât prin foloasele imediate cât şi mai ales prin marile posibilităţi de utilizare complexă.

    1.2. Geneza Dunării

    Bazinul Dunării a luat fiinţă printr-o mare depresiune caracteristică continentului european, formată dintr-o serie de depresiuni mai mici. Aceste depresiuni erau cuprinse între: la vest munţii Varichici şi Armoricani, iar spre răsărit prin sfărâmarea arcurilor muntoase Alpino-Carpatice. Pe măsura formării lor, aceste depresiuni au fost acoperite de un mare braţ al Mării Mediterane, care forma prin valea Ronului trecerea de-a lungul marginii exterioare a Alpilor, apoi prin bazinul Vienei, intră prin strâmtorile din Carpaţi, întinzându-se până în Caucaz. Întreaga Europă de atunci era un amestec de insule şi strâmtori marine, cuprinse în Marea Sarmatică, a cărui suprafaţă s-a redus, iar din resturile depresiunilor s-a format bazinul Dunării, Marea Neagră şi Marea Caspică. Prin scurgerea apelor în urma unui îndelungate evoluţii şi activităţi de eroziune, transport sau depuneri de materiale s-a format albia Dunării. Dunărea românească s-a format din scurgerile apelor spre sudul Carpaţilor, în timp ce în platoul Panoniei era un lac în care se scurgea Dunărea superioară. După umplerea acestui lac, prin cascadele de la Vârcioara, lacul s-a vărsat în albia Dunării româneşti, iar cu timpul prin eroziuni,     Dunărea a căpătat cursul ei actual. De altfel chiar vârsta relativ tânără a Deltei pare a confirma această ipoteză, deoarece delta unui mare şi străvechi fluviu ar fi trebuit să aibă în prezent cu totul alte dimensiuni.

    1.3. Bazinul Dunării

    Reţeaua de apă pe care le culege Dunărea, acoperă o suprafaţă de 817000 km2, ceea ce echivalează cu 1/12 din suprafaţa continentului european, fiind aproape de 3,5 ori mai mare ca ţara noastră.

În Europa, Dunărea se situează imediat după Volga şi este urmată de Nipru. În latitudine bazinul se desfăşoară pe circa 8°, iar în longitudine pe 22°.

    Limita nordică a bazinului trece din munţii Pădurea Neagră, pe marginea sudică a platoului Suabo-franconian, urmează povârnişurile sud-vestice ale Pădurii Boemiei (Sunava), versantul oriental al colinelor Moraviei, secţionează apoi sudul munţilor Sudeţi, continuându-se mai departe pe crestele Beschizilor şi Carpaţilor Păduroşi până la izvoarele Prutului şi Tisei. De aici, urmând cumpăna apelor dintre Prut şi Nistru, limita orientală a bazinului atinge gurile Deltei secţionând în continuare spre sud marginea de est a podişului dobrogean. La sud şi vest, limitele urmează crestele munţilor Balcani şi Alpilor Dinarici până la izvoarele Savei, continuându-se apoi cu Alpii Orientali şi Podişul Bavariei. De jur-împrejurul bazinului Dunării se sprijină pe puternici catene muntoase, ce aparţin sistemului muntos alpino-carpato-balcanic.

    1.4. Cursul Dunării

    Culegând apele de pe o suprafaţă de trei ori şi jumătate mai mare decât România, Dunărea curge prin regiuni cu relief şi climă felurită. Între izvor şi vărsare Dunărea străbate 2855 km, ocupând al 29-lea loc între fluviile globului ca lungime.

În ţara noastră, între Baziaş şi vărsare, Dunărea are 1075 km.

Fluviul izvorăşte de pe versantul oriental al masivului Pădurea Neagră,vârful Kandall la o altitudine de 668 m, prin două izvoare principale. Păstrează orientarea generală W-E străbătând regiuni cu clime diferite şi afluenţi numeroşi.

În medie, Dunărea varsă într-un an în mare 228 miliarde m3 de apă.

Regiunile prin care trece, ne determină să împărţim cursul Dunării în trei mari sectoare: Sectorul Alpin (superior), sectorul Panonic (de mijloc), sectorul Carpato-Balcanic (de jos).

    De-a lungul cursului, Dunărea prezintă numeroase obstacole în navigaţie. Mai întâi este vorba de lipsa unei uniformităţi a albiei şi vitezei curentului de apă, care nu pot asigura navelor un parcurs normal.

Pe lângă alte neregularităţi pe care le întâlneşte pe parcurs, la vărsare bara de la Sulina alcătuieşte obstacolul ce interesează sectorul Dunării maritime.

    Prin regimul unui fluviu se înţelege ansamblul fenomenelor care caracterizează  stările lui succesive. Acestea sunt:

a. regimul apelor cu variaţia nivelului;

b. debitul fluviului sau cantitatea de apă ce se scurge într-o secundă prin secţiunea lui transversală;

c. variaţia pantei şi vitezei de curgere a apei;

d. regimul gheţurilor.

Regimul apelor Dunării se află sub influenţa climei variate a regiunilor din care îşi adună apele. Influenţa climatului alpin se simte îndeosebi până la Budapesta, iar cel continental îşi arată influenţa în câmpia Panonică şi câmpia Dunării inferioare.

Câtă vreme Dunărea curge prin regiuni cu climat alpin, ea are în tot cursul anului ape bogate, care provin fie din ploile regulate, fie din topirea gheţurilor. Intrând în câmpia Tisei şi câmpia Română, are apă foarte multă la sfârşitul iernii şi primăvara. Către sfârşitul verii, apele scad mult, datorită evaporării puternice, adesea îngreunând navigaţia. Regimul apelor     Dunării foarte variabil, atingând valori maxime în luna mai şi minime în septembrie.

    Variaţia nivelului apelor Dunării se observă cu ajutorul mirelor hidrometrice, obţinându-se astfel cotele apei şi nivelul acesteia.

    Debitul unui fluviu este cantitatea de apă (exprimată în m3) care se scurge prin secţiunea lui într-o unitate de timp (o secundă). Debitul Dunării nu este constant, ci variază cu nivelul apei. La ape mici (la etiaj) debitul Dunării la Olteniţa este de 2.400 m3/s iar la apele foarte mari poate ajunge până la 20.000 m3/s. Debitul variază cu condiţiile climaterice, meteorice, cu natura bazinului şi a albiei.

    1.7. Panta Dunării

    Suprafaţa unui curs de apă este întotdeauna înclinată spre aval. Această înclinare se numeşte panta acelei ape. Panta suprafeţei de apă între două puncte se exprimă printr-un raport dintre diferenţa de nivel a acestor puncte şi distanţa dintre ele.

Cu excepţia secţiunii din cataracte, pantele Dunării în tot sectorul nostru sunt moderate. Panta generală între Turnu Severin şi Marea Neagră este la etiaj 5 cm/km, iar la ape foarte mari este de 5,8 cm/km, iar în sectorul Dunării româneşti descreşte din amonte spre aval de la 5 cm/km la 1 cm/km.

    În regiunea de vărsare în mare, din cauza pantei mici, apele se scurg foarte încet în mare. Apele depun aluviuni care sporesc cu atât mai mult vara cu cât revărsarea e mai violentă. Depunerile aluviunilor sunt proporţionale cu cantităţile de apă revărsate şi se fac de la bară spre mare (adică dincolo de bară). La apele mici, depunerile fluviale se fac înaintea barei (adică spre fluviu). Apa mării, din cauza densităţii şi a curenţilor se opune revărsării fluviului, ceea ce are ca efect formarea barei.

    Cauzele care duc la formarea barei sunt:

1. Aluviunile aduse de braţul Chilia;

2. Aluviunile aduse de braţul Sulina;

3. Densitatea apei de mare, care sporeşte efectul depunerilor;

4. Curentul nord-sud şi în special cel rece sud-nord care se pare că este cel mai important în această acţiune.

    Viteza cu care se scurge Dunărea la vale, în sectorul nostru, este de asemenea moderată, cu excepţia porţiunii cataractelor, unde viteza apei atinge 1 m/s sau 3,6 km/h. Viteza apei nu este aceeaşi pe toată secţiunea. Viteza maximă se găseşte aproape de suprafaţă şi în mijlocul şenalului. Această viteză scade către fund şi către maluri. Viteza apei depinde de nivelul Dunării, adică cu cât nivelul creşte, creşte şi viteza apei şi invers, cu cât scade nivelul, scade şi viteza.

Viteza medie la ape mici este cam 2,3-2,9 m/s. La apele mari pe şenal, viteza apei ajunge la 2,8-3,5 m/s. Viteza apei mari variază cu debitul, precum şi cu forma albiei.

    Orice apă curgătoare de pe suprafaţa pământului curge la vale în virtutea legii gravitaţiei. Cu cât diferenţa de nivel între 2 puncte este mai mare, sau cu cât declinătatea văii este mai mare, cu atât panta superficială a apei şi viteza de scurgere sunt mai mari.

    Apa, în curgere, îşi creează singură albia, mai mult sau mai puţin stabilă, după: natura stratificaţiei văilor, declinătatea văii, cantităţile de apă primite, durata lor, natura văii, starea vegetaţiei, anotimpuri, etc.

Albia unui curs de apă este rezultanta a trei factori caracteristici.

a. debitul cursului;

b. mărimea pantei superficiale de scurgere;

c. natura terenului albiei.

Cap. 1. PREZENTAREA GENERALĂ A DUNĂRII …………………….. 3

1.1. Numele fluviului Dunărea…………………………………………… 3

1.2. Geneza Dunării ……………………………………………………… 3

1.3. Bazinul Dunării ……………………………………………………… 4

1.4. Cursul Dunării ……………………………………………………….. 4

1.5. Regimul apelor Dunării ……………………………………………… 5

1.6. Debitul Dunării ………………………………………………………. 6

1.7. Panta Dunării ………………………………………………………… 6

1.8. Viteza de scurgere a Dunării …………………………………………. 6

1.9. Albia Dunării …………………………………………………………. 7

Cap. 2.  DESCRIEREA DUNĂRII MARITIME …………………………… 8

2.1. Porţiunea Brăila – Ceatal Tulcea ……………………………………... 8

2.2. Porţiunea Ceatal Tulcea – Ceatal Sf. Gheorghe ……………………… 9

2.3. Porţiune Ceatal Sf. Gheorghe – Sulina ……………………………….. 9

2.3.1. Descrierea malurilor ……………………………………………….. 9

2.3.2. Traseul şenalului navigabil ………………………………………..10

2.3.3. Epave ……………………………………………………………... 10

2.3.4. Adâncimi şi lăţimi ………………………………………………... 11

2.3.5. Semnalizarea şenalului navigabil ………………………………… 11

2.3.6. Poziţia semnalelor ……………………………………………….. 12

2.3.7. Treceri dificile ……………………………………………………. 13

2.4. Navigaţia pe canalul Sulina ……………………………………….… 15

2.5. Locurile de ancoraj şi de întoarcere pe canalul Sulina ……………… 17

2.6. Trecerile pe sub cabluri aeriene şi peste conductele subfluviale ……. 18

2.7. Starea mării la Sulina ……………………………………………….. 18

2.8. Regimul fenomenelor de îngheţ …………………………………….. 19

Cap. 3.  REGULI DE NAVIGAŢIE CARE SE APLICĂ PE CANALUL SULINA ……………………………………………………………………. 22

3.1. Regulile privind navigaţia cu pilot la bord ………………………….. 22

3.2. Reguli privind navigaţia la gura canalului …………………………... 24

3.3. Reguli privind navigaţia pe canal ……………………………………. 25

3.4. Navigaţia în condiţii de vizibilitate redusă ………………………….. 28

3.5. Transportul materialelor inflamabile şi explozibile ………………… 29

3.6. Navigaţia în condiţii de daune şi avarii ……………………………… 29

3.7. Remorcaje pe canal ………………………………………………….. 29

3.8. Plute pe canal ………………………………………………………… 30

3.9. Reguli generale ………………………………………………………. 30

Cap. 4. NOŢIUNI PRIVIND MANEVRA NAVELOR PE CANALUL 

SULINA ……………………………………………………………………. 32

4.1. Calităţi nautice şi manevriere ale navelor …………………………… 32

4.2. Stabilitatea navei la drum …………………………………………… 34

4.3. Influenţa formei şi dimensiunilor navei …………………………….. 34

4.4. Influenţa factorilor hidrometeorologici ……………………………… 35

4.5. Efectul cârmei asupra manevrei în marş …………………………….. 36

4.6. Curba de giraţie ……………………………………………………… 37

4.7. Manevra navei folosind ca propulsor elicea …………………………. 37

4.8. Manevra navei posedând două elice …………………………………. 38

4.9. Manevra navelor în timpul întâlnirilor şi depăşirilor ……………….. 38

4.10. Determinarea pierderilor şi sporurilor de viteză ……………………. 39

Cap. 5. PROCESUL DE TRANSPORT NAVAL FLUVIAL …………….. 40

5.1. Transportul mărfurilor pe fluviu …………………………………….. 40

5.2. Organizarea transportului produselor petroliere ……………………. 41

5.3. Măsuri de protecţie împotriva incendiilor …………………………… 45

5.4. Nave specializate în transportul produselor petroliere ………………. 47

5.5. Dimensiunile principale ale tancurilor petroliere şi raportul dintre ele 48

5.6. Pescajul tancurilor petroliere ………………………………………… 49

5.7. Caracteristicile tancurilor petroliere pentru greutăţi şi coeficientul de plenitudine …………………………………………………………… 50

5.8. Capacitatea de transport. Capacitatea de încărcare …………………. 50

Cap. 6. CARACTERISTICILE NAVEI ŞI EXECUTAREA MARŞULUI ... 52

6.1. Caracteristicile navei ………………………………………………… 52

6.2. Calculul cantităţii de mărfuri ………………………………………… 53

6.3. Executarea voiajului pe traseul Constanţa – Galaţi, via Sulina ……… 54

6.4. Balastarea şi călătoria în balast la întoarcere ………………………… 58

6.5. Documentele mărfii în transportul produselor petroliere ……………. 59

Cap. 7. CALCULUL ECONOMIC AL VOIAJULUI ……………………… 61

Cap. 8. OPTIMIZAREA TRANSPORTULUI FLUVIAL …………………. 62

8.1. Modernizarea şi exploatarea navelor fluviale ……………………….. 62

8.1.1. Observaţii generale ………………………………………………. 62

8.1.2. Criterii economice ……………………………………………….. 62

8.1.3. Deplasamentul optim al navelor pe fluviul Dunărea …………….. 63

8.2. Mărirea eficienţei economice a transportului fluvial ……………….. 64

8.2.1. Observaţii generale ………………………………………………. 64

8.2.2. Optimizarea eficienţei transportului fluvial …………………….. 64

8.3. Implicarea firmelor româneşti în transportul fluvial ……………….. 65

8.4. Optimizarea activităţii navelor ……………………………………… 66

8.5. Modul de repartizare pe linii a navelor specializate ………………… 67

8.6. Completarea flotei ………………………………………………….. 67

8.7. Utilarea porturilor …………………………………………………… 68

8.8. Optimizarea marşului făcut de navă ………………………………… 68

Cap. 9. ORIENTĂRI ŞI CONCLUZII ÎN PRIVINŢA NAVIGAŢIEI PE CANALUL SULINA …………………………………………………….… 71

Anexă HARTA RUTIERĂ A DUNĂRII ………………………………….. 74

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………… 77