Odată cu formarea sa, în 1837, Lacu Roşu a devenit o atracţie turistică importantă pentru această arie montană, formând împreună cu Cheile Bicazului un ansamblu turistic unicat pentru România.
Lipsa căilor de acces rutier a făcut ca abia în anii ’30 ai secolului al XX-lea să se construiască primul edificiu turistic – Căminul turiştilor. După 1931, apar unele case locuite permanent şi câteva vile, conturându-se actuala staţiune, aparţinătoare administrativ oraşului Gheorgheni.
Staţiunea, după al doilea război mondial, s-a dezvoltat continuu, ajungând la circa 800 locuri în vile şi cabane în anul 1989, profilându-se pe odihnă şi recreere iar în ultimele patru decenii şi pe alpinism.
După anul 1990, staţiunea montană Lacu Roşu a cunoscut un impas în dezvoltarea sa, datorită rigorilor economiei de piaţă şi a restructurării proprietăţii imobiliare şi a terenurilor, dar şi degradării fizice a unităţilor de cazare, unele dintre acestea depăşind 80 de ani de existenţă. Lipsa dotărilor de agrement sportiv şi cultural şi mai ales a amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă şi a drumeţiei montane ca şi a dotărilor tehnico-edilitare au facilitat acest regres.
În ultimii 3-4 ani se remarcă un reviriment în dezvoltarea staţiunii prin modernizarea şi construirea de noi unităţi de cazare şi alimentaţie pentru turism (circa 340 locuri de cazare în hotel şi vile) iar administraţia locală a iniţiat un program de
revigorare şi relansare în turism a acesteia.
Studiul de faţă, elaborat în două etape, are menirea de a fundamenta un program de reproiectare şi dezvoltare a staţiunii Lacu Roşu la standardele unui turism montan modern, competitiv pe piaţa internaţională. Acest deziderat se realizează, în prima etapă, printr-o analiză – diagnostic competentă a resurselor turistice şi umane ca şi a stadiului actual de valorificare în contextul dezvoltării socio-economice locale, judeţene şi la nivel naţional.
În etapa a II-a pe baza analizelor anterioare şi a experienţei internaţionale în domeniu (prezentată în cap. I, etapa I) se fundamentează reproiectarea şi dezvoltarea staţiunii Lacu Roşu pe principii moderne, aplicate cu succes în Europa şi în consens cu opţiunile şi mutaţiile remarcate în amenajarea turistică pentru munte şi mai ales pentru sporturi de iarnă.
Studiul realizat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Turism în colaborare cu Primăria oraşului Gheorgheni şi Colegiul Universitar Gheorgheni va contribui la dezvoltarea şi creşterea calitativă a ofertei turistice montane din judeţul Harghita şi din România.
Cunoaşterea cât mai aprofundată a cerinţelor turiştilor faţă de diferitele categorii de servicii turistice şi adaptarea cât mai rapidă a ofertei la aceste cerinţe, constituie elemente esenţiale pentru asigurarea competitivităţii pe piaţa internaţională. O serie de studii şi numeroase investigaţii sociologice au dus la desprinderea caracteristicilor de bază ale clientelei pentru sporturile de iarnă; aceste concluzii – verificate periodic prin repetarea cercetărilor – au o mare valoare pentru ofertanţi şi touroperatori, care trebuie să alinieze permanent produsele şi politica de promovare şi valorizare la cerinţele şi particularităţile pieţei cererii, ale fiecărui segment major. Evidenţiem următoarele aspecte:
Sporturile de iarnă sunt practicate în general de tineret şi acest lucru impune
proiectarea şi realizarea de produse, dotări şi servicii adecvate preferinţelor acestuia. Sa constatat că pe piaţa europeană 58-60 % din turiştii care frecventează sporturile de iarnă au sub 35 de ani (segmentul 15-25 de ani are ponderi de 34-35 %), iar pe piaţa nord – americană, în jur de 65 % din clienţi au 30 de ani sau mai puţin.
Clientela staţiunilor pentru sporturi de iarnă provine încă majoritar din rândul persoanelor cu venituri medii şi mari (în Europa s-a constatat că bugetul turistului de iarnă este, de regulă, de două ori mai mare ca al turistului de vară; în SUA
şi Canada, veniturile clientelei “de iarnă” sunt superioare mediei pe ţară şi cu 25 –30 % mai mari decât ale turistului obişnuit) dar turismul de iarnă s-a “democratizat” intens astfel că, în mod sigur, în deceniul următor, preponderenţa va aparţine turiştilor cu venituri medii şi submedii.
Covârşitor, turiştii amatori de sporturi de iarnă provin din oraşe şi aglomerări urbane mari astfel că ofertanţii trebuie să aibă în vedere exigenţele şi pretenţiile acestora faţă de diversitatea şi calitatea serviciilor, îndeosebi de agrement.
În medie circa 70 % din turişti vin în staţiuni, iarna, pentru practicarea schiului, sau a altor sporturi, în timp ce 30 % vin pentru odihnă sau alte motive decât sporturile de iarnă (“contemplativii”).
Raportul între cele două categorii de turişti, variază în limite destul de largi de la o zonă /staţiune la alta, în funcţie de ţară de provenienţă, vârstă, sex, natura staţiunii, etc.; cunoaşterea acestuia este importantă, pentru că orientează politica şi măsurile de dotare şi structurare a unităţilor şi serviciilor. În cazul staţiunilor cu proporţii ridicate ale schiorilor – opţiunile acestora se explică prin facilitatea accesului, calitatea şi diversitatea dotărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, confortul cazării, cadrul natural şi în special clima, calitatea modului de primire şi, nu în ultimul rând, posibilităţile de distracţie.
Motivaţia alegerii unei zone şi staţiuni este în strânsă legătură şi cu naţionalitatea şi în acest sens sunt de reţinut următoarele:
- Germanii, când aleg o staţiune acordă prioritate absolută la tot ce stălegat de practicarea schiului sau a celorlalte sporturi pe zăpadă;
- Englezii, belgienii, olandezii, scandinavii şi canadienii preferă staţiunile complexe, optând pentru cele care – în afara sporturilor de iarnă -, oferă posibilităţi excepţionale de distracţie;
- Americanii şi într-o măsură tot mai mare şi japonezii, apreciază în ordine: calitatea şi diversitatea pârtiilor, rapiditatea şi siguranţa mijloacelor de transport pe cablu şi activităţile aprés-sky, cu accent pe cunoaşterea obiceiurilor şi locurilor.
Admiţând că sporturile de iarnă reprezintă motivaţia de bază – activităţile apréssky sunt, în două cazuri din trei, hotărâtoare în ce priveşte alegerea unei staţiuni.
Acest aspect explică faptul că între staţiunile consacrate diferenţele nu vin atât din sectorul “sporturi de iarnă”, cât şi mai ales din cel al agrementului unde registrul şi imaginaţia cunosc cea mai ridicată dinamică.
