I.I– Schimbarile climatice , caracteristici si trasaturi

          Schimbarileclimatice sunt acele fenomene care inregistreaza schimbari in statisticameteorologica, statistica ce se intinde pe o perioada lunga de timp, de ordinulzecilor de ani. Schimbarile climei pot fi influentate de diversi factori precumprocesele biotice, variatiile solare, miscarea placilor tectonice sau eruptiilevulcanice.

Acesti factori insa sunt de origine naturala, principalaproblema a zilelor noastre fiind reprezentata de factorul uman care provoacamodificari la nivelul climei. Asadar, activitatile umane care influenteazaclima in mod artificial poarta de cele mai multe ori numele de incalzireglobala sau schimbare climatica antropogena.

In prezent subiectul schimbarilor  climatice este considerat sinonim cumincalzirea globala, insa acestea include si alte activitati ce afecteaza“nivelurile de gaze cu efect de sera”[1].Astfel, in anul 1966, Organizatia Mondiala a Meteorologiei (WMO) a propusdenumirea de schimbari climatice tuturor fenomenelor ce aduc schimbari ingraficele meteorologice, schimbari cu o durata mai mare de 10 ani. Atunci cands-au inregistrat date potrivit carora activitatea umana influenteaza clima,acest termen s-a modificat dintr-unul tehnic cu multiple cauze, intr-unulproblematic ce reflecta o problematica datorata cauzei antropogene.

Asadar, dupa ce am reperat factorul uman in schimbarileclimatice, in cele ce urmeaza voi dezbate pe scurt caracteristicile sitrasaturile de baza ale incalzirii globale.

Încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales înultimele decenii.

Fenomenul schimbarilor climatice, denumit în modgeneric „încalzire globală”, reprezintă unul dintre cele mai fierbinţi teme aleştiinţei contemporane şi nu numai, dacă ne gândim la controversele politicegenerate de consecintele potenţiale imense în plan economic şi social. Dincolode nenumăratele incertitudini, prejudecăţi sau iluzii legate de acest subiect,există două afirmaţii ştiinţifice aproape imposibil de contestat. Prima se referă la faptul că pe parcursul ultimilor200 de ani concentraţia de dioxid de carbon în atmosfera a crescut la nivelurinemaiîntâlnite în ultimul milion de ani (posibil chiar 30 de milioane de ani),în mod principal datorită arderii combustibililor fosili. Cea de-a douaafirmaţie se referă la creşterea temperaturii medii globale în ultimul secol,cifra avansata fiind de 0,7 grade Celsius.

Schimbările climatice se pot manifesta “într-o seriede moduri, de exemplu
modificări a temperaturilor regionale şi globale, schimbarea precipitaţiilor,expansiunea şi contracţia gheţarilor, şi variaţia nivelului apelor”[2].

Mecanismeleîncălzirii globale sunt foarte simple. Există prea mult dioxid de carbon înatmosferă. Pământul absoarbe căldura provenită de la soare şi cea mai mareparte o reflecta în spaţiu. Dar în prezent, pământul reţine mai multă căldurade la soare, decât reflectă în spaţiu. În principal, este vina dioxidului decarbon care reţine radiaţiile solare şi nu le mai reflectă în spaţiu. Acestfenomen creează efectul de încălzire globală.

Înprezent, dioxidul de carbon din atmosferă conţine aproape 380 ppm (părţi pemilion).În urmă cu o mie de ani, dioxidul de carbon deţinea 280 ppm. Se prezice că acest nivel va ajunge la 500 ppm lasfârşitul acestui secol. Se estimează că va dura în jur de 100.000 de anipentru ca dioxidul de carbon din atmosferă să se reduca cu aproximativ 63%,printr-un proces natural.

Atmosferaare un rol asemănător pereţilor unei sere, permiţând accesul luminii vizibileşi absorbind energia infraroşie înainte de a ieşi, menţinând căldura îninterior. Acest procesnatural este denumit „efectul de seră”. În lipsa lui, temperatura medie globalăa planetei ar fi de -18°C, faţă de +15°C în momentul de faţă.

Totuşi, activităţile umane cresc concentraţiaatmosferică de gaze cu efect de seră, dioxid de carbon, metan şi protoxid deazot în special, ceea ce accelerează efectul de seră natural şi antreneazăîncălzirea planetei. Încălzirea generată de activităţile umane este numităefectul de seră „antropic”.

Dintre toţifactorii care influenţează clima, se pare că cel de care trebuie ţinut seama încel mai înalt grad este acela al emisiei de CO₂ în atmosferă,datorită efectului de seră produs. O dovadă în acest sens este dată degraficele din fig. 1, în care este reprezentată variaţia temperaturii medii dinultimele zeci de ani, variaţia cantităţii de CO₂ emisă deactivităţile umane şi variaţia activităţii solare. Concluzia care poate fitrasă foarte uşor este că actuala încălzire nu este determinată de ointensificare a acitiviăţii solare, dar este în strânsă corelaţie cu emisia dedioxid de carbon.

Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiaţieiterestre în infraroşu este reţinută de atmosfera terestră. Efectul de seră estecauzat de cantităţile de dioxid de carbon şi a altor substanţe, ce seacumulează în straturi formând o „plapumă”. Aceste substanţe dau posibilitaterazelor ultra violete să treaca foarte uşor, ajungând la suprafaţa solului,transformându-se în energie termică, iar aceasta energie trecând mult mai greuînapoi, formând efectul de seră. Gazele lasă lumina să patrundă, însă nupermite căldurii să scape, precum geamurile de sticlă dintr-o seră.

Datorită acestui sistem, efectul de seră estebenefic, asigurând incălzirea suficientă a Pământului pentru a permitedezvoltarea plantelor şi a vieţii. Însă în cantităţi prea mari, “acesteelemente responsabile pentru efectul de seră vor duce la o creştere atemperaturii”[3].

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă “depindeexclusiv de termodinamica atmosferei.Cantitatea de vapori de apă pe care opoate conţine aerul este în funcţie de presiuneade saturaţie, care, larândul ei, depinde de temperatură”[4].

Presiunea de saturaţie a vaporilor de apă în atmosferăse poate exprima prin formule teoretice simple, sau, mai exact, prin formulesemiempirice (formule ale căror constante au fost determinate pe bazaobservaţiilor experimentale), cum sunt relaţiile Wexler. Presiunea de saturaţiea vaporilor de apă creşte repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de apă, la temperatura de30 °Cpoate absorbi 27,52 g.

Carbonul este elementul principal care asigură viaţa. Caşi alte elemente chimice,el este angrenat în naturăîntr-un circuit. Cea mai mare parte a combinaţiilor sub formă gazoasă esteformată din dioxidul de carbon.

Înfigura de mai jos sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă şi biosferă,hidrosferăşi litosferă.

Figura 1. Ciclul carbonului înnatură

Întreatmosferă şi biosferă: planteleîn timpul nopţii şi animaleletot timpul elimină prin respiraţie dioxid de carbon. În timpul zilei planteleasimilează carbonul din CO2 şi, cu ajutorul luminiisolare, prin procesul de fotosintezăîl transformă în combinaţii organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosfereide a asimila carbonul este, totuşi, limitată.

Întreatmosferă şi hidrosferă: CO₂este un gaz relativ solubil în apă şi există un echilibru al concentraţiei CO₂ în apă. Oceaneleconţin dizolvate cantităţi imense de CO₂, care, în caz că echilibrul ar fiperturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbaţieclimatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descreşte pe măsură cetemperatura apei creşte, ca urmare la o încălzire a oceanelor, eliberarea CO₂ în atmosferă este unpericol real.

Întrebiosferă şi litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer,o mare parte a plantelor din floradin epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din corpul lor subformă de zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în aceaperioadă atmosfera terestră conţinea CO2 în loc de oxigen,iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum şi lipsa dioxidului decarbon (concentraţia actuală de numai 0,03 %) fiind de fapt urmareaacestei activităţi.

Întreatmosferă şi litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă înatmosferă sub formă de CO₂prin activităţi antropice (arderea combustibililorfosili). Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferăcantităţi foarte mari de CO₂şi metan, care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului deîncălzire globală.

I.II– Implicarea organizatiilor intenationale in schimbarile climatice

          In urmacercetarii amanuntite a tuturor organizatiilor care lupra impotrivascchimbarilor climatice, am reusit sa identific un numar imens de astfel deorganizatii sau asociatii, precum si oameni politici sau voci ale unor tineri,deveniti simbol pentru cei ce militeaza impotrica incalzirii globale. Unadintre vocile tinere devenite “ peste noapte” un simbol al adolescentilor carelupta impotriva schimbarilor climatice este Greta Thunberg. Aceasta este oactivista inraita dar a devenit “celebra” in urma unui conflict verba cu DonaldTrump, presedintele Americii, care se identifica a fi unul din oamenii care nucrede in astfel de fenomene. Totusi, declaratia sa este contradictorie cumasurile luate la nivelul Statelor Unite, masuri care prevad ca incepand cuanul 2020 sa inceapa o plantare masiva de arbori, ca pana la finele anului 2050sa atinga un numar de 1000 de miliarde de arbori plantati. Referitor la aceastaactiune presedintele a declarat ca “angajamentul nostru este sa pastram maretiacreatiei lui Dumnezeu si frumusetea naturala a lumii noastre”[5].

Totusi, aceste voci ale unor oamenipolitici sau emblematici precum si organizatiile sau asociatiile mici simijlocii aduc un raport relativ mic in lupta cu luarea deciziilor inschimbarile climatice. De aceea, am decis ca in cele ce urmeaza sa analizezprincipalele organisme implicate in schimbarile climatice, precum ComitetulInterguvernamental pentru Schimbarile Climatice (IPCC), Conventia cadru aNatiunilor Unite privind Schimbarile Climatice ( UFCCC), precum si protocolulde la Kyoto.

IPCC a fostconstituit în 1988, sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)şi a Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (OMM). Misiunea sa este să “reuneascădatele ştiintifice, tehnice şi socio-economice necesare pentru reducereariscurilor legate de schimbările climatice”[6].

Dovezile ştiinţifice aduse de către primul raport deevaluare al IPCC din 1990 au dezvăluit importanţa schimbărilor climatice şi aurecunoscut subiectul ca fiind unul care merită o platformă politică în rândulţărilor lumii pentru abordarea consecinţele acestui subiect. A jucat deci unrol decisiv la crearea Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite privind schimbărileclimatice (UNFCCC), la elaborarea tratatelor internaţionale cheie pentrureducerea încălzirii globale şi la asumarea consecinţelor schimbărilorclimatice.

De atunci, IPCCa emis în mod regulat rapoartele ştiinţifice cela mai cuprinzătoare cu privire la schimbările climaticeproduse la nivel mondial, Rapoartele de Evaluare. De asemenea, a continuat să reacţioneze la nevoia deinformaţii cu privire la aspectele ştiinţifice şi tehnice a UNFCCC.

Al doilea raportde evaluare al IPCC, din 1995, a fost factorul decisiv pentru adoptareaProtocolului de la Kyoto din 1997. Altreilea raport de evaluare a apărut în 2001, iar al patrulea, fiind şi ultimulpână în prezent în cursul anului 2007.

Creat sub egida ONU, IPCC publică o dată la 6-7 aniun raport care serveşte de referinţă în negocierile internaţionale cu privirela schimbările climatice. În 2007, când a fost publicat şi ultimul raport,membrii organizaţiei, prezidaţi de Rajendra Pachauri, au împărţit premiul Nobelpentru Pace, pentru eforturile lor de a colecta şi difuza cunoştinte despreschimbările climatice provocate de om şi pentru ca au pus bazele pentru măsurilenecesare luptei împotriva acestor schimbări, cu fostul vice-preşedinte americanAl Gore. După aceea însă steaua IPCC nu a mai strălucit.